Honda F1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Honda
Honda-logo.svg
Numele oficial Honda F1 Racing Team
Sediu {{{Sediu}}}
Manager {{{Manager}}}
Director Tehnic {{{Director Tehnic}}}
Piloți {{{Piloți}}}
Piloți de teste {{{Piloți de teste}}}
Șasiu {{{Șasiu}}}
Motor {{{Motor}}}
Pneuri {{{Pneuri}}}
Debut Germania 1964
Starturi 99
Titluri la constructori 0
Titluri la piloți 0
Victorii 3
Pole positions 2
Tururi rapide 2
Puncte {{{Puncte}}}
Loc sezonul trecut {{{Loc sezonul trecut}}}

Honda F1 Racing Team a fost o echipă de Formula 1. Când Soichiro Honda a luat decizia de a începe fabricarea de automobile, debutul in Formula 1 devenea doar o chestiune de timp. Numai pe circuitele de Mare Premiu, Honda putea să dovedească tuturor valoarea automobilelor și motoarelor sale.

Aplicând cu strictețe principiile companiei sale, Soichiro Honda a folosit Formula 1 nu doar ca și suport publicitar dar și ca școală pentru tinerii săi ingineri. Proaspăt recrutați de pe băncile universitaților, aceștia erau trimiși direct pe circuitele lumii unde puteau să își puna în practică cunoștințele teoretice si de asemenea să le aprofundeze pe cele practice.

Participarea Honda în cursele de Formula 1 poate fi împarțită în patru perioade distincte: Prima între 1964 și 1968 când participarea a fost 100%, Honda construind șasiul, motorul și avand propria sa echipa de ingineri si mecanici, a doua între 1983 și 1992 când a furnizat doar motoare echipelor Spirit, Williams, Lotus, McLaren si Tyrrell, a treia între 2000 și 2005 când a furnizat motoare echipelor BAR și Jordan și în fine a patra perioadă începută în 2006 și terminată la sfârșitul sezonului 2008 când a concurat din nou cu propria echipă în campionatul mondial.

1964 - 1968: Prima echipă japoneză din Formula 1[modificare | modificare sursă]

RA271, prima maşină de Formula 1 construită de Honda

Primul proiect Honda care prevedea participarea în campionatul mondial de Formula 1 a fost demarat in 1963 odată cu concepția motorului RA270E, un V12 aspirat de 1500 cmc la care s-a alăturat un șasiu tubular construit din oțel. Inițial șasiul nu a fost construit decât pentru testarea motorului, pentru că Honda dorea o prezență în Formula 1 doar ca și furnizor de motoare, încheind astfel un contract cu Lotus, cea mai in formă echipă a momentului respectiv.

Când, în februarie 1964, Lotus a renunțat la contractul cu Honda, pentru japonezi era clar că doar printr-o echipă proprie puteau accede în cursele de Mare Premiu. Provocarea devenea astfel cu atât mai mare.

Debutul a avut loc pe celebrul circuit de 22 kilometri de la Nurburgring, in Marele Premiu al Germaniei din luna august 1964. La volanul primei mașini Honda de Formula 1 era Ronnie Bucknum, un american fără nume în Formula 1. Honda stătea înca în expectativă și era pregatită să arunce vina pe umerii lui Bucknum în cazul unui insucces, culegând însă laurii în caz de succes. Naționalitatea lui Bucknum nu era nici ea de neglijat pentru că Honda dorea să își facă reclamă în SUA, cea mai mare piața auto din lume, acolo unde dorea să pătrundă cu automobilele proprii.

Cu ocazia cursei din Germania, Honda devenea și primul constructor de Formula 1 care decide să monteze motorul transversal, în partea din spate a șasiului. În cursă Bucknum a avut o evoluție foarte bună, rulând tot timpul in primii zece piloți, până în momentul abandonului cauzat de problemele la suspensii. A doua cursă a fost cea de la Monza pe un circuit foarte rapid, unde motorul Honda, foarte puternic, s-a simțit in largul său. În ciuda lipsei de experiență a pilotului și a echipei, monopostul rula pe locul al cincilea în momentul abandonului cauzat de supraîncălzirea motorului și de defecțiuni la sistemul de frânare. Ultima reprezentație a anului a fost chiar Marele Premiu al SUA, dar Honda nu a făcut decât să consemneze un nou abandon.

