Suede

Acest articol se referă la formația rock britanică. Pentru alte sensuri, vezi Suede (dezambiguizare).

Suede
Formația Suede în Thailanda. De la stânga la dreapta: Simon Gilbert, Richard Oakes, Mat Osman, Neil Codling, Brett Anderson
Informații generale
Origine	Londra, Anglia
Gen muzical	Alternative rock, britpop
Ani de activitate	1989-2003
Case de discuri	Sony BMG / Columbia / Nude
Membri
Brett Anderson Mat Osman Simon Gilbert Richard Oakes Neil Codling
Foști membri
Bernard Butler Justine Frischmann Alex Lee

Suede (The London Suede în Statele Unite ale Americii) a fost o formație de rock alternativ înființată în Londra, ce a reprezentat una din bazele mișcării britpop din Anglia. Formația și-a schimbat componența de mai multe ori de-a lungul anilor, și a lansat în total cinci albume de studio, două compilații și douăzeci de single-uri. Primele două albume ale lor (Suede și Dog Man Star), au fost incluse în cartea 1001 de albume de ascultat într-o viață, editată de Robert Dimery.

Deși nu a fost niciodată foarte populară în SUA, formația este considerată drept una din cele mai de succes trupe britanice ale anilor '90.

Istorie

Primii ani

Brett Anderson a cunoscut-o pe Justine Frischmann la „University College London” , unde erau amândoi studenți, și, la scurt timp după aceea, cei doi au devenit un cuplu. În anul 1989, ei au format o trupă împreună cu prietenul din copilărie al lui Anderson, Mat Osman, și au început să își petreacă ore întregi în fiecare zi cântând cover-uri după formații și interpreți precum The Beatles, The Smiths și David Bowie. În căutarea unui chitarist, cei trei au publicat un anunț în revista NME, și au primit un răspuns de la Bernard Butler, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani. După o audiție, Butler a devenit membrul formației.

La scurt timp după aceea, formația și-a ales numele Suede, și a pornit în căutarea unui toboșar. Inițial, ei au cântat împreună cu Justin Welch. După plecarea acestuia, formația a publicat un alt anunț în căutarea unui înlocuitor. Spre surprinderea lor, au primit un răspuns de la fostul toboșar al formației The Smiths, Mike Joyce. În acea perioadă, agenții și casele de discuri nu arătau prea mult entuziasm în privința lor, și concertele lor erau destul de slabe din punct de vedere calitativ. După sosirea lui Joyce, Suede au înregistrat două cântece, ce au fost lansate sub forma unui single „Be My God” / „Art” la casa de discuri RML Records. Nesatisfăcută de rezultat, formația a distrus majoritatea celor cinci sute de copii ale single-ului, puținele rămase devenind mai târziu piese de colecție. În iunie 1990, Suede și-au întregit componența prin sosirea toboșarului Simon Gilbert

În jurul anului 1991, Anderson și Frischmann se despărțiseră deja, iar Frischmann începuse să se întâlnească cu Damon Albarn, solistul formației Blur. Situația a devenit din ce în ce mai tensionată, și la un moment dat Bernard Butler își amintea: „A întârziat la repetiții și a dat cea mai proastă explicație pe care ar fi putut să o dea - 'Am fost la o filmare a unui videoclip Blur.' Atunci s-a terminat cu adevărat. Cred că în următoarea zi chiar, Brett m-a sunat și mi-a spus 'Am dat-o afară.'” „Dacă Justine nu ar fi plecat din trupă”, spunea și Anderson, „cred că nu am fi ajuns nicăieri. După ce ea a plecat, am devenit mai motivați, și relațiile dintre noi au devenit mai strânse.” Anderson și Butler au devenit prieteni apropiați și au început să compună cântece noi. Însă atenția pe care o primeau continua să fie restrânsă, deoarece muzica pe care o făceau ieșea din tiparele a ceea ce se asculta atunci - trupele care nu abordau stilul grunge fiind respinse de casele de discuri..

