Universitatea Pontificală Gregoriană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Stema
Fațada Pieței Pilotului
Sala amfiteatrului
Parte din Templul lui Serapide

Universitatea Pontificală Gregoriană, colocvial Gregoriana, (în latină Pontificia Universitas Gregoriana) este un ateneu cu sediul în Roma. Moștenitoare al Colegiului Roman fondat de Ignațiu de Loyola, cultivă mai multe discipline printre care științele umane, în mod particular, cele teologice și filozofice.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 18 februarie 1551 Ignațiu de Loyola, întemeietorul Companiei lui Isus, cu banii primiți de la Francesco Borgia, a închiriat o casă la poalele Campidoliului (Piazza d’Aracoeli) unde a deschis o „Școală de grammatică, de omelie și de învățătură creștină”. Aceasta a fost prima școală a părinților iezuiți, care avea anexată o mică bibliotecă, ce a fost numită „Colegiul Roman”. În luna septembrie a aceluiași an, văzând numărul mare de studenți, Ignațiu a fost nevoit să mute colegiul într-o clădire mai mare, aparținând congregației „Frangipane”, care se găsea în spatele bisericii Santo Stefano del Cacco. Aici, pe lângă catedra de greacă și latină, s-a mai instituit și cea de ebraică. După abia doi ani de la înființare, Colegiul Roman număra deja 250 de elevi. Papa Paul al IV-lea, în 17 ianuarie 1556, a dat dreptul institutului de a acorda grade academice în filozofie și teologie, și să ajungă astfel la rangul de Universitate. În 1557, din cauza numărului tot mai mare de studenți, Colegiul a fost transferat în palatul Salviati [1] unde a și rămas până în 1560, când iezuiții au primit în dar de la Victoria della Tolfa, marchiza della Valle, câteva clădiri învecinate, pe care le-au adaptat activităților didactice. Aici Colegiul Roman a ajuns să numere mai mult de o mie de studenți și astfel a fost înființată catedra de limbă arabă, cea de cazuistică și de filosofie morală.

În 1581 papa Grigore al XIII-lea a vrut să ofere o clădire mai adecvată Colegiului. A expropriat două clădiri apropiate și l-a investit pe arhitectul Bartolomeo Ammannati ca să construiască un edificiu nou și mai mare, pe care l-a inaugurat în 28 octombrie 1584. Pentru aceasta papa Grigore a fost aclamat „întemeietor și părinte” al Colegiului Roman, care imediat și-a luat numele de „Arhigimnaziu Gregorian” și de „Universitatea Gregoriana”. În noul sediu numărul disciplinelor predate putea să fie mai mare: s-au adăugat noi catedre printre care cele de istoria bisericii, liturgică și de retorică. Universitatea a ajuns să fie de prestigiu și în domeniul matematicii, a fizicii, a astronomiei. E de ajuns să amintim de calendarul așa-zis „gregorian”, dorit de către papa Grigore XIII, actualmente folosit în întreaga lume, care a fost elaborat de către Cristoforo Clavio, profesor al Colegiului Roman. În câțiva ani numărul studenților a depășit numărul de două mii: capela universității, dedicată Bunei-Vestiri, nereușind să mai încapă un număr așa mare de studenți, a trebuit să fie demolată și în locul său să fie ridicată actuala biserică „Sf. Ignațiu” (1626-1650) pe un proiect a lui Orazio Grassi, profesor și el la Colegiu. În 1773, din cauza desființării Companiei lui Isus, universitatea a fost încredințată clerului de mir roman. A fost reconsemnată Companiei refondate în 17 mai 1824 de către papa Leon al XII-lea.

În 1873 clădirea Colegiului Roman a fost din nou confiscată, dar de către Statul Italian, împreună cu toate dotările sale: biblioteca, muzeul kircherian, cabinetul științific și faimosul observator astronomic. Universitatea, privată fiind de bunuri, a trebuit să se împartă: secțiunea universitară și-a găsit ospitalitatea în apropiatul Palazzo Gabrielli Borromeo, sediul Colegiului Germanicum-Hungaricum, în timp ce gimnaziul și liceul, în 1879, au fost găzduite în Villa Peretti la Termini, dând origine la „Istituto Massimo”. Între timp papa Pius al IX-lea, cu Rescripum din 4 decembrie 1873, a conferit universității iezuite titlul de „Pontificia Università Gregriana del Collegio Romano”. Cu toate acestea, din cauza reducerii disciplinelor predate (au rămas doar filosofia și teologia) și din a puținelor spații disponibile, numărul studenților, în 1875, nu era mi mare de 250. Anul următor, facultatea de Drept Canonic, a fost transferată la „Gregoriană”, din cauza secularizării Universității „La Sapienza”. Doar începând din 1886, când Colegiul Germanicum-Hungaricum a abandonat Palazzo Borromeo, universitatea și-a putut relua treptat fizionomia sa academică, restaurând predarea mai multor discipline.

