Utilizator:Alex:D/Cutie de nisip/Articole de cizelat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

{{PDVN}}

Crimele și ororile comise de comuniștii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocitățile perpetrate și trădările făcute de evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia și Bucovina din vara lui 1940.

Acest subiect pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria românilor în funcție de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictând pe români în culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănțuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul roșu prin care zeci de milioane de creștini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolșevici, conduși de cadre iudaice.

Scriitori de rea credință au putut descrie, pentru a ilustra minciuna că România ar fi "ucis, ucis, ucis", jandarmi români operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze și se dă singur în vileag declarând sforăitor că "oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie". Ei bine, istoria preocupă intens pe români, care, deși iartă creștinește, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată :
[1] Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupație maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 și până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime[2].

Context istoric[modificare | modificare sursă]

Încă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiați evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianța izraelită au obligat instituțiile democratice ale țării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acești refugiați. Pentru economia românească, dinamica ieșirilor de capital sub controlul noilor refugiați (atingând într-o singură generație numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simțită. Situația era fără ieșire mai ales din cauza intervenției conjugat anti-românești a puterilor străine, manipulate de Alianța izraelită. În fine, prin arendarea pământurilor moldovenești în mod concentrat sub controlul acestor refugiați, care au folosit sălbăticie contra țăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români și-au pierdut viața.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolșevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime și un atac fără precedent împotriva creștinismului) și sionism, care este o mișcare ideologică fascistă, rasistă și de purificare etnică[3].

Ambele grupuri de ideologi, agenți și teroriști au trădat statul român, care le oferise protecție și adăpost timp de multe generații.

Bolșevicii, luptând direct și fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri și prozelitism, au amenințat ființa națională românească, statul național român, biserica națională, și civilizația creștină. pentru a înțelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creștinilor în Rusia bolșevizată, unde milioane de creștini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, în timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniștii urmăreau ruperea unei părți din teritoriul național român și vinderea lui prin alipirea de imperiul bolșevic. Prima încercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetățenii români evrei basarabeni, trădând interesele țării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolșevici, chiar sub numele de Republică sovietică evreiască[4][5][6].


Faptele[modificare | modificare sursă]

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareșalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, și Mișcarea Legionară au susținut pe sioniști, preferând să vadă pe cetățenii români evrei mai degrabă plecați din România în Palestina decât rămași, ca să fie trădători, activi în chip de agenți comuniști ai puterilor străine cu care România era în război. România este astfel singura țară care nu a deportat pe evrei[7], [8], [9] un număr considerabil dintre aceștia regăsindu-se în Palestina.

Deși au fost numărați printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaționism al holocaustului roșu (al căror teoreticieni și practicieni erau ca foști profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroși decât înainte de război! [10]. Un autor sionist deosebit de discreditat de poziția sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populația evreiască, secret de stat. Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, în acest context, pentru a fi citată in extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente...

Alexandru Șafran, fost rabin șef, într-o declarație din 1946 recunoaște faptul că anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către sovietici "a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă și comuniști".

În timpul evacuării din Basarabia și Bucovina de Nord a armatei române și a populației refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietica a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populația evreiască de aici a inițiat și desfășurat o serie de manifestări și asasinate antiromânești:

  • uciderea și batjocorirea ofițerilor și militarilor români;
  • jefuirea și maltratarea refugiaților români;
  • asasinarea oficialilor români din diferite instituții publice și devastarea acestora;
  • distrugerea și denigrarea însemnelor oficiale românești[11].

Aceste fapte grave antiromânești nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate și organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizații teroriste și un Plan de bolșevizare a României în care comuniștii evrei erau implicați foarte mult[12].

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei și Bucovinei de Nord și-au manifestat bucuria că au devenit cetățeni sovietici, unii dintre ei s-au înarmat și fluturau niște liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notați acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunțarea românilor care erau considerați "trădători de țară" față de Rusia, între ei și mulți membri ai Sfatului Țării. Alte liste destinate execuțiilor au fost redactate chiar de intele ctualii evrei comuniști ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere[13].

