Dinastia Joseon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Steagul Regatului Marelui Joseon

Joseon (coreeană: 조선; Hanja: 朝鮮; romanizat uneori ca ChosŏnChosonChosun sau Cho-sen) a fost un stat coreean fondat de Regele Taejo al Joseon (Yi Seong-gye), stat care a durat aproximativ cinci secole, din iulie 1392 până în octombrie 1897. A fost fondat după căderea dinastiei Goryeo, care avea capitala în locul unde este astăzi orașul Kaesong. La început, țara a fost redenumită iar capitala a fost mutată unde este în zilele noastre orașul Seoul. Frontierele nordice ale statului s-au extins până la râurile Amnok și Duman după cucerirea Jurchen-ului. Joseon a fost ultima dinastie din istoria coreeană și cea mai lungă dinastie guvernată după principii confucianiste. În timpul existenței sale, dinastia Joseon a condus teritoriile coreene, a încurajat studierea culturii chineze, organizarea societății coreene după principii confucianiste, progresarea culturii clasice coreene și a comerțului, științei, literaturii și tehnologiei. Cu toate acestea, statul a fost grav slăbit în timpul secolului al XVI și începutul secolului al XVII, atunci când Japonia și Qing aproape i-au invadat teritoriul. Aceasta a dus la o politică izolaționistă din partea Dinastiei Joseon, politică pentru care statul a ajuns să fie cunoscut ca ,,Regatul Sihastru”. După încheierea invaziilor manciuriene, statul a avut parte de o perioadă de aproape 200 de ani de pace. Chiar dacă s-a încercat recuperarea puterii în timpul izolării, în secolul al XVIII-lea s-a ajuns la un colaps cauzat de luptele interne pentru putere, presiunea internațională și revolte. Puterea Joseon-ului a scăzut rapid la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Dinastia Joseon a lăsat o moștenire importantă pentru Coreea modernă. O mare parte din etichetele coreene moderne, normele culturale, atitudinea societății față de problemele moderne se bazează pe cultura acestei dinastii. Limba coreeană folosește alfabetul Hangeul care a fost creeat în timpul domniei Regelui Sejong din Dinastia Joseon.

Cuprins

Istorie[modificare | modificare sursă]

Perioada timpurie[modificare | modificare sursă]

Scurtă prezentare a dinastiei precedente și a declinului acesteia[modificare | modificare sursă]

Mormântul generalului Choe Yeong

În secolul al XIV-lea, dinastia Goryeo era în declin. Dinastia avea aproximativ 400 de ani de existență, find fondată de Regele Taejo al Goryeo (Wang Geon, 왕건) în anul 918. Colapsul acesteia a fost provocat de războaie și ocupația de facto de după destrămarea Imperiului Mongol. Legitimitatea Dinastiei Goryeo devenise o problemă din ce în ce mai contestată de curte din cauza incapacității dinastiei de a guverna eficient regatul, căsătoriilor internaționale forțate cu persoane din Dinastia Yuan și rivalității dintre ramurile familiei (mama regelui U era cunoscută ca un om de rând, fapt ce a dus la contestarea descendenței Regelui U din Regele Gongmin). În interiorul regatului aristocrații influenți, generalii și chiar prim-miniștrii încercau să controleze curtea regală, fapt ce a dus la neînțelegeri puternice și diviziune între diverși factori. Odată cu raidurile efectuate de Wokou și invaziile Turbanelor Roșii, cei care au venit să domine curtea regală au fost aristocrația cu idei noi Sinjin, aflată în opoziție cu aristocrația Gwonmun, precum și cei care luptau de fapt împotriva amenințărilor externe: talentatul general Yi Seong-gye și rivalul său, Choe Yeong. Ca urmare a instaurării dinastiei Ming de către Împăratul Hongwu ( Zhu Yuanzhang), curtea regală din Goryeo s-a împărțit în două facțiuni aflate în conflict: grupul condus de generalul Yi (susținând dinastia Ming) și grupul condus de Generalul Choe (stând de partea Dinastiei Yuan). În 1388 (al paisprezecelea an al Regelui U) când un mesager din Ming a venit în Goryeo pentru a cere predarea unei părți semnificative din teritoriul de nord al Goryeo, Generalul Choe a văzut o șansă de a argumenta invadarea Peninsulei Liaodong (Goryeo pretindea a fi succesorul regatului Goguryeo; ca atare, Manciuria care aparținuse acestui regat trebuia să fie recucerită de către Goryeo deoarece era un teritoriu coreean). Generalul Yi a fost desemnat să conducă atacul dar acesta s-a opus ferm. El a plecat cu armata dar la insula Wuihwa, el s-a revoltat și s-a întors la Gaegyeong (capitala Goryeo; în ziua de astăzi orașul Kaeseong). Generalul Yi i-a eliminat atât pe Generalul Choe și simpatizanții săi și a inițiat o lovitură de stat, detronându-l pe Regele U în favoarea fiului său, Regele Chang (1388). El i-a executat pe Regele U și pe fiul său după ce au încercat fără reușită să revină la putere și a încoronat forțat o persoană din familia regală, numită Yo care a devenit Regele Gongyang. După ce a început să controleze indirect curtea regală, prin regele marionetă, Generalul Yi a început să se alieze cu aristocrația Sinjin prin persoane cum ar fi Jeong Do-jeon sau Jo Jun. Unul dintre primele sale acte ca generalisim de facto al Goryeo a fost să treacă legea Gwajeon prin care a confiscat în mod eficient terenurile de la aristocrații Gwonmun care dețineau un număr mare de terenuri și erau în general conservatori. Terenurile confiscate au fost distribuite susținătorilor lui Yi din aristocrația Sinjin. Al cincilea fiu al generalului Yi, Yi Bang-won a eșuat în încercarea sa de a-l convinge pe respectatul nobil Jeong Mong-ju care era susținătorul vechii domni să jure credință față de noului regim. Yi Bang-won împreună cu cinci asasini printre care și Jo Yeong-gyu, l-au asasinat pe nobilul Jeong Mong-ju pe podul Seonjuk, lângă Gaegyeong. Astfel a eliminat o figură cheie a opoziției față de generalul Yi. În acelaș an, generalul l-a detronat pe Regele Gongyang pe care l-a exilat în Wonju apoi a urcat pe tron. Astfel, dinastia Goryeo s-a sfârșit după aproximativ 500 de ani de domnie.

Eliminarea rămășițelor Dinastiei Goryeo[modificare | modificare sursă]

Palatul Gyeongbok

La începutul domniei sale, Yi Seong-gye, acum regele Taejo a menținut denumirea de Goryeo și a schimbat doar linia regală, menținând de fațadă cei 500 de ani de tradiție ai Dinastiei Goryeo. Cu toate că a primit multe amenințări de revoltă din partea nobilimii Gwonmun care era drastic slăbită dar mai avea încă influență și continua să jure credință vechii dinastii și clanului retrogradat Wang, pentru a simboliza schimbarea, Regele Taejo a decretat în 1393 o nouă dinastie cu numele de Joseon, readucând la viață o veche dinastie care purtase acest nume. Țara a fost redenumită, primind numele de ,,Regatul Marelui Joseon” deși este evocată chiar și de către istoricii moderni doar prin numele casei sale de guvernământ. Odată cu anunțarea noii case regale, a apărut îngrijorarea față de soarta urmașiilor rămași ai familiei detronate Wang. Regele Taejo și oficialii săi au simțit că în cazul chestionării legitimității statutului lor de către ceilalți membrii ai Dinastiei Goryeo, ar putea avea de suprimat o rebeliune în masă sau chiar și-ar putea pierde puterea recent dobândită. În cele din urmă, Taejo împreună cu prim-ministrul Jeong Do-jeon a convocat toți membrii familiei Wang pe malul Mării Galbene și i-a instruit să urce la bordul unei nave cu destinația Insula Ganghwa unde să trăiască în liniște, departe de ochii guvernului. Cu toate acestea, aceasta a fost o capcană deoarece un membru al echipajului era instruit să facă o gaură în navă imediat ce aceasta întra în apele suficient de adânci pentru a se scufunda. Nava s-a scufundat iar ultimii urmași ai dinastiei Goryeo s-au pierdut prin înec. Conform unei legende urbane, atunci când au auzit de soarta descendenților familiei Wang care au fost suficienți de naivi să urce în vapor, rudele lor și-au schimbat numele de familie de la Wang (王) la Ok (玉), prin adăugarea unei trăsături de pensulă pentru a ascunde adevărata lor origine.