Suede

vezi articolul Suede

Suede pe coperta revistei Melody Maker, aprilie 1992. De la stânga la dreapta: Simon Gilbert, Bernard Butler, Brett Anderson, Mat Osman

La începutul anului 1992, ceva s-a schimbat, și formația a început să capteze mass-media. În ianuarie, Suede au atras atenția casei de discuri Nude Records, după un spectacol găzduit de NME, iar trei luni mai târziu, cu toate că încă nu lansaseră în mod oficial niciun single, au apărut pe coperta revistei Melody Maker care i-a prezentat cu titlul de „Suede: Cea mai bună trupă debutantă din Marea Britanie” („Suede: The Best New Band in Britain”).

După o lună de la apariția pe coperta Melody Maker, Suede au lansat primul lor single, „The Drowners”, dând startul, alături de Blur și de Pulp, „distrugerii stilului grunge” și „războiului cu America” (după cum se exprimau membrii Blur). Single-ul a avut un succes moderat, atingând locul 49 în UK Singles Chart. După alte două single-uri lansate: „Metal Mickey” (locul 17), respectiv „Animal Nitrate” (locul 7), formația lansează albumul de debut, intitulat chiar Suede, pe data de 29 martie 1993, la casa de discuri Nude Records.

Denumit de către presă „cel mai așteptat album de debut de la Never Mind The Bollocks... al celor de la Sex Pistols încoace”, albumul nu a dezamăgit, primind critici pozitive. Lirica plină de angoase, de referiri la moarte, fie în urma dependenței de droguri („So Young”, „The Next Life”), fie în urma sinuciderii („She's Not Dead”) și instrumentalele aferente au impresionat suficient de mult încât trupa să primească Discul de Aur în prima săptămână de la lansare, depășindu-i la vânzări pe cei de la Depeche Mode, și să câștige în decursul aceluiași an, premiul Mercury Music.

Succesul lor în America a fost însă limitat, și, mai mult decât atât, au fost dați în judecată de cântăreața americană Suede (pe numele adevărat Suzanne DeBronkhart), care a obținut drepturile de utilizare ale acestui nume în America, forțând astfel trupa să își scoată albumele în SUA sub numele de The London Suede. Referitor la asta, Brett Anderson declara: „The London Suede nu este numele pe care l-am ales eu pentru trupă, nu l-am schimbat cu plăcere, și nici nu am de gând să pretind asta”. Aceasta nu era însă singura problemă cu care se confrunta formația - datorită morții tatălui său, chitaristul Bernard Butler a devenit din ce în ce mai înstrăinat de trupă.

Dog Man Star

vezi articolul Dog Man Star

Ediţia americană a albumului Dog Man Star. În stânga sus se observă scris The London Suede

Anterior lansării următorului album, Suede au scos pe piață un single, „Stay Together”, care a atins locul 3 în Marea Britanie, fiind cel mai mare succes al lor de până atunci. La scurt timp după aceea, Suede au început înregistrările pentru noul album. Pe parcursul înregistrărilor, Bernard Butler a avut conflicte serioase cu producătorul Ed Buller, și Anderson și-a amintit mai târziu că în majoritatea timpului Butler și restul formației făceau înregistrări separat. La câteva zile după nunta sa, Butler s-a întors în studio, dar accesul i-a fost interzis. După o conversație extrem de tensionată cu Anderson la telefon, Butler a părăsit trupa, lăsând o mare parte din album nefinisată. În septembrie 1994, trupa a anunțat oficial despărțirea de Butler, și înlocuirea lui cu tânărul de numai șaptesprezece ani, Richard Oakes, care, ca și Butler înaintea lui, fusese angajat în urma unui anunț în ziar. În aceeași lună, a fost lansat single-ul „We Are the Pigs”, iar în luna următoare, mai precis pe 10 octombrie 1994, a apărut albumul Dog Man Star, ce a intrat direct pe locul 3 în topul britanic, însă a coborât destul de repede.

Versurile primei piese de pe album, „Introducing the Band” ilustrează bine temele abordate: decadența, dependența (fie de droguri, fie de o persoană), fragilitatea, tristețea, iubirea, viața ce „sparge orice tipar posibil”. Este considerat de către critici unul dintre cele mai bune albume ale anilor '90, primind la vremea lansării o mulțime de recenzii favorabile (revista Q i-a consacrat o recenzie de două pagini și i-a acordat cinci stele din cinci). Ziarul The Guardian a ales doar acest album și alte trei din anii '90 atunci când a alcătuit topul 100 al celor mai bune albume din toate timpurile.

