Ioan Ianov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan Ianov
Ioan ianov.jpg
Ioan Ianov
(fotografie din portretul colectiv al Junimii, 1883)
Date personale
Născut 24 iunie 1836
Iași
Decedat 8 februarie 1903 (67 de ani)
Iași, România
Părinți Evdochiu Ianov
Ecaterina Isăcescu
Naționalitate  România
Ocupație Scriitor, avocat și om politic
Activitate
Loc de odihnă Cimitirul Eternitatea din Iași
Educație Academia Mihăileană
Organizație Societatea Junimea
Reprezentant Partida unionistă - deputat de Ilfov (1884)
Cunoscut pentru „cântecelele comice”

Ioan Ianov (n. 24 iunie 1836, Iași[1] - d. 8 februarie 1903, Iași) a fost un scriitor, avocat și om politic român, membru al Junimii, viceprimar al Iașilor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ioan Ianov, unicul fiu al spătarului Evdochiu Ianov și al Ecaterinei Isăcescu, ruda cu Teodor Burada, s-a născut în Iași în anul 1836.[2] Ioan Ianov a urmat studiile gimnaziale și liceale la Iași, probabil la Academia Mihăileană, după care a plecat în străinătate, urmând studii juridice la Viena și Paris pe care însă nu le-a finalizat.[3] Reîntors în țară, după ce o vreme a fost funcționar la Departamentul Dreptății, intră în politică susținând Partida unionistă și pe Alexandru Ioan Cuza și este ales deputat de Ilfov în 1884.[3] Se întoarce ulterior în Iași unde practică avocatura și, până în 1895, continuă activitatea politică ocupând, pe plan local, postul de viceprimar al Iașilor și, pe plan național, cel de vicepreședinte al Senatului.[4][3][5]

În paralel își continuă activitatea literară debutată în 1854, în timpul studenției, în paginile publicației Gazeta de Moldova[3] și, din 1865, devine membru al Societății Junimea. Publică în paginile revistei Convorbiri literare poezii patriotice și sentimentale, devenind celebru în epocă pentru poeziile sale satirice sau „cântecelele comice” în stilul lui Alecsandri, similitudine care a făcut să fie considerat ca un „epigon” al acestuia.[6][3]

Împreună cu vărul său, compozitorul Gheorghe Burada, a compus imnul 100 de ani, interpretat la inaugurarea Universității din Iași în 1860.[6]

Apropiat al boierului filantrop moldovean Anastasie Bașotă, Ioan Ianov, alături de un alt junimist, Vasile Pogor, a îndeplinit, la înființarea acestuia, funcția de epitrop al Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla.

Ioan Ianov a fost acceptat, la 25 februarie 1867, în loja masonică „Steaua României”,[7] lojă constituită în Iași de Gheorghe (Iorgu) Șuțu (1817-1875) la 18 august 1866,[8][9] lojă din care faceau parte majoritatea membrilor Junimii.[9]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Bustul poetului Ioan Ianov, executat de sculptorul gălățean Vasile Scutari în 1901, se găsește în parcul Teatrului Național din Iași.

Casa în care a locuit o vreme, trecută ulterior în proprietatea lui Petru Bogdan, membru al Academiei Române și rector al Universității din Iași, a fost cunoscută sub numele de „Casa Ianov” sau „Casa Bogdan-Culianu” și a fost înscrisă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași în anul 2004 cu codul de clasificare IS-II-m-B-04038 sub numele incorect de „Casa prof. Ivanov”[10]. Această casă, în care s-a născut și a locuit Petru Culianu,[10] a fost distrusă în 2010.