La Cernăuți, imediat ce a fost anunțat ordinul de evacuare, evreii au inițiat și desfășurat acțiuni antiromânești: aurupt și scuipat steagurile tricolore românești, iar pe monumentul Unirii au pus steagul roșu sovietic. După ce au vandalizat însemnele oficiale românești, evreii au distrus crucea de pe catedrală și "au înlocuit-o cu steagul roșu și portretul lui Stalin". Au mai fost consemnate devastări și împușcături. Tot la Cernăuți, evreii și pușcăriașii eliberații, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i și maltratându-i. Preotul bisericii catolice și câțiva gardieni au fost împușcați de evrei. În timp ce preoții și teologii români erau maltratați iar militarii umiliți de evrei, alți evrei de pe margine stăteau și fotografiau aceste scene.

Ziarul "Universul" relatează faptul că populația ucraineană din Cernăuți a manifestat un comportament corect față de populația românească ce se refugia, în timp ce populația evreiască a avut o atitudine atât de neomenească încât i-a revoltat și pe comandanții armatei de ocupație rusești.

La Chișinău, evreii plasați în intersecții au atacat refugiații români și i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât și asupra militarilor români aflați în retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, și conținutul oalelor de noapte. Sub protecția unor soldați ruși, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofițerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostași lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care într-o primă fază li s-a dat drumul în hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luați de soldații ruși.

În momentul aterizăr ii la Chișinău a unui grup de 20-30 de avioane rusești, "imediat evreii au arbora drapele roșii" și au început să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat și comuniștii proaspăt eliberați din închisoarea locală. Împreună, "manifestanții evrei și comuniștii" au strigat lozinci antiromânești și defăimătoare la adresa armatei române: "Jos Armata Română!", și împotriva regelui, "Jos Carol!", precum și de susținere a ocupantului sovietic "Trăiască Stalin și Armata Roșie!". De asemenea, ei au blocat străzile, nepermițând refugiaților români accesul spre gară. Încercând să facă ordine pentru ca populația să poată ajunge la gară și să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin și Stol, au fost prinși de evrei și executați prin împușcare în pină stradă. Alte incidente s-au înregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcționarii români refugiați care doreau să ajungă la gară au fost opriți de "o masă compactă de evreiș i ruși" care postându-se pe trotuare amenințau și aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria și poliția au fost ocupate de evreii comuniști aflați sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliție, acesta a ținut un discurs prin care a defăimat autoritățile și administrația românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa și pe ajutorul acestuia Eustațiu Gabriel în fața statuii Generalului Poetaș.

A fost jefuit tezaurul administrației financiare, din camionul în care era transportat iar Dirigintele Oficiului Poștal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu și locotenentul Pavelescu, însoțit de mai mulți subofițeri au fost prinși de evrei și li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe și căpitanul Georgescu au fost împușcați. Pavelescu și Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofițerul Ene a fost împușcat pe la spate în timp ce încerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din mașină și împ ușcat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.

Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca și căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o mașină au fost prinși de evrei, au fost dezarmați și li s-au rupt galoanele. Preoții care voiau să se refugieze din oraș au fost opriți de evrei și întorși din drum.

La Vijnița, cei care au provocat dezordini au fost evreii comuniști cărora li s-au alăturat și ucrainenii. Astfel, șeful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâșia roșie pe care și-a legat-o peste piept strigând că "a sosit ceasul evreilor". Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. În momentul intrării armatei sovietice în oraș, aceasta a fost așteptată de populația evreiască în frunte cu evreul Șatran. Perceptorul și preotul au fost atacați și jefuiți de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger.

Fapte grave s-au mai înregistrat la Românești în județul Lăpușna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au înregistrat incidente între evrei cu banderole roșii pe mâini și autorități, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmați de evrei, și li s-au luat și uniformele, și la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuți, evreii strigau "Trăiască Rusia Sovietică și Stalin!"

În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea își notează în jurnalul personal "că mai ales evreii" sunt cei "care-i atacă și-i insultă pe ai noștri" și că aceștia i-au batjocorit pe ofițerii români.

