Apeduct

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Apeduct roman „Pont du Gard“ in Franţa de sud (2002)

Apeduct (latină aquaduct=conductă de apă) este denumirea dată unui sistem de construcţii şi instalaţii de transportare a apei de la locul de captare până la cel de consum.

[modifică] Istoric

Cele mai vechi apeducte sunt menţionate în istorie, de istoricul grec „Semiramis” de pe timpul faraonului egiptean Ramses II supranumit „Ramses cel Mare” şi regelui israelian Solomon (ebraică שלמה‎ Schalom:o). In acel timp existau apeducte în Orientul Apropiat ca şi în Orientul Îndepărtat în China, Iranul de vest (arabă قنات‎, Kanat)

Astfel se mai pot aminti resturile apeductului din Palmyra (Siria) şi de pe insula Samos din secolul VI î.Hr. (Grecia), care sunt reprezentate prin canale subterane ce conduceau apa potabilă de la un izvor spre localităţile antice.

O perfecţionare a construcţiei acestor apeducte are loc în timpul romanilor, conductele de apă erau din plumb, lemn, sau canale din piatră. Mai cunoscute sunt apeductele romane ca „aqua Appia“ (î.Hr.), din oraşele Pompei, Roma. Apeductele pentru a sigura o cădere optimală (cca. 0,5%) pentru scurgerea apei erau construite pe mai multe nivele. Apeductele din anii 290 î.Hr. atingeau o lungime de 400 km, din care 64 km erau apeducte-arcade, iar 2,5 km tunele.

Apeductul era construit de la izvor „Casa izvorului” de unde apa era captată şi condusă la un „rezervor” de unde erau conducte spre „băile romane”, grădini etc. Administraţia apei era controlată de funcţionari de stat care stabileau necesarul consumului de apă şi asigurau protejarea şi întreţinerea conductelor. Pentru a avea apa o anumită presiune erau construite în oraşe „turnuri de apă”.

[modifică] Literatură

[modifică] Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Aquädukte