Grigore Mithridate Buiucliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Grigore Mithridate Buiucliu
Grigore Mithridate Buiucliu.jpg
Grigore Mithridate Buiucliu
(fotografie din 1894)
Date personale
Născut 15 decembrie 1840
Iași
Decedat 13 decembrie 1912
București
Frați și surori Theodor Buiucliu
Abgar Buiucliu
Naționalitate Română
Etnie Armeană
Ocupație Avocat
Membru al Înaltei Curți de Casație (1894-1908)
ON SR.jpg Ro1ocr.gif Order of Saint Anne Ribbon.png
Deputat
În funcție
1888 – 1892
Senator
În funcție
1892 – 1894

Rezidență Iași, București
Alma mater Universitatea din Iași
Societăți Junimea
Profesie Jurist
Semnătură
Gr. M. Buiucliu - semnatura.png

Grigore Mithridate Buiucliu (n. 15 decembrie 1840, Iași - 13 decembrie 1912, București) a fost un jurist și om politic român de origine armeană.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Grigore Buiucliu s-a născut la Iași în familia lui Iacob Buiucliu (1809-1881) și a Mariei Tossun (1817-1907), de origine armeană, alături de alți șase băieți și trei fete.[1][2] La fel ca și frații săi Christe, Theodor (1837 - 1897), mai târziu pictor, Ioan (agronom), Abgar, zis Murzuc (n. 1849), Vahan și Artaxerxes (inginer), Grigore a urmat studiile medii lângă Paris, la Colegiul armean Moorat din Sèvres, școală condusă de călugării mechitariști.[2][3][4]

Studiile universitare de drept le începe la Paris însă le termină la Universitatea din Iași unde obține licența.[5] La Paris a studiat și vioara cu Edouard Lalo.[6]

Începe să practice avocatura ca stagiar pe lângă avocatul ieșean G. Ciumara. În 1869 este numit procuror pe lângă Tribunalul Iași; la scurt timp, devine procuror de secție pe lângă Curtea de Apel din Iași și procuror general al Curții de Apel din Iași între anii 1874-1876.[5]

În 1876 revine la avocatură și activează în politică fiind ales deputat (1888) și senator (1892) din partea județului Fălciu. În 1894 renunță la politică și este numit membru al Înaltei Curți de Casație din București, instanță în care activează până la pensionare, în 1908.[5]

Membru al Junimii din 1866,[2] a tradus diverse lucrări din limba armeană. Interesat de istoria și cultura armeană, și-a constituit o bibliotecă importantă cu lucrări în diferite limbi, bibliotecă pe care, nefiind căsătorit și neavând urmași direcți, o lasă prin testament Academiei Române, ca dealtfel și majoritatea averii sale, evaluată la aproximativ 1 milion de lei.[5][7][8] Din veniturile aduse de această moștenire a fost constituit „Fondul Grigore Buiucliu”, o parte contribuind la crearea unei burse pentru studiul limbilor orientale.[6][9]

La Iași Grigore Buiucliu a locuit pe Ulița Veche nr. 43 (astăzi strada Costache Negri), lângă hanul lui Misir; după moartea sa, ulița Capela Armeană, care era situată în apropiere, a fost redenumită „strada Grigore Buiucliu”.[10] Casa și strada au dispărut odată cu sistematizarea zonei Halei Centrale.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

  • Un articul științific din „Revista contimporană”, 1874;
  • Camenița sau Cronica armenilor din Polonia și Moldova, 1906.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Minas Tokatți, Cânt de jălire asupra armenilor din Țara vlahilor, prefața traducătorului, București, 1895;
  • Autor armean neidentificat, Spionul.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Grigore Buiucliu a fost decorat cu:[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Constantin Erbiceanu (14 februarie 2012), „Centenar Grigore Buicliu”, Araratonline.com, http://www.araratonline.com/centenar-grigore-buicliu/, accesat la 29 septembrie 2013 .
  2. ^ a b c Stănuța Crețu, Academia Republicii Socialiste România, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași. Institutul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 132.
  3. ^ Bogdan Căuș, Figuri de Armeni din România: dicționar, Editura Ararat Tiped, 1997, ISBN: 978-973-93-1-0017, p. 56.
  4. ^ ***, „Informații prețioase despre Grigore M. Buiucliu”, Ararat, Anul XVI nr. 10 (319), 16-31 mai 2005, pp. 6, 8.
  5. ^ a b c d Academia Română, sub îngrijirea lui Ion Bianu (1914), „„Biografie””, în GRIGORIE M. BUIUCLIU - 1840 -1912, http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/28/Nicolae_Iorga_-_Grigorie_M._Buiucliu_-_1840-1912.pdf, accesat la 29 septembrie 2013 
  6. ^ a b Constantin Laurențiu Erbiceanu, Filip-Lucian Iorga, „„Buiuclii, Bâznoșeni și Erbiceni. De la succesul economic la dinastia culturală””, Pagină pe situl Fundației Culturale Erbiceanu, http://www.fundatia-erbiceanu.ro/images/Buiuclii,%20Baznoseni,%20Erbiceni.doc.pdf, accesat la 29 septembrie 2013 
  7. ^ Academia Română, sub îngrijirea lui Ion Bianu (1914), „„Catalogul bibliotecii armenești””, în GRIGORIE M. BUIUCLIU - 1840 -1912, http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/28/Nicolae_Iorga_-_Grigorie_M._Buiucliu_-_1840-1912.pdf, accesat la 29 septembrie 2013 
  8. ^ Florin Țurcanu, Modelul francez și experiențele modernizării, Institutul Cultural Român, 2006, ISBN: 978-973-57-7-5162, p. 157.
  9. ^ Analele Academiei Române, Editura Cultura Națională, 1913, p. 37.
  10. ^ Ion Mitican, „Amintiri de pe vechea stradă Costache Negri”, Iasi4u.ro, http://www.iasi4u.ro/amintiri-de-pe-vechea-strada-costache-negri/, accesat la 30 septembrie 2013 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Theodor Cornel, „Iacob Buiucliu” în Figuri contimporane din România. Dicționar biografic ilustrat, București, Socec, 1909–1911.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]