Cele trei curse din 1964 au fost un mijloc excelent pentru noua echipă de a invăța ce inseamna Formula 1. Japonezii promiteau să revină și în sezonul urmator, de aceasta dată cu lecțiile mult mai bine pregătite.

Honda pregătea deja motorul RA271E pentru sezonul 1965, care era o evoluție foarte avansată a propulsorului folosit în anul precedent. Conștienți ca în Formula 1 puterea este foarte importantă, Honda miza pe cartea cailor putere, astfel ca RA271 dezvolta 230 CP, o putere cu zece procente mai mare decat a oricărui alt motor din campionatul acelor vremuri. În plus, în echipa este cooptat Richie Ginther, un pilot mult mai experimentat, în cel de-al doilea monopost. Cuplul Ginther - Bucknum devine astfel singurul cuplu american care a concurat vreodata în intrecerile de Formula 1.

RA272, prima maşină cu care Honda s-a impus în Formula 1

Pe pistă lucrurile deveneau din ce in ce mai pozitive: Ginther aduce primul punct obținut de Honda în Formula 1, odată cu clasarea pe locul al șaselea din Marele Premiu al Belgiei, iar în cursele din Marea Britanie si Olanda s-a aflat la conducere. Totul avea sa culmineze cu victoria lui Ginther din Marele Premiu al Mexicului, ultima cursă a sezonului 1965, când Ronnie Bucknum a sosit și el în puncte, al cincilea.

FIA a decis să schimbe la finalul anului regulamentul tehnic, punând capăt motoarelor de 1500 cmc, dublând capacitatea propulsoarelor. Pentru Honda avea să înceapă astfel o noua aventură. După ce s-a luat în discuție producerea a doua tipuri de motoare - un V12 și un V16, în cele din urmă s-a mers pe varianta V12, cea care avea să se dovedească în final mult mai bună și cu un potențial mai ridicat.

Rezultatele obținute în 1966 au fost și ele foarte bune. Întreaga lume a Formulei 1 respecta de-acum echipa japoneză, aceeași pe care o luase în glumă în urmă cu doi ani, iar vânzările de automobile erau în creștere în toate țările lumii. Cea mai buna performanța a anului a fost obținută de Richie Ginther, locul secund de la Monza, grație motorului său care era foarte puternic.

În 1967 Honda decide să participe din nou cu un singur monopost, de această dată sarcina pilotajului revenindu-i lui John Surtess, campionul Formulei 1 din 1964. Și din nou Honda a fost foarte competitivă la Monza, acolo unde Surtess a caștigat cu un avans de doar două zecimi de secundă în fața lui Jim Clark și Jack Brabham, după una dintre cele mai frumoase bătălii din istoria F1.

Rezultatele din 1967 au fost fără îndoială cele mai bune obținute de Honda în prima lor perioadă în Formula 1, la finalul sezonului clasându-se pe locul al patrulea în campionatul constructorilor în ciuda faptului că a rulat doar un singur monopost.

În 1968 s-a continuat aventura alături de Surtess. Honda venea cu propulsorul RA301, unul și mai puternic decât cel din sezonul precedent, dorind să câștige cât mai multe curse. Ruperea suspensiei avea să îl facă pe Surtess să piardă victoria din Belgia în ultimele tururi ale cursei.

Deși în vara lui 1968 inginerii Honda au demarat deja lucrul pentru noul motor ce urma să fie folosit in 1969, un V8, conducerea firmei a anunțat părăsirea temporară a curselor de Formula 1, considerând că deja și-au facut un nume între constructorii de automobile, dorind să aloce toate resursele disponibile pentru alte provocări.

