Perioada arhaică în Grecia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
The Parthenon in Athens.jpg

Acest articol este parte a seriei despre

Istoria Greciei

Civilizațiile egeene
Civilizația heladică (2800-1060 î.Hr.)
Civilizația cicladică (3000-1100 î.Hr.)
Civilizația minoică (3650-1170 î.Hr.)
Civilizația miceniană (1550-1175 î.Hr.)
Grecia antică
Era „întunecată” a Greciei (1175-750 î.Hr.)
Perioada arhaică în Grecia (750-490 î.Hr.)
Grecia clasică (490-336 î.Hr.)
Grecia elenistică (336-146 î.Hr.)
Grecia romană (146 î.Hr.-395 d.Hr.)
Grecia medievală
Imperiul Bizantin
Grecia otomană
Grecia modernă
Războiul de Independență
Regatul Greciei
Ocuparea Greciei de către Puterile Axei
Războiul civil grec
Dictatura coloneilor
Republica Elenă
Istoria Greciei pe subiecte
Istoria militară a Greciei
Istoria constituției elene
Nume ale grecilor
Istoria artei Greciei
Cronologia Greciei

Perioada arhaică în Grecia (800 î.Hr.– 480 î.Hr.) a fost epoca ce a urmat după Era "întunecată" a Greciei. În aceastǎ perioadǎ asistǎm la consolidarea polisurilor (sau orașelor-state) și fondarea coloniilor, și desigur, la debutul filosofiei, teatrului grec (care s-a format în timpul Dionisiei) și poeziilor scrise, care apar odatǎ cu reapariția limbii scrise, pierdute în epoca Întunecatǎ. Perioada arhaică definește o revoluție structuralǎ, o creștere bruscă a populației și a bunurilor materiale care au avut loc în jurul anului 750 î.Hr., precum și "revoluția intelectuală" a Greciei clasice.[1] Sfârșitul arhaismului are loc în 480 î.Hr. când Xerxes I a invadat Grecia. Creșterea bruscă a populației de la începutul perioadei arhaice a adus cu sine construirea noilor orașe și extinderea centrelor de populație . Perioada arhaică este, de asemenea, caracterizatǎ prin răspândirea coloniilor de-a lungul coastelor Mării Mediterane și Mării Negre , care a început în aproximativ 800 î.Hr. Motivul acestui fenomen este descris de autori greci ca fiind stenochoria, sau "lipsa de teren", dar, în practică, a fost cauzată de un număr mare de motive, cum ar fi rivalitatea între grupurile politice, dorința de aventură, expatriere, căutarea de oportunități comerciale etc.[2]

Consolidarea polisurilor[modificare | modificare sursă]

Grecia micenianǎ din epoca bronzului a fost împărțitǎ în regate , fiecare conținând câte un teritoriu și o populație distribuitǎ în ambele orașe mici și moșii mari deținute de nobilime . Fiecare regat era condus de un rege autoritar cu drept divin ca urmaș al unui strămoș eroic care conducea de la un palat situat într-o cetate , sau din Acropole. În timpul evului întunecat , palatele, regii și moșiile au dispărut , populația a scăzut , orașele au fost abandonate sau au devenit sate și ruine , guvernarea descentralizatǎ fiind deținutǎ de oficiali minori pe o structură tribală .

Până la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr. structura socială se afla sub o presiune imensă și polisurile riscau sǎ intre în colaps.

Agricultorii greci trăiau un stil de viață de subzistență. Hesiod a scris cǎ un fermier grec arhaic putea să împrumute produse de la vecinii săi . Imposibilitatea de a plăti înapoi aceste bunuri putea duce la pierderea fermei sau înrobirea acestuia . Având în vedere creșterea bruscă a populației , terenuri arabile erau întotdeauna limitate și insuficiente pentru a sprijini toate persoanele din Grecia . În 750-600 î.en., Grecia a fost marcatǎ de foamete la scară largă , și în 600 î.en. , aproape toți fermierii din Atena au fost deposedați de proprietățile și au lucrat ca sclavi.