Presa străină relatează și ea despre cele întâmplate în Basarabia și Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că în ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni în Basarabia au atacat atât refugiații civili, cât și armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au împiedicat să-și continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul și le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige și pe localnicii români împotriva acestora. Și Gazzeta dell Popolo confirmă situațiile grave create de evrei consemnând că la Galați, comuniștii evrei locali împreună cu cei veniți din alte părți, au provocat dezordine, atacând forțele de poliție și garnizoana, rezultând 15 morți. Tot Gazzeta dell Popolo vorbește și despre Cernăuți arătând că după evacuarea militarilor români, evreii în număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deținuții din închisori, i-au înarmat și "au început cu furie să masacreze pe românii aflați pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile și palatele". Corriere della Sera relatează și el despre cele întâmplate la Galați vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părțile la Galați pentru a trece în Basarabia și cĊ? după ce i-au dezarmat pe soldații din gardă, au atacat orașul, trăgând nebunește, devastândvitrinele și agresând cetățenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat și că au rămas, instigând la acțiuni antiromânești și făcând manifestații comuniste. Refugiații din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăți pe parcursul evacuării au fost comuniștii locali, în majoritate evrei și că aceștia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au împiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele și le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chișinău, încă înainte de apariția trupelor rusești, evreii din baroul local și-au legat la mâini banderole roșii și i-au supus pe funcționarii români la tot felul de violențe. În toate gările de la chișinău și până la Ungheni, bandele de evrei înarmați cu pistoale și bâte loveau populația română pentru a o împiedica să urce în trenuri. Și în Bucovina, la Cernăuți, înainte de intrarea soldaților sovietici, evreii au făcut manifestații antiromânești, au devastat biserici și au asasinat personalități românești și ofițeri. Se mai raportează că un grup de evrei comuniști cu vârste de 15-16 ani au săvârșit crime și acte de barbarie, ucigând soldați, ofițeri și jandarmi români cu propriile baionete, după ce inițial îi dezarmaseră. Tot la Cernăuți, grupuri de muncitori au devastat clădiri și cămine studențești, au eliberat deținuții din închisori și au maltratat armata și populația română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul "Ororile și devastările comise de evrei în Basarabia și Bucovina" în care vorbește de manifestările de bucurie ale evreilor față de armata de ocupație sovietică și consemnează faptul că la Cernăuți s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comuniști. Același gen de inițiative a avut loc și la Reni, Ismail, și în alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-și facă apariția, populația evreiască din Cernăuți a devastat bisericile și i-a asasinat pe mulți dintre șefii autorităților locale. Se raportează și că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofițeri și soldați precum și echipament din cauza greutăților, șicanelor și umilințelor la care au fost supuși de către armata sovietică în colaborare cu bandele de civili formate din "bolșevici și jidani".

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite orașe comitete revoluționare în vederea preluării puterii. La Cernăuți, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar și viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach și respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chișinău, este condus de un evreu originar din Huși, și anume, avocatul Steinberg. Comitetul local înființat la Chilia Nouă îl are ca șef pe un evreu medic din oraș, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind "conducătorul acțiunii teroriste" un evreu gardian public în serviciul poliției locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alți doi evrei foști ziariști la Adevărul și Dimineața au luat posturi importante în Basarabia. Ei sunt Terziman și Cândea.

Sunt consemnate atentate și asasinări împotriva oficialităților și împotriva românilor civili, din partea evreilor comuniști. Bandele evreo-comuniste din Chișinău futurând steaguri roșii, acționau în gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiații români care nu puteau să se apere au fost jefuiți de aceștia, și doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chișinău, intervenția unui detașament de jandarmi i-a salvat pe studenții teologi de a nu fi linșați de o bandă de evrei comuniști, asta după ce jandarmii au fost nevoiți să facă uz de armă. Însă doi inspectori financiari, Preotescu și Pădureanu, nu au mai putut fi salvați, fiind împușcați. De asemenea, teroriștii evrei i-au mai ucis pe perceptorul și notarul din Ceadâr-Lunga, județul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe șeful poliției din Abaclia, tot din județul Tighina. La Cazaclia și Ceadâr-Lunga au mai fost omorâți notari, preoți și polițiști. Evreii din Reni, ce purtau banderole roșii, i-au împușcat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităților și au fost lichidați, în urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comuniști.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoții au fost schingiuiți de bande comuniste de evrei. Preoților le-au fost arse bărbile cu țigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuți, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldați români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor.

