Lucian Pintilie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutina, Basarabia, azi în Ucraina) este un regizor de teatru şi film român. Filmele şi montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.
Cuprins |
[modifică] Biografie, carieră artistică
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud[1] . După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proştii sub clar de lună (1962), Cezar şi Cleopatra (1963), Biedermann şi incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălţimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vişini (1967), Revizorul (1972, spectacol interzis de cenzură dupa cea de-a treia reprezentaţie), precum şi două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 şi Reconstituirea.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliţie, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceauşescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan şi George Mihăiţă. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară.
[modifică] Piese montate în străinătate
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii. Dintre aceste montări amintim doar câteva:
- Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974);
- Théâtre de la Ville din Paris: Pescăruşul (1975), Biedermann şi incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea şi Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Raţa sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morţii (1990);
- Guthrie Theater din Minneapolis: Pescăruşul (1983), Tartuffe (1984), Raţa sălbatică (1988);
- Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Raţa sălbatică (1986), Livada cu vişini (1988).
[modifică] Spectacole de operă
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat şi spectacole de operă:
- Festivalul de la Avignon: Orestia (1979);
- Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino);
- Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).
[modifică] Filme de lung metraj
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 dupa nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârşit din pricina intervenţiei cenzurii. Toate sunt coproducţii româno-franceze. În 1998 obţie premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneţia pentru coproducţia franco-română Terminus paradis.
[modifică] Funcţii de conducere şi activitate socială
În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, poziţie din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa şi banii. Lucian Pintilie, deşi a avut o prezenţă mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societăţii civile româneşti, fiind unul dintre membrii marcanţi ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
[modifică] Volume publicate
- În 1992 a publicat la Editura Albatros volumul Patru scenarii.
- În 2003 a publicat la Editura Humanitas volumul autobiografic Bric-a-brac.
- În 2005 a publicat la Editura LiterNet volumele Pompa de morfină şi Capul de zimbru, disponibile în română şi franceză pe situl http://editura.liternet.ro. Descărcarea volumelor e gratuită.
- Editura LiterNet
[modifică] Filmografie
[modifică] Ca regizor
- Duminică la ora 6 (1965)
- Reconstituirea (1968)
- Salonul numărul 6 (1978)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1982)
- Balanţa (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu, a doua ecranizare după un alt film, Mere roşii, în regia lui Alexandru Tatos.
- O vară de neuitat (1994), adaptare a nuvelei Salata din romanul fluviu Cronică de familie de Petru Dumitriu
- Prea târziu (1996)
- Terminus Paradis (1998)
- După-amiaza unui torţionar (2001)
- Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) (titlul francez Niki et Flo)
- Tertium non datur (2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, Capul de zimbru
[modifică] Ca scenarist
- Prea târziu (1996)
- Terminus Paradis (1998)
- După-amiaza unui torţionar (2001)
- Tertium non datur (2006)
[modifică] Ca actor
- Valurile Dunării (1959)
[modifică] Note şi referinţe
[modifică] Legături externe
- Ancheta publicată de Dan Predescu, în 1996 şi 1998, care l-a desemnat pe Lucian Pintilie drept autorul ex aequo al celui mai bun spectacol românesc de teatru văzut vreodată de cei mai importanţi reprezentanţi ai breslei.
- Balanţa
- O vară de neuitat
- Terminus Paradis
- Niki şi Flo
- Cinemagia - Lucian Pintilie
- Editura LiterNet
