Epooforon
| Epooforon | |
 Uterul și ligamentul larg drept, văzut din spate. Epohoronul (epoöphoron) este vizibil între ovar și trompa uterină | |
| Detalii | |
|---|---|
| Latină | epoophoron |
| Originea embrionară | Canalul mezonefric Wolff |
| Sistem | Aparatul genital feminin |
| Resurse externe | |
| Gray's | p.1206 |
| TA | A09.1.05.001 |
| FMA | 18691 |
| Terminologie anatomică | |
Epooforonul (latină epoophoron) (alte denumiri: organul lui Rosenmüller, parovarium, epoöphoron) reprezintă un organ vestigial al aparatului genital feminin, rest al canalelor mezonefrice superioare, porțiunii genitale din canalul Wolff.[1] La femei, în perioada dezvoltării embrionare, ductele mezonefrice Wolff involuează începând cu săptămâna a l0-a.[2]
Anatomie
[modificare | modificare sursă]Epooforonul este amplasat între foițele mezosalpingelui, pe porțiunea laterală, între ovar și trompa uterină. Epooforonul este constituit dintr-un canal longitudinal dispus paralel cu trompa uterină și 15-20 canalicule verticale mai mici. Aceste canalicule pornesc dinspre hilului ovarian și se deschid în canalul longitudinal.[3][4]
Omologie
[modificare | modificare sursă]Ductele epooforonului sunt echivalente cu canalele epididimare și eferente ale testiculelor la bărbați.[5]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ STAMATIAN, Florin; SURCEL, I. Vasile; ONA, Dan; ROȘCA, Augustin. Obstetrică și ginecologie. Vol. 1. Obstetrica. Cluj-Napoca: Editura Echinox, 2003. 347 p. ISBN 973-8298-35-0
- ^ CRIȘAN, Nicolae; NANU, Dimitrie. Ginecologie - Manual. București: Societatea Știință și Tehnică, 1997. 366 p. ISBN 973-9236-23-5
- ^ MUNTEANU, Ioan. Tratat de Obstetrică. București: Editura Academiei Române, 2001. ISBN 973-23-0789-5
- ^ ȘTEFANEȚ, Mihail. Anatomia omului: [pentru uzul studenților: în m. m. vol.]. Vol. 2. Chișinău: CEP „Medicina”, 2008. 524 p. ISBN 978-9975-915-72-4
- ^ PAPILIAN, Victor. Anatomia omului. Vol.2: Splanhnologia. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1979. 404 p.
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||