Istoria Suediei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hartă veche care ilustrează Suedia în perioada de apogeu a Imperiului Suedez (1648-1721). Harta Homann a Scandinaviei, Norvegiei, Suediei, Danemarcei, Finlandei, Estoniei și Livoniei, din 1730, de Johann Baptist Homann (1664–1724)

Istoria Suediei este descrierea trecutului Suediei, dar și a regiunii ocupate de aceasta înainte de formarea statului în epoca medievală. Zona care în prezent cuprinde sudul țării a fost probabil populată în acele perioade ale ultimei ere glaciare când gheața nu ocupa toată suprafața uscatului. Cronologiile istorice convenționale încep însă cu așezarea oamenilor în Scandinavia odată cu retragerea definitivă a ghețarilor, aproximativ cu 13000 de ani în urmă. Peninsula a fost colonizată inițial dinspre sud, din ceea ce astăzi reprezintă Danemarca. Mai târziu procesul a decurs din mai multe direcții, teritoriul actual al Suediei ajungând să fie populat în întregime câteva mii de ani mai târziu. Mari schimbări s-au produs odată cu extinderea în zonă a culturii neolitice a vaselor cu pâlnie (cca 4200 î.Chr.), dar și cu trecerea la epoca bronzului și ulterior la epoca fierului.

Numele de Svearike (Swēorice) și svitjod ("sveafolket") apar pentru prima dată în poemul anglosaxon Beowulf (într-o versiune scrisă din sec. XI)[1] și se presupune că erau folosite referitor la o formațiune statală de dimensiuni necunoscute cu centrul în Gamla Uppsala. Aceasta era condusă de svear, un grup de triburi care probabil a fost menționat pentru prima dată în scris de istoricul roman Tacit, sub numele de ”svioni”.

Teritoriu[modificare | modificare sursă]

Cu puțin timp înainte de și în timpul evului mediu timpuriu pământurile din Mälardalen (Svealand) și din jurul lacului Vättern (Götaland) erau unite de obicei sub un singur rege, dar istoricii suedezi de astăzi consideră că Suedia nu a ajuns să fie o formațiune statală stabilă decât în sec. XIII[2]. Pe parcursul evului mediu timpuriu Suedia era constituită din mai multe zone interconectate care în sec. XI au dezvoltat o organizație militară comună (ledung), după model danez.

Colonizarea suedeză a coastei Finlandei a început cel târziu în anii 1250, iar după pacea cu Novgorod din 1323 Karelia vestică aparținea Suediei. Oamenii din Österland cu drept de vot au participat la alegerea regilor suedezi din 1362. Tribul gutar a fost deja înainte de evul mediu într-o federație cu svear, iar pe o perioadă scurtă din secolul XIV s-au supus direct regelui suedez. Această situație a continuat până în 1361, atunci când insula Gotland, acolo unde trăiau, a fost anexată de Danemarca (în componența căreia va rămâne timp de trei secole). Din 1331 regiunea Hälsingland (inclusiv Medelpad și Ångermanland) au acceptat taxele regelui. Vorbitorii de suedeză au început să colonizeze zonele de coastă din nordul Norrland-ului în sec. XIV, iar Lappland-ul - în sec. XVII. Rusia a contestat dreptul asupra teritoriului de la nord de Bjuröklubb în actualul Skellefteå până în anii 1490[3].

Pe parcursul sec. XV Suedia a intrat în componența Uniunii de la Kalmar, chiar dacă uneori țara a avut un rege propriu sau un regent. A reușit să iasă definitiv din uniune în prima jumătate a sec. XVI.

Suedia și-a extins granițele în perioada imperiului din sec. XVII. Multe din teritoriile cucerite au fost însă eventual pierdute în secolul următor, cum ar fi Kexholms län, Ingermanland, Estonia și Livonia în favoarea rușilor, Bremen-Verden în favoarea Hanovrei. Mai mult ca atât, suedezii au cedat rușilor și Viborgs län, care a aparținut Suediei începând din epoca medievală. Pe de altă parte, începând cu mijlocul sec. XVII au intrat în componența regatului Jämtland și Härjedalen, împreună cu Gotland, Skåne, Blekinge, Halland și Bohuslän.

La începutul sec. XIX Rusia a anexat Finlanda și Åland, Suedia pierzând toate teritoriile din afara peninsulei Scandinaviei. În 1814 Norvegia a fost forțată să intre într-o uniune personală cu Suedia, dizolvată în 1905. Din 1815 până în prezent Suedia a avut parte de pace promovând o politică externă neutră, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război[4].

Preistorie[modificare | modificare sursă]

Lacul Ancylus cca 7500 î.Chr. Ultimele rămășițe ale ghețarilor sunt reprezentate cu alb.

Preistoria Suediei a început atunci când primii oameni au sosit în regiune în jurul anilor 12.000 î.Chr. și s-a terminat după epoca vikingilor în jurul anului 1050 d.Chr. Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheții ultimei glaciațiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vânători-culegători, trăind în primul rând din ceea ce Marea Baltică le putea oferi. Există probe care susțin teoria conform căreia sudul Suediei a fost dens populat în timpul Epocii bronzului, pentru că au fost descoperite rămășițe ale unor comunități bazate pe comerț.

