Județul Ialomița (interbelic)

Județul Ialomița


stemă	amplasare

Provincie:

Muntenia

Reședința:

Călărași

Populație:
•Total 1930:

Locul
293.352 loc.

Suprafață:
•Total:

Locul
7.095 km²

Perioadă de existență:

'

Subdiviziuni:

(inițial) cinci plăși
(ulterior) opt plăși

Județul Ialomița a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Muntenia. Reședința județului era orașul Călărași.

Întindere[modificare | modificare sursă]

Județul se afla în partea sud-estică a României Mari, în sud-estul regiunii Muntenia. Județul cuprindea mare parte din actualulele județe Ialomița și Călărași. Se învecina la vest cu județul Ilfov, la nord cu județele Prahova, Buzău și Brăila, la est cu județul Constanța, iar la sud cu județul Durostor.

Cu o suprafață de 7.095 km², situat în Câmpia Bărăganului, județul interbelic Ialomița era unul dintre cele mai întinse județe ale României Mari.

Organizare[modificare | modificare sursă]

Teritoriul județului era împărțit inițial în cinci plăși:^[1]

Ulterior au fost înființate trei plăși noi, numărul total al plășilor județului ridicându-se la opt:

Populație[modificare | modificare sursă]

Conform datelor recensământului din 1930, populația județului era de 293.352 de locuitori, dintre care 96,6% români, 2,5% țigani, 0,2% evrei ș.a. Din punct de vedere confesional a fost înregistrată următoarea alcătuire, 99,3% ortodocși, 0,2% mozaici, 0,1% romano-catolici ș.a.

Mediul urban[modificare | modificare sursă]

În 1930 populația urbană a județului era de 34.260 de locuitori, dintre care 90,2% români, 6,0% țigani, 1,3% evrei ș.a. Sub aspect confesional orășenimea era alcătuită din 97,4% ortodocși, 1,4% mozaici, 0,5% romano-catolici ș.a.