Alexei Marinat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Alexei Marinat
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Valea Hoțului, Ucraina Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani) Modificați la Wikidata
Chișinău, Moldova Modificați la Wikidata
ÎnmormântatChișinău Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
EtnieMoldoveni Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Comunist al Uniunii Sovietice  Modificați la Wikidata
Limbilimba moldovenească  Modificați la Wikidata
Note
PremiiOrdinul Republicii  Modificați la Wikidata

Alexei Marinat (n. , Valea Hoțului, Ucraina – d. , Chișinău, Moldova) este un scriitor român din Republica Moldova, supranumit „Soljenițîn al Basarabiei”.[1]

La 27 mai 1947 este arestat de KGB din cauza jurnalului Eu și lumea pe care-l scrisese. Va fi condamnat la zece ani de detenție în lagăr în Siberia. Este eliberat în 5 noiembrie 1955, cînd Tribunalul Militar din Odesa îl reabilitează.[1]

A fost unul dintre scriitorii care au susținut renașterea națională din Republica Moldova și revenirea la alfabetul latin.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Scrieri alese, Editura Hyperion, 1991
  • Eu și lumea, jurnal de detenție, Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău 1999, ISBN 9975-68-021-6
  • Fata cu harțag, roman
  • Curajul bărbaților, teatru
  • Unde ești Campanella, teatru. Piesă eliminată din repertoriul teatrului „A. S. Pușkin” din Chișinău, fiind declarată antisovietică.

Comentarii cu privire la opera literară[modificare | modificare sursă]

„Cazul Alexei Marinat este edificator în acest sens. Cultivînd orgolii de scriitor, începe un jurnal intim intitulat, cu maximalism juvenil, Eu și lumea. În 1946-1947 umple trei caiete mari de 158, 107 si, respectiv, 192 pagini. E "destul" pentru a face sapte ani de Gulag. Reabilitat după moartea lui Stalin, revine la Chișinău, scrie romane, nuvele, dramaturgie, recuperîndu-și caietele care-i aduceau condamnarea abia pe timpul lui Gorbaciov. Publică fragmentar din ele în 1991 (volumul Scrieri alese, Editura Hyperion), restul paginilor asteptindu-si editorul. Sînt unicele notatii zilnice din poate cea mai neagră perioadă a Basarabiei, reintrată sub teroarea stalinistă, careia i se adaugă o foamete cumplită provocata artificial de același regim. Jurnalul nu are calități artistice - novice în ale scrisului, tînărul își învinge, întîi și întîi, propriile fobii de slab cunoscator al Românei - era transnistrean. Stilul bolovănos, rudimentar-dialectal (dacă poate fi vorba aici de vreun stil!) nu incită la lectură; faptul brut, tulburător într-o realitate aberantă, iese însă recompensator din aceasta magmă sterilă. Foametea, cu victimele și ororile ei îl hipnotizeaza pe diarist. E o temă-reper care revine ca bine cunoscuta temă a sorții: "...Colegul meu de grupă I. O. mi-a povestit cum în sat la ei o mamă tînără și-a mîncat copilul. Primul său copil [...] La ce limită a conștiinței a ajuns omul în zilele noastre, în ce situație este pusă o femeie care merge împotriva instinctului său de mamă? Dar nu ea e canibala. Canibali sînt cei care mănîncă astăzi pîine albă. Sînt canibali cei care benchetuiesc și chefuiesc. Sînt canibali cei care mănîncă două feluri de bucate la masă. Sînt canibali cei care au adus-o pe tînăra mamă la starea de a-și mînca pruncul. Blestemul va cădea asupra voastră! Și judecata se va săvîrși tot asupra voastră! 26 februarie 1947". Seceta și produsul ei, foametea, ar fi făcut mult mai puține victime omenești, dacă Stalin nu ar fi ordonat rechiziționarea ultimelor rezerve de grîne dosite de țărani. Metodele draconice erau deja verificate. "Tătucul" rodase procedeul încă în Ucraina anilor 1932-1933; moartea prin înfometare trebuia să "înmoaie" îndîrjirea țăranilor care se împotriveau colectivizării, îi făcea mai maleabili și mai cooperanți. A. Marinat isi aminteste acei ani într-o altă lucrare: "Căpitanul rumega încet și cu plăcere. Iar eu mă gîndesc la anii 32-33. Era la noi o foamete cumplită pe atunci. Învățătorul nostru venea la școală, intra în clasă, se așeza la masă și desfăcea dintr-un colet bomboane, multe, dulci, seducătoare, și le înșira pe masă. "Copii, cine din voi a văzut unde a ascuns tata grîul, un sac, sau doi, ori o torba, va primi o bomboană!" Copiii se uită la bomboane, înghit în sec, le curge saliva... Unul ridica mîna: "Eu am văzut: sub scîrța de paie din dosul casei... " Acesta obține o bomboană. O desface și o pune repede în gură: e dulce-dulce! Prietenul de alături nu mai poate să rabde. Ridică mîna și el: "Și eu am văzut unde a ascuns tata un tobultoc de grîu!" Obține și acesta o bomboană. Iar cînd au venit acasă - a fost luat și grîul și tata. Anchetatorul meu continuă să ducă la gură, pe vîrful cuțitului, roticele de cîrnat, mă priveste iscoditor, zîmbește fin. Dar, pînă la urmă, se plictisește și el. - Daca ai să recunoști, ai să mănînci și tu: cîrnat cu piine!"”
—Eugen Lungu[2]

Premii[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Roibu, Nicolae (). „Lumea lui Alexei Marinat”. Timpul de dimineață. Accesat în . [nefuncțională]
  2. ^ Lungu, Eugen. „O literatură fără jurnal?”. Sud-Est. Chișinău. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Decret nr. 567 din 1 decembrie 2000 al președintelui României, Emil Constantinescu
  4. ^ „Cu privire la decorarea unui grup de scriitori cu distincții de stat”. . Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]