În secolul al VIII-lea Suedia era un stat puternic și unitar. În secolul al XI-lea Knut cel Mare cucerește o parte a ei, inclusiv Sigtuna, capitala din vechime a Suediei. În secolul IX și secolul X, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerțul, atacurile și colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia și Marea Neagră.

Epoca de piatră[modificare | modificare sursă]

Paleolitic (13.000 - 10.000 î.Chr.)[modificare | modificare sursă]

Paleoliticul din Suedia s-a dezvoltat în timpul glaciației Weichsel, atunci când uscatul era complet sau parțial acoperit de gheață și chiar dacă este probabil că înainte de aceasta oamenii au pătruns în sudul Suediei în perioadele când gheața s-a retras temporar, acest lucru încă nu a fost demonstrat. Așezările primilor oameni a căror prezență a fost dovedită se aflau în apropiere de Malmö și datează din timpurile când ghețarii au început să se topească (cca 12.000 î.Chr.). Se presupune că aceștia aparțineau culturii Bromme și au migrat din acele regiuni ale Europei care nu erau acoperite de gheață. Urme ale activității umane datate din paleoliticul târziu s-au conservat în special în Skåne. Printre animalele răspândite atunci se numără renul, lupul, iepurele și alte specii care au dispărut înainte de începutul mezoliticului din cauza schimbărilor climatice și vânătorii intensive, cum ar fi mamutul, rinocerul lânos și cerbul uriaș. Modul de viață al oamenilor s-a schimbat profund în mezolitic în urma dispariției acestor specii deoarece ele erau importante pentru culturile paleolitice.

Mezolitic (10.000 - 4.000 î.Chr.)[modificare | modificare sursă]

În timpul mezoliticului locuitorii Suediei au fost nevoiți să recurgă la vânatul mamiferelor mici și la pescuit, deoarece animalele mari de o importanță deosebită pentru alimentația lor în timpul paleoliticului au dispărut complet. Porțiuni întinse ale Suediei erau acoperite de gheață sau apă și doar zonele de peste 75 m altitudine se aflau deasupra nivelului apei. Resursele marine aveau o importanță mare pentru culturile mezolitice din cauza întinderii mării și a dispariției animalelor de tundră. Lacuri precum Vänern și Vättern sunt acumulări de apă similare Marilor Lacuri din America de Nord, formate în urma topirii ghețarilor și creării eskerelor.

Din această perioadă sunt datate cele mai vechi urme ale unor așezări din Norrland: Aarevaara și Kangos în comuna Pajala, și Dumpokjauratj în comuna Arjeplog (9.000 - 10.000 î.Chr.). Se pare că acestea au fost folosite de vânătorii de reni care trăiau la marginea ultimelor rămășițe ale ghețarilor continentali și se presupune că au venit acolo din nord.

Dolmenul Haga de pe insula Orust reprezintă unul din mai multe dolmene similare descoperite în Suedia.

Neolitic (4.000 - 1.700 î.Chr.)[modificare | modificare sursă]

Topor de luptă din Närke.

La începutul neoliticului în sudul Suediei a pătruns un nou grup de oameni, purtătorii așa-numitei culturi a vaselor cu pâlnie. Ocupația principală a acestora era agricultura, în special cultura cerealelor și creșterea animalelor. Acest grup își are originea în Anatolia, pe teritoriul actual al Turciei și Siriei. Se presupune că în urma creșterii nivelului apei în Marea Neagră și inundării unor mari porțiuni din litoralul acesteia locuitorii de acolo au migrat spre sudul Europei, de unde s-au răspândit mai departe în toată Europa și Suedia. Studiile genetice arată că populația de vânători (prezentă în Europa de 40.000 de ani) nu a primit ADN de la populația de agricultori nou-venită, dar aceștia din urmă au împrumutat ADN de la populația de vânători, dar și de la un al treilea grup de oameni care a pătruns în Europa dinspre Siberia cam în același timp. Cultura mai veche de vânători-culegători a existat alături de agricultori încă aproximativ 1000 de ani în Suedia, după care a dispărut (cu excepția zonei muntoase a Norrlandului). În linii mari populația de agricultori din Suedia a moștenit ADN de la vânătorii băștinași ai Europei și de la agricultorii imigranți în proporții egale.

Un nou val de vânători nomazi a ajuns în Europa la răscrucea mileniilor IV-III î.Chr. Ei erau păstori veniți de pe teritoriul actual al Rusiei. După aceștia nu au mai avut loc migrații substanțiale spre Europa până în prezent. Nomazii pastorali veniți din est au adus cu ei cultura Iamnaia (specializată în creșterea oilor și producerea lânii), noi zei și o altă concepție asupra proprietății private și a moștenirii. Aceștia au fost la originea apariției culturii topoarelor de luptă din sudul Suediei și Norvegiei, un preludiu la schimbările dramatice care urmau să aibă loc în timpul epocii bronzului.