1983 - 1992: Honda are Formula 1 la picioare[modificare | modificare sursă]

În 1982, Honda a decis să revină în Formula 1, acolo unde a găsit un campionat complet schimbat. Motoarele V12 de 3000 cmc folosite în urma cu un deceniu și jumătate era de-acum doar piese de muzeu. Formula 1 trăia în plină epocă de dezvoltare a motoarelor turbo, fiind clar ca doar proiectarea unui astfel de motor avea sa aduca succesul.

Sub conducerea lui Nobuhiko Kawamoto, un întreg departament avea să fie recreeat. Primul lucru a fost căutarea unui partener care să construiască șasiurile. Honda avusese în anii precedenți o relație excelentă în Formula 2 cu Ralt, producătorul de șasiuri britanic patronat de Ron Tauranac, fostul director tehnic și coproprietar al echipei Brabham în anii '60. Ralt nu construise însa niciodată un șasiu de Formula 1, dar Honda era din nou pregatită de aceeași politică ca și în 1963 când urma să arunce pe umerii partenerului eventualul insucces. Cum Ron Tauranac a refuzat să se alieze cu Honda și în Formula 1, Kawamoto a găsit o noua echipă in Spirit, care evoluau și ei pe atunci în Formula 2 cu un real succes.

Spirit a transformat în graba un șasiu de Formula 2 într-un de Formula 1, căruia i-a montat motorul RA163E, un V6, primul turbo propulsor construit de Honda. Primul test a avut loc in noiembrie 1982, pilotul fiind Stefan Johansson, iar redebutul Honda în Formula 1 s-a consemnat în 1983.

Deși Honda facea presiuni ca Spirit să investească tot mai multe resurse în construcția de sasiuri, fluxurile financiare limitate ale partenerilor britanici au făcut ca aceste presiuni să nu își găsească nici un rezultat. În acest fel alianța cu Spirit se rupe, iar în vara lui 1983 este anunțat un nou parteneriat, de această dată cu Williams, una dintre echipele de top din Formula 1.

Keke Rosberg și Jacques Laffite au fost piloții care au pilotat primul Williams echipat cu motor Honda. Era începutul unei colaborări fructuoase, extinsă pe parcursul a patru sezoane și care s-a încheiat cu două titluri mondiale în campionatul constructorilor și unul in cel al piloților.

Ca si anii '60, motorul Honda era cel mai puternic de pe grila de start a curselor. Keke Rosberg și Jacques Laffite au simțit aceasta pe pielea lor pentru că de cele mai multe ori motorul ceda tocmai din cauza puterii care ajunsese la un moment dat la parametri necontrolabili, însă când motorul nu avea probleme nici un alt pilot nu le putea sta în cale. Rosberg avea să aducă noii alianțe victoria de la Dallas, Honda câștigând din nou o cursă de Formula 1 după o pauză de mai bine de șaptesprezece ani.

Nigel Mansell pilotând un Williams Honda

În 1985 locul lui Laffite este luat de Nigel Mansell. Acesta, împreuna cu Rosberg, exploatează la maxim potențialul noului RA165E câștigând patru curse.

În 1986 avea să vină și primul titlu mondial. Nelson Piquet este cooptat la Williams alături de Nigel Mansell, cei doi făcând un cuplu pur și simplu irezistibil care avea să cucerească în final titlul constructorilor dar și locurile doi si trei în campionatul piloților, Mansell pierzând titlul mondial din cauza unei pene de cauciuc în ultima cursă a sezonului. Motorul Honda devenea astfel pentru prima dată regele Formulei 1.

În 1987 se ia decizia furnizării de motoare și unei a doua echipe. A fost imediat aleasă echipa Lotus, acolo unde evolua Ayrton Senna, unul dintre cei mai apreciați tineri piloți ai acelor ani. Honda dorea de fapt să pună mâna pe Senna, considerând că împreună cu el putea să cucerească pentru totdeauna arena Formulei 1.

