Eudoxiu de Hurmuzachi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Eudoxiu Hurmuzachi)
Salt la: Navigare, căutare
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Eudoxiu de Hurmuzachi
Eudoxiu Hurmuzachi.jpg
Date personale
Născut [1] Modificați la Wikidata
Cernăuca, Noua Suliță, Ucraina Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cernăuți, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Frați și surori Alexandru Hurmuzaki[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac
Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupație om politic
istoric
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Alma mater Universitatea din Viena
Eudoxiu baron de Hurmuzaki, 1873

Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki) (n. 29 septembrie 1812, Cernăuca, Cernăuți - d. 29 ianuarie/10 februarie 1874, Cernăuți) a fost un istoric, politician austriac (între altele mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, membru al Academiei Române, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; a fost, de asemenea, istoric și scriitor.

Origini[modificare | modificare sursă]

Palatul Hurmuzachi-Logothetti din Cernăuți, locuința lui Eudoxiu Hurmuzachi, azi: (Str. Zankovetskaya colț cu Str. Golovna (Principală)

Hurmuzachi s-a născut într-o veche familie aristocrată (vezi familia Hurmuzachi), ca al doilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi, la domeniul familiei din Cernăuca, Imperiul Austriei (actualmente în Ucraina), în regiunea istorică a Bucovinei. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, întrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.

Stema baronului Eudoxiu de Hurmuzachi

Biografie[modificare | modificare sursă]

După absolvirea Liceului în Cernăuți, a studiat în perioada 1830-1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzaki, la Facultatea de Drept a Universității din Viena.[3]

La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat la Kremsier ca să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. Tot în acest timp a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina” care a contribuit mult în pregătirea unei noi ere pentru această țară. Ziarul a fost publicat în limba română și germană, fiind editat de către frații săi Gheorghe și Alexandru. În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat de asemenea examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, mai departe a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă. Eudoxiu, a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la universitatea vieneză. Mai târziu a călătorit mereu între capitală și Cernăuți.[4]

Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat a coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată și postulată de Iordachi Wassilko de Serecki, în 1849, în „Promemoria [memorand] privind petiția țării (landului) Bucovinei din anul 1848”/„Promemoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848“, scrisă în limba germană și română.[5][6] Cererea a fost conformată, dar pusă în aplicare de abia în 1861.

În 1861, Eudoxiu a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca.[7] La 8 februarie 1862, el a fost numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman de către împăratul Franz Joseph I, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării.[8] Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiul Austriac și Ducatul până în 1870.[4] De asemenea, politicianul a fost ales pentru legislatura a II-a deputat în Consiliului Imperial (Reichsrat), dar a putut fi învestit, din cauza unei pneumonie suferite, de abia pe 23 septembrie 1867.

Prin rezultatul alegerilor pentru parlamentul Bucovinei din 1870, Partidul Federalist Român a câștigat majoritatea mandatelor deputaților, și prin urmare, Alexandru baron Wassilko de Serecki a fost ales nou mareșal, la 16 august 1870. Colapsul cabinetului lui Alfred conte Potocki la Viena a provocat schimbări în raportul de forțe în parlament și, pe 16 decembrie 1871, Eudoxiu a fost din nou numit căpitan al ducatului. Această funcție a îndeplinit-o până la moartea sa în 1874.[9][10]

Hurmuzaki s-a simțit foarte onorat pentru primirea sa în Academia Română la București, pe 2 august 1872.

Cu data atribuirii, pe 6 mai 1872 și diplomei de la Viena din 20 februarie 1873, în conformitate cu cea mai înaltă rezoluție al împăratului Franz Joseph I al Austriei, i-a fost acordat titlul personal de baron, ca semn de recunoaștere a serviciilor sale pentru imperiu și țară precum ca urmare a nobilimii vechi a familiei sale.[4][11][12]

Epilog[modificare | modificare sursă]

Baronul a rămas necăsătorit și fără copii. Ultimul mareșal a Bucovinei a fost nepotul lui de frate, Alexandru baron de Hurmuzaki. În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind așa împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești. Pentru această atitudine compatrioții săi de ieri și astăzi au fost și sunt foarte recunoscători. Deja în 1860, drept recunoștință, oamenii din Câmpulung i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o „Movila lui Hurmuzachi”.[13] În zilele noastre, numeroase instituții poartă numele acestui mare român: Multe școli, de exemplu, celebrul „Obergymnasium” din timpurile imperiale în Rădăuți, sau „Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de pretutindeni”[14] afiliat Ministerului Afacerilor Externe. Dar, de asemenea, o mulțime de străzi și piețe, răspândite peste tot în România, sunt denumite după el.

Opere[modificare | modificare sursă]

El a scris un total de unsprezece cărți științifice și istorice, între ele cele cinci volume faimoase „Fragmente din Istoria Românilor”. Guvernul regal român a considerat că ar fi datoria sa să publice aceste cinci volume, plătite cu bani publici.[15]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Gemeinsame Normdatei, accesat la 9 aprilie 2014 
  2. ^ Frații Hurmuzachi 
  3. ^ Ilie Luceac (coordonator): „Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei”, Institutul Cultural Român, București 2007, p.12
  4. ^ a b c Morgen-Post nr. 15, de joi, 15 ianuarie 1885, p. 2-3
  5. ^ Autoren
  6. ^ Promemoria
  7. ^ Publicația ÖBL 1815–1950, vol. 2 (livrarea 10, 1959), p. 421
  8. ^ Klagenfurter Zeitung nr. 294, de marți, 23 decembrie 1862, p. 1175
  9. ^ Innsbrucker Nachrichten nr. 291, de miercuri, 20 decembrie 1871, p. 2
  10. ^ Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iași, Mihai-Ștefan Ceaușu: „Dezvoltarea istorică a partidelor politice române din Bucovina și reprezentanții cei mai însemnați în camera deputaților și dietă (1861-1914)“, Editura Fundația Academică „A. D. Xenopol”, Iași 2001, p. 100 p.
  11. ^ Frank-Döfering, Daten aus den Adelsakten im ÖStA, nr. de rând 3562
  12. ^ Erich Prokopowitsch, Der Adel in der Bukowina, Editura "Der Südostdeutsche", München 1983, p. 124
  13. ^ Movila lui Hurmuzachi
  14. ^ Institutul Eudoxiu Hurmuzaki
  15. ^ Ediția Monitorul de Dorna nr. 213

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • I. G. Sbiera, "Hurmuzachi," Enciclopedia Română, (1900), II, 736-739.
  • Nicolae Bănescu "Corespondența familiei Hurmuzaki cu Gheorghe Bariț" Vălenii de Munte, 1911.
  • Teodor Bălan "Frații George și Alexandru Hurmuzachi și ziarul Bucovina", Cernăuți, 1924.
  • Teodor Bălan "Activitatea refugiaților moldoveni în Bucovina", Sibiu, 1944.
  • Mihai-Ștefan Ceaușu, „Die historische Entwicklung der rumänischen politischen Parteien in der Bukowina und ihre bedeutendsten Vertreter im Reichsrat und Landtag (1861-1914)“ Institut für Geschichte "A. D. Xenopol" der Rumänischen Akademie
  • Emil Satco, "Enciclopedia Bucovinei", vol. I, Iași, 2004.

Legături externe[modificare | modificare sursă]