După Primul Război Mondial Benedict al XV-lea și succesorul său Pius XI s-au angajat pentru dotarea Universității Pontificale Gregoriana cu un sediu mai adecvat necesităților didactice. Noul sediu (cfr. „infra”), care se găsește în Piața Pilotului, a fost inaugurat în mod solemn la 6 noiembrie 1930. În 1932 au fost instituite facultățile de Misiologie și de Istorie a Bisericii căreia i-a urmat, în 1951, cea de Științe Sociale. Astăzi Universitatea Pontificală Gregoriana numără circa 3000 de studenți, proveniți din peste 130 de țări, din 821 dioceze și din 84 congregații religioase. Această „universalitate” este caracteristică și corpului profesoral, provenit din circa 40 de țări.

Sediul[modificare | modificare sursă]

În 1919 papa Benedict al XV-lea a decis cumpărarea a câtorva clădiri și terenuri în piazza della Pilotta, la poalele colinei Quirinale, pentru a pune acolo noul sediu al Universității, în apropierea altei instituții de învățământ religios roman încredințat tot iezuiților, Pontificio Istituto Biblico. Pius XI a dat un impuls puternic inițiativei predecesorului său și în 27 decembrie 1924, la centenarul reconstituirii „Companiei lui Isus”, a fost pusă piatra de temelie a noului complex. Lucrările de demolare a vechilor clădiri care ocupau aria de construcție au consimțit aducerea la lumină a câtorva resturi dintr-un vechi templu a lui Serafiu. Proiectul, încredințat lui Giulio Barluzzi[2] (Roma 1878 - 1953), prevedea realizarea unui mare edificiu care să domine piața, cu o curte interioară amplă acoperită, cu aule, birouri și toalete, cu camere pentru profesori, două capele și o bibliotecă mare[3].

În august 1927 s-a început ridicarea zidăriei, care s-a încheiat după trei ani.[4] Edificiul se prezintă într-un stil neoclasic sobru, inspirându-se din caracteristicile arhitectonice și decorative tipice Renașterii romane. Fațada amintește, în articularea volumelor, de cea a Colegiului Roman.

Obiective și caracteristici[modificare | modificare sursă]

Universitatea Pontificală Gregoriană are ca prioritate formarea culturală și umană a studenților proveniți din toate colțurile lumii în vederea aprofundării și a răspândirii tot mai mult, prin învățământ, reflecție și cercetare, înțelesul și sensul credinței creștine. Ca universitate ecleziastică încredințată „Companiei lui Isus” este caracterizată de o totală disponibilitate în servicul Sfântului Scaun, promovând dialogul cu lumea culturii și a științei, întâlnirea cu alte confesiuni și religii, cunoșterea valorii și demnității persoanei umane.[5]

Studenți iluștri[modificare | modificare sursă]

Diverși papi care au studiat la Gregoriana :

Printre studenții săi Universitatea enumeră și douăzeci de sfinți, printre care:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Clădirea, mai apoi demolată, se afla în zona actualei pieți a Colegiului Roman
  2. ^ Cfr. http://www.inroma.roma.it/arardeco/1925/25_III/Notiz/IIINP12.html (note asupra activității lui Giulio Barluzzi – 1925).
  3. ^ În prima versiune a proiectului (1925) se poate observa o marcată prezență a elementelor decorative de tip manierist, care au fost atenuate de către însuși Barluzzi în proiectul executiv (1927) pe baza principiului „sobrietății” tipic arhitecturii iezuiților. Cfr. G. SALE, «Pauperismo architettonico e architettura gesuitica», în P. GILBERT, ed., Universitas Nostra Gregoriana. La Pontificia Università Gregoriana ieri e oggi, Roma 2006, 159-170; http://www.inroma.roma.it/arardeco/1926/26_X/Notiz/XnoP6.html (disegni di progetto - 1926).
  4. ^ Pentru realizarea aulelor mari și a amfiteatrului au fost experimentate și aplicate structuri în beton armat și în oțel de dimensiune nemairealizate până la acea dată. Cfr. L'Università Gregoriana del Collegio Romano nel primo secolo dalla restituzione, Roma 1924, 293; PONTIFICIA UNIVERSITÀ GREGORIANA, L'inaugurazione della nuova sede, Roma 1930, 76.
  5. ^ PONTIFICIA UNIVERSITÀ GREGORIANA, Statuta Pontificiae Universitatis Gregorianae et Consociatorum Pontificii Istituti Biblici ac Pontificii Instituti Orientalium Studiorum, Roma 1935; http://www.unigre.it/pug/presentazione/PresA1.htm

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • L'Università Gregoriana del Collegio Romano nel primo secolo dalla restituzione, Roma 1924
  • PONTIFICIA UNIVERSITÀ GREGORIANA, Atti del Solenne atto Accademico in occasione del 450° anniversario della fondazione del Collegio Romano, Roma 1930
  • PONTIFICIA UNIVERSITÀ GREGORIANA, L'inaugurazione della nuova sede, Roma 1930
  • PONTIFICIA UNIVERSITÀ GREGORIANA, Statuta Pontificiae Universitatis Gregorianae et Consociatorum Pontificii Istituti Biblici ac Pontificii Instituti Orientalium Studiorum, Roma 1935
  • P. GILBERT, ed., Universitas Nostra Gregoriana. La Pontificia Università Gregoriana ieri e oggi, Roma 2006.

Legături externe[modificare | modificare sursă]