Tamiras

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Tamiras (în limba greacă Θάμυρις) este în mitologia greacă un vestit cântăreț trac, fiul lui Philammon și al nimfei Agriope. Tamiras s-a crezut un cântăreț mai măiastru decât muzele și s-a luat la întrecere cu ele. Acestea l-au învins însă, i-au luat vederea și i-au sfărâmat lira. În felul acesta, muzele l-au lipsit și de darul artei poetice, cu care zeii îl înzestraseră.

Sursele legendei sunt:

  • Homer: Iliada, cântul al II-lea, versurile 594-600. Aici este pomenită întrecerea cântărețului cu muzele și pedeapsa lui.
  • Pseudo-Euripide: Rhesus v. 915-925[1].
  • Platon: Republica, 620a. Orfeu și Tamiras sunt numiți aici ca victime ale femeilor. Fiind misogin, Orfeu s-a reîncarnat în trupul unei lebede, pentru a nu fi zămislit de o femeie. Sufletul lui Tamiras și-a ales o privighetoare. În Ion, 533b-533c, cântărețul este enumerat printre cei mai celebri rapsozi.
  • Diodorus Siculus: Istorii 3,67. Aici este menționat Linus, care i-a instruit pe Heracles, Tamiras și Orfeu în arta cântului.
  • Plinius: Naturalis historia 7,207. După Plinius cel Bătrân, cântărețul a inventat stilul doric în muzică și a fost primul care a interpretat melodii la chitară fără acompaniament vocal.
  • Plutarh (atribuit): eseul Despre muzică, 1132a-b. Aici se face aluzie la Titanomahia, un epos atribuit cântărețului trac orb Tamiras.
  • Pausanias: Descrierea Eladei (IV, 33, 3 ; IV, 33, 7 ; X, 28, 2; X, 30, 8-9).
  • Zenobiu: Proverbe (IV, 27).
  • Mythographus Vaticanus I, 197.

Nefericitul muritor a fost uneori, asemeni compatriotului său, mai celebrul erou Orfeu, considerat drept inițiatorul pederastiei. Izvoarele mai târzii care se referă la acest rol sunt:

Aceste surse menționează cererea încrezutului Tamiras de a avea relații sexuale cu muzele (Apolodor), respectiv de a se căsători cu una dintre ele (Eustațiu). Totuși, cântărețul a fost îndrăgostit de tânărul Hiacint, fiul muzei Clio și iubitul lui Apollo, fiind după spusele lui Apolodor primul care a practicat amorul socratic.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jan Bremmer: Orpheus: From Guru To Gay, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediție): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 12-30.
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Despre problematica atribuirii piesei lui Euripide vezi: Fritz Graf: Eleusis und die orphische Dichtung Athens, Berlin, New York 1974, p. 28s. - Vladimir Iliescu: Zeitgeschichtliche Bezüge im Rhesos, în: Klio 58 (1976) - Philippe Borgeaud: Rhésos et Arganthoné, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediție): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 51-59, p. 52, nota 4. Piesa este datată de Graf și Iliescu în sec. IV î.Hr., de Borgeaud în schimb în legătură cu Alcesta (438 î.Hr.).