Benny Morris

Benny Morris
Benny Morris (30 octombrie 2007)
Date personale
Născut	8 decembrie 1948 (77 de ani) Ein HaHoresh⁠(d), Districtul Central, Israel
Cetățenie	Israel
Ocupație	istoric jurnalist profesor universitar[*]​
Limbi vorbite	engleză
Activitate
Domiciliu	Israel
Alma mater	Universitatea Ebraică din Ierusalim Universitatea Cambridge
Organizație	Universitatea Ben-Gurion
Prezență online
Internet Movie Database

Benny Morris (în ebraică בני מוריס; n. 8 decembrie 1948, Ein HaHoresh^⁠(d), Districtul Central, Israel) este un istoric israelian, profesor de istorie la Departamentul pentru studii privind Orientul Mijlociu al Universității „Ben Gurion” din orașul Beer Șeva, inițiator al grupului de extremă stângă cunoscut sub numele de noii istorici, un termen inventat chiar de Morris pentru a se descrie pe sine, pe Avi Shlaim și pe Ilan Pappé.

Lucrările lui Morris privind conflictul arabo–israelian, și mai ales cel israeliano-palestinian, i-au atras laude și critici, din ambele părți ale spectrului politic. Avi Shlaim l-a acuzat că utilizează doar surse israeliene și niciodată surse arabe, creând „o imagine dezechilibrată”. Morris s-a motivat declarându-se sionist: „M-am implicat în cercetare nu din angajament ideologic sau din interes politic. Pur și simplu am vrut să știu ce s-a întâmplat”.

Biografie

Morris s-a născut pe 8 decembrie 1948, în kibuțul Ein HaHoresh, fiul unor emigranți evrei din Regatul Unit. Părinții lui erau intelectuali, tatăl, Ya'akov Morris, un diplomat israelian, istoric și poet iar mama, Sadie Morris, jurnalistă. Conform ziarului The New Yorker, Benny Morris „a crescut în inima unei atmosfere de pionierat de stânga”.

Părinții săi s-au mutat la Ierusalim când Morris avea un an. În virtutea îndatoririlor diplomatice ale tatălui, familia a petrecut patru ani la New York pe când Benny Morris împlinise 9 ani, și alți doi când el a împlinit 15.

Morris a efectuat stagiul militar în Armata Israeliană la infanterie, inclusiv în trupele de parașutiști, între 1967–1969. A fost rănit în 1969, în zona Canalului Suez, de un obuz egiptean și, a fost lăsat la vatră patru luni mai târziu. A absolvit studii universitare în istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim și doctoratul în istorie europeană modernă la Universitatea Cambridge.

În anul universitar 2015–2016, Benny Morris a predat, ca profesor israelian invitat, la Departamentul de administrație al Universității Georgetown.

Actualmente, istoricul Morris trăiește în moșavul Srigim (Li On), este căsătorit și are trei copii.

Cariera de jurnalist

După absolvirea Universității Cambridge, Morris s-a întors la Ierusalim și a fost corespondent la ziarul de stânga Jerusalem Post timp de 12 ani. În 1982, el a relatat despre Războiul din Liban din 1982, deși a servit în același timp ca rezervist, luând parte la asediul Beirutului. În 1986 a servit ca rezervist în Cisiordania. În 1988, când unitatea sa de artilerie a fost încercuită în Nablus, Morris a dezertat și a petrecut trei săptămâni în arest.

În timp ce lucra pentru "The Jerusalem Post", în anii 1980, Morris a început să cerceteze arhivele de stat israeliene, interesat mai întâi de istoria Palmahului - o organizație comunistă înarmată - apoi de pe pozițiile propagandei palestiniene - exodului palestinian din 1948. La acea dată, în timpul invaziei armatelor arabe, istoriografia israeliană explica părăsirea în masă de către palestinieni la ordinele liderilor arabi. Morris a susținut că ar fi găsit dovezi că, în anumite cazuri, palestinienii au fost expulzați.

Vederi politice

Benny Morris și-a rezumat actualele vederi politice privind conflictul arabo–israelian în ziarul Irish Times (și în alte publicații):

„Nu a existat nici un 'plan' sionist sau o politică mascată de expulzare a populației arabe sau de 'purificare etnică'” și „demonizarea Israelului se bazează în mare măsură pe minciuni – așa cum și demonizarea evreilor în ultimii 2000 de ani se bazează pe minciuni. Și există o legătură între cele două”.