În mod tradițional neoliticul este împărțit în trei perioade: neoliticul timpuriu, mijlociu și târziu. Pe parcursul neoliticului timpuriu (3950 î.Chr. - 3300 î.Chr.) s-a produs tranziția în cadrul populației locale de la vânători-culegători la țărani agricultori. În societate au apărut noi structuri sau cele existente au primit noi înțelesuri, cum ar fi teritoriile tribale. Neoliticul mijlociu este considerat de obicei perioada când s-a raspândit cultura ceramicii perforate (3300 î.Chr. - 2350 î.Chr.). El este divizat în două subperioade. În prima parte a existat cultura vaselor cu pâlnie, care a originat în neoliticul timpuriu. A doua subperioadă a decurs în paralel cu cultura topoarelor de luptă. Cultura ceramicii perforate a fost răspândită în această perioadă în special pe insula Gotland, dar unele elemente au pătruns și pe coasta de est a Suediei. Purtătorii acesteia își dobândeau hrana din agricultură și resursele mării. Faza finală a neoliticului târziu, care începe în jurul anilor 2300 î.Chr., mai este numită uneori epoca cuprului (sau calcolitic) deoarece au început să fie importate în număr limitat obiecte din cupru. Întrucât în nordul Europei perioada se aseamănă cultural cu restul epocii de piatră calcoliticul este inclus în neoliticul târziu, în timp ce în arheologia sud-europeană acesta constituie o perioadă aparte. Ierarhiile sociale devin, însă, din ce în ce mai pronunțate în materialul arheologic, un lucru care poate fi observat printre altele prin prezența în aceleași comunități a caselor mici și mari.

În neolitic s-au ridicat un șir de monumente megalitice, precum dolmene, ciste și morminte cu coridor.

Cele mai vechi schiuri, Kalvträskskidan, au fost descoperite în satul Kalvträsk la sud-vest de Skellefteå în Västerbotten și este datat aproximativ din 3200 î.Chr.

Epoca bronzului[modificare | modificare sursă]

Evul mediu[modificare | modificare sursă]

Apoi după 1389 regii danezi devin stăpâni ai Suediei. În 1397, cele 3 țări scandinave: Norvegia, Danemarca și Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, și în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar și prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărțit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent.

Epoca modernă[modificare | modificare sursă]

În anul 1521 Suedia se proclamă independentă de Danemarca. Gustav I Eriksson Wasa, conducătorul revoluției devine rege al Suediei. Suedia stăpânea și Finlanda (țara finezilor) la fel cum Danemarca stăpânea Norvegia. Confesiunea luterană asigura țării prosperitatea. În anul 1626 regele Gustav Adolf al II-lea intră în războiul de 30 de ani împotriva Habsburgilor și iese învingǎtor. Suedia devine o mare putere europeană transformând Marea Baltică într-un "lac suedez".

Imperiul Suedez în urma Tratatului de la Roskilde din 1658 (perioadǎ maximǎ expansiune)

Însă în 1709 și 1720 regele suedez Carol al XII-lea este înfrânt de Petru cel Mare, țarul rus, care a luat hățurile Europei de Nord și în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei și a declarat-o Mare Ducat rusesc. Dar regii suedezi nu se descurajează căutând să recucerească poziția în Scandinavia. În 1810 Norvegia, aflată până atunci sub stăpânire daneză este încorporată statului suedez realizându-se o uniune dinastică suedezo-norvegiană. Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducând la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod pașnic în 1905, Norvegia devinind independentă prin alegerea lui Haakon al VII-lea ca rege norvegian după 95 de ani de stăpânire suedeză.

Epoca contemporană[modificare | modificare sursă]

Suedia a rămas o țară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece și nu este astăzi membră a nici unei alianțe militare (deși a participat la antrenamentele NATO).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Beowulf, partea întâi, versul 2380
  2. ^ Fredrik Lindström & Henrik Lindström: Svitjods undergång och Sveriges födelse, Stockholm 2007
  3. ^ Ulf Lundstöm, Lokalhistoriskt institut, Skellefteå museum. „Skellefteås och norra Västerbottens historia under 1000 år. https://web.archive.org/web/20100304012938/http://lokalhistoria.skelleftea.org/historia.htm. Accesat la 24 septembrie 2017. 
  4. ^ Foreign Affairs. U.S. State Department. „Previous Editions of Sweden Background Note Sweden (07/06). https://2009-2017.state.gov/outofdate/bgn/sweden/74260.htm. Accesat la 24 septembrie 2017. „Swedish foreign policy is based on the premise that national security is best served by staying free of alliances in peacetime in order to remain neutral in the event of war...During the Cold War, Sweden was suspicious of the superpowers, which it saw as making decisions affecting small countries without always consulting those countries. With the end of the Cold War, that suspicion has lessened somewhat, although Sweden still chooses to remain nonaligned.” 


Flag of Sweden.svg Suedia --- Suedezi --- Limba suedeză

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie  • Economie
Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică  • Sănătate
Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal