Monstruoasa coaliție
Monstruoasa coaliție este numele dat alianței dintre conservatori și liberalii radicali, constituită în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie.
Context
[modificare | modificare sursă]Tendințele autoritare manifestate de domn au devenit evidente încă de la începutul anului 1863. În urma loviturii de stat din 2 mai 1864 făcută cu scopul de a realiza reforma agrară, Adunarea Legislativă a fost dizolvată, iar domnitorul propune adoptarea unei noi legi fundamentale care îi conferea largi prerogative legislative și executive, și a unei noi legi electorale, care făcea guvernarea mai democratică, reducând influența marilor latifundiari în Adunare.
O coaliție nefirească s-a format în timp între stânga politică (radicalii) și dreapta politică (conservatorii), logică în contextul regimului personal autoritar instaurat de Cuza și a nemultumirilor marilor latifundiari după reforma agrară. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a (1864) prezidată de către Ion C. Brătianu. Liderii acestei coaliții au fost radicalul C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorul Lascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni și alții. [1]
Înlăturarea lui Cuza
[modificare | modificare sursă]Un grup de ofițeri pătrund în palatul domnesc pe 11/23 februarie 1866 la ora 5 dimineața și, sub amenințarea armelor, încălcându-și jurământul depus în fața domnului țării, îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României.[1]
Grupul a fost constituit din:
- col. Nicolae Haralambie,
- col. I. Călinescu,
- col. D. Crețulescu fratele primului ministru în funcție,
- mr. Dimitrie Lecca,
- cpt. C. Pilat,
- cpt. Anton Berindei,
- cpt. Alexandru Candiano-Popescu,
- cpt. A. Costescu.
Alexandru Candiano-Popescu a fost făcut ulterior aghiotant regal al regelui Carol, iar ceilalți au primit grad de general.
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Într-adevăr, în 1859 Cuza a fost pus să jure că va abdica după 7 ani de domnie pentru a lăsa tronul unui „prinț străin dintr-o țară nemegieșă cu România”, precum se cerea într-una din prevederile divanelor ad-hoc din 1857.
Deznodământ
[modificare | modificare sursă]Pe 13 februarie, Cuza părăsește Bucureștiul și țara, prin Brașov. Puterea este preluată de „locotenența domnească”, iar pe 10 mai 1866 Noua Adunare îl proclamă pe prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen domnitor al României, sub numele de Carol I.
În cuvântarea rostită la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, cel care i-a rămas credincios domnitorului, arată că nu greșelile, ci faptele lui cele mari i-au adus căderea, referindu-se la marele număr de reforme sociale, economice, administrative, politice, care au nemulțumit o mare parte a claselor conducătoare (boieri, biserică, politicieni), precum și unele puteri europene [2] [3] care nu vedeau cu ochi buni emanciparea treptată a României de sub tutela Imperiului Otoman și a puterilor garante.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Dorin Stănescu, Historia.ro, accesat 12.02.2020
- ^ Austria este un exemplu (A. D. Xenopol „Istoria românilor din Dacia Traiană”).
- ^ Franța a fost constant de partea lui Cuza și a reformelor.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Volumele 13 și 14, Domnia lui Cuza Vodă 1859-1866
- N. Iorga, Cuza-Vodă și dușmanii săi, conferință tinută la Râmnicu-Vâlcea, 1909
- N. Iorga, 100 de ani de la nașterea lui Cuza-Vodă, cuvântare comemorativă ținută la Ateneul Român, București, 1920
- Nichita Adăniloaie, Cuza Vodă și problema agrară, Iași: In memoriam, 1973
Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.