Criticii susțin că prima carte a lui Benny Morris este părtinitoare. Morris consideră că nu i-au citit cartea cu detașare morală, presupunând că, atunci când a descris acțiunile israeliene drept crude sau atrocități, el le-a condamnat. De fapt, Morris sprijină acțiunile israeliene din timpul luptelor cu armatele arabe în anul 1948, precum strămutarea a 700.000 de arabi palestinieni, afirmând că singura alternativă la expulzarea lor era genocidul populației evreiești din Israel. Într-un interviu din 2004, acordat lui Ari Shavit în Haaretz, Morris declara:

„N-ar fi existat un stat evreu fără dezrădăcinarea a 700.000 de palestinieni. A fost deci necesar să fie dezrădăcinați. N-a existat altă soluție decât expulzarea acestei populații. A fost necesară curățarea hinterlandului și curățarea zonelor de frontieră și curățarea drumurilor principale. A fost necesar să se curețe satele din care se trăgea asupra convoaielor noastre și asupra așezărilor noastre.”

Morris a mai spus că Israelul a fost îndreptățit să dezrădăcineze 'coloana a cincea' palestiniană după ce arabii au atacat statul abia născut, și că ar trebuie să se utilizeze măsura când se analizează „micile crime de război” comise de Israel în 1948:

„Lucrurile trebuie analizate cu măsură. Acestea sunt mici crime de război. Luând totul în considerare, dacă adunăm toate masacrele și toate execuțiile din 1948, rezultă circa 800 care au fost uciși. În comparație cu masacrele care au fost săvârșite în Bosnia, e un fleac. În comparație cu masacrele săvârșite de ruși împotriva germanilor la Stalingrad, e o nimica toată. Când iei în considerare că aici a avut loc un război civil și că am pierdut doar 1 procent din populație, realizezi că ne-am comportat foarte bine.”

Activitatea sa a fost criticată de intelectuali arabi pentru că n-a luat atitudine față de dovezile de expulzări forțate pe care le-a găsit. În interviul din Haaretz, Benny Morris mai spunea:

„Nu există justificare pentru viol. Nu există justificare pentru masacre. Acestea sunt crime de război. În anumite condiții însă, expulzarea nu e o crimă de război. Nu cred că expulzările din 1948 au fost crime de război.”

Când Shavit a numit exodul palestinian din 1948 „purificare etnică”, Morris a răspuns că „există circumstanțe istorice care justifică purificarea etnică. Știu că acest termen este absolut negativ în discursul secolului al XXI-lea, dar când alegerea este între purificare etnică și genocid — anihilarea poporului tău — prefer purificarea etnică”. Morris l-a criticat pe David Ben-Gurion că nu a dus la îndeplinire un astfel de plan plan, spunând: „În final, a ezitat. ... Dacă ar fi efectuat o expulzare completă — în locul uneia parțiale — ar fi stabilizat statul Israel timp de generații”.

Conform lui Benny Morris, ideile sale s-au schimbat în 2000, după respingerea de către palestinieni a acordului de pace propus de președintele Bill Clinton și începutul celei de-a doua Intifade:

„Punctul meu de cotitură a început după anul 2000. Nu eram un mare optimist nici înainte. Adevărat, am votat mereu cu laburiștii, cu Meretz sau Sheli, iar în 1988 am refuzat să servesc în armată în teritorii și am fost închis pentru asta, dar m-am îndoit întotdeauna de intențiile palestinienilor. Evenimentele de la Camp David și ceea ce a urmat după ele mi-au schimbat îndoiala în certitudine. Când palestinienii au respins propunerea lui Barak, în iulie 2000, și propunerea lui Clinton în decembrie 2000, am înțeles că nu sunt dispuși să accepte soluția celor două state. Ei vor tot: Lod și Acra și Jaffa.”

Guvernul israelian

În iulie 2019, Morris a criticat aspru restricțiile impuse de guvernul Netanyahu privind accesul la documentele istorice legate de exodul arab palestinian din 1948, numindu-le „totalitare”. În același timp, Morris a subliniat că o mare parte din criticile aduse acestei politici sunt ipocrite, deoarece arhivele statelor arabe rămân complet închise.