La Brăila, frații Birnbaum amenințau că "multora dintre români le-a sunat ceasul" și că ei îi au pe câțiva în vedere pentru ca să se răfuiască cu ei. În alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis și Jean, amenința și el că în scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul roșu sovietic.

O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniță, informează că populația evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunțată în zona Prutului și că acest fapt face ca localitățile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la "presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România" arătând că ziarele italiene consemnează că "Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare ".

Alte informații transmise de armată relatează că la Cernăuți au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comuniști care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască în 6 colțuri și o banderolă roșie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniții din Rădăuți, însă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morți în urmă. Acțiunea de asasinare a românilor din orașul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Între victime, au fost protopopul județului Crișan Folescu, preotul Petru Siniță, șeful gării și ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comuniști au oprit un tren și au încercat să dezarmeze un divizion de artilerie, și numai intervenția sovieticilor a îm piedicat acest lucru. Și la Volintiri, grupurile de evrei comuniști i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Știrbu Iosif. La Bălți, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot în acest timp, au fost rupte crucile bisericilor și arborate în locul lor, steagurile roșii sovietice. La Chișinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia și Bessarabskaia Pravda scoase de ocupația sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii și brutarii evrei au instigat bandele de teroriști evrei împotriva manutanței locale răspândind zvonul că armata a rechiziționat făina. Au fost asasinați lt. Alexandrescu și plt. mj. Jianu. Manipulați de instigările evreo-comuniste, la acțiune au participat și soldați aparținând manutanței. La Reni, un grup de comuniști evrei împiedică populația ce dorea să se îmbarce pe vaporul Carpați pentru a se refugia în țară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reușit totuși să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împușcat în picioare doi soldați români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comuniști au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituții și au împiedicat populația românească să se refugieze.

Un soldat originar din Piatra Neamț, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul și sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugămințile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.

Un alt soldat român care era bolnav, și care era transportat cu o căruță a fost împușcat pentru că agresorii voiau căruț ;a. Cererile ofițerilor români de a le lăsa acea căruță pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă, și unul dintre agresori a tras câteva gloanțe sfărâmându-i țeasta.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Elie Wiesel, contra intereselor României, Teofil Ivanciuc, p.18
  2. ^ Cronologie privitoare la membrii familiei regale. Cronologia se bazeaza pe cartile "Istoria Romanilor de la origini pana in prezent" de Vlad Georgescu, ed. Humanitas, Bucuresti 1992 si "Monarhia in Romania 1866-1947" de Ioan Scurtu, ed. Danubius, Bucuresti 1991, si pe presa romana de dupa 1989
  3. ^ Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului "Illustrated Sunday Herald"
  4. ^ Numeroase surse din arhivele locale
  5. ^ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crișan, p. 56
  6. ^ Săptămâna Roșie, Paul Goma, p. 154
  7. ^ A Study of History, 12 volume, Oxford University Press
  8. ^ Surse evreiești
  9. ^ Rabinul Clujului Moshe Carmilly
  10. ^ Ioanid, Carp
  11. ^ Cercetarea are la bază: rapoarte oficiale ale armatei române, articole din presa vremii, jurnale personale ale oficialilor și civililor, mărturii, toate prezentate în eseul "Săptămâna Roșie" de Paul Goma
  12. ^ Săptămâna Roșie, Paul Goma, p. 94-96
  13. ^ Săptămâna Roșie, Paul Goma, p. 164, 177, 219

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Săptămâna Roșie, Paul Goma, p. 162-221
  • Buletin de informații, Anul 52 Nr. 3 Luna Mai-Iunie 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]