TACAM T-60

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
TACAM T-60
TACAM T-60 parada.jpg

TACAM T-60 la parada militară de Ziua Națională a Regatului României (10 mai 1943)

Tip Vânător de tancuri
Loc de origine  România
Istoric operațional
În uz 1943-1944
Folosit de Regatul României
Războaie Al Doilea Război Mondial
Istoric producție
Proiectant lt. col. Constantin Ghiulai
An proiectare 1942-1943
Producător Atelierele Leonida
An producție 1943
Bucăți construite 34
Date generale
Greutate 9 tone
Lungime 4,24 m
5,51 m cu țeava tunului
Lățime 2,35 m
Înălțime 1,75 m
Echipaj 3

Blindaj 15 - 35 mm
Armament
principal
1 × tun 76,2 mm F-22 L/51 model 1936
44 de proiectile
Armament
secundar
1 × mitralieră 7,92 mm ZB-53
1 × pistol-mitralieră
Motor GAZ 202 (Fargo F.H.2 sub licență), benzină, 6 cilindri și răcire cu apă
60 kW (80 CP) la 3500 rpm
Suspensie Bară de torsiune
Gardă la sol 33 cm
Capacitate rezervor 2 × 140 l
Autonomie 200 km pe drumuri
150 km pe teren accidentat
Viteză maximă 40-32 km/h pe drumuri
15-20 km/h pe teren accidentat

TACAM T-60 (Tun Anticar pe Afet Mobil T-60) a fost un vânător de tancuri folosit de Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armata Roșie: șasiul era de la tancurile T-60, blindajul suprastructurii era de la tancurile BT-7, iar tunurile F-22 de calibru 76,2 mm Model 1936 erau de fabricație sovietică. Vânătorii de tancuri TACAM T-60 au fost folosiți de către Divizia 1 Blindată "România Mare" și de către Divizia 8 Cavalerie Motorizată pe Frontul de Răsărit.

Proiectare[modificare | modificare sursă]

Tancul ușor sovietic T-60

La data intrării în război a Armatei Române, dotarea acesteia era mult în urma trupelor sovietice. La începutul anului 1942, lipsurile au devenit evidente când pe Frontul de Răsărit au apărut în număr mare tancurile medii T-34 și tancurile grele KV-1. Industria germană de război nu putea aproviziona Armata Română cu armamentul necesar combaterii noilor tancuri sovietice, fiindcă se confrunta la rândul ei cu un deficit de producție. Statul Major Român a decis construirea unei replici a tancului T-34, dar industria română, aflată încă în faza embrionară, nu avea resursele necesare dezvoltării acestui proiect. În urma luptelor din anii 1941-1942, în stocurile armatei se aflau 175 de tancuri sovietice și 154 de tunuri (de câmp sau anticar) calibru 76,2 mm capturate.[1] Statul Major a decis utilizarea acestor materiale de captură pentru proiectarea unui tun antitanc autopropulsat, după modelul vânătorului de tancuri german Marder. Proiectul a fost încredințat locotenent colonelului Constantin Ghiulai.

Tancul sovietic T-60 a fost ales de către Ghiulai fiindcă era un vehicul modern și simplu de construit, fiind adecvat nivelului industriei autohtone. De asemenea, motorul GAZ utilizat de tancul ușor T-60 era de fapt un model Dodge-Derotto-Fargo F.H.2 construit sub licență. Piese de schimb se găseau atât în Germania, cât și în România pentru acest motor de camion, întreținerea fiind simplă. Tunului sovietic F-22 de captură calibru 76,2 mm Model 1936 i-a fost îndepărtat afetul, fiind construit un nou cadru pentru montarea sa pe șasiul tancului T-60. Suprastructura noului vehicul era construită din plăci de blindaj de la tancurile sovietice capturate. Suspensia a fost ranforsată fiindcă vehiculul era mai greu cu 3 tone. Primul prototip, construit la Atelierele Leonida, a fost gata pe 19 ianuarie 1943.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Galeții tip Ghiulai aveau la bază modelul sovietic din 1942, fiind însă mai rezistenți

