Mănăstirea Nicula

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mănăstirea Nicula
Nicula1.JPG
Biserica Mănăstirii Nicula
Profilul mănăstirii
Confesiune: BOR (revendicată de BRU)
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Ctitor:
Tip: călugări
Datele mănăstirii
Datare: sec. al XVIII-lea
Țara: România
Localizare: Nicula, județul Cluj
Coordonate: Coordonate
Icoană pe sticlă, pictată la Nicula

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana la reședința nobiliară de la Castelul Kornis la Benediugu Dejului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. După care, icoana se întoarce la Nicula, în bisericuța de lemn nou construită pe dealul împădurit din partea de miazăzi a satului, pentru a adăposti odorul bisericesc.

Istoric și importanță artistică[modificare | modificare sursă]

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august (Adormirea Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mare) și 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mică).

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată, lângă bisericuța de lemn construită mai înainte acolo, între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.

Prin intermediul școlii de meșteri iconari de la mănăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-și originea în Boemia, Austria și Bavaria, zone în care tradiția manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiștii mai cunoscuți care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann și Karl Müller.[1]

Disputa asupra autenticității icoanei[modificare | modificare sursă]

Icoana Fecioarei Maria de la Nicula, în starea în care a fost încredinţată călugărilor bazilieni de la Nicula de către episcopul Iuliu Hossu

În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana și așezământul monahal spre păstrare călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (bazilieni). Aceștia au încadrat-o în iconostasul din lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.[2]

Vasile Chezan, tatăl unuia din călugării arestați în 1948, a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale. În 1964, în pragul morții, a refuzat să-și părăsească domiciliul și s-a rugat spre un perete, ceea ce l-a făcut pe starețului ortodox al mănăstirii, Serafim Măciucă, să bată în zid și să descopere acolo icoana și o ladă cu obiecte de cult. Icoana a fost adusă la mănăstire și la numai câteva zile a fost luată de autoritățile comuniste. La rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu icoana a fost pusă în capela Palatului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului. În anul 1991 a fost restaurată defectuos la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj,[2] după care a revenit la mănăstirea Nicula.

Potrivit datelor existente icoana a fost dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul Ioan Cupșa în anul 1681.

Disputa asupra dreptului de proprietate al mănăstirii[modificare | modificare sursă]

În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoare.

În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.[3]

Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla a inițiat după 1989 un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, pe rolul căruia se află în prezent.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Heinz Heltmann, Gustav Servatius, Reiseführer Siebenbürgen, Thaur bei Innsbruck 1993, pag. 33.
  2. ^ a b Daniel Sârbu, Icoana mutilată, Ziua, 9 noiembrie 2001.
  3. ^ Povestea unui ieromonah, basilica.ro, 7 august 2011.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Philippe Henri Blasen, Le cas Nicula. Analyse des interactions entre les Eglises orthodoxe et gréco-catholique roumaines par l’étude de leurs historiographies respectives sur le lieu de pèlerinage de Nicula., Editura Mega, Cluj 2011. ISBN: 978-606-543-182-9
„L’auteur analyse les discours oraux et écrits à caractère historique, qui ont vu le jour de part et d’autre entre les années 1918 et 2011, et en souligne les différences. Il constate ainsi qu’alors qu’avant le communisme, les discours orthodoxes et gréco-catholiques étaient tous les deux plutôt mythologiques et non-documentées, après la chute du régime, l’Eglise orthodoxe produit majoritairement des histoires mythologiques et non-documentées alors que l’Eglise gréco-catholique s’appuie en général sur des sources historiques. De même, l’auteur remarque que les Eglises orthodoxe et gréco-catholique s’opposent en ce qui concerne les événements des années 1700, moment de la création de l’Eglise gréco-catholique et de l’année 1948, date à laquelle celle-ci a été interdite par le régime communiste. Lors d’une courte digression, l’auteur montre que l’Eglise orthodoxe a profité des deux dernières décennies du communisme pour aligner son histoire sur l’histoire mythologique “national-communiste” officielle et qu’elle profite aujourd’hui de ce que cette histoire est toujours profondément ancrée dans la mentalité de la majorité des Roumains, ce qui va au détriment de l’histoire plutôt documentée de l’Eglise gréco-catholique. ”

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini[modificare | modificare sursă]