Stările Generale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
5 mai 1789
Deschiderea Stărilor Generale la Versailles

Stările Generale, sub Vechiul Regim din Franța, erau adunări excepționale în care își aveau locul reprezentanții națiunii întregi, adică reprezentanții clerului[1], nobilimii[2] și orășenii, prin opoziție cu Stările Provinciale, care nu reprezentau decât câte o provincie.

Stările Generale erau convocate de rege, pentru tratarea unei crize politice, în general un război sau o chestiune diplomatică, și pentru hotărârea unui ajutor militar sau fiscal. Stările Generale erau adevărate adunări ale reprezentanților poporului regatului, fondate pe principiul fundamental, potrivit căruia ei nu sunt tributari ci liberi, și că nicio contribuție nu le poate fi cerută fără consimțământul lor. Dar, aceste adunări nu aveau niciun rol legislativ sau jurisdicțional cum au parlamentele și nu trebuie confundate cu ele.

Instituția Stărilor Generale a fost creată de regele Filip cel Frumos, în anul 1302, ca reacție la Bulla Ausculta fili. În cursul celor 487 de ani de funcționare, Stările Generale s-au reunit de douăzeci și una de ori, ultima oară fiind convocate la 5 mai 1789 de regele Ludovic al XVI-lea, pentru rezolvarea crizei financiare apărute ca urmare a îndatorării Statului.

Funcționarea instituțională și politică a Stărilor Generale în regatul francez[modificare | modificare sursă]

Adunarea Stărilor Generale era compusă din deputați ai diferitelor Stări Provinciale.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

Bibliografie veche[modificare | modificare sursă]

  • Anonim, « Instruction sur les Assemblées nationales, tant générales que particulières, depuis le commencement de la monarchie jusqu'à nos jours. Avec le détail du cérémonial, observé dans celle d'aujourd'hui ». À Paris, Chez Royez, 1787. - (Urmat de) « Forme et cérémonial des États-Généraux, et cause de leur convocation, contenant un recueil historique de tous les États-Généraux, tenus par les rois de France » ;
  • Antoine-Clair Thibaudeau. Histoire des États généraux et des institutions représentatives en France, depuis l'origine de la monarchie jusqu'à 1789. 1843 ;
  • Edme-Jacques-Benoît Rathery. Histoire des États généraux de France, suivie d'un examen comparatif de ces assemblées et des Parlements d'Angleterre, ainsi que des causes qui les ont empêchées de devenir, comme ceux-ci, une institution régulière. 1845 ;
  • Auguste-Aimé Boullée. Histoire complète des États-généraux et autres assemblées représentatives de la France, depuis 1302 jusqu'en 1626. 1845.
  • Georges Picot. Histoire des États généraux considérés au point de vue de leur influence sur le gouvernement de la France de 1355 à 1614. – Paris, 1872 (4 tomes) – version électronique : tome 1, tome 2, tome 3, tome 4

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nouveau Petit Larousse Illustré. Dictionnaire Encyclopédique, Librairie Larousse, Paris, 1929.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Starea întâi
  2. ^ Starea a doua

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]