În august 2023, Morris a fost unul dintre cei peste 1.500 de cadre universitare și personalități publice americane, israeliene, evreiești și palestiniene care au semnat o scrisoare deschisă în care afirmau că Israelul operează „un regim de apartheid” și îndemnau grupurile evreiești din SUA să se pronunțe împotriva ocupației din Palestina. Într-un interviu din octombrie 2023, el a declarat că nu consideră Israelul un „stat de apartheid”, dar că atunci când a semnat scrisoarea menționată mai sus, a vrut să se refere la ocupația Israelului din Cisiordania ca fiind „un regim de apartheid bazat pe naționalism”.

Morris critică așezările israeliene, numindu-le „contraproductive”, deoarece nu vor asigura securitatea Israelului. El i-a numit pe unii dintre coloniști „fanatici de dreapta”, care sunt violenți față de vecinii lor palestinieni. Potrivit lui, Israelul ar fi trebuit să se retragă din Cisiordania imediat după Războiul de Șase Zile, să le permită iordanienilor să reocupe teritoriul.

Declarații despre Iran

Într-un articol de opinie din The New York Times din iulie 2008, Morris a scris: „Liderii Iranului ar face bine să-și regândească riscul și să-și suspende programul nuclear. În rest, cel mai bun lucru la care ar putea spera este ca atacul aerian convențional al Israelului să le distrugă instalațiile nucleare. Desigur, acest lucru ar însemna mii de victime iraniene și umilință internațională. Dar alternativa este un Iran transformat într-un pustiu nuclear.” Într-un interviu acordat ziarului austriac Der Standard în mai 2008, Morris a susținut că un atac nuclear preventiv asupra Iranului ar putea fi folosit ca ultimă soluție pentru a opri programul nuclear iranian. Morris a reiterat acest punct de vedere într-un articol de opinie din Haaretz din iunie 2024, scriind: „Dacă Israelul se dovedește incapabil să distrugă proiectul nuclear iranian folosind arme convenționale, atunci s-ar putea să nu aibă altă opțiune decât să recurgă la capacitățile sale neconvenționale.”

Viitorul Israelului

Într-un interviu din 2019 acordat publicației Haaretz, Morris a avut o viziune pesimistă asupra viitorului Israelului, argumentând că palestinienii nu vor face compromisuri și că, în cele din urmă, „o situație în care conducem un popor ocupat care nu are drepturi nu poate persista în secolul XXI, în lumea modernă”. El a susținut că, de îndată ce palestinienii vor avea drepturi, Israelul nu va mai fi un stat evreu și că va degenera în violență intercomunitară, evreii devenind în cele din urmă o minoritate persecutată, iar cei care ar putea emigra. Potrivit lui Morris, „palestinienii privesc totul dintr-o perspectivă largă, pe termen lung. Ei văd că, în acest moment, există cinci, șase, șapte milioane de evrei aici, înconjurați de sute de milioane de arabi. Nu au niciun motiv să cedeze, pentru că statul evreu nu poate rezista. Sunt obligați să câștige. În încă 30 până la 50 de ani ne vor învinge, orice s-ar întâmpla.”

Lucrări publicate

• The Birth of the Palestinian Refugee Problem, 1947–1949, Cambridge University Press, 1988. ISBN: 978-0-521-33028-2
• Israel's Secret Wars: A History of Israel's Intelligence Services, cu Ian Black, New York, Grove Weidenfeld, 1991. ISBN: 978-0-8021-1159-3
• Israel's Border Wars 1949–1956: Arab Infiltration, Israeli Retaliation, and the Countdown to the Suez War, Oxford, Clarendon Press, 1993. ISBN: 978-0-19-829262-3
• 1948 and after; Israel and the Palestinians, Clarendon Press, Oxford, 1994. ISBN: 0-19-827929-9
• Righteous Victims: A History of the Zionist–Arab Conflict, 1881–1999. New York: Alfred A. Knopf. 2001 [original în 1999] ISBN: 978-0-679-74475-7
• Correcting a Mistake: Jews and Arabs in Palestine/Israel, 1936-1956, Am Oved Publishers, 2000.
• The Road to Jerusalem: Glubb Pasha, Palestine and the Jews. New York: I.B. Tauris, 2003. ISBN: 978-1-86064-812-0
• The Birth of the Palestinian Refugee Problem Revisited, Cambridge University Press, 2004. ISBN: 978-0-521-00967-6
• Making Israel (ed), University of Michigan Press, 2008. ISBN: 978-0-472-11541-9
• 1948: A History of the First Arab–Israeli War, Yale University Press, 2008. ISBN: 978-0-300-12696-9
• One State, Two States: Resolving the Israel/Palestine Conflict, Yale University Press, 2009. ISBN: 978-0-300-12281-7