După pierderea ultimelor urme ale dinastiei Goryeo, a venit timpul pentru schimbarea capitalei. Deși Kaegyeong a servit ca reședință a guvernului mai bine de 400 de ani, în Coreea era obiceiul ca odată cu schimbarea dinastiei să fie schimbată și capitala în conformitate cu geomantia și filozofia chineză feng-shui. Kaegyeong a fost considerat de asemenea, mult timp, un oraș care și-a pierdut energia de a mai menține orice tip de capitală permanentă. Ca urmare, trei locuri au fost luate oficial în considerare: poalele muntelui Gyeryong, orașul Muak și orașul Hanyang. Locația de lângă muntele Gyeryong a fost respinsă rapid datorită terenului accidentat și lipsei capacitățiilor de comunicare dar locația de la Muak a fost luată serios în considerare înainte ca Regele Taejo să exprime că orașul Hanyang este cel mai potrivit pentru a fi noua capitală. Hanyang era cel mai potrivit din multe puncte de vedere: era ușor accesibil de pe mare și de pe uscat, era situat geografic în centrul Peninsulei Coreea și era situat în valea fertilă a râului Han, fapt pentru care a fost disputat frecvent între Cele Trei Regate ale Coreei. Timp de secole, Hanyang a fost considerat binecuvântat și geomantiștii coreeni l-au considerat un oraș situat într-un loc sacru unde curge energie geomantică. Hanyang se conforma de asemenea unei tradiții chinezo-coreene care spunea că trebuia să existe munți mari în nord și munți mai mici în sud pentru apărare iar în centru o câmpie mare, această structură făcând orașul să se potrivească cu axa nord-sud. În 1394, Hanyang a fost declarat oficial noua capitală și redenumit ,,Hanseong”. În același an, poalele Munțiilor Bugak a fost ales pentru construirea palatului principal. Dezvoltarea și construcția întregului oraș cu sistemul său complicat de drumuri, porți, ziduri, reședințe civile, instituții de învățământ, clădiri guvernamentale și cinci complexe de palat principal a început, de asemenea în 1394. Reședința regală oficială, Palatul Gyeongbok a fost finalizat în 1395 în timp ce Palatul Changdeok a fost finalizat în 1405.

Conflictele de la începutul dinastiei[modificare | modificare sursă]

Portretul regelui Taejo de Joseon

Regele Taejo avea două soții și ambele aveau fii. Prima soție, regina Sineui, cu care se căsătorise înainte de răsturnarea Dinastiei Goryeo avea șase fii. A doua sa soție, Regina Sindeok, cu care se căsătorise după preluarea puterii avea și ea doi fii. Când noua dinastie a fost promulgată iar existența ei a fost recunoscută oficial, Taejo și-a pus problema care dintre fii să fie succesorul. Deși al cincilea fiu al regelui cu Regina Sineui, Yi Bang-won a contribuit cel mai mult la creșterea puterii tatălui său, el nutre ură față de doi aliați cheie ai tatălui său la curte, Primul Ministru Jeong Do-jeon și Nam Eun. Toți au fost pe deplin conștienți de animozitatea dintre ei și s-au simțit amenințați reciproc. Când a devenise clar că Yi Bang-won era succesorul cel mai potrivit, Jeong Do-jeon s-a folosit de influența sa de la curte și l-a convins pe rege să aleagă ca moștenitor pe fiul pe care îl iubea cel mai mult și nu pe cel considerat cel mai capabil. În anul 1392, al optulea fiu al lui Taejo și al doilea fiu al reginei Sindeok, Mărețul Prinț Uian a fost numit Prinț r=Regal sau succesor la tron. După moartea subită a celei de-a doua regină, în timp ce regele era în doliu, primul ministru Jeong Do-jeon a conspirat să îl ucidă preventiv pe prințul Yi Bang-won pentru a-și consolida poziția la curte. În 1398, după ce a aflat despre complot, prințul Yi Bang-won s-a revoltat imediat, atacând palatul și ucigându-i pe Jeong Do-jeon, pe susținătorii acestuia dar și pe cei doi fi ai regretatei regine Sindeok. Acest incident a fost numit ,,Primul conflict princiar”.

Îngrozit de faptul că fii săi au fost dispuși să se ucidă între ei pentru putere și epuizat psihic de moartea reginei Sindeok, regele Taejo l-a încoronat imediat pe al doilea fiu al său, Yi Bang-gwa (mai târziu regele Jeongjong) ca nou conducător. La scurt timp după aceasta, regele Taejo a plecat în nordul orașului Hamhung.

Unul dintre primele acțiuni ale regelui Jeongjong ca monarh a fost mutarea capitalei din nou la Kaeseong, oraș pe care îl considera mai confortabil. Între timp, prințul Yi Bang-won, fără să fie câtuși de puțin descurajat de faptul că fratele său a ocupat tronul a început să comploteze investirea sa ca posibil moștenitor al fratelui său. Titlul de ,,Prinț regal succesor pe linie de frate” era un titlu tradițional pe care frații îl primeau ca presupuși moștenitori ai tronului. Dar Yi Bang-gan, al patrulea fiu al regelui Taejo, care tânjea deasemenea pentru putere se opunea planului prințului Yi Bang-won. În 1400, tensiunile între facțiunea lui Yi Bang-won și cea a lui Yi bang-gan au escaladat într-un conflict care a ajuns să fie cunoscut ca ,,Al doilea conflict princiar”. În urma luptei, Yi Bang-gan a fost învins și exilat la Tosan iar cei care l-au îndemnat la lupta cu Yi Bang-won au fost executați. Intimidat puternic, regele Jeongjong l-a investit imediat pe Yi Bang-won ca moștenitor prezumtiv apoi a abdicat în favoarea sa. În același an, prințul Yi Bang-won și-a asumat în cele din urmă tronul Joseon-ului, devenind Regele Taejong. În 1401, Joseon a fost recunoscut oficial pentru a intra într-o relație tributară cu Imperiul Ming din China.

La începutul domniei lui Taejong, Marele Rege Fondator Taejo a refuzat să renunțe la sigiliul regal care reprezenta legitimitatea domniei oricărui rege. Simțindu-se inconfortabil din cauza faptului că Regele Taejo nu l-a recunoscut ca și conducător din cauza uciderii familiei, Regele Taejong a trimis mai multe solii prin prietenul său din copilărie Bak Sun pentru a obține sigiliul regal. Cu toate acestea, Regele Taejo a asasinat fiecare mesager care intra în vederea gărzilor sale ca un semn de furie față de Taejong. Chiar dacă a devenit conștient de soarta acestora, Taejong a continuat să trimită mesageri. Acest caz a rămas cunoscut sub denumirea de ,,Cazul trimișilor la Hamhung”. Termenul de ,,Trimisul la Hamhung” a rămas în limba coreeană, făcând referire la o persoană care a plecat într-o misiune și de la care nu au mai sosit vești.

