Himnusz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Himnusz
Imn
Himnusz.jpg
Partitura originală
Imn Național al Ungaria Ungaria
Cunoscut
și cu numele
Isten, áldd meg a magyart
Doamne, binecuvântează-l pe maghiar
A magyar nép zivataros századaiból
Din furtunoasele secole ale poporului maghiar
Versuri Ferenc Kölcsey, 1823
Muzica Ferenc Erkel
Adoptat 1844
Probă muzică

"Himnusz" — cântecul care începe cu cuvintele Isten, áldd meg a magyart Sunet ascultă (Doamne, binecuvântează-i pe maghiari) — este imnul național oficial al Ungariei. A fost adoptat în 1844 și prima strofă este cântată la ceremoniile oficiale. Textul a fost scris de Ferenc Kölcsey și muzica a fost compusă de Ferenc Erkel.

Acest imn se află și în cartea de cântări romano-catolice Hozsanna.

Poemul și cântecul intitulat "Szózat", care începe cu cuvintele Hazádnak rendületlenül légy híve óh magyar (Patriei neclintit să-i fi credincios, o, maghiare), se bucură de statutul legal și social aproape egal cu cel al "Himnusz" prin Constituția Ungariei.

O recunoaștere este dată de asemenea marșului lui Rákóczi, o scurtă piesă fără text compusă de un anonim care este folosită des la ocazii militare.

Versiunea în limba română nu este o traducere oficială.

Textul oficial

Traducere

Isten, áldd meg a magyart
Jó kedvvel, bőséggel,
Nyújts feléje védő kart,
Ha küzd ellenséggel;
Bal sors akit régen tép,
Hozz rá víg esztendőt,
Megbűnhődte már e nép
A múltat s jövendőt!

Doamne, binecuvântează-l pe maghiar
Cu bunăvoie, cu belșug,
Întinde asupra-i braț păzitor,
Dacă se luptă cu cei împotrivnici lui;
De soarta rea el este mistuit demult,
Adu asupra-i un an vesel,
A ispașit deja acest popor
Trecut și viitor!

Őseinket felhozád
Kárpát szent bércére,
Általad nyert szép hazát
Bendegúznak vére.
S merre zúgnak habjai
Tiszának, Dunának,
Árpád hős magzatjai
Felvirágozának.

Strămoșii noștri i-ai adus
Pe culmea sfintă a Carpaților,
Prin tine a primit patrie frumoasă
Ramura de sânge a lui Bendegúz.
Și pe unde răsună valurile
Tisei, și-a Dunării,
Semințiile viteazului Árpád
Au înflorit.

Értünk Kunság mezein
Ért kalászt lengettél,
Tokaj szőlővesszein
Nektárt csepegtettél.
Zászlónk gyakran plántálád
Vad török sáncára,
S nyögte Mátyás bús hadát
Bécsnek büszke vára.

Pentru noi pe câmpurile din Kun
Spice coapte ai unduit,
Pe potgoriile din Tokaj
Nectar ai picurat.
Steagul nostru des l-ai înfipt
În a sălbaticilor turci șanțuri,
Și a gemut de-a lui Matei(Corvin) deprimantă oaste
Măreața cetate Vieneză.

Hajh, de bűneink miatt
Gyúlt harag kebledben,
S elsújtád villámidat
Dörgő fellegedben,
Most rabló mongol nyilát
Zúgattad felettünk,
Majd töröktől rabigát
Vállainkra vettünk.

Ah, dar din cauza păcatelor noastre
Sa aprins mânia în pieptul tău,
Și ai eliberat trăsnetele tale
În norii tăi tunători,
Întîi săgețile jefuitorilor mongoli
Le-ai șuierat deasupra noastră,
Apoi a turcilor jug
Am luat pe umerii noștrii.

Hányszor zengett ajkain
Ozman vad népének
Vert hadunk csonthalmain
Győzedelmi ének!
Hányszor támadt tenfiad
Szép hazám, kebledre,
S lettél magzatod miatt
Magzatod hamvvedre!

Cât de des a răsunat din gura
Sălbaticului popor otoman
Pe mormanele de oase a oști noastre înfrânte
Cântec de triumf!
De câte ori a atacat propriul tău fiu,
Frumoasa mea patrie, pieptul tău,
Și din cauza vlăstarului tău ai ajuns să fii
Urna propriului tău vlăstar!

