Biserica de lemn din Coruia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica de lemn din Coruia, comuna Săcălăşeni, județul Maramureș, foto: iunie 2009.
Detaliu pridvor
Turnul cu coif ascuţit încadrat de patru turnulețe

Biserica de lemn din Coruia, comuna Săcălășeni, județul Maramureș datează din anul 1794[1] . Lăcașul are hramul „Sfânta Ana” și figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI MM-II-a-A-04553.

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

Biserica „Sfânta Ana” din Coruia a fost adusă în centrul acestui sat, în 1794, de pe un deal învecinat numit Pindar. În sprijinul acestei ipoteze stau și semnele crestate pe bârne de către meșterii lemnari, semne menite a ajuta la reconstruirea clădirii. Deasupra intrării este gravată data mutării sale și numele meșterului: „Anul Domnului 1794, noe(m)vrie 11, sau ridicat Farcaș Ianoș țămîrman”. O altă inscripție se află pe grinda corului: „La anul 1794 sau făcut biserica aceasta prin Farcaș”.

Biserica impresionează prin mărimea sa, prin turnul foarte înalt și ornamentele migălos sculptate. Se compune dintr-un pridvor vestic, tindă, naos și un altar poligonal decroșat. Turnul este încadrat de patru turnulețe la baza coifului; este unica biserică din Chioar ce prezintă această particularitate[2]. A fost acoperită cu tablă între 1922-1929, iar în prezent se fac lucrări de consolidare.

Pridvorul este alcătuit din patru stâlpi masivi, lățimea lor atingând 80 de cm, stâlpi ornamentați cu motive incizate și uniți prin arcade cioplite artistic. Ancadramentul intrării e decorat cu motive în zig-zag și benzi în torsadă, iar pereții clădirii cu brâul în funie răsucită.

La începutul secolului 20, ca mai în tot Lăpușul, Chioarul și Maramureșul, distincția socială de odinioară se păstra încă în biserică, deși fusese desființată la 1850.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lăcașuri de cult din România
  2. ^ Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pag.158
  3. ^ „Satul avea o biserică mare de lemn de stejar. La Paști veneau sătenii și nemeșii cu pască și ouă roșii ca să sfințească preotul mâncarea de Paști. În dreapta erau lespedele pe care puneau cei bogați mâncarea – adică nemeșii și în stânga stăteau iobagii – oamenii săraci.” Amintirile lui Alexandru Victor Culcer (n. 1897 în Inău, Sălaj), fiul preotului Sigismund Lenghel. versiune digitală

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Imagini[modificare | modificare sursă]