Consolidarea inițială a puterii[modificare | modificare sursă]

Semnătura regelui Taejong al Joseon

Cum tatăl său nu dorea să îi înmâneze sigiliul regal de care avea nevoie pentru a fi recunoscut, Regele Taejong a început să inițieze politici despre care credea că i-ar dovedi inteligența și dreptul său de a conduce. Una dintre primele reforme a fost eliminarea privilegiului armatelor particulare, privilegiu de care se bucurau membrii mai influenți ai guvernului sau aristocrației. Eliminarea acestui privilegiu a scăzut radical potențialul nobililor de a mai iniția revolte și a crescut semnificativ numărul de militari din armata națională. Următoarea acțiune a fost revizuirea legislației în privința impozitării terenurilor și înregistrări la stat a subiecților. Deși mulți aristocrați care beneficiaseră de redistribuirea trenurilor aristocrației Gwonmun către membrii aristocrației Sinjin au reușit să evite impozitarea prin ascunderea deliberată a terenurilor dobândite, Regele Taejong a reinvestigat proprietățile iar în anul 1405 a pus capăt acestor practici. Odată cu descoperirea terenurilor ascunse, venitul național s-a dublat. În plus, Regele Taejong a inițiat în 1413 primul studiu al populației, înregistrând numele de familie, clanurile, locurile de naștere, locurile de deces, datele de naștere și datele de deces pentru toți bărbații coreeni. Toți bărbații cu vârsta legală de peste șaisprezece ani au fost obligați prin lege să primească în funcție de categoria socială un fel de acte de identitate constând în tăblițe de lemn pe care era înregistrat numele, data nașterii și alte informații. Mulți istorici consideră această lege o predecesoare a legii moderne de identificare a rezidenților coreeni și securitate socială. Noua lege dată de Regele Taejong a fost deasemenea eficace în prevenirea sustragerii anumitor persoane de la serviciul militar obligatoriu.

În anul 1399 (al II-lea an de domnie al regelui Jeongjong), Tejong a avut un rol important în desfințarea Adunării Dopyeong, instituție veche care avuse monopol asupra puterii judecătorești în anii de declin ai dinastiei Goryeo, înlocuind-o cu Consiliul de Stal al Joseon(의정부), o nouă ramură a administrației centrale care se învârtea în jurul regelui și a decretelor sale. După documentația privind cetățenii și legislația fiscală, regele Taejong a emis un nou decret prin care toate deciziile adoptate de către Departamentul Euijeong trebuiau să primească și aprobarea regelui pentru a intra în vigoare. Aceasta a pus capăt obiceiului miniștrilor și consilierilor de a purta negocieri sau dezbateri și a lua decizii la ședințe în care regele era doar un spectator. Astfel, prin implicarea regelui în administrarea efectivă a Coreei, puterea regală a ajuns pe noi culmi. La scurt timp după aceasta, Regele Taejong a instalat de asemenea o ramură a guvernului denumită Oficiul Sinmun care primea și rezolva cazurile în care cetățenii erau afectați sau se simțeau că au fost luate decizii abuzive împotriva lor de către aristocrați sau oficialii guvernamentali. Cu toate acestea, Taejong a păstrat reformele lui Jeong Do-jeon intacte în mare parte. În plus, Regele Taejong a exilat sau executat pe mulți dintre cei ce l-au ajutat să urce pe tron pentru a consolida autoritatea regală. Pentru a limita influența socrilor, el a poruncit ca atât cei patru frați ai reginei sale cât și socrul lui Sejong să fie executați. Taejong rămâne o figură controversată care a ucis mulți rivali, chiar și dintre rudele sale pentru a ajunge la putere dar a făcut și lucruri benefice pentru țară, inițiind reforme pentru îmbunătățirea vieții poporului, întărind armata și stabilind o bază solidăpentru succesorul său, Regele Sejong.

Regele Sejong cel Mare[modificare | modificare sursă]

O pagină din Hunmin Jeong-eum, cartea în care a fost prezentat oficial alfabetul creeat de regele Sejong la promulgarea sa
Statuie a regelui Sejong de Joseon

În august 1418, după două luni de la abdicarea lui Taejong, Regele Sejong a urcat pe tron. Taejong a păstrat totuși anumite puteri la curte, în special cele militare până la moartea sa din 1422. Sejong era un strateg eficient. În mai 1419, sub îndrumarea tatălui său și a sfatului, regele Sejong a organizat Expediția estică Gihae pentru a stopa incursiunile făcute de pirații din insula Tsushima. Înainte de expediția Gihae, coreenii mai atacaseră de două ori în 1389 și 1396 pentru a elimina pirații Wokou. În septembrie 1419, Daimyo de Tsushima, Sadamori a capitulat în fața Joseon-ului. În 1443, a fost semnat tratatul de la Gihae. Daimyo de Tshusima a primit dreptul de a face comerț cu Coreea în cinzeci de nave pe an în schimbul plătirii tributului și opriri atacurilor piraților care vizau porturile coreene.[1][2][3][4]

La granița de nord, Sejong a stabilit patru fortărețe și șase posturi pentru a proteja poporul de ostilitățile chinezilor și Jurchen-ilor (care mai târziu au devenit manciurieni). În 1433, regele Sejong l-a trimis pe importantul general Kim Jong-seo să In 1433, Sejong sent Kim Jong-seo (coreeană: 김종서; Hanja: 金宗瑞) în nord pentru a distruge Jurchenii. În această campanie militară, generalul a cucerit mai multe castele și i-a împins pe Jurcheni înspre nord, recucerind teritoriul coreean până la granița modernă dinte Coreea de Nord și China.[5] În timpul domniei lui Sejong, în Coreea au progresat foarte mult ștințele naturale, agricultura, medicina tradițională și ingineria. Din cauza acestor progrese, Regele Sejong a primit titlul de ,,Regele Sejong cel Mare de Joseon”. Contribuția cea mai importantă a regelui a fost creerea alfabetului coreean în 1443. Utilizarea de zi cu zi a scrierilor Hanmun și Hanja s-a încheiat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, acestea fiind înlocuite de alfabetul creeat de Regele Sejong.

Cei șase miniștrii martiri[modificare | modificare sursă]

După moartea Regelui Sejong, fiul său Munjong a continuat moștenirea tatălui său dar a murit din cauza unei boli în anul 1452, la doar doi ani după ce a devenit rege. După ce fiul său, Danjong a devenit rege la vârsta de doar doisprezece ani, unchiul său Sejo a preluat controlul asupra guvernului și în cele din urmă l-a detronat pe nepotul său pentru a ajunge el însuși al șaptelea rege al Joseon-ului în 1455. Șase miniștri loiali lui Danjong au încercat să îl asasineze pe Regele Sejo și să îl readucă pe Regele Danjong pe tron. Operațiunea a eșuat, cei șase miniștri au fost executați iar Danjong a fost ucis în locul său de exil. În ciuda faptului că a ajuns pe tron detronându-l pe nepotul său, Regele Sejo s-a dovedit unul dintre cei mai capabili conducători, la fel ca Regele Taejong. El a întărit sistemul care permitea guvernului să stabilească numărul exact de locuitori și să mobilizeze în mod eficient trupele. El a îmbunătățit de asemenea legislația pentru a crește economia și a încurajat publicarea de cărți. Cea mai importantă realizare a sa a fost alcătuirea Marelui Cod al Administrație Statului, care a devenit piatra de temelie a administrației dinastice și a constituit prima formă de drept constituțional scris din Coreea. Regele Sejo a fost urmat la tron de bolnăviciosul său fiu Yejong care a murit la doar doi ani de la urcarea sa pe tron, în 1469. Nepotul său, Seongjong a urcat pe tron. Domnia sa a fost marcată de prosperitate și creștere economică. El a încurajat savanții neo-confucianiști numiți Sarim să intre în politică. Regele Seongjong a înființat Hongmungwan (홍문관, 弘文館), bibliotecă regală și consiliu consultativ format din oameni de știință confucianiști cu care se discutau politicile și filozofiile de guvernare. Domnia sa a fost o epocă de aur pentru cultură, putând să rivalizeze chiar și cu domnia Regelui Sejong cel Mare. Au fost publicate numeroase cărți de geografie, etică și multe alte domenii. El a trimis deasemenea mai multe campanii militare împotriva jurchen-iilor pentru a stabiliza granița de nord.