În timpul turneului de promovare a albumului, ce a trecut prin Europa, America și Japonia, noul membru, Richard Oakes, a exersat ca să învețe cât mai repede părțile lui Butler, și nu după mult timp, și-a făcut simțită prezența pe cele două B-side-uri de pe single-ul „New Generation”, scrise în colaborare cu Anderson: „Together” și „Bentswood Boys”. În iulie, la festivalul Phoenix, Suede au cântat în premieră două cântece: „Young Men” (un viitor B-side) și „By the Sea”, ce avea să apară pe următorul album.

Coming Up

vezi articolul Coming Up

Brett Anderson pe coperta revistei Select, noiembrie 1996, la puţin timp după lansarea albumului Coming Up

Pe 2 septembrie 1996, Suede au lansat cel de-al treilea album de studio, intitulat Coming Up. Referitor la acest album, solistul Brett Anderson declara că a simțit că celelalte două înregistrări sufereau în anumite părți de o obscuritate prea mare, drept urmare și-a dorit să scoată un album care să sune ca un Greatest Hits. Albumul avea un sound mai accesibil decât albumele precedente, și versurile, comparativ cu cele de până atunci, aveau o evidentă tentă ironică, punctată prin unele părți cu accente paranoice, prin altele cu regrete, explorând părțile negative ale faimei și batjocorind obsesiile legate de celebrități. Coming Up se încheia cu cântecul „Saturday Night”, într-o notă neașteptat de tandră și ciudat de optimistă, comparativ cu restul albumului.

Între timp, trupa s-a întregit cu un nou membru, Neil Codling, care era văr cu Simon Gilbert, și care cânta la claviatură și la chitară. Primul single de pe album, „Trash” a izbutit, ca și „Stay Together” înaintea lui, să atingă locul 3 în topul britanic, transformând Coming Up în albumul cu cel mai mare succes de până atunci. Albumul a fost extrem de popular în Europa, Asia și Canada, însă nu și în SUA. Turneul de promovare a durat 14 luni, cel mai lung turneu pe care îl avusese trupa până atunci, și nu a fost lipsit de incidente. După un concert la Boston, din cadrul unei serii de concerte de promovare a albumului în SUA, instrumentele formației au fost furate, astfel încât membrii au fost nevoiți să cânte la următoarele concerte cu echipament împrumutat, motiv pentru care s-au și confruntat cu probleme tehnice.

Sci-Fi Lullabies

vezi articolul Sci-Fi Lullabies

După trei albume de studio, mai precis pe 6 octombrie 1997, Suede au lansat compilația Sci-Fi Lullabies, un album dublu ce conținea 27 de b-side-uri, și care nu includea niciun cover, niciun instrumental și niciun remix. Titlul albumului provenea de la un vers al cântecului „Introducing the Band” - And as the sci-fi lullaby starts to build și a fost inițial primul titlu al celui de-al doilea album de studio, dar în cele din urmă Dog Man Star a fost preferat (și acest titlu de altfel, tot de la „Introducing the Band” provine: Dog man star took a suck on a pill). Expresia „sci-fi lullabies” apare și pe b-side-ul „This World Needs a Father”, în mod bizar exclus de pe această compilație.

Sci-Fi Lullabies a atins locul 9 în topul britanic. Formația a avut un spectacol exclusiv pentru fanii înscriși în fan-clubul lor oficial la sfârșitul anului 1997 la London's Forum, spectacol care s-a bucurat de un mare succes. Revista Melody Maker a comentat pe această temă: „nicio altă trupă din lume nu ar putea să scape cu fața curată interpretând exclusiv b-side-uri”.