Bújt az üldözött, s felé
Kard nyúlt barlangjában,
Szerte nézett s nem lelé
Honját e hazában,
Bércre hág és völgybe száll,
Bú s kétség mellette,
Vérözön lábainál,
S lángtenger fölette.

Se ascundea cel hăituit, și spre el
Spadă se-ntindea în propriu-i bârlog,
Se uita-n jur și nu găsea
Propria-i patrie în această țară,
Se suii pe pisc și coboarî în vale,
Amărăciunea și îndoiala având ca tovarăși,
Râu de sânge-i la picioare lui,
Și deasupra-i mare de foc.

Vár állott, most kőhalom,
Kedv s öröm röpkedtek,
Halálhörgés, siralom
Zajlik már helyettek.
S ah, szabadság nem virul
A holtnak véréből,
Kínzó rabság könnye hull
Árvák hő szeméből!

Cetate a fost, acum e ruină,
Voie bună și veselie zburdau prin aer,
Horcăit de muribund, plânset
Sună acum în locul lor.
Și ah, libertatea nu mai înflorește
Din sângele celor morți,
Și lacrimi ale chinuitoare-i robii curg
Din zeloșii ochi a orfanilor!

Szánd meg Isten a magyart
Kit vészek hányának,
Nyújts feléje védő kart
Tengerén kínjának.
Bal sors akit régen tép,
Hozz rá víg esztendőt,
Megbűnhődte már e nép
A múltat s jövendőt!

Îndură-te de maghiar Doamne
Căci de nenorociri a fost el zvârcolit,
Întinde asupra-i braț protector
În oceanul său de chinuri.
De soarta rea el este mistuit demult,
Adu asupra-i un an vesel,
A ispașit deja acest popor
Trecut și viitor!

O traducere diferită[modificare | modificare sursă]

Imn Din furtunoasele secole ale poporului maghiar

Doamne, binecuvîntează
Pe maghiar, dă-i voie bună,
Și belșug, și-i stă de pază
Ca pe dușman să-l răpună.
Celui mai lovit de soartă
Adu-i zile mai frumoase,
Prea și-a ispășit deșartă
Viață-n chinuri dureroase!

Tu, purtatu-ne-ai străbunii
Peste sfinte culmi Carpate,
Patrie ne-ai dat cununii
De izbînzi insingerate
Și pe unde curg la vale
Tisă, Dunărea-argintie,
Înflori-n cimpii domoale
A lui Arpád seminție.

Am atins șesuri cumane
Unduind de spice coapte
Și nectaruri diafane
Ai prelins prin vii în noapte.
Ne-ai înfipt ades drapelul
Peste otomane gloate,
Matei-Crai duse rezbelul
La Viena, sub cetate.

Pentru-a noastre vechi păcate
Ai strîns, Doamne, supărare
Și cu fulgerele-ți toate
Ne-ai lovit fără-ndurare:
Ai trimes mongole hoarde,
Cu săgeți să ne lovească,
Apoi jug osman, și soarte
De robie grea, turcească.

O, ce-adesea răsunară
Imne de triumf osmane
Peste soartă noastră-amară,
Peste-a oaselor gorgane!
Și ce des fiul și-aflase,
Țara mea, un scut în Tine,
Ori din pricină odraslei
I-ai fost urnă-n vremi haine!

Hăituit, fugea sărmanul
Urmărit de spadă-fiară,
Nu-și află, precum orfanul,
Casă-n propria lui țară.
Suie-n munți, coboară-n vale,
Cu amar adînc și teamă,
Ploi de sînge, foc și jale
Îl lovesc și-l fac să geamă.

Azi ruini: cindva cetate;
Rîs cindva și veselie a€“
Plîns și jale se abate
Azi, în loc de bucurie.
Și, vai, moartea cînd cosește
Libertatea nu da-n floare,
Curg din ochi de rob muțește
Lacrimi de orfan, amare!

Doamne, de maghiar te-ndură,
Apără-l de cele rele,
Ocrotește-l cu căldură
Prin oceane de durere.
Celui mult lovit de soarte
Adu-i ani de bucurie,
Prea și-a ispășit prin moarte
Câte-au fost și-or să mai fie !

Cseke, 22 ianuarie 1823.
Tradus de Constantin Olariu

Legături externe[modificare | modificare sursă]