Dimitrie Petrino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la D. Petrino)
Jump to navigation Jump to search
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Dimitrie Petrino
V. Cosmovici - D. Petrino ILR 424.jpg
Poetul Dimitrie Petrino
Date personale
Născut 1838
Rujnița, Basarabia
Decedat 29 aprilie 1878, (40 de ani)
București, România
Părinți Petrachi Petrino și Eufrosina, fiica lui Eudoxiu Hurmuzachi
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație poet

Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, Soroca, azi Republica Moldova - d. 29 aprilie 1878, București) a fost un poet, membru corespondent al Academiei Române din 1877[1]

Viața[modificare | modificare sursă]

Dimitrie Petrino, descendent pe linie maternă din familia Hurmuzachi, s-a născut în 1838 în familia lui Petrachi Petrino (d. 1891), moșier basarabean proprietar al moșiei Rujnița și, ulterior, al moșiei Cernăuca,[2] și a Eufrosinei, fiica lui Eudoxiu Hurmuzachi.[3] A studiat cu preceptori privați dintre unchii materni.[4]

Dimitrie Petrino l-a înlocuit pe Mihai Eminescu în postul de „director al bibliotecii centrale” din Iași, la data de 3 iunie 1875. Pornirea sa împotriva lui Eminescu era mai veche. Între altele, pentru că Petrino, care își făcea veacul pe la Hanul Trei Sarmale, a fost caracterizat de Eminescu cu apelativul de „Baron de trois sarmaux”. De asemenea, Petrino îl dușmănea pe Eminescu pentru o critică pe care dânsul o publicase în revista Albina din Pesta, 1870, nr. 3 si 4, asupra cărții lui Petrino intitulată: Puține cuvinte despre conruperea limbei române în Bucovina, Cernăuți, 1869.[5]

La 22 iunie 1876, prin raport către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (minister condus de liberalul Gheorghe Chițu în timpul guvernului Lascăr Catargiu), Dimitrie Petrino a cerut ca Mihai Eminescu să fie judecat pentru „sustracțiune” din avutul Bibliotecii Centrale.[6][7][8][9][10]

Între 1876 și 1878, a predat Literatura română la Universitatea din Iași[4], ca suplinitor al lui Andrei Vizanti.

A colaborat la revistele Convorbiri literare, Familia, Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina.[4]

La 36 de ani, doborât de tuberculoză, după o viață de alcool și relații cu dame de bordel, Dimitrie Petrino a încetat din viață sâmbătă 29 aprilie în spitalul Brâncovenesc. Luni a fost înmormântat la cimitirul Șerban-Vodă, după un serviciu funebru oficiat în Biserica Domnița Bălașa.[11]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Flori de mormînt (Cernăuți, 1867);
  • Prolog compus și rostit de domnul Dimitrie Petrino la deschiderea concertului ce s-a dat în 27 ianuarie 1869 în Cernăuți spre folosul Fundăciunei Pumnulene (Cernăuți, 1869);
  • Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina (Cernăuți, 1869);
  • Lumine și umbre (Cernăuți, 1870);
  • Raul (Cernăuți, 1875);
  • Discurs rostit la serbarea funebră ce s-a ținut în Iași la 1 octombrie 1875 (Iași, 1875);
  • La gura sobei (Iași, 1876);
  • Legenda Murului (Iași, 1877);
  • Poezii alese, pref. de N. Iorga (Vălenii de Munte, 1908)
  • Poeme, Editura Librăriei Școalelor Frații Saraga, (Iași, 1928)

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Opera poetică a lui Mihai Eminescu cuprinde și 8 sonete satirice, patru din acestea fiindu-i adresate lui Dimitrie Petrino. Cu toate acestea, în 1878 i-a scris lui Petrino un necrolog „extrem de prob și de decent”, fapt ce demonstrează că Eminescu era, totuși, un om cu suflet, ce respecta dușii spre un alt tărâm:[12]