Head Music

vezi articolul Head Music

Cadru din videoclipul She's in Fashion, cu Anderson în prim-plan

La momentul lansării compilației Sci-Fi Lullabies, mișcarea britpop începuse să piardă din popularitate, și Suede au luat decizia să se despartă de producătorul Ed Buller, pe care l-au înlocuit cu Steve Osborne înainte de a începe lucrul la cel de-al patrulea album de studio. Solistul Brett Anderson a declarat că dorea să lanseze un album mai puțin emoțional, și într-adevăr, Head Music, albumul lansat în 1999 (3 mai în Marea Britanie, 1 iunie în SUA), este un album cu o lirică mai rece, mai distantă, mai ironică, singurul cântec care iese oarecum din acest tipar fiind „Everything Will Flow”, care are mai degrabă o nuanță meditativă, iar instrumentalul se bazează mai puțin pe chitară și mai mult pe claviatură. Brett Anderson califica acest album drept cel mai experimental album Suede de până atunci, adăugând că schimbarea se datora în mare măsură și producătorului: „Steve a fost responsabil pentru mare parte din sound-ul acestui album. L-am menționat pe el întâi fiindcă a făcut o treabă al naibii de bună pe 'Savoir Faire'... Sună foarte tare și neobișnuit.”

Deși single-ul „Electricity” a fost extrem de popular, albumul Head Music a primit critici amestecate: unii l-au calificat drept lipsit de substanță, în timp ce alții erau de părere că reprezenta o renaștere a trupei. În ciuda criticilor, albumul s-a clasat pe primul loc în topul britanic, dar niciunul dintre single-urile lansate după „Electricity” nu au izbutit să intre în top 10. Anderson a început să fie criticat de către fani din cauza vocabularului considerat redundant și a temelor lirice nu prea variate. Chiar și așa, formația a continuat să își mențină o pătură largă de fani - însă o altă problemă s-a ivit la orizont. La scurt timp după lansarea albumului Head Music, Nude Records a încetat să existe. Suede a sfârșit prin a semna cu Sony ca să își poată înregistra următorul album. Înregistrările au durat atât de mult, încât Neil Codling a părăsit formația, acuzând un sindrom cronic de epuizare. Codling a fost înlocuit de Alex Lee, fost membru Strangelove, care mai însoțise trupa în turnee. Anderson și Oakes colaboraseră anterior cu Strangelove la albumul Love And Other Demons, asigurând partea vocală pe două cântece: „She's Everywhere” și „Living With the Human Machines”. Richard a cântat la chitară pe „Living With the Human Machines”, „Beautiful Alone”, „Sway”, și „Spiders & Flies”..

În concerte, Lee cânta la chitară, claviatură, uneori la muzicuță, și asigura backing-vocalul. Avea să fie cunoscut ulterior și pentru colaborările cu Placebo și Goldfrapp.

A New Morning

vezi articolul A New Morning

Al cincilea album de studio, A New Morning, a fost lansat pe 30 septembrie 2002, după o lungă și costisitoare perioadă de înregistrări. Conform lui Anderson, titlul albumului se referea la „un nou început, o nouă trupă și o nouă atitudine” – solistul a mărturisit că fusese dependent de heroină și de cocaină de-a lungul anilor, ceea ce îi deteriora în mod evident sănătatea. „Singura relevanță pe care o mai au acum drogurile pentru mine este că acest album a fost inspirat de interdicția de a le lua. A fost primul album Suede care nu a fost scris sub influența drogurilor. Pentru mine a reprezentat un pas înainte.”

Cu toate acestea, albumul nu a reușit să intre nici măcar în top 20, și în cele din urmă trupa a renunțat să-l mai lanseze în SUA. A New Morning a fost considerat un album bun de fanii trupei, însă interesul publicului larg cu privire la Suede dispăruse deja. Numai două single-uri au fost lansate, „Positivity” și „Obsessions” și niciunul nu s-a clasat prea bine în topuri. Anderson a fost la început încântat de „Positivity”, dar sentimentele sale aveau să se schimbe cu timpul. „Când l-am scris, inițial am crezut că era o capodoperă, dar am realizat curând că mulți oameni se simțeau sincer deranjați de el”, a spus el, adăugând „...Dacă un cântec poate distruge cu adevărat o formație, asta a făcut 'Positivity' cu Suede.”

De altfel, percepția lui Anderson cu privire la întregul album avea să se modifice radical de asemenea, la sfârșitul anului 2009 artistul declarând următoarele: „A New Morning este singurul [album] în care nu cred la fel de mult ca în celelalte albume Suede și am crezut în totalitate în primele patru, chiar și în Head Music, care a dezbinat fanii.”

