Intifada Al-Aqsa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Intifada de la Al-Aqsa)
Salt la: Navigare, căutare
Intifada de la Al-Aqsa
Parte din Conflictul israeliano-palestinian  Modificați la Wikidata

Informații generale
Perioadă septembrie 2000 - prezent
Locație Israel, Fâșia Gaza
Beligeranți
Israel Israel Autoritatea Națională Palestineană
Fatah
Flag of Hamas.svg Hamas
Jihadul Islamic
Comitetele Populare de Rezistență
Conducători
Ehud Barak
Ariel Sharon
Ehud Olmert
Yasser Arafat
Mahmoud Abbas

Ahmed Yasin
Khaled Mashaal
Ismail Haniyeh
Mohammed Deif

Pierderi
1,073 de Israelieni total:
- 727 de Israelieni uciși de Palestinieni;
- 346 de membrii ai forțelor de securitate uciși de Palestinieni[1][2][3][4]
6,349 de Palestinieni total:
- 5,852 de Palestinieni ucisi de Fortele de Securitate Israeliene;*
- 47 de Palestinieni uciși de coloniștii Israelieni;
- 577 de Palestiniei uciși de Palestinieni[1][2][3][5],[4][6]
66 Cetățeni Străini total:
- 54 Cetățeni străini ucisi de Palestinieni;
- 12 cetățeni străini ucisi de forțele de securitate Israeliene[1]
*For the controversial issue of the Palestinian civilian/combatant breakdown, see Casualties.

Cea de-a doua Intifadă, de asemenea, cunoscută și sub numele de Intifada de la Al-Aqsa (Arabă: انتفاضة الأقصى, ebraică: אינתיפאדת אל - אקצה, Intifādat El-Aqtzah) a fost cea de-a doua revoltă palestiniană, o perioadă de acte intense de violențe palestiniene și represalii israeliene, care a început la sfârșitul lui septembrie 2000.Acțiunea care a încins spiritele a fost vizita premierului israelian de atunci Ariel Sharon,pe esplanada moscheii El Aqsa

"Al-Aqsa" este numele principalei moschei musulmane din Ierusalim, construită în secolul al 7-lea pe Muntele Templului în Orașul Vechi, în aria unde a fost Templul regelui Solomon,și apoi cel de-al doilea Templu al evreilor, din care anumite urme sunt vizibile și astăzi.

"Intifada" este un termen arab care literalmente înseamnă "scuturare" și se referă la revolta violentă caracterizată prin acte numeroase de terorism împotriva persoanelor civile israeliene, care a fost privită ca o modalitate politică legitimă, acceptată și încurajată de instituțiile oficiale palestiniene. Intifada a provocat reacții militare care au dus la importante pierderi de vieți omenești precum și la pagube materiale notabile suferite de palestinieni. A avut drept consecință o și mai mare izolare între regiunile locuite de arabii palestineni și Israel, prin construirea gardului și zidului de separare destinat să împiedice pătrunderea de teroriști arabi pe teritoriul locuit de israelieni, a dus la arestarea și judecarea a numeroși conducători palestineni implicați in conducerea acțiunilor violente, și pe termen lung, la evacuarea Fâșiei Ghaza de către coloniștii evrei și armata israeliană și intrarea acestei regiuni în mâinile Organizației islamiste Hamas.

Începutul celei de-a doua Intifadă[modificare | modificare sursă]

Data de începere a celei de a doua intifadă este contestată. Unele surse spun că începutul celei de-a doua revolte a început pe 27 septembrie 2000. Unii consideră că revoltele au început pe 28 septembrie 2000, imediat după vizita lui Ariel Sharon la Muntele Templului, o zonă cunoscută de musulmani ca Al-Haram Al-Sharif. Alții cred că a început o zi mai târziu vineri, 29 septembrie, a doua zi de rugăciuni, când a fost introduse forțe de poliție și militară, când au existat conflicte majore cu decese. Unele surse israeliene cred că Yasser Arafat a ieșit de la negocierile ce se țineau la Summit-ul de la Camp David, în iulie 2000, și că a doua intifadă a început atunci. Exisă dovezi că au existat victime israeliene încă din 27 septembrie, acest lucru este punctul de vedere exprimat de către Ministerul de Externe israelian. Majoritatea mass-mediei au avut în vedere faptul că vizită lui Sharon a fost scânteia care a declanșat violențele de la începutul celei de-a doua intifadă. În primele cinci zile de la vizita, forțele de securitate israeliene au ucis 47 palestinieni și a rănit 1885, în timp ce cinci israelieni au fost uciși de palestinieni. De asemeni se apreciaza ca a fost o manevra a fortelor ce se impotrivesc procesului de pace,care prin declansarea acestei actiuni palestiniene,au sperat in anularea acestui proces.