Parteneriatele cu Williams și Lotus au fost imbatabile în acel an. Nelson Piquet a câștigat întrecerea piloților, acolo unde Nigel Mansell a terminat al doilea și Ayrton Senna al treilea, iar Williams s-a impus la constructori. Propulsorul Honda folosit în acel an devenea și primul motor din lume care trecea de granița celor 1000 CP. Acest propulsor a dat japonezilor șansa de a avea patru piloți pe primele patru locuri ale unei curse de Formula 1, în Marele Premiu de la Silverstone unde a câștigat Nigel Mansell, Nelson Piquet a sosit al doilea, Ayrton Senna al treilea, iar Satoru Nakajima, colegul lui Senna de la Lotus, al patrulea.

Ayrton Senna în primul său an cu McLaren Honda

În 1988 se semnează un nou parteneriat, de aceasta dată cu McLaren care obține motoarele Honda în detrimentul Williams. Odată cu Honda, la McLaren ajunge și Senna, "Honda's biggest son", după cum l-a descris Soichiro Honda. Sezonul avea să devină o afacere de familie între Ayrton Senna și Alain Prost, al doilea pilot al echipei lui Ron Dennis. Motorul RA168E nu a avut nici un rival, iar rezultatele au vorbit de la sine: McLaren a câștigat cincisprezece din cele șaisprezece curse ale campionatului și a acumulat 199 puncte. Ayrton Senna a câștigat tilul mondial al piloților. Cea mai mare acumulare reușită de Honda cu motorul RA168E a fost consumul redus de carburant chiar dacă puterea ajungea la cote astronomice.

FIA decide să pună capăt motoarelor turbo începând cu sezonul 1989, astfel că Honda se afla în fața unei noi provocări - construcția unui motor asiprat cu o capacitate de 3500 cmc. Se alege varianta V10, una noua in Formula 1, Honda rămanând astfel în fruntea campionatului, deși de această dată titlul piloților a fost câștigat de Alain Prost. Totuși noile reglementări au produs schimbări majore de tactică, Honda renuntând să mai furnizeze motoare și celor de la Lotus.

Ayrton Senna a câștigat al doilea său titlu mondial în 1990, când l-a avut coleg pe Gerhard Berger, adus de la Scuderia Ferrari să îl înlocuiască pe Alain Prost. Honda domina în continuare, alături de McLaren, întrecerea constructorilor.

În 1991 japonezii aveau să primească și lovitura de gratie: Soichiro Honda decedează, astfel că Honda anunță părăsirea curselor de Formula 1. Cum contractul cu McLaren specifica că acest lucru trebuia să se facă cu cel puțin un sezon înainte, Honda mai rămâne și în 1992 când Ayrton Senna și Gerhard Berger reușesc să câștige cinci curse din cele saisprezece ale sezonului, victoria lui Berger de la Adelaide fiind ultima reușită de japonezi în cea de-a doua lor perioadă în Formula 1. Titlurile din 1991 au fost ultimele cucerite de Honda în Formula 1.

2000 - 2005: A doua revenire[modificare | modificare sursă]

Considerând că părăsirea Formulei 1 în 1992 a fost o greșeală, în 1998 Honda începe, in mare secret, un nou proiect care prevedea revenirea. Dr. Harvey Postlethwaite, un inginer foarte versat, fost director tehnic la Scuderia Ferrari și Tyrrell, este cooptat director tehnic, aceasta urmând să se ocupe și de proiectarea șasiului, Honda dorind o revenire cu o echipă proprie, de uzină. Jos Verstappen a fost ales pilot de teste. Decesul lui Postlethwaite dă însă planurile peste cap. În cele din urmă se ia decizia de a se încheia o alianța cu British American Racing, o echipa care debutase în acel an în Formula 1.