Epurarea literaților[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Kim Jong-jik

Termenul de ,,epurarea literaților” este o traducre dată de profesorul de istorie coreeană Edward W. Wagner de la universitatea Harvard pentru termenul coreean ,,sahwa” (사화 士 祸). ,,Sahwa” înseamnă literar ,,dezastrul seonbi” și se referă la o serie de persecuții politice din secolele al XV-lea și al XVI-lea când oamenii de știință Sarim au fost persecutați de rivalii lor politici. Politica de la mijlocul perioadei Dinastiei Joseon a fost puternic marcată de o luptă pentru putere între două facțiuni aristocratice: Yangban (adânc înrădăcinatele elite de putere Hungu) și Seonbi (relativ noii savanți Sarim care aparțineau școlilor neo-confucianiste ale lui Kim Jong-jik și altor gânditori). Savanții Sarim au evitat în general curtea regală, studiind neo-confucianismul în provinciile rurale mai ales după uzurparea tronului de către Regele Sejo în 1455. Totuși, aceștia au început să intre în politică în timpul domniei Regelui Seongjong. Ei au ocupat poziții cheie în primul rând în așa numitele ,,Trei Oficii” (삼사), în funcțiile de la Biroul Inspectorului General (a cărui rol principal era punerea sub acuzare a oficialilor guvernamentali pentru activități inadecvate sau corupte), Biroul de Cenzori (a cărui rol era de a critica acțiunile și politicile inadecvate ale regelui și miniștrilor) și Hongmoongwan (bibliotecă și consiliu consultativ care preda regelui istoria și învățăturile confucianiste). Ei erau bine reprezentați și în Oficiul Primăverii și al Toamnei unde lucrau istoriografii și erau păstrate înregistrările guvernamentale. Din aceste instituții care erau creeate pentru supravegherea puterii regelui și a guvernului central, oamenii de știință Sarim atacau puternic înrădăcinata facțiune Hungu a cărei membrii deținau funcții importante în Consiliul de Stat și în Cele Șase Ministere, condamnând membrii acesteia pentru corupție sau incorectitudine. Conflictul ulterior dintre cele două facțiuni a dus la patru persecuții sângeroase între anii 1498 și 1545.

Prima persecuție a literaților (1498)[modificare | modificare sursă]

Scrisoare scrisă de Kim Jong-jik

Prima și cea de-a doua persecuție a savanților au avut loc în timpul domniei Regelui Yeonsangun, succesorul regelui Seongjong. Prima persecuție a avut loc în 1498, fiind numită Muo Sahwa (무오 사화, 戊午 士 祸). A început ca o ranchiună personală a lui Yi Guk-don asupra lui  Kim Il-son, care l-a pus odată sub acuzare. Amândoi au fost repartizați pentru a elabora înregistrările legate de domnia regelui Seongjong pentru a fi adăugate la Analele Dinastiei Joseon și Kim Il-son, un discipol al lui Kim Jong-jik a inclus scrieirea acestuia din urmă care a criticat uzurparea tronului de către Regele Sejo în compilarea sa. Kim Jong-jik a scris o operă în care și-a exprimat jalea la adresa uciderii Împăratului Yi din Chu (împărat din istoria antică chineză) de către Xiang Yu când a auzit de uciderea lui Danjong la ordinul Regelui Sejo. Când Yi Guk-don, superiorul lui Kim Il-son a aflat acest lucru, el a sesizat o șansă de răzbunare. Kim Il-son și alți adepți ai lui Kim Jong-jik au fost acuzați de trădare de către facțiunea Hungu, facțiune a cărei membrii și-au dobândit puterea prin sprijinul Regelui Sejo. Regele actual, Yeonsangun era un descendent al Regelui Sejo așa că viziunea savanților Sarim, care considerau că Sejo a uzurpat tronul era considerată o trădare. Yeonsangun, care detesta academiile și era cunoscut pentru transformarea sălii regale de studiu Seonggyungwan în bordel personal a găsit ocazia pentru a persecuta savanții Sarim și a slăbi Cele Trei Oficii. Kim Il-son și alți doi au fost executați prin smulgerea membrelor cu ajutorul boilor iar alți trei au fost executați prin decapitare. Trupul lui Kim Jong-jik a fost exhumat și decapitat iar alți cel puțin 18 au fost exilați. Yeonsangun a ordonat tuturor oficialilor curții să privească execuția lui Kim și chiar a cerut notarea celor care nu au fost prezenți sau și-au întors privirea pentru a fi pedepsiți.

A doua persecuție a literaților (1504)[modificare | modificare sursă]

A doua persecuție a literaților sau Kapcha Sahwa (갑자사화, 甲子士禍), a urmat atunci când Yeonsangun a descoperit în cele din urmă că mama sa reală nu a fost Regina Jung-hyeon ci Consoarta Yoon care a fost executată în 1482 pentru ucidera din gelozie a unie concubine de-a Regelui Seongjong și zgârierea feței Regelui Seongjong. Când Yeonsangun a aflat detalii despre moartea mamei lui și a primit o piesă de îmbrăcăminte murdare de sângele pe care mama sa l-a vomitat atunci când a fost otrăvită, a ordonat execuția a două concubine ale tatălui său care au fost responsabile de moartea mamei sale și a oficialilor care au fost de acord cu execuția Consoartei Yoon. De această dată, regele a lovit fără discriminare atât facțiunea Hungu cât și ceea ce mai rămăsese din savanții Sarim, executând chiar și pe cei ce i-au sugerat să facă prima persecuție. Cel puțin 36 de oficiali au fost executați prin otrăvire iar corpurile a opt oficiali decedați au fost exhumate și mutilate. Numărul de decese a fost mult mai mare deoarece regele a poruncit ca și familiile și rudele celor condamnați să fie pedepsite. Bărbații au fost executați iar femeile transformate în sclave. Până la sfârșit, curtea a rămas fără 239 de funcționari. Unii au fost executați, alții exilați iar ceilalți concediați. Yeonsangun a fost detronat de oficialii Hungu rămași iar fratele său vitreg, Jungjong a devenit al unsprezece-lea rege al Joseon în 1506.