Palestinianul de 12 ani Muhammad al-Durrah a devenit imaginea asupriri palestiniene din 2000 când a fost omorât la data de 30 septembrie 2000. Controversa încă există cu privire la cine l-a omorât, forțele Palestinene sau Forțele de Apărare Israeliene.

Fundalul imediat a celei de-a doua Intifadă[modificare | modificare sursă]

Summit-ul de pace din Orientul Mijlociu de la Camp David din 11 iulie la 25 iulie 2000 a avut loc între Statele Unite, președintele Bill Clinton, prim-ministrul israelian Ehud Barak, și președintele Autorității Palestiniene Yasser Arafat. Convorbirile au eșuat pentru că nu sa reușit să se ajungă la un consens între părți. Au fost patru principale obstacole în calea acordului: teritoriul, Ierusalimul, Muntele Templului și "dreptul de a se întoarce" al forțelor israeliene de securitate.

Yasser Arafat și parlamentului palestinian au amânat planificata declarație de statalitate pentru un stat palestinian independent ce trebuia să aibă loc pe 13 septembrie 2000.

Pe 16 septembrie palestinieni au comemorat masacrul din 1982 de la Sabra și Shatila .

Pe 27 septembrie Sergentul David Biri al Forțelor de Apărare Israeliene a fost rănit într-un atac cu bombă în apropierea Netzarim în Fâșia Gaza. A murit a doua zi.

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

Palestinienii consideră că în cea de-a doua intifadă au luptat pentru eliberare națională, justiție și împotriva ocupației israeliene. Mulți israelieni consideră a fi un "val de terorism palestinian" instigat și pre-planificate de dinainte de liderul palestinian Yasser Arafat.

Tacticile palestiniene au variat de la proteste în masă și greve generale, similare cu prima intifadă, atacuri armate asupra colonistilor, civililor și forțele de securitate, atacuri sinucigașe și lansarea de rachete Qassam în zonele rezidențiale israeliene.

Tacticile israeliene au inclus paralizarea palestinienilor (înființarea de puncte de control și punerea în aplicare a blocajului strict în anumite domenii, ca un mijloc de luptă economică. Obiectivul atacurilor a fost distrugere infrastructuri Autorități Palestiniene, cum ar fi sediile de poliția și închisorile palestiniene a fost o altă metodă pentru a forța Autorității Palestiniene să urmeze cererile Israeliene de a reprima protestele anti-israeliene.

Israel de asemenea, a invadat periodic teritoriul descris în conformitate cu acordurile de la Oslo ca zona A, preluând controlul forțele de securitate palestiniene, precum și controlul civil. Israelul a recurs de asemenea la demolări punitive de case și magazine, pentru că funcționează fără permis, deși refuză să elibereze permise. [Nevoie de citare] Israel de asemenea a efectuat arestări în masă și asasinate aspura liderilor militanți și politici (de multe ori provocând victime civile). [Nevoie de citare].

Este, de asemenea, numit și războiul de la Oslo (מלחמת אוסלו) de către israelieni care se consideră a fi rezultatul unor concesii făcute de către Israel de la Oslo acorduri. Ambele părți, atât israelieni cât și palestinieni sau acuzat reciproc pentru eșecul procesului de pace de la Oslo.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Fond[modificare | modificare sursă]

Tactica[modificare | modificare sursă]

Tactica celor două părți în conflict este în mare măsură bazată pe resursele și obiectivele de care dispun.

Israel[modificare | modificare sursă]

Elicopter militar

Forțele de Apărare Israeliene au adoptat tactici adecvate pentru mediul urban, în care Forțele de Apărare Israeliene luptă frecvent. Forțelor de Apărare Israeliene asigură siguranța trupelor sale, folosind echipamente puternic blindate ca Tancul Merkava și diverse, inclusiv avioane militare F-16s, avioane fără pilot și elicoptere Gunships care de multe ori duce la victime civile, atunci când sunt utilizate în zonele urbane [nevoie de citare]. Turnurile de lunetiști s-au folosit pe scară largă în Fâșia Gaza, înainte de retragerea unilaterală israeliană și sunt din ce în ce mai folosite în West Bank. Puternic blindate buldozerele FIL Caterpillar D9 au fost de obicei folosite pentru a detona capcanele și dispozitivele explosive artizanale, pentru a dărâma casele de-a lungul frontierei cu Egiptul care sunt folosite pentru a incendia trupele israeliene. Până în februarie 2005, în Israel a avut loc o politică de a demola casele civile ce aparțineau sinucigașilor kamikaze. Având în vedere număr considerabil de palestinieni care locuiesc în aceași casă și cantitate mare de case distruse, precum și daune colaterale demolari de case, aceasta devine din ce în ce o tactică controversată. Familiile care au furnizat informații cu privire la activitățile de bombarbare forțelor de apărare israeliene în scopul de a preveni demolarea caselor lor, cu toate că a procedat astfel de familii riscă să fie executat sau altfel pedepsiți pentru colaborare, fie de către Autoritatea Palestiniană sau extra-judiciar de către militanți palestinieni. O comisie a Forțelor de Apărare Israeliene care a studiat problema a recomandat să se încheie această politică pentru că nu a fost suficient de eficientă pentru a justifica costurile Israelului asupra imaginii internaționale și a crea o stare de spirit negativă printre palestinieni.

