Monstruoasa coaliție
Monstruoasa coaliție (11/23 februarie 1866) este denumirea atribuită în istorie alianței dintre conservatori și liberalii radicali, constituită în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a (1864) prezidată de către Ion C. Brătianu.
Lideri[modificare | modificare sursă]
Liderii acestei coaliții au fost[1] radicalul C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorul Lascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni. Tendințele autoritare manifestate de domn au devenit evidente încă de la începutul anului 1863, iar regimul personal a fost instalat în urma loviturii de stat din 2 mai 1864. Adunarea Legislativă a fost dizolvată, iar domnul a adoptat o nouă lege electorală și o nouă lege fundamentală care îi conferea largi prerogative legislative și executive. Această involuție a scenei politice a determinat o coaliție între stânga politică (radicalii) și dreapta politică (conservatorii), care poate fi catalogată drept nefirească, fiind una logică dacă este judecată în ansamblul contextului politic, și anume al regimului personal autoritar instaurat de Cuza.
Executanți[modificare | modificare sursă]
Pe 11/23 februarie 1866, ora 5 dimineața, un grup de ofițeri pătrund în palatul domnesc al lui Al. I Cuza și, sub amenințarea armelor, încălcându-și jurământul depus în fața domnului țării, îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României.[1] Două zile mai târziu, pe 13 februarie, Cuza părăsește Bucureștiul și țara, prin Brașov. Grupul a fost constituit din:
- col. Nicolae Haralambie,
- col. I. Călinescu,
- col. D. Crețulescu fratele primului ministru în funcție,
- mr. Dimitrie Lecca,
- cpt. C. Pilat,
- cpt. Anton Berindei,
- cpt. Alexandru Candiano-Popescu,
- cpt. A. Costescu.
Alexandru Candiano-Popescu a fost făcut ulterior aghiotant regal al regelui Carol, iar ceilalți au primit grad de general.
Scopul loviturii de stat[modificare | modificare sursă]
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Într-adevăr, în 1859 Cuza a fost pus să jure că va abdica după 7 ani de domnie pentru a lăsa tronul unui 'prinț străin dintr-o țară nemegieșă cu România', precum se cerea într-una din prevederile divanelor ad-hoc din 1857.
În cuvântarea rostită la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, cel care i-a rămas credincios domnitorului, arată că nu greșelile, ci faptele lui cele mari i-au adus căderea, referindu-se la pachetul de reforme sociale, economice, administrative, politice, care au nemulțumit o foarte mare masă a claselor conducătoare (boieri, biserică, politicieni), precum și puterile europene care nu vedeau cu ochi buni modernizarea accelerată a României.
În 10 mai 1866 Noua Adunare îl proclamă pe prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen domnitor al României, sub numele de Carol I.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Dorin Stănescu, Historia.ro, accesat 12.02.2020
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Nichita Adăniloaie - Cuza Vodă și problema agrară. — Iași: In memoriam, 1973
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Istoria ca telenovela - O natie fara principii clare, 30 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
- Istoria ca telenovela - Sterpelirea Arhivei Cuza, 16 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
| |||||||||||||||||||||||||
Format:Răstrunarea lui Alexandru Ioan Cuza
Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.