Al treilea debut Honda în Formula 1 s-a consemnat în Marele Premiu al Australiei din 2000 când Jacques Villeneuve a terminat al patrulea, iar Ricardo Zonta al șaselea. Perspectivele erau printre cele mai bune, deși Honda avea sa constate încă de la început cât îi va fi de greu. În 2001 se încheie un parteneriat cu o doua echipă, Jordan, astfel că japonezii furnizau sub titlu gratuit motoare către două echipe de Formula 1. În 2001 Honda avea să urce prima dată de la revenirea în campionat pe podiumul unei curse, Jacques Villeneuve sosind al treilea în Spania și Germania.

Schimbările majore care au avut loc la BAR la finalul anului 2001 ca și renunțarea la acordul cu Jordan un an mai târziu, permite japonezilor să se concentreze asupra unui singur țel: aceea de a recâștiga supremația în Formula 1.

Jenson Button şi BAR Honda în 2004

Sezonul 2004 a fost unul foarte bun pentru Honda. Beneficiind și de un monopost pe măsură, BAR și Honda au urcat de unsprezece ori pe podium, de zece ori prin Jenson Button și odată prin Takuma Sato. Evoluțiile constante ale celor doi au făcut ca la finalul sezonului, Honda să ocupe un binemeritat loc secund în campionatul constructorilor.

Deși din punct de vedere strict sportiv sezonul 2005 a fost dezamagitor, Jenson Button fiind singurul pilot BAR Honda care a urcat pe podium în acel an - la Hockenheim și Spa Francorchamps, din punct de vedere corporatist s-au produs schimbări semnificative: Astfel după ce în luna ianuarie Honda a cumpărat 45% din acțiunile echipei BAR, în octombrie le-a cumparat și pe restul de 55%, devenind astfel acționar unic și a schimbat numele echipei în Honda F1 Racing Team.

2006-2008: Honda câștigă din nou[modificare | modificare sursă]

Preluarea echipei BAR de către Honda a însemnat practic renașterea echipei de Formula 1 a concernului japonez. La începutul anului Rubens Barrichello este cooptat în echipă în locul lui Takuma Sato, experința acestuia acumulată în anii petrecuți la Ferrari fiind de foarte bun augur. Astfel sezonul a fost unul foarte bun, totul culminând cu victoria lui Jenson Button de la Hungaroring din Marele Premiu al Ungariei, Honda terminând anul pe locul al patrulea în campionatul constructorilor. La finalul sezonului 2008 din cauza problemelor financiare datorate crizei mondiale, constructorul japonez și-a anunțat retragerea din competiție.

Palmares în Formula 1[modificare | modificare sursă]

Sezon Piloți Puncte Loc clasament general
2008 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jenson Button / Brazilia Rubens Barrichello 14 9
2007 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jenson Button / Brazilia Rubens Barrichello 6 8
Sezon Piloți Șasiu Motor Puncte Loc
2006 Flag of the United Kingdom.svg Jenson Button (18 curse)

Flag of Brazil.svg Rubens Barrichello (18 curse)     

Honda RA106      Honda RA806E V8      86       4  
1968 Flag of the United Kingdom.svg John Surtess (12 curse)

Flag of France.svg Jo Schlesser (1 cursă)
Flag of the United Kingdom.svg David Hobbs (1 cursă)
Pilot Privat
Flag of Sweden.svg Jo Bonnier (1 cursă)

Honda RA301 Honda RA271E 3.0 V12           14       6  
1967 Flag of the United Kingdom.svg John Surtess (9 curse)
Honda RA273 Honda RA271E 3.0 V12      20       4  
1966 Flag of the United States.svg Richie Ginther (3 curse)

Flag of the United States.svg Ronnie Bucknum (3 curse)

Honda RA273 Honda RA271E 3.0 V12      20       4  
1965 Flag of the United States.svg Richie Ginther (8 curse)

Flag of the United States.svg Ronnie Bucknum (6 curse)

Honda RA272 Honda RA270E 1.5 V12      20       4  
1964 Flag of the United States.svg Ronnie Bucknum (6 curse) Honda RA271 Honda RA270E 1.5 V12      20       4  

Stastica Honda în Formula 1[modificare | modificare sursă]

Toate statisticile de mai sus sunt inclusiv ca și furnizor de motoare

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]