A treia persecuție a literaților (1519)[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Jo Gwang-jo

A treia persecuție a literaților din 1519, numită și Kimyo Sahwa sau Gimyo Sahwa (기묘사화, 己卯士禍) este una dintre cele mai dezbătute persecuții ale literaților deoarece facțiunea Sarim deținea puterea politică și era pe cale de a face reforme semnificative în momentul persecuției. Regele Jungjong a făcut eforturi pentru a elimina excesele făcute de regele Yeonsangun și a reveni la era lui Seongjong dar autoritatea regală era limitată de puternicii nobili care au organizaseră lovitura de stat și îl puseseră pe tron. Numai atunci când trei lideri principali ai loviturii de stat au murit de bătrânețe, regele a început să își afirme autoritatea și să restrângă puterea facțiunii Hungu. Regele l-a găsit pe Jo Gwang-jo, un lider tânăr și energic al facțiunii Sarim care a devenit în scurt timp omul cel mai de încredere al regelui Jungjong. El se bucura de încrederea completă a regelui într-o așa măsură încât regele a anulat un război planificat la singură opoziție din partea lui Jo. Cu sprijinul regelui Jungjong, acesta a avansat, ajungând în doar patru ani, prin promovări fără precedent la funcția de inspector general. Jo a adus din provinciile rurale tineri cu viziuni similare în număr mare la curtea regelui Jungjong. Sub conducerea sa facțiunea Sarim a inițiat o serie de reforme cum ar fi stabilirea unui sistem de autoguvernare locală numit Hyang'yak, răspândirea convingerilor confucianiste pe scară largă în rândul poporului, asociindu-le cu versiuni folclorice, reducerea numărului de sclavi[6] și a urmărit repartizarea terenurilor în mod egal, limitând cantitatea de terenuri deținute de bogați. Jo a crezut că orice om talentat, inclusiv sclavii, trebuie numit într-o funcție oficială, indiferent de poziția socială. De exemplu, el a întâlnit un măcelar care nu avea nume și era de cea mai joasă condiție socială. Jo a fost uimit de cunoștințele lui, a discutat cu el probleme de stat și chiar a propus ca acesta să devină un oficial al guvernului. Conform Analelor Dinastiei Joseon, nici un oficial din provincie nu a îndrăznit să primească mită sau să exploateze populația din cauza controlului strict al Inspectoratului General. Faimosul filozof coreean Yi I spunea că Jo era atât de apreciat de popor încât atunci când ieșea pe stradă, oamenii se adunau spunând ,,Stăpânul nostru se apropie.”

Aceste reforme radicale au generat ostilitate feroce și rezistență din partea facțiunii Hungu. Jo și-a făcut de asemenea mulți dușmani politici discreditându-i pe așa-zișii ,,eroi ai loviturii de stat din 1506”. Atunci când acesta a afirmat că mulți dintre presupușii contribuabili la lovitura de stat din 1506 nu au contribuit de fapt și a anulat privilegiile lor speciale cum ar fi scutirile de impozite sau bursele imense, facțiunea Hungu a început să comploteze înlăturarea lui Jo. La începutul anului 1519, unii oficiali Hungu au complotat asasinarea oficialilor Sarim dar complotul a fost descoperit la timp.

,,Jo va deveni rege”[modificare | modificare sursă]
Mormântul regelui Jungjong

Caracterul lui Jo care nu accepta compromisuri și cererile sale frecvent la rege pentru a sprijini programele sale radicale au început să îl irite pe rege. Mai mult decât atât, consoarta Gyeong din clanul Park și consoarta Hui din clanul Hong (fiica liderului facțiunii Hungu, Hong Kyung-ju) au încercat să îl îndepărteze pe regele Jungjong de Jo, punând de multe ori la îndoială loialitatea lui Jo și spunând că sprijinul popular îl va schimba pe acesta. La ordinul lui Hong Kyung-ju, ministrul riturilor Nam Gon împreună cu Shim Jung și alți lideri Hungu ia spus regelui Jungjong că poporul crede că Jo a guvernat până acum țara și vrea să îl facă pe acesta regele său. Ei i-au spus regelui că chiar dacă Jo îi este loial, el nu ar putea să își oprească susținătorii să facă acest lucru. În conformitate cu Analele Dinastiei Joseon, pentru a-l acuza pe Jo de calomnie, a scris cu miere sau apă cu zahăr pe frunze de dud: ,,Ju cho va deveni rege” (주초 위왕, 走 肖 为 王​​) ca apoi omizile să lase urme pe frunze și să pară scris de acestea.[7] Atunci când caracterele chinezești "ju" (走) și "Cho" (肖) sunt puse împreună, ele formează un nou caracter, "jo" (赵). Cu acest caracter se scria numele de familie a lui Jo Gwang-jo. Consoarta Hong sau consoarta Park i-au arătat frunza lui Jungjong și a susținut că aceasta este o avertizare a cerului care spune că Jo își va însuși tronul după eliminarea facțiuni Hungu. Jungjong care a ajuns rege printr-o lovitură de stat a început să nu mai aibă încredere în Jo. Trebuie remarcat că atunci când dinastia Goryeo a căzut, fiind înlocuită de dinastia Joseon era la modă să se spună: ,,Fiul lemnului va obține țara” (목자득국 木子得國). Cele două caractere hanja care însemnau ,,lemn” (木) și ,,fiu” (子) formează atunci când sunt combinate un nou caracter, ,,Yi” (李) care s-a întâmplat să fie caracterul cu care se scria numele de familie al generalului Yi Seong-gye, cel care l-a detronat pe ultimul rege din dinastia Goryeo și a fondat dinastia Joseon. Această frază l-a ajutat pe Yi Seong-gye să câștige sprijinul poporului din cauză că poporul credea că noua dinastie a fost instaurată din voia cerului. Acum, fiind sigur că Jungjong s-a înstrăinat suficient de Jo, Hong Kyung-ju a intrat în secret în palat, spunându-i regelui că la curtea regală sunt doar suporteri ai lui Jo, așa că nimeni nu se poate opune lui Jo în mod direct. Când Jo i-a cerut regelui să revoce privilegiile falșilor contribuabili ai loviturii de stat din 1506, acesta a fost și mai suspicios în privința lui Jo. Jungjong a trimis în secret o scrisoare lui Hong Kyung-ju, exprimându-și teama că Jo Gwang-jo va continua să conteste legitimitatea loviturii de stat și în cele din urmă se va întoarce împotriva sa.[8] Jungjong a instruit liderii facțiunii Hungu să-l ucidă pe Jo și apoi să-l informeze. La data de 15 noiembrie 1519, liderii Hungu au intrat în palat în secret pe timp de noapte pentru a evita Secretariatul Regal și a-i prezenta regelui acuzațile scrise împotriva lui Jo. Acuzațiile împotriva lui Jo și a susținătorilor săi erau înșelarea regelui, provocarea de tulburări în țară prin creerea unei clici care să conducă abuziv și să promoveze doar susținători săi, eliminându-și adversarii.[9] Inspectorul Jo Gwang-jo, ministrul justiției Kim Jung și alți șase au fost arestați rapid și erau pe cale să fie executați pe cale extrajudiciară, fără vreun proces sau investigație.[10] Întregul eveniment a avut aspectul unei lovituri de stat cu excepția faptului că cel care acționa era însuși regele.

,,Care este crima lor?”[modificare | modificare sursă]
Incinta Universității Seonggyungwan

