Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Élisabeth
Prințesă a Franței
Madame-elisabeth-2.jpg
Nume complet
Élisabeth Philippine Marie Hélène de France
Casa regală Casa de Bourbon
Tată Ludovic, Delfin al Franței
Mamă Ducesa Maria Josepha de Saxonia
Naștere 3 mai 1764(1764-05-03)
palatul Versailles, Franța
Deces 10 mai 1794 (30 de ani)
Paris, Franța

Elisabeta a Franței (Élisabeth Philippine Marie Hélène de France[1][2] ; 3 mai 176410 mai 1794), cunoscută ca Madame Élisabeth, a fost prințesă franceză, sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea. În timpul Revoluției franceze, a rămas alături de rege și de familia lui și a fost executată în Piața Revoliției din Paris în timpul Terorii.

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Prințesa Élisabeth a Franței

Élisabeth s-a născut la 3 mai 1764 la Palatul Versailles în Franța. A fost cel mai mic copil al lui Ludovic, Delfin al Franței și a celei de-a doua soții, Ducesa Maria Josepha de Saxonia. Bunicii paterni au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska. Ca nepoată a regelui Franței a fost Petite-Fille de France. Bunicii materni au fost regele Augustus al III-lea al Poloniei, elector de Saxonia și arhiducesa Maria Josepha, fiica împăratului Iosif I.

A fost crescută de Marie Louise de Rohan, contesă de Marsan, guvernantă a copiilor Franței și sora Prințului de Soubise. A primit o educație bună. Élisabeth a fost profund religioasă. A fost devotată fratelui său, regele, și a refuzat să se căsătorească ca să poată rămâne în Franța: în 1777, împăratul Iosif al II-lea a sugerat o căsătorie însă Élisabeth a refuzat având consimțământul fratelui său.

Revoluție[modificare | modificare sursă]

Élisabeth și fratele ei Charles-Philippe, conte d'Artois, au fost conservatorii familiei regale. Spre deosebire de Artois, care, la ordinul regelui, a părăsit Franța la 17 iulie 1789, la trei zile după asaltul Bastiliei,[3] Élisabeth a refuzat să emigreze. După ce familia regală a fost transferată de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries ea a preferat să rămână cu regele și familia sa decât cu mătușile ei Madame Adélaïde și Madame Victoire la Castelul Bellevue.

A corespondat cu contele d'Artois care era în exil iar una dintre scrisori, în care și-a exprimat opinia că ar fi necesară o intervenție străină pentru restabilirea vechiului regim, a fost interceptată de Adunarea Națională.

La 9 mai 1794, a fost transferată la Conciergerie și adusă în fața Tribunalului Revoluționar. A fost acuzată că a furnizat fonduri emigranților, că a încurajat rezistența trupelor regale în timpul evenimentelor din 10 august 1792. În timpul procesului, ea a răspuns, atunci când a fost apelată cu "sora tiranului": "Dacă fratele meu ar fi fost așa cum îi spuneți, nu ați fi fost acolo unde sunteți și nici eu nu aș fi unde sunt". Élisabeth a fost condamnată la moarte și ghilotinată în ziua următoare.[4]

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Achaintre, Nicolas Louis, Histoire généalogique et chronologique de la maison royale de Bourbon, Vol. 2, (Rue de l'École de Médecine, 1824), 168.
  2. ^ Diderot & d'Alembert Encyclopédie méthodique: Jurisprudence, Paris, 1786, p. 159 [1]
  3. ^ Castelot, André, Charles X, La fin d'un monde, Perrin, Paris, 1988, pp. 79-80, ISBN 2-262-00545-1
  4. ^ Trial and execution (French): de Beauchesne, Alcide-Hyacinthe, La vie de Madame Élisabeth, sœur de Louis XVI, Volume 2, Henri-Plon Éditeur-Imprimeur, Paris, 1870, pp. 199-205, 219-250.