Tunul F-22 avea un afet nou, conceput și turnat la Atelierele Concordia din Ploiești. Afetul a fost finisat apoi la Ateliere Astra din Brașov și Lemaître din București. Tunul a fost fixat pe afet la Arsenalul Armatei din București. Mecanismul de îndreptare (ochire) a tunului a fost adaptat practicilor artileriștilor români, iar un sistem de protecție împotriva reculului a fost montat pentru a proteja tunarul. Echipajul și tunul erau protejați de un scut din 3 părți, gros de 15 mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Șasiul a fost modificat pentru a face față noilor cerințe: un nou scut de protecție pentru motor a fost montat, pentru a îmbunătați ventilația. Interiorul a fost modificat pentru ca numărul de proiectile transportate să fie mai mare. Din cauza greutății suplimentare, a reculului și a schimbării centrului de greutate, suspensia, de tip bară de torsiune, a fost ranforsată. Galeții de la șenile au fost înlocuiți la unele vehicule cu un model superior, învelit în cauciuc, denumit modelul Ghiulai.[2] Galeții au fost turnați și finisați la Industria Sârmei din Câmpia Turzii, uzinele IAR din Brașov și Atelierele Concordia din Ploiești. Pentru a mări stabilitatea șasiului în timpul tragerilor, a fost instalat și un sistem de frânare la galeți. Blindajul șasiului avea o grosime între 15 și 35 de milimetri, în funcție de anul în care fusese fabricat tancul T-60.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Treizeci și patru de exemplare au fost transformate la Atelierele Leonida până la sfârșitul anului 1943. Șaisprezece vehicule au fost repartizate Companiei 61 TACAM din Regimentul 1 Blindate, iar optsprezece au fost alocate Companiei 62 TACAM din Regimentul 2 Blindate.[3] Cu toate acestea, unitățile de vânători de tancuri TACAM T-60 erau trimise acolo unde situația de pe front era mai gravă. Grupul Blindat Cantemir, format ad-hoc pe 23 februarie 1944 pentru a întări defensiva din nordul Transnistriei, avea la dispoziție 14 vehicule TACAM T-60, organizate în două baterii.[4] Vânătorii de tancuri au fost returnați Diviziei 1 Blindate pentru a participa la defensiva Moldovei, în timpul Operațiunii Iași-Chișinău.[5]

Toți vânătorii de tancuri TACAM T-60 care au supraviețuit evenimentelor de dinainte și după 23 august 1944 au fost confiscați de Armata Roșie după luna octombrie a anului 1944.[3]

Specificații tehnice[modificare | modificare sursă]

Echipaj 3
Greutate 9 t (complet încărcat)
Dimensiuni
Lungime totală 5,51 m
Lungime șasiu 4,24 m
Lățime 2,35 m
Înălțime 1,75 m
Garda la sol 0,33 m
Motor Tip GAZ 202, răcire cu lichid
Cilindri 6
Putere 80 CP/3500 rpm
Carburant benzină
Rezervoare 2 x 140 litri
Performanțe
Viteza maximă pe șosea 40 km/h
Viteza maximă în teren 20 km/h
Trece obstacole verticale 0,5 m
Trece șanțuri 1,3 m
Trece prin vad 0,6 m
Panta maximă 32°
Autonomie pe șosea 200 km
Autonomie în teren 150 km
Armament principal
1 tun F-22 L/51 calibru 76,2 mm
Câmp de tragere vertical de la -5° la +8°
Câmp de tragere orizontal 32°
Muniție 44 proiectile
Armament secundar
1 mitralieră ZB-53 calibru 7,92 mm
Blindaj 15–25 mm

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Axworthy, p. 221
  2. ^ Scafeș, p. 74
  3. ^ a b Axworthy, p. 223
  4. ^ Axworthy, p. 156
  5. ^ Axworthy, p. 164

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Axworthy, Mark (). Third Axis, Fourth Ally: Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945. London: Arms and Armour. ISBN 1-85409-267-7.  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  • ro Scafeș, Cornel I; Scafeș, Ioan I; Șerbănescu, Horia Vl (2005). Trupele Blindate din Armata Română 1919-1947. București: Editura Oscar Print. ISBN 973-668-084-3

Legături externe[modificare | modificare sursă]