Aristoi , familiile aristocratice , au fost în mod constant în competiție reciprocă pentru a câștiga teritoriu , bani , sau statut .

Colonizarea[modificare | modificare sursă]

Colonizarea greacă

Ca reacție la suprapopulare , problemele economice , și creșterea tensiunilor politice în Grecia între 750 și 600 î.en. , mulți greci au părăsit Grecia continentalǎ pentru a stabili noi colonii . Unii au emigrat pentru a scăpa de tensiuni , în timp ce alții au fost trimiși în calitate de exilați . Orice expediție consta din aproximativ 100-200 de persoane , mai ales tineri care erau conduși de către un grec nobil , pentru a obține mai multă putere și în căutarea de bogăție în afara Greciei . Un cetățean care a părăsit Grecia pentru a merge la unul dintre aceste colonii a renunțat la cetățenia greacă în schimbul cetățeniei în noua colonie .

Aceste colonii au fost stabilite la scară largă , și au apărut în sudul Italiei , Sicilia , Sardinia, Corsica , pe coasta sudului Franței, coasta spaniolă de est , coasta Mării Negre și Cipru . Aceste colonii nu erau provincii ale polisurilor din care proveneau , erau orașe independente în întregime fațǎ de polisul-mamă din Grecia . Relațiile dintre coloniile grecești și populațiile indigene din țările în care guvernau s-au amestecat - unele culturi au menținut relații armonioase , altele au fost cucerite și înrobite de către greci . O consecință importantă a colonizării grecești a fost răspândirea culturii grecești , religiei și artei de-a lungul Mediteranei.

Regimurile politice[modificare | modificare sursă]

Succesul excepțional al colonizǎrii în bazinul Mediteranei s-a desfǎșurat în armonie cu consolidarea polisurilor grecești în coeziva orașelor-state cu ordine socială și politică. Acest proces a fost întrerupt frecvent între secolele VII și VI î.en. de către numeroși aristocrați. Tiranii(ce semnifică "conducător al polisului"), au avut tendinta de a configura dictaturi în polisuri, ridica armate, și ataca alte polisuri ca să-și extindă influența. Tiranii nu au fost reformatori sociali, dar în timp ce guvernau au fost forțați să emită legi și sǎ arbitreze disputele. Dezgustul grecilor în creștere fațǎ de tirani a condus la crearea unor sisteme alternative de auto-guvernare, care în cele din urmă a condus la democrația atenianǎ. Tiraniile nu au fost urmate direct de democrații pure, cu toate acestea, comportamentul lor a creat voința politică printre greci de a dezvolta un sistem mai eficient și echitabil de guvernare.

Arta[modificare | modificare sursă]

Archaic kouros from Thebes
Orientalizing style
Black-figure style
Reconstructed colour kore statue from the archaic period of Greece

Architectura[modificare | modificare sursă]

Sculptura[modificare | modificare sursă]

Ceramica[modificare | modificare sursă]

Conflictele[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Snodgrass, pp. 13, 23.
  2. ^ Robin Lane Fox, Tavelling Heroes in the Epic Age of Homer, 2008.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pomeroy, Sarah (2009). A Brief History of Ancient Greece. Oxford New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-539267-8.
  • Richter, Gisela M.A. (1963). A Handbook of Greek Art: Third Edition Newly Revised. Phaidon Publishers Inc.
  • Snodgrass, Anthony (1980). Archaic Greece: The Age of Experiment. London Melbourne Toronto: J M Dent & Sons Ltd. ISBN 0-460-04338-2.
  • Watson, Owen (1976). Owen Watson, ed. Longman modern English dictionary. Longman. ISBN 978-0-582-55512-9.
  • George Grote, J. M. Mitchell, Max Cary, Paul Cartledge, A History of Greece: From the Time of Solon to 403 B.C., Routledge, 2001. ISBN 0-415-22369-5

Legături externe[modificare | modificare sursă]