Cu completă superioritate militară la sol și în aer, se efectuează arestări în masă regulat; la un moment dat, existau aproximativ 6000 de prizonieri palestinieni în penitenciarele israeliene, aproximativ jumătate dintre ei au fost arestați temporar fără a fi acuzati, în conformitate cu legea israeliene. Unități de control există în orașe și în interconexiunile dintre orașe. Poziția Israelului este că zonele tampon de verificarea sunt necesare pentru a opri militanți și a limita abilitatea militanților de a muta arme în fâșie, în timp ce observatorii internaționali și alte organizații le percep ca un control excesiv, umilitor și o cauză majoră a situației umanitare grave din teritoriile ocupate. Timpul petrecut intr-un punct de control poate dura mai multe ore, în funcție de situația actuală de securitate din Israel. Punctele de prelucrarea metalelor, magazinele și alte facilități de afaceri suspectate de Israel că ar fi folosite pentru fabricarea de arme sunt distruse de aviație regulat. Tactica militară de "stare de asediu" - pe termen lung lockdown civile zone - a fost utilizat des. Nablus a fost ținut sub stare de asediu peste 100 de zile consecutive, în general, două ore pe zi li-sa permis oamenilor să-și obțină alimente sau să facă alte activități.

Deși aceste tactici au fost condamnate internațional, Israel insistă că sunt vitale pentru securitate, în scopul de a contracara atacurile teroriste. Serviciile secrete israeliene Shabak permite forțelor de securitate israelian (FAI, Magav, poliția YAMAM și unităților de Mistaravim SF) să oprească atacurile sinucigașe prin furnizarea în timp real de atenționări și rapoarte secrete viabile.

Israel urmărește, de asemenea, o politică de "asasinate orientate", uciderea de militanți și în special a unor lideri care sunt implicate în săvârșirea atacurile împotriva israelienilor, pentru a elimina iminente amenințări și pentru a descuraja altele.[necesită citare] Aceasta practică a fost condamnată ca extra-judiciară de către unele organizații internaționale în domeniul drepturilor omului și de Organizația Națiunilor Unite, în timp ce altele (cum ar fi Statele Unite) o vede ca o măsură de auto-apărare împotriva terorismului. Israel a fost criticat pentru utilizarea de elicoptere gunship și rachete pentru asasinate în zonele urbane, care de multe ori sau soldat cu victime civile. Israelul, la rândul său, a criticat ceea ce el descrie ca o practică de ai ascune pe liderii militanților in zonele civile, astfel transformânduse fără să știe în scuturi umane.

Palestinieni[modificare | modificare sursă]

Grupurile militante implicate în violență includ Hamas, Palestinian Islamic Jihad, Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (PFLP) și brigăzile Al-Aqsa. Ei au dus o campanie de gherilă cu atacuri sinucigașe împotriva Israelului. Echipamanetele militare sunt în cea mai mare parte importate, cum ar fi o mare parte din grenade și din centurile explozive, puști de asalt și rachete Qassam. Mașini de aruncat bombe au fost deseori folosite împotriva unor obiective civile și militare, cum ar fi jeep-urile blindate israeliane și punctele de control.

Recent au început utilizarea unor minori ca sinucigași. Spre deosebire de cele mai multe atacuri sinucigașe, utilizarea copiilor a fost condamnată nu numai de Statele Unite dar și de organizații precum Amnesty International, dar și de catre organizații palestiniene și factori din Orientul mijlociu arab. Cel mai tânăr palestinian sinucigaș a fost de 16 de ani, Issa Bdeir, un elev de liceu din satul Al Doha, care și-a șocat prietenii și familia, atunci când el însuși a explodat într-un parc din Rishon LeZion, ucigând un băiat, o adolescentă și un om în vârstă. Cel mai tânăr copil care a avut o tentativă de sinucidere cu bombă a avut 14 ani. El a fost capturat de soldați la Huwwara înainte de a-și indeplini până la capăt misiunea.

Implicarea internațională[modificare | modificare sursă]

Efectul acordului de la Oslo[modificare | modificare sursă]

Accidentele[modificare | modificare sursă]

Costurile economice[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]