Maximilian Kolbe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Maximilian Kolbe
Maximilian Kolbe.jpg
Maximilian Kolbe sfânt al bisericii catolice, martir, calugăr franciscan.
Date importante
Născut/ă 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, Polonia
Decedat/ă 14 august, 1941 (47 de ani), Auschwitz, Polonia
Venerat/ă în Biserica Catolică
Beatificat/ă 1974, Roma, Vatican Papa Paul al VI-lea
Canonizat/ă 1982,, Roma
Papa Ioan Paul al II-lea
Rămășițe pământești -
Sărbătoare 14 august (catolici)
Însemne Rasa franciscană
Patronaje Patronul radioamatorilor http://www.qrz.com/db/SP3RN
Alte informații Sfânt martir al bisericii catolice
Controverse Nu există, nu se cunosc.
Suspendare -

Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia - d. 14 august 1941) a fost un preot romano-catolic, polonez, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Actualmente este un sfânt al bisericii catolice sărbătorit la 14 august.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Maximilian Kolbe, s-a născut la 7 ianuarie 1894, într-o familie de țesători săraci polonezi. La botez i s-a pus numele Raimond. Copil fiind, pe când se ruga în fața unei statui a Maicii Domnului, Fecioara Maria i-a arătat două coroane, una de trandafiri albi, alta de trandafiri roșii, și i-a propus să aleagă. Raimond le-a luat pe amândouă: ele sunt simbolul vieții sale de curățenie sufletească și de jertfă față de aproapele și față de biserica lui Cristos. După multe frământări, s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali. Pentru studiile de filozofie și teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoștință de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinței, dat și de rănile adinci ale prezentului tulburat prin care trecea lumea dintre cele două războaie mondiale. Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense cruciade de rugăciuni și într-ajutorare în trăirea vieții creștine sub ocrotirea Maicii Neprihănit zămislite.

În ziua de 17 octombrie 1917 împreună cu alți șase colegi se consfințește Preacuratei Fecioare Maria și întemeiază asociația numită: «Militia Imaculatae», «Oastea Neprihănitei» sau «Armata Maicii Domnului». Ei și-au propus ca prin sfințirea vieții proprii, prin rugăciune și activitate concretă să lucreze la cunoașterea și imitarea Fecioarei Maria. După ce a fost sfințit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăți de neînvins omenește vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varșovia un «Oraș al Neprihănitei» - «Niepokala-now». Aici, sub conducerea a șase preoți, aproape șapte sute de frați, unii specialiști de înaltă calificare, toți atrași de idealul Neprihănitei, trăiau și lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie și pace. Aveau cea mai mare tipografie din Europa și editau diferite publicații în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

După ce consolidează fundația de lîngă Varșovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmați de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câțiva frați. Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei». Se stabilește la Nagasaki, unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de frați. La întoarcerea în Polonia străbate cu trenul întreaga Rusie. Peste tot vorbește cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire și ajută pe nenumărați oameni, creștini și necreștini, să înțeleagă și să experimenteze că prin Maria se apropie de Dumnezeu, devin mai buni și mai curați la suflet. În mănăstirile întemeiate de el, frații se salutau rostind numele: Maria; la fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria». Evlavia și încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria și-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

Viața trăită în lagărul morții de la Auschwitz[modificare | modificare sursă]

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creștinii din lumea întreagă, deși sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul își sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în biserica romano-catolică. Pe când mulțimile credincioșilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura și lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) an suflet curat și curajos se îndrepta către lăcașurile cerești, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieți jertfite Fecioarei Neprihănite și mântuirii sufletelor.

Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută și în urma unei injecții cu formol a murit în «celula morții» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, care a marcat istoria lumii într-un mod ireversibil. Maximilian Kolbe, spre deosebire de alții a fost aruncat în celula morții la cererea sa, în locul unui deținut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viața exemplară pe care a dus-o preotul. Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, și, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoților. Insultele nu i-au atins sufletul, dar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalți deținuți, spovedindu-i.

Legile lagărului de la Auschwitz[modificare | modificare sursă]

Legile lagărului erau foarte dure și prevedeau ca în momentul în care un deținut evadează și nu este găsit în 48 de ore, alți deținuți din lotul său erau condamnați la moarte prin înfometare. La sfîrșitul lunii iulie evadează un deținut din blocul 14, bloc în care se afla și preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ținută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnați cei sortiți morții, prin decimare (fiecare al zecelea deținut trebuia să moară). Între acești deținuți se afla unul care, de tamă, a început să-și strige copii care se aflau acasă pe nume. Deodată din rândul celor rămași apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.

„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteți să raportez”
„Ce vrei? ”
„Vă rog să-mi permiteți să merg eu în locul numărului N.”

Era o cerere nemaiauzită, printre deținuți, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în fața morții se uită totul, dar nu și propria existență. Comandantul întreabă:

„Cine ești? ”
„Sunt un preot catolic”
„Sunt de acord”

În locul preotului catolic, deținutul care care fusese cruțat se reîntoarece în rândurile brigăzii și va supraviețui celui de al doilea război mondial. Va da mărturie despre modelul de credință al preotului catolic Maximilian Kolbe.

Scrisoare din lagăr[modificare | modificare sursă]

„Dragă mamă.Spre sfârșitul lunii mai am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Totul este în regulă, dragă mamă. Poți fi liniștită în legătură cu mine și cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni și El se gândește cu o iubire mare la toți și la toate. Ar fi bine să nu îmi mai scri până nu îți trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu știu cât timp voi mai fi aici. Te salut cu drag și te sărut, Raymond Kolbe.”

Moartea în lagărul morții[modificare | modificare sursă]

Împreună cu cei nouă care erau trimiși la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcați și azvârliți pe podeaua rece. Celula nu avea ferestre și nici aerisire. „Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropați de vii a început să se audă murmur de rugăciuni și cântări în cinstea Maicii Domnului”. Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa. După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiților”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”.

Este sărbătorit în data de 14 august.

Legături externe[modificare | modificare sursă]