Biserica de lemn din Șieu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica de lemn din Șieu, județul Maramureș, 2008
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Șieu, județul Maramureș, foto: noiembrie 2009.
Butea bisericii
Ușa bisericii
Sfântul Nicolae (zugrav anonim, sf.sec.XVIII)
Biserica nouă de zid din Șieu construită în 1998

Biserica de lemn din Șieu, comuna Șieu, județul Maramureș, datează din secolul XVII. Aspectul actual se datorează unor renovări din secolele XVIII și XIX. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul MM-II-m-A-04756. Este una dintre bisericile reprezentative ale Maramureșului, cu o istorie complexă și un patrimoniu divers și valoros.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn din Șieu, a fost construită cel mai probabil spre mijlocul secolului 17 și a fost semnificativ renovată în prima jumătate a secolului 18. Pictura interioară și iconostasul sunt adause în prima jumătate a secolului 19. Este una din puținele biserici din Maramureș care a suferit transformări majore în decursul timpului, majoritatea lor fiind ridicate într-o singură etapă, fiind cel mult adause sau marginal adaptate la nevoi ulterioare.

Despre vechimea ei de la mijlocul secolului 17 vorbesc atât structura pereților în jumătatea de jos, cheotorile mai vechi la altar, scobiturile arcuite din consolele interioare cât și o fereastră cu oblon păstrată fragmentar în peretele de nord al naosului. Tot din acea perioadă se păstrează portalele de intrare în tindă și pronaos. Icoanele vechi împărătești provin din prima fază de construcție a biserici.

Despre refacerea construcției în secolul 18 stau martori în primul rând trăsăturile arhitecturale definitorii, pridvorul de la intrare, turnul elansat și evazat, cu fleșă ascuțită, proporțiile generale, cheotoarea în coadă de rândunică și altele. Se poate presupune o intenție a ctitorilor de a moderniza lăcașul de cult după modelul celor din Rozavlea și Dragomirești, ridicate după invazia tătară de la 1717. Despre renovarea bisericii în prima jumătate a secolului 18 găsim indicații și în vizita canonică din 1751 a epicopului unit de Muncaci, Manuel Mihail Olsavszky. Acesta nota că biserica fusese sfințită de protopopul și vicarul Maramureșului, Vasile Rednic, posibil cu ocazia conscripției conduse de el în anul 1733. Biserica avea un antimis pe altar de la episcopul unit Georgius Gennadij Byzanczy (1716-1733), probabil primit cu ocazia vizitei vicarului. Sfințirea nu putea avea loc fără o schimbare semnificativă în construcția bisericii. Biserica era în anul vizitei, 1751, de lemn, acoperită cu draniță, avea turn cu două clopote, încuietoare de lemn, un candelabru și era prevăzută cu icoane potrivite, toate cele necesare.[1] Datarea anterioară a bisericii din 1760,[2] ar putea eventual surprinde lucrări de pictare în interor sau o reparație, nicidecum anul ridicării biserici actuale. Prima pictare a interiorului bisericii a avut loc după jumătatea secolului 18, din care se văd fragmente peste portalul de intrare, în interiorul tindei. A doua pictare a avut loc probabil în al treilea deceniu al secolului 19, pictura murală fiind atribuită zugravuluilui Ioan Plohod din Dragomirești.[3] Tot în prima jumătate a secolului 19 a fost ridicat iconostasul actual iar ferestele au fost lărgite. Intrarea în biserică a fost lărgită spre sfârșitul secolului 19 sau la începutul celui următor.

Trăsături[modificare | modificare sursă]

Planul este format din: altar poligonal, acoperit cu o calotă din scânduri, naos, cu boltă semicilindrică, supraînălțată, pronaos tăvănit, peste care se înalță clopotnița. Pe latura de vest se află un pridvor deschis. Acoperișul are dublă poală, iar coiful este ascuțit și zvelt[4].

Interiorul bisericii este zugrăvit cu pictură murală, din care se păstrează scene în altar, pe bolta naosului (Sfânta Treime, scene din Ciclul Patimilor) și în pronaos. Din patrimoniul bisericii fac parte două valoroase icoane ce datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea (Maica Domnului cu pruncul și Deisis), precum și icoane din secolul XVIII[5].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Studii despre bisericile din Maramureș
  • Bârlea, Ioan (). Însemnări din bisericile Maramureșului. București. 
  • Bud, Tit (). Date istorice despre protopopiatele, parochiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911. Gherla. 
  • Popa, Radu (). Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea. București: Editura Academiei RSR. 
  • Porumb, Marius (). „Biserici de lemn din Țara Maramureșului”. Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Cluj: 97–130. 
  • Baboș, Alexandru (). Three Centuries of Carpentering Churches, a Chronological Approach to the Sacred Wooden Architecture of Maramureș. Lund: Lunds universitet. ISBN 91-630-9278-6. 
  • Eggertsson, Ólafur și Baboș, Alexandru (). „Dendrochronological dating in Maramureș with special emphases on objects from the Maramureș museum in Sighetul Marmației”. Tradiții și Patrimoniu (2-3): 40–49. 
  • Baboș, Alexandru (). Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureș until the turn of the 18th century. Norrköping: Lunds universitet. ISBN 91-7740-069-0 ediție digitală. 
Studii despre pictura bisericii
  • Brătulescu, Victor (). „Biserici din Maramureș”. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Cluj. XXXIV (107-110): 150 p. 
  • Ștefănescu, I. D. (). Arta veche a Maramureșului. București: Editura Meridiane. 
  • Porumb, Marius (). Icoane din Maramureș. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 
  • Pop-Bratu, Anca (). Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice. București: Editura Meridiane. 

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ecclesia lignea cum scandulis tecta cum tur[r]i in statu bono imaginibus utcunque instructa et tota interpicta; benedicta, per Archipresbyterum Rednig antimissium Bizantianum, venarabile asservatur in scatula lignea utcunque mundum calix stan[n]eus cu[m] ap[p]ertinentiis velum et palae ex lane[a] materia, corporale purificatoriu[m] nullum, alba nulla, mensa propositioni[s] et mappae exiguae, et hae bene mundae casulae duae, ex Karthon cum stolis candelabru[m] unu[m] ligneu[m], libri Ceremoniales omnes Dicata Nativitati B[eatae] M[ariae] clausura lignea, campanae duae nescitur a quo benedictae, Ecclesia nullu[m] proventum habet, Caemeterium s[epi]bus cinctum. Véghseő, Tamás and Terdik, Szilveszter and Majchrics, Tiborné and Földvári, Katalin and Simon, Katalin and Lágler, Éva (2015) Források a magyarországi görögkatolikus parókiák történetéhez. Olsavszky Mihály Mánuel munkácsi püspök 1750–1752. évi egyházlátogatásainak iratai. Collectanea Athanasiana, II. Textus/Fontes, paginile 462-463. Szent Atanáz Görögkatolikus Hittudományi Főiskola, Nyíregyháza.
  2. ^ Tit Bud, pag.63. Datarea este preluată necritic la toți autorii, deși Tit Bud nu menționează sursa.
  3. ^ Bratu, Anca (). Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice. ACS. p. 292-301. 
  4. ^ Marius Porumb în Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pag.123
  5. ^ Marius Porumb în Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pag.123


Imagini[modificare | modificare sursă]