Ei ar fi fost uciși imediat dacă ministrul de război Yi Jang-gon care a participat i-a arestat pe oficialii Sarim ar fi implorat consultarea miniștrilor pentru o astfel de decizie. Reuniunea cabinetului care a avut loc în ziua următoare pentru a decide soarta lui Jo este descrisă detaliat în Analele Dinastiei Joseon. Cei mai mulți oficiali au fost șocați de arestarea lui Jo și intenția regelui de a-l executa. Ei au spus că Jo a luat măsuri extremiste doar din zelul său tineresc și din dorința de a îmbunătăți situația țării dar niciodată nu a pus pe primul loc interesele personale. Șeful Consiliului de Stat, Jeong Gwang-pil care se contrazisese de multe ori cu Jo și chiar a fost abordat de Nam Gon pentru sprijin[11] a implorat cu lacrimi în ochi: Am asistat la multe lucruri îngrozitoare în timpul domniei regelui detronat (Yeonsangun) dar cum mi-aș putea imagina să văd un astfel de lucru din nou, chiar și după ce am întâlnit un rege înțelept?[12] Șeful Consiliului de Stat împreună cu șase miniștri au încercat să îl înduplece pe rege spunând că pedepsirea lui Jo și a altor în acest mod, fără dovezi ar fi o pată pe reputația regelui.[13] Optsprezece oficiali tineri i-au cerut regelui să-i închidă alături de Jo.[14] Până și Hong Sook care a devenit peste noapte ministru al justiției și l-a interogat pe Jo i-a spus regelui că a fost profund marcat de loialitatea acestuia.[15] Noul inspector general, Yu Eun a protestat și mai puternic spunând: Dacă Jo Gwang-jo este vinovat, el ar trebui să fie pedepsit în mod deschis și clar. Dar Maiestatea Voastră pledează pentru o astfel de pedeapsă pe baza unor cuvinte spuse în secret de către doi oameni în miez de noapte? Ce este atât de complicat pentru Maiestatea Voastră să pedepsiți câțiva seonbi încât trebuie să faceți acest lucru în secret și prin trimiterea uni mesaj? Dacă există o crimă ar trebui pedepsită clar și pe bună dreptate dar Maiestatea Voastră pareți să fiți prietenos cu persoane din exterior în timp ce vă gândiți la eliminarea lor. [16] Între timp, 150 de studenți de la Seonggyungwan au luat cu asalt palatul, protestând față de arestarea lui Jo și strigându-și rugămințile.[17] și mai târziu 240 de studenți au venit, susținând nevinovăția lui Jo și cerând să fie închiși împreună cu acesta.[18] Un astfel de sprijin pentru Jo a crescut suspiciunile și furia regelui. Mai târziu Jeong, șeful Consiliului de Stat, adjunctul său  Ahn Dang și chiar ministrul de război Yi Jang-gon au fost dați afară pentru că s-au opus execuției lui Jo.[19]

Persecutarea oamenilor de știință Sarim[modificare | modificare sursă]
Scrisoare scrisă de Jo Gwang-jo

Jo Gwang-jo a fost complet luat prin surprindere încă de la începutul evenimentelor. Facțiunea Sarim marcase cea mai mare victorie a sa doar patru zile în urmă când regele revocase statutul special al 70 de funcționari Hungu. El a continuat să creadă că regele a fost indus în eroare de către răii miniștrii Hungu și că va fi capabil să îi dovedească regelui loialitatea sa în timpul interogatoriului. El i-a scris lui Jungjong că se teme că această acțiune ar putea deveni o persecuție sângeroasă și ar fi în stare să moară de zece mi de ori dacă regele îi va mai acorda o audiență. Cu toate acestea, el nu a mai avut o șansă să îl vadă pe Jungjong. Din cauza petiților pentru clemență, regele a comutat pedeapsa lui Jo de la moarte la exil. Jo Gwang-jo a fost exilat în Neung-ju. Dar la mai puțin de o lună mai târziu, Jungjong a concediat muți miniștrii care au cerut clemență pentru Jo și a poruncit ca Jo să fie otrăvit. Înainte de a bea otravă, Jo a scris un poem în care și-a declarat loialitatea și s-a închinat de patru ori la palat.[20] Mai târziu, când a fost o sectă severă în țară, poporul l-a blamat pe rege, spunând că aceasta este o pedeapsă a cerului pentru uciderea unui seonbi nevinovat.

Kim Jung și alte trei persoane au fost deasemenea executate în 1520 iar zeci de oameni de știință Sarim au fost exilați. Mulți alții au părăsit guvernul central, retrăgându-se în provinciile rurale în semn de protest. În 1521, fiul lui Ahn Dang a fost acuzat că ar fi complotat să îi asasineze pe Nam Gon și Shim Jung. Zeci de persoane printre care și Ahn Dang au fost executate. În total 225 de funcționari au fost afectați de această persecuție. Cele multe dintre reformele lui Jo au fost revocate odată cu căderea sa. În cele din urmă, Jungjong a renunțat să mai fie un reformator deoarece fie nu mai avea încredere în programele făcute de Jo Gwang-jo fie se temea că acesta va câștiga prea multă faimă în viitor. Atunci când Jungjong se ocupaseră împreună de reforme, regele fusese preocupat mai mult de întărirea autorității regele în timp ce Jo fusese preocupat mai mult de ideologia neo-confucianistă, ideologie care prevedea că autoritatea regală trebuie să fie reglementată de învățăturile lui Confucius și Mencius.

A treia persecuție a literaților a fost în general considerată o oportunitate pierdută de către generațiile viitoare de a creea societatea neo-confucianistă ideală deoarece în curând politica din Joseon avea să degenereze în lupte între socrii și rude ale familiei regale. Mai târziu, victimele sale numite ,,Gimyo Sarim” (înțelepții Gimyo) aveau să fie venerați ca martiri ai confucianismului în timp ce instigatorii la persecuții au devenit simboluri ale răutății pentru multe generații. De exemplu, peștele fermentat de cea mai slabă calitate este numit încă ,,gonjangyi”, cuvânt compus de la prenumele lui Nam Gon și prenumele lui Shim Jung. Nam Gon, unul dintre principalii conspiratori și instigatori la persecuție a rgeretat la bătrânețe rolul său în masacru și a dorit ca toate scrierile sale să fie arse. Din toate scrierile sale nu a mai rămas decât un poem scurt deși el fusese un scriitor celebru.

A patra persecuție a literaților (1545)[modificare | modificare sursă]

În 1544, când Jungjong a murit iar prințul coroanei, Injong a devenit al doisprezecelea rege, facțiunea sarim a început din nou să spere. El i-a numit pe  Yi Eonjeok și alți celebrii savanți Sarim în funcții înalte și i-a reabilitat pe Jo Gwang-jo și pe alți savanți care fuseseră victime ale persecuției. Din păcate, domnia lui Injong avea să fie cea mai scurtă dintre toate domniile regilor Joseon. Injong a murit la opt luni de domnie iar Myeongjong a devenit al treisprezecelea rege al Joseon la vârsta de doisprezece ani. Mama sa, regina Munjeong a devenit regentă iar fratele său, Yoon Hyung Won deținea o putere enormă. Mulți din facțiunea Sarim credeau că Injong a fost otrăvit de regina Munjeong dar nu există dovezi pentru aceasta. Mica facțiune Yoon nu a fost persecutată în timpul domniei lui Injong dar Yoon Won-hyung și Yoon Won-ro au fost alungați de rege după ce fuseseră acuzați de membrii Marii Facțiuni Yoon. După ce a fost restabilit, Yoon Wong-hyung i-a acuzat pe Yoon Im și pe susținătorii săi că ar fi complotat să aducă pe tron după moartea lui Injong un alt prinț și nu pe Myeongjong. Această tactică a acuzațiilor și zvonurilor a eșuat prima dată ducând doar la câteva exilări dar acuzarea lui Yoon Im de trădare a tot continuat până când a condus la a patra persecuție a literaților când prințul, Yoon Im și nouă dintre susținătorii săi, inclusiv savanți Sarim au fost executați. După această persecuție inițială, Yoon Won-hyung a continuat peste cinci ani să își elimine rivalii oameni de știință Sarim până când numărul total de execuții a depășit 100 iar Yi Eonjeok a fost exilat. Yoon Won-hyung și-a ucis chiar și frate mai mare, pe Yoon Won-ro în lupta pentru putere ce a urmat. După moartea reginei Munjong în 1565, regele Myeongjong l-a exilat pe  Yoon Won-hyung care a murit sau s-a sinucis în același an. Regele a încercat să guverneze cât mai bine prin recrutarea de oameni talentați dar a murit doi ani mai târziu. Împreună cu Kim Anro, Yoon Won-hyung este considerat unul dintre cei mai răi politicieni ai dinastiei Joseon.

