Teohari Antonescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Teohari Antonescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (43 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
arheolog
pedagog[*]
epigrafist[*] Modificați la Wikidata

Teohari Antonescu (n. 1 septembrie 1866, București – d. 11 ianuarie 1910 la Iași) a fost un arheolog, istoric, epigrafist și pedagog universitar român, membru al societății Junimea.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Biografie timpurie[modificare | modificare sursă]

Viitorul istoric s-a născut în București, la 1 septembrie 1866, în familia micului negustor Petru Antonescu. Teohari nu și-a cunoscut tatăl, întrucât tatăl său a decedat înaintea nașterii sale. Mama sa, Alexandrina (Lucșița) Antonescu, s-a recăsătorit foarte repede, devenind Petrescu. Din propriile sale mărturii, Teohari nu a avut o copilărie fericită.

A terminat studiile secundare și universitare la București(1889). Specializarea la Paris, Berlin, Munchen, Heidelberg. Călătorii de studii în Italia și Grecia.[1]

Societatea Junimea[modificare | modificare sursă]

Teohari Antonescu a fost unul din membri Societății Junimea, la ale cărui adunări a participat frecvent, fiind foarte dedicat țelurilor acesteia. Teohari Antonescu a fost „deosebit de activ în a remobiliza pe vechii junimiști rămași la Iași, intrați într-un soi de letargie, mulțumiți cu palide și solitare activități intelectuale.” [2]

Viață academică[modificare | modificare sursă]

Numit în 1894 profesor de arheologie, la catedra provizorie de arheologie a Universității ieșene, odată cu numirea lui P.P. Negulescu la cea de filozofie, Teohari Antonescu obține titulatura la catedra Arheologie și antichități, înființată în 1896, prin decretul regal numărul 366 din 22 ianuarie 1899. Între 1895 și 1902 va suplini, adesea, catedra lui Petru Rășcanu, de „Istoria antică, epigrafie și geografie”, pentru perioda cât acesta fusese numit în funcția de inspector general al învățământului secundar din județul Iași.

În prelegerile sale de la Universitate a realizat unitatea dintre studiile de istorie și cele de arheologie. Studenții de la Iași aveau pentru prima oară posibilitatea să audieze cursuri despre antichitatea îndepărtată, despre lumea orientală și greco-romană. A avut preocupări privind originea arienilor, literatura egipteană și chaldeană.[1]

Viață privată, deces[modificare | modificare sursă]

A fost căsătorit cu Eugenia Vârgolici, fiica universitarului și junimistului Ștefan Vârgolici.

Din păcate, istoricul a decedat tragic, la numai 43 de ani, în ziua 11 ianuarie 1910 (la orele 15.30), „răpus de un cancer al rărunchiului”.

Operă[modificare | modificare sursă]

Lucrări științifice[modificare | modificare sursă]

  • 1889 - Lucrarea de licență - Cultul cabirilor în Dacia
  • 1901 - Lumi uitate - Studii literare și archeologice - Iași - Tipografia Editoare Dacia P.Iliescu și D. Grossu
  • 1905 - Le trophee d'Adamclissi. Etude archeologique - Jassy
  • 1906 - Cetatea Sarmizegetusa - reconstitutită după Columna Traiana și ruinele din Grădiștea
  • 1906 - Știința sau Vandalismul d-lui Tocilescu - Lipsa unei metode de cercetare a ruinelor - Iași
  • 1906 - Săpăturile d-lui Tocilescu la cetatea Drobetae. Nimicirea unei stațiuni istorice importante - Iași
  • 1910 - Columna lui Traian, studiată din punct de vedere arheologic, geografic și artistic - Iași

Publicate în Convorbiri literare (listă incompletă)[modificare | modificare sursă]

  • Dacia, patria primitivă a popoarelor ariane (1895 nr. 5);
  • Manifestările artistice în raport cu rasa, (1895, nr. 10);
  • Descoperirile din Troia, (1895, nr. 12);
  • Activitatea științifică a lui Alexandru Odobescu (1897, nr. 3-4);
  • Originea egiptenilor și semiților (1897, nr. 11 și 12);
  • Din lumea Chaldee (1898, nr. 4);
  • Epopeea lui Izdubar (1898, nr. 5);
  • Priviri asupra filosofiei Upanișadelor (1899);
  • Din literatura egipteană (1901, nr. 3);
  • Cum s-a format Preistoria (1901, nr. 11);
  • Originile omului (1902, nr. 6);
  • Buddhismul și Nirvana (1903, nr. 9);
  • Trofeul de la Adamclisi (1906, nr. 3-5);
  • Culele sunt sau nu naționale? (1907, nr. 5).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Adolf Armbruster, Dan Berindei (). Enciclopedia istoriografiei româneşti. Editura științifică și enciclopedică. p. 37. 
  2. ^ Introducere la Jurnalul lui Teohari Antonescu

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]