Despărțirea trupei

Suede în seara dedicată albumului Head Music, unul din cele cinci concerte de la Institutul de Artă Contemporană din Londra

Pe 20 octombrie 2003, Suede au lansat compilația Singles, pe care se afla noul single „Attitude”. Trupa începuse deja lucrul la un al șaselea album de studio, care ar fi trebuit să fie lansat după compilație. Anderson declara că „Majoritatea noilor cântece sunt mai agresive... decât cele de pe A New Morning” și că albumul nu va suna deloc „ca vechile albume Suede.”. Acest album nu a mai văzut însă lumina zilei.

Suede au cântat timp de cinci nopți la Institutul de Artă Contemporană din Londra, dedicând cele cinci nopți albumelor lansate până atunci, și interpretându-le în ordine cronologică - un album în întregime pe noapte – cu B-side-uri și rarități drept bisuri. După aceste spectacole, formația a anunțat că nu vor mai exista alte proiecte sub numele Suede în viitorul apropiat, și acesta a fost efectiv sfârșitul trupei. Pe site-ul oficial a apărut următoarea declarație: „Nu va mai apărea un nou album până ce formația nu va simți că a apărut momentul potrivit pentru a lansa unul”. Ultimul lor concert la London's Astoria pe 13 decembrie 2003 a fost un maraton de două ore și jumătate, împărțit în două (plus bisurile) cu prima parte alcătuită din „cântece pe care vrem să le cântăm”. Brett a anunțat atunci „va mai exista un alt album Suede” spre încântarea fanilor, apoi a adăugat câteva secunde mai târziu „...dar nu încă.”.

Ultimul material discografic al celor de la Suede, See You in the Next Life, a fost lansat în 2003, în ediție limitată, pentru fanii din fan-clubul oficial. Conținea rarități, demo-uri și variante acustice. Titlul era inspirat de versul See you in your next life when we'll fly away for good (Ne vedem în viața viitoare, atunci când vom zbura cu adevărat) de pe cântecul „The Next Life”, ultimul cântec de pe primul album, Suede, și reprezenta un fel de rămas bun pentru fani.

Proiecte ulterioare

Anderson și Butler au format în 2004 un proiect numit The Tears, după aproximativ zece ani de la plecarea lui Butler din Suede. Albumul de debut al formației s-a numit Here Come the Tears și a fost întâmpinat cu entuziasm de către critici, însă nu a atras foarte mult atenția fanilor. Formația se află într-o pauză prelungită începând cu anul 2006, și este neclar dacă vor mai exista și alte albume scoase sub numele The Tears. Anderson a lansat de asemenea și trei albume solo. Butler a lucrat și ca producător, colaborând cu artiști precum 1990s, Black Kids, Sons and Daughters și Duffy.

La sfârșitul anului 2009 au existat speculații în privința unei reuniuni, în ciuda criticilor emise de Bernard Butler cu privire la acest aspect Anderson insistă asupra faptului că păstrează legătura cu foștii săi colegi, și nu a exclus posibilitatea unei reuniuni. El a admis „Mi-ar plăcea să mai scot un album cu o formație, în cazul ultimelor mele albume nu am fost decât eu și pianul în studio. Nu pot spune dacă mă voi întoarce la Suede sau nu. Le trimit e-mailuri des lui Simon și lui Mat iar cu Bernard mă văd ocazional. Nu există resentimente.”

Reuniunea a fost confirmată de către site-ul revistei NME pe data de 15 ianuarie 2010. Formația va susține un singur concert la Royal Albert Hall, în Londra, în formula Brett Anderson (voce), Mat Osman (bas), Simon Gilbert (tobe), Richard Oakes (chitară) și Neil Codling (clape). E vorba de un concert de caritate în sprijinul fundației Teenage Cancer Trust.

Activitate muzicală

vezi articolul Discografia Suede

• Suede (1993)
• Dog Man Star (1994)
• Coming Up (1996)
• Head Music (1999)
• A New Morning (2002)

Compilații

• Sci-Fi Lullabies (1997)
• Singles (2003)