„Cât de trist e a vedea un poet mort și a-i asculta panegiricul, în care numai despre poet nu se vorbește!?” scria Mihai Eminescu în articolul Necrolog (Dimitrie Petrino), publicat la 4 mai 1878 în ziarul Timpul, făcând referire la a discursul funebru plin de vervă declamatorie rostit de N. Ionescu, în care acesta a spus că „răposatul, fost milionar de mai multe ori și născut baron, a risipit avere, a lepădat titlu și rang, și-a părăsit țara, fiindcă era democrat și voia să trăiască ca democrat, fiindcă desprețuia deșertăciunea lumească și își iubea națiunea”, fără a se referi și la opera sa poetică.[11]

În cartea sa Scriitori junimiști, publicată în 1971 la Iași, la editura Junimea, Dan Mănucă făcea următoarea prezentare:

„Dimitrie Petrino, obscur poet și pentru puțină vreme profesor universitar la Iași, cu o sumedenie de deficiențe fizice, văduv după numai doi ani, devine la întoarcerea dintr-un lung și aventuros sejur european un cuceritor infailibil, un boem în adevăratul sens al cuvântului, răsfățat al diverselor saloane literare prin conduita lui cosmopolită, prin mitul femeii ce-l dezvoltă în poezie, pentru iubirea-idol ce-o predica fără încetare. ... Inamic personal al mai tuturor membrilor «Junimii», adversar politic furibund, el rămâne totuși junimist prin semnificația poeziilor sale și, în special, prin limba lor curată.”
— Dan Mănucă, 1971[13]

George Călinescu scria în „Istoria Literaturii Române” astfel:[14]

„…dacă n-ar fi avut o purtare incalificabilă față de Eminescu, azi nu s-ar pomeni de el. Dar tot Călinescu scria că „Petrino a fost întîiul cu limba nepeltică” din literatura română.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

O stradă din Cernăuți îi poartă numele.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Iorga: Dimitrie Petrino-Poeme, în Adevărul ilustrat, București, 8 mai, 1895, p. 6.
  • Dan Mănucă, Scriitori junimiști, Editura Junimea, Iași, 1971.
  • Eugen Lungu, Poeți de pe vremea lui Eminescu, antologie, prefață, consemnări critice și adnotări de Eugen Lungu, Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1990.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent.
  2. ^ Ion Drăgușanul, Cernăuca (II), Monitorul de Suceava, 28 martie 2011.
  3. ^ Nicolae Iorga, Istoria literaturii române, p. 167.
  4. ^ a b c Dipartimento di lingue e letterature neolatine - Cronologia della letteratura rumena
  5. ^ Viata lui Mihai Eminescu
  6. ^ Liviu Papuc, Procesul Eminescu-Petrino - o afacere politică (IV), Convorbiri literare, ianuarie 2002.
  7. ^ Liviu Papuc, Procesul Eminescu-Petrino - o afacere politică (V), Convorbiri literare, februarie 2002.
  8. ^ Liviu Papuc, Procesul Eminescu-Petrino - o afacere politică (VI), Convorbiri literare, martie 2002.
  9. ^ Liviu Papuc, Procesul Eminescu-Petrino - o afacere politică (VII), Convorbiri literare, aprilie 2002.
  10. ^ Liviu Papuc, „Codicil la procesul Eminescu - Petrino”, , Convorbiri literare, iunie 2002.
  11. ^ a b Mihai Eminescu, „Necrolog (Dimitrie Petrino)”, Timpul, III, nr. 97, 4 mai 1878, p. 3.
  12. ^ Radu Cange: ++Sonetele lui Eminescu++
  13. ^ D. Mănucă, Scriitori junimiști, Iași, Edit. Junimea, 1971, p. 128-148, citat de Lucian Nastasă, PENTRU O ISTORIE A CUPLURILOR ÎN MEDIUL INTELECTUAL ROMÂNESC. Pagină pe situl Institului de Istorie „George Barițiu” din Cluj al Academiei Române. Accesată la 11 decembrie 2012
  14. ^ Pagina Țara lui Vintilescu Petrino, pe situl Vindecătoru ~ Blogul lui Rasvan Cristian

Legături externe[modificare | modificare sursă]