François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld-Liancourt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
François Alexandre Frédéric

François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld, duce de Liancourt, apoi duce de La Rochefoucauld (1792), s-a născut la La Roche-Guyon[1] (în actualul departament Val-d'Oise) la 11 ianuarie 1747 și a murit la Paris la 27 martie 1827. A fost un om politic, întreprinzător, călător și militar francez.

Originile[modificare | modificare sursă]

François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld era fiul lui François Armand de La Rochefoucauld, duce d'Estissac, mare maestru al Garderobei Regelui, și al uneia dintre fiicele ducelui de La Rochefoucauld. El însuși a purtat titlul de conte de La Rochefoucauld, apoi, începând din 1765, pe cel de duce de Liancourt[2], care era numele unei posesiuni a familiei sale.

După asasinarea vărului său, Louis Alexandre[3], la Gisors[4], la 14 septembrie 1792, a luat titlul de duce de La Rochefoucauld.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Ofițer de carabinieri în 1763, el ia succesiunea tatălui său în același an ca mare maestru al Garderobei Regelui, dar nu face decât foarte scurte apariții la Curte. Se căsătorește la vârsta de 17 ani, la 14 septembrie 1764, cu Félicité Sophie de Lannion[5].

În 1765 - 1766, îl ia cu sine, în Marele său Tur al Italiei pe pictorul și gravorul lyonez Jean-Jacques De Boissieu[6].

O vizită în Anglia, în 1769, pare să-i fi dat ideea de a construi o fermă model la Liancourt, unde crește vite importate din Anglia și din Elveția. Pune în funcțiune o mașină de tors și fondează o școală de arte și meserii destinată copiilor soldaților, care, în 1788, devine l'École des Enfants de la Patrie[7], aflată sub protecția regelui.

Paralel, își urmează cariera militară: colonel al regimentului de cavalerie La Rochefoucalud-Liancourt, este brigadier de Dragoni în 1781.

Revoluția Franceză[modificare | modificare sursă]

Ales fiind deputat al nobilimii în Stările Generale, pentru baillage-ul[8] din Clermont, i se atribuie un cuvânt faimos, pe care l-ar fi pronunțat, la 12 iulie 1789[9], la întrebarea lui Ludovic al XVI-lea:

„Este, deci, o revoltă?”

El ar fi răspuns:

„Nu, Sire, este o revoluție!”

Președinte al Adunării Constituante[10] după 14 iulie, el a încercat să concilieze ideile noi și protejarea monarhiei, apărând ca unul dintre primii liberali.

Stabilit apoi în fruntea unei divizii militare în Normandia, i-a oferit lui Ludovic un refugiu la Rouen, iar, tentativa sa eșuând, îi făcu donația unei sume importante de bani

Exilul[modificare | modificare sursă]

După evenimentele din 10 august 1792, s-a exilat în Anglia, unde a fost invitat de Arthur Young. A cerut în van să fie ascultat în cursul procesului Regelui, apoi a părăsit Anglia în 1794 și a emigrat în Statele Unite.

A publicat, în această perioadă, mai multe eseuri relative la experiențele sale: "Notice sur l’Impôt territorial en Angleterre"[11] (1790), "Des prisons de Philadelphie"[12] (1796).

În 1795, a pus la cale, cu cinci însoțitori, o călătorie care a acoperit o mare parte din Statele din Nord și din Canada. Au traversat Niagara pentru a ajunge la Fort Erie și au văzut și Fort Chippawa. La Newark (Niagara-on-the-Lake), au fost primiți de locotenentul-guvernator John Graves Simcoe. Călătoria lor s-a terminat la frontiera cu Canada. S-a întors în Statele Unite.

Puțin apreciat de Contele de Provence, viitorul Ludovic al XVIII-lea, nu s-a amestecat decât puțin în anturajul său din exil, iar în 1797 a solicitat, fără succes, autorizația de a se reîntoarce în Franța. De unul singur a întrerupt exilul, în 1799.

Revenirea în Franța și rolul său în timpul Imperiului și al Restaurației[modificare | modificare sursă]

Radiat de pe lista emigraților, s-a reîntors în Liancourt și și-a gerat afacerile și lucrările; a fost tratat cu demnitate și distanță de Napoleon.

În 1814, în timpul primei Restaurații, Ludovic al XVIII-lea nu i-a redat demnitatea ereditară[13] de mare maestru al Garderobei, și l-a numit, în compensație, la Camera Pairilor.

Apoi a fost deputat, ales la Camera Reprezentanților constituită în timpul celor O Sută de Zile.

A exercitat apoi mai multe funcții publice, cu titlu benevol, a apărat abolirea Comerțului cu Negri, și interzicerea jocurilor și a loteriilor.

A fondat, la 15 noiembrie 1818, Casa de Economii și de Prevedere de la Paris, prima casă de economii din Franța[14].

Familia[modificare | modificare sursă]

A avut trei fii:

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Notice sur l’Impôt territorial en Angleterre, 1790.
  • Des prisons de Philadelphie, 1796.
  • Voyage dans les États-Unis d’Amérique, fait en 1795, 1796 et 1797 (8º, Paris, 1799); traducere în limba engleză[15], în două volume: Travels through the United States of North America, the country of the Iroquois, and Upper Canada, in the years 1795, 1796, and 1797; with an authentic account of Lower Canada.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ La Roche-Guyon este o comună franceză situată în departamentul Val-d'Oise și în regiunea Île-de-France, la limitele Normandiei.
  2. ^ Liancourt este o comună franceză, situată în departamentul Oise, regiunea Picardie.
  3. ^ Louis Alexandre de La Rochefoucauld d'Enville (născut la 4 iulie 1743 - mort la Gisors, Normandia, la 4 septembrie 1792)
  4. ^ Gisors este o comună franceză, situată în departamentul Eure și în regiunea Haute-Normandie.
  5. ^ Félicité Sophie de Lannion s-a născut la 19 octombrie 1745 și a decedat la 2 martie 1830.
  6. ^ 1739-1810
  7. ^ În românește: Școala Copiilor Patriei
  8. ^ În Evul Mediu și în Vechiul Regim: Baillage-ul era o circumscripție administrativă, financiară și juridică, condusă de un "bailli". Cf. Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.
  9. ^ Cu două zile înainte de căderea Bastiliei, la 14 iulie 1789.
  10. ^ Începând cu 18 iulie 1789
  11. ^ Notiță despre impozitul teritorial în Anglia
  12. ^ Despre închisorile din Philadelphia
  13. ^ Moștenită
  14. ^ fr 1818: Fondation de la Caisse d'epargne (în română: 1818: Fondarea Casei de Economii)
  15. ^ Traducere în engleză de Henry Neuman și publicată la Londra, în același an, 1799.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • F.-A. [Aubert] de La Chesnaye-Desbois et – Badier, Dictionnaire de la noblesse . . . (3e éd., 19v., 18631876; réimpr., Nendeln, Liechtenstein, 1969).
  • [A.-M.-E.-P.-B. Castellane, Marquis de Castellane], Gentilshommes démocrates: le vicomte de Noailles, les deux La Rochefoucauld, Clermont-Tonnerre, le comte de Castellane, le comte de Virieu (Paris, 1891).
  • Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]