Pierre Teilhard de Chardin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pierre Teilhard de Chardin

Pierre Teilhard de Chardin (n. 1 mai 1881, Clermont-Ferrand - d. 10 aprilie 1955, New York) geolog, paleontolog, fizician, antropolog și teolog din sec. XX care a încercat să combine teoria evoluționistă cu creștinismul. A făcut parte din ordinul iezuit.

A fost profesor de geologie și de paleontologie la Institutul Catolic din Paris și președinte al Societății Franceze de Geologie. A efectuat cercetări științifice în Africa și Asia, contribuind la descoperirea sinantropului.

Studiile[modificare | modificare sursă]

A studiat inițial geologia, fizica și chimia. Din 1908 până în 1912 a studiat teologia în Hastings (Sussex, Marea Britanie). A fost hirotonit preot la 24 august 1911, la vârsta de 30 de ani.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

În anul 1926 a intrat în conflict cu Sfântul Oficiu, ceea ce a atras suspedarea sa de la catedra din Franța. Următorii 20 de ani i-a petrecut în China, unde a descoperit "Omul de Peking", un strămoș al omului modern. Principala sa lucrare, "Le phénomène humain" nu i-a fost publicată în timpul vieții din cauză că autoritățile ecleziastice au tărăgănat acordarea unui imprimatur ("să fie publicat"), iar fără "imprimatur" Theilhard de Chardin a refuzat să-și publice lucrarea.

Concepții filozofice[modificare | modificare sursă]

Teilhard de Chardin a încercat să concilieze religia cu știința modernă. Concepția sa cosmogonică și antropologică promovează evoluționismul și transformismul, dar este în esență un organism spiritualist, asemănător cu cel al lui Henri Bergson.

A înlăturat din cosmogeneză miturile biblice creaționiste și a definit omul ca evoluție devenită conștientă de sine, însă a antropomorfizat natura și a dat o interpretare finalistă apariției și dezvoltării speciei umane. L-a considerat pe Hristos ca motorul evoluției și punctul omega al Universului.

Gândirea sa socială condamnă individualismul, discriminarea națională și socială, înstrăinarea omului în capitalism, preconizează colectivismul, convergența planetară a energiilor umane, încrederea în viitorul omenirii, în perspectivele uriașe deschise de știință și de tehnică.

Opera științifică[modificare | modificare sursă]

Principalele sale opere sunt:

  • 1955: Fenomenul uman ("Le Phénomène humain")
  • 1956: Grupul zoologic uman
  • 1956: Apariția omului ("L'Apparition de l'homme")
  • 1959: Viitorul omului ("L'Avenir de l'homme")
  • 1962: Energia umană ("L'Énergie humaine")
  • 1965: Știința și Christos ("Science et Christ")
  • 1973: Direcțiile viitorului ("Les Directions de l'avenir").

Legături externe[modificare | modificare sursă]