Lupta pentru putere a cuscrilor[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de alte persecuții ale literaților, a patra persecuție a literaților (1545) sau Ulsa Sahwa (을사 사화, 乙巳 士 祸) a fost în mare măsură un rezultat al luptei pentru putere dintre rudele prinților concurenți. După căderea lui Jo Gwang-jo, facțiunea lui Nam Gon și Shim Jung și facțiunea lui Kim Anro s-au luptat pentru putere după ce fiul lui Kim Anro s-a căsătorit cu fiica mai mare a lui Jungjong. Kim Anro a fost exilat de către Nam Gon și Shim Jung pentru abuz de putere dar a revenit din exil după moartea lui Nam Gon și l-a alungat cu succes pe Shim Jung acuzându-l că a luat mită de la consoarta Park pentru a o ajuta să îl pună pe fiul ei în locul prințului moștenitor. Mai târziu, el i-a acuzat pe Shim Jung și consoarta Park că i-au făcut farmece prințului moștenitor. Un șobolan mort a cărui gură, ochi și urechi au fost arse cu un fier încins pentru a arăta ca un porc a fost găsit spânzurat într-un copac din palatul prințului moștenitor de ziua acestuia. Existau deasemenea fraze de blestemare a prințului moștenitor a cărui semn zodiacal chinezesc era porcul. Consoarta Park a fost principala suspectă deoarece ea a mai fusese acuzată de complot pentru a-l schimba pe prințul moștenitor cu fiul ei. Acestea s-au dovedit făcute de Kim Anro după căderea sa. Consoarta Park, fiul ei care era prințul Buksong și Shim Jung au fost executați. Kim Anro și-a declanșat domnia de teroare împotriva rivalilor săi politici, în numele protejării prințului moștenitor. El a încercat chiar să o detroneze pe regina Munjeong care născuse un fiu (cel care avea să devină regele Myeongjong) dar această încercare a dus la prăbușirea sa. El a fost executat în 1537. După căderea lui Kim Anro, Yoon Im (care era unchiul din partea mamei al prințului moștenitor Injong), Yoon Won-ro și Yoon Won-hyung (care erau frații reginei Munjeong) au umplut golul de putere. Yoon Im și frații Yoon erau rude apropiate după normele perioadei. Străbunicul lui Yoon Im fusese fratele mai mare a stră-străbunicului fraților Yoon. Mulți oficiali s-au adunat în jurul celor două centre de putere, creându-se două facțiuni politice separate. Facțiunea lui Yoon Im a ajuns cunoscută ca ,,Marii Yoon” în timp ce facțiunea fraților Yoon a ajuns cunoscută ca ,,Micii Yoon”. Până atunci, Jungjong a promovat din nou savanți Sarim prin rechemarea acestora din exil și reconfirmarea funcților lor de la curte pentru a restrânge puterea facțiunii Hungu. Mulți oameni de știință Sarim s-au alăturat Marilor Yoon deoarece aveau mari speranțe că prințul moștenitor care studiase avându-i ca mentori pe Jo Gwang-jo și Yi Hwang va deveni un conducător binevoitor.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Chunggoe seowon (un exemplu de seowon)

Aceste patru persecuții au decimat facțiunea Sarim iar cei care au rămas în viață s-au întors la țară unde au înființat școli numite seowon. De exemplu, Yi Hwang a părăsit politica în urma celei de-a patra persecuții, întorcându-se la țară de unde nu a mai vrut că se mai întoarcă la curte în ciuda numeroaselor chemări din partea regelui Myeongjong. Alți filozofi celebri cum ar fi Jo Shik, Seo Gyeong-deok și Seoung Soo-chim au întors spatele politicii după moartea lui Jo Gwang-jo. Jo Shik a refuzat numirea sa, scriindu-i lui Myeongjong: ,,Sub domnia Maiestății Voastre situația a luat-o deja razna iar temelia țării s-a prăbușit deja. Voința Cerului v-a părăsit la fel și sprijinul oamenilor... Regina regentă este grijulie dar ea este doar o văduvă adâncită în interiorul palatului. Maiestatea Voastră sunteți tânăr și singurul moștenitor al fostului rege.Prin urmare cum ar fi să se ocupe de mii de dezastre naturale și de milioanele de bucățele din inimile oamenilor.” [21] (În vremea Dinastiei Joseon se credea că dezastrele naturale apar din vina regelui). Cu toate acestea, Sarim a continuat să prospere în provinciile rurale cu ajutorul seowon-urilor sale și a sistemului Hyang'yak. În timpul domniei regelui Seonjo, succesorul lui Myeongjong, facțiunea Sarim a câștigat controlul asupra guvernului central, dominând politica Joseon-ului din acea vreme.

Reinterpretări moderne[modificare | modificare sursă]

Interpretarea de mai sus a epurării literaților se bazează pe ideile tradiționale larg acceptate despre subiect, care provin în mare măsură din punctul de vedere al facțiunii Sarim. Analele Dinastiei Joseon și marea parte de date despre aceste evenimente au fost scrise de către oamenii de știință Sarim, chiar înainte de a apărea ca eventuali învingători. Unii istorici au încercat să reinterpreteze epurările literaților ca urmări a luptei dintre regi (care doreau instaurarea unei monarhii absolute) și aristocrați (care pretindeau că adevărata loialitate față de rege se manifestă subliniindu-i greșelile dacă este necesar și ghidându-l pe acesta și transformându-l într-un filozof confucianist binevoitor). Învățații Sarm aveau tendința de a ocupa poziții cheie în Cele Trei Oficii, fapt ce îi punea în conflict cu regele și miniștri de rang înalt. Din acest punct de vedere, distincția dintre facțiunile Sarim și Hungu era în mare parte artificială iar diviziunea în aristocrație s-a produs mai mult din cauza legăturilor familiare decât din cauza diferențelor de filozofie.

Alte persecuții[modificare | modificare sursă]

După A Patra Persecuție a literaților (1545) au mai urmat o serie de persecuții similare ca urmare a luptelor dintre facțiuni dar ele nu au mai primit denumirea de ,,persecuții ale literaților” sau sahwa (사화) în coreeană, denumire care se referea la persecutarea învățaților Sarim de către facțiunea Hungu în secolul al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Persecuțiile ulterioare au primit diverse denumiri cum ar fi oksa (caz de trădare), muok (caz de trădare fals), hwanguk (schimbare de putere) sau bakhae (persecuție,eferindu-se în special la persecutarea celor de credință catolică în secolul al XIX-lea). Un exemplu notabil al persecuțiilor târzii asupra savanților Sarim a fost Cazul de Trădare din 1589 sau Gichuk Oksa, caz care este numit uneori ,,A Cincea persecuție a literaților” deși atât instigatorii cât și victimele au fost de data aceasta membrii facțiunii Sarim. În aceste persecuții târzii, facțiunile victime ar dori ca și aceste persecuții să fie numite ,,persecuții ale literaților (sahwa)” pentru a simboliza inocența lor și greșelile facțiunilor rivale.