O stradă din Iași, situată în Cartierul Păcurari, portă numele de „Strada Ioan Ianov”.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Ca poet a adoptat formule poetice tradiționale, adesea inspirate din prozodia poeziei populare,[3] și a tratat în poeziile sale satirice subiecte legate de actualitatea imediată, caracteristici care explică includerea sa printre poeții minori ai Junimii.[11]

Ioan Ianov a fost caracterizat lapidar de Călinescu astfel:

„(...) Ioan Ianov (1836 - 1903) a fost popular o vreme pentru cântecele sale: Pareatcă sau asesorul Schivirnisală, Rugină Smichirescu alegător, Von Kalikenberg concesionar, Eclisiarhul Colivărescu, Advocatul Cârciocărescu, Stosachi, Moș Ion Zurba.”

Într-o schiță satirică publicată în 1893 de jurnalul liberal Evenimentul Ioan Ianov este creionat astfel:[13]

„L-a scos la iveală Vodă Cuza, care, voind să-și bată joc de colegiile electorale ale Capitalei, l-a ales, în unanimitate, deputat. În zeflemea a fost scos, de zeflemea a rămas și continuă a fi cel mai caraghios tip de politician. Constant guvernamental pentru prosperitatea Institutului Bașotă și a sa. Sub liberali era „infamul colectivist” al conservatorilor; vorbea chiar și în întruniri publice și califica opoziția unită cu epitetul de „pupăză politică”. Ich bin Herr von Kalikenberg este canțoneta care l-a făcut celebru, pe când era în societatea literară Junimea și într-adevăr că era cam Kalikenberg, pe atunci. Mai pe urmă, cu bună starea materială, i-a venit și dinasticismul. Astăzi, în Senat, a devenit indispensabil: venerabilii părinți conscriși îl adoră și fac mult haz de el. În curând va căpăta diploma de bufon al maturului corp.
Semne particulare: când pleacă la București, oprește telegrafic la hotel Boulevard o cameră șofată.”
Evenimentul, nr. 15 din 18 februarie 1893 (citat în Papuc, 2008)[13].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ După Dimitrie R. Rosetti (Dicționarul Contimporanilor, 1897) s-a născut în 1834.
  2. ^ Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Istorie Literară și Folclor. Studii și cercetări de istorie literară și folklor, Volume 9, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960, p. 761.
  3. ^ a b c d e f Virgil Vintilescu, Istoria literaturii române, Vol. 3 Epoca „Junimii”, Editura Excelsior Art, 2008, ISBN 978-973-592-210-8, pp. 93-95.
  4. ^ Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908). Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Lucian Nastasă, Cluj, Editura Limes, 2005.
  5. ^ Rosetti, Dimitrie R. (1897), Dicționarul Contimporanilor, București: Editura Lito-Tipografiei «Populara», pp. 100, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?title=File:Dimitrie_R._Rosetti_-_Dic%C8%9Bionarul_contimporanilor.pdf&page=103 
  6. ^ a b Pagina 24 iunie 2012 - File de calendar pe situl Radio România Iași. Accesată la 13 decembrie 2012.
  7. ^ Adrian Popescu, „Augustin Trifan, model cultural-diplomatic”, Transilvania, nr. 7-8, 2010, pp. 118-125.
  8. ^ Nota Titu Maiorescu (1840-1917) pe pagina „Masoni celebri” de pe situl „Marii Loji Naționale din România”. Pagină accesată la 15 decembrie 2012.
  9. ^ a b Liviu Papuc, „Masoneria junimistă”, Sud-Est, nr. 4, 2006.
  10. ^ a b Tereza Culianu-Petrescu, „Casa Bogdan-Culianu”, Ziarul de Iași, 12 iunie 2010
  11. ^ Gheorghe Grigurcu, „Contemporani cu Eminescu”, România Literară, Nr. 12, 23 - 29 martie 2012.
  12. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române, Compendiu. Editura Națională Mecu, S. A. București, 1945.
  13. ^ a b Liviu Papuc, „Trei siluete junimiste de epocă”, Convorbiri literare, nr. 6 (iunie), 2008.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dan Mănucă, Scriitori junimiști, Editura Junimea, Iași, 1971.
  • Eugen Lungu, Poeți de pe vremea lui Eminescu, antologie, prefață, consemnări critice și adnotări de Eugen Lungu, Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1990.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]