  • Oksa (Caz de trădare)
    • Shinsa Muok (신사무옥) sau cazul fals de trădare din 1521- La trei ani de la A treia Persecuție a Literaților, susținătorii lui Jo Gwang-jo au fost acuzați de tentativă de asasinat la adresa lui Nam Gon și Shim Jeong și au fost executați.
    • Gichuk Oksa (기축 옥사) sau cazul de trădare din 1589 - Cea mai sângeroasă persecuție din istoria Joseon, în care Facțiunea de Vest a persecutat membrii facțiunii rivale (de Est). 1000 de membrii ai Facțiunii de Est au fost exilați sau executați. (Seonjo)
    • Gyechuk Oksa (계축 옥사) sau cazul de trădare din 1613 - După ce Gwanghaegun a ajuns pe tron, Marea Facțiune de Nord a acuzat Mica Facțiune de Nord că ar fi complotat pentru al detrona pe Gwanghaegun și a-l pune rege pe fratele vitreg al acestuia. Excesele Marii Facțiuni de Nord au dus la o lovitură de stat când cei din Facțiunea de Sud și cei din Facțiunea de Vest l-au adus pe tron pe regele Injo.
    • Shinyim Oksa (신임 옥사) sau cazul de trădare din 1721 și 1722- Liderii Facțiunii Noron (diviziune a Facțiunii de Vest) l-au sprijinit pe Yeonyingun (mai târziu regele Yeongjo) să obțină regența în locul bolnăviciosului Gyeongjong. Ei au fost acuzați de lipsă de loialitate iar patru dintre ei au fost executați în 1721. În 1722, facțiunile Soron și Namin au acuzat Facțiunea Noron că ar fi complotat asasinarea lui Gyeongjong iar opt lideri care au susținut din nou regența lui Yeonyingun au fost executați.
    • Eulhae Oksa (을해 옥사) sau cazul de trădare din 1755- După ce Yeonyingun a ajuns pe tron devenind regele Yeongjo, Facțiunea Soron a fost alungață de la putere ca răspuns la Shinyim Oksa. Cinci membrii Soron au fost acuzați de trădare și executați.
  • Hwanguk (Schimbare de putere) - Persecuțiile din timpul domniei lui Sukjong sunt numite hwanguk, ceea ce înseamnă schimbare bruscă de guvern. Aceste cazuri au marcat reapariția persecuțiilor după un secol de rivalitate pașnică între Facțiunea de Sud și facțiunea de Vest.
    • Gyeonshin Hwanguk (경신 환국) sau schimbarea de putere din 1680 - Doi lideri ai Facțiunii de Sud au fost acuzați de către Facțiunea de Vest că ar fi complotat să îl detroneze pe Sukjong. (Sukjong)
    • Gisa Hwanguk (기사 환국) sau schimbarea de putere din din 1689 - Facțiunea de Vest a fost înlăturată de la putere pentru că s-a opus numirii prințului moștenitor. Song Siyeol și alții au fost executați. (Sukjong)
    • Gaapsul Hwanguk (갑술환국) sau schimbarea de putere din 1694 - Încercarea Facțiunii de Sud de a înlătura Facțiunea de Vest acuzând-o că a încercat să o readucă pe regina detronată Inhyeon eșuează. Facțiunea de Sud nu s-a mai putut revigora din punct de vedere politic după această persecuție. Cu toate acestea, Facțiunea de Vest se împărțise deja în Facțiunea Noron și Facțiunea Soron. (Sukjong)
    • Shinchuk Hwanguk (신축 환국) sau schimbarea de putere din 1721 - Facțiunea Noron pierde puterea în urma Shinyim Oksa. (Gyeongjong)
    • Eulsa Hwanguk (을사 환국) sau schimbarea de putere din 1725 - Yeongjo devine rege iar Facțiunea Noron își recapătă puterea.
    • Jeongmi Hwanguk (정미 환국) sau schimbarea de putere din 1727 - Regele Yeongjo înlocuiește extremiștii cu moderații atât în cazul Facțiunii Noron cât și în cazul Facțiunii Soron.
  • Bakhae (Persecuție) - au fost numite deasemenea și Saok (사옥), însemnând ,,Caz de erezie”
    • Sinhae Bakhae (신해 박해) sau persecuția din 1781 - Prima persecuție a catolicilor din Coreea. Facțiunea Noron s-a scindat în Facțiunea Byeokpa care dorea persecutarea catolicilor și Facțiunea Shipa care se opunea persecuției. Doi catolici au fost executați dar persecuția a fost oprită atunci când regele Jeongjo a adoptat politica Facțiunii Shipa.
    • Shinyu Bakhae (신유 박해) sau persecuția din 1801 - După moartea regelui Jeongjo, regina Jeongsun și facțiunea consarvatoare Byoekpa au anulat multe dintre reformele regelui Jeongjo și au efectuat cea mai amplă persecuție a catolicilor din Joseon. Aceasta a avut ca scop eliminarea facțiunii liberale Shipa și a Facțiunilor de Sud, facțiuni ai căror lideri printre care și Jeong Yak-yong erau catolici sau aveau rude catolice. 300 de persoane au fost executate iar Jeong Yak-yong a fost exilat. (Sunjo)
    • Gihae Bakhae (기해 박해) sau persecuția din 1839 - Nu a fost nici o persecuție atunci când Facțiunea Shipa a fost la putere dar Facțiunea Byeoka a revenit la putere continuând persecuția catolicilor prin executarea a 119 people. (Heonjong)

Reprezentări în mass-media coreeană[modificare | modificare sursă]

Persecuțiile literaților au fost frecvent reprezentate în dramele istorice sau filmele coreene. În serialul Dae Jang-geum, tatăl protagonistei principale a fost o victimă a Celei de-a Doua Persecuții a Literaților. Jang-geum însăși și mentorul ei, doamna Han au suferit în A Treia Persecuție a Literaților iar Min Jung Ho este portretizat ca un adept al lui Jo Gwang-jo. În drama televizată ,,Immortal Admiral Yi Sun-sin” (2004-5), bunicul lui Yi Sun-shin este descris ca o victimă a Celei de-a Treia Persecuții a Literaților iar tatăl lui Yi este arestat în timp ce își arăta respectul față de sufletul lui Jo Gwang-jo în casa sa părăsită. Cea de-a treia și cea de-a patra persecuție a literaților reprezintă principala linie a intrigi din drama de televiziune ,,Doamnele de la Palat” (2001). Prima și cea de-a doua persecuție a literaților sunt descrise în dramele de televiziune "Regele și Regina" (1998-2000),  "Regele și I" (2007-2008) precum și de filmul ,,Regele și Clovnul” (2005).

Perioada medie[modificare | modificare sursă]

Jeong Cheol (1536-1593)

Luptele facțiunilor[modificare | modificare sursă]

Facțiunea Sarim care suferise o serie de înfrângeri politice în timpul domniilor regilor Yeonsangun, Jungjong, și Myeongjong a câștigat controlul asupra guvernului în timpul domniei regelui Seonjo. Odată ajunsă la putere, facțiunea s-a divizat în alte două facțiuni: Facțiunea de Vest și Facțiunea de Est. Facțiunea de Est s-a divizat la rândul său în Facțiunea de Nord și Facțiunea de Sud. Facțiunea de Vest s-a împărțit și ea în Facțiunea Vechii Învățături și Facțiunea Noii Învățături. Schimbările de putere între facțiuni erau adesea însoțite de acuzații de trădare și persecuții sângeroase. Cu fiecare schimbare de regim se iniția un ciclu de răzbunare.

Un exemplu este cazul de trădare Gichuk din 1589 (기축 옥사) în care Jeong Yeo-rip din facțiunea de est a fost acuzat de complot pentru o rebeliune. Jeong Yeo-rip și-a organizat și instruit militar susținătorii pentru a lupta împotriva hoților japonezi. Există încă dispute cu privire la natura și scopul grupării sale care avea ca ideal o societate fără clase sociale și se răspândise în toată provincia Honam. Jeong Cheol, șeful Fracțiunii de Vest s-a ocupat de investigarea cazului. El s-a folosit de acest eveniment pentru a persecuta pe toți membrii Facțiunii de Est care aveau cea mai mică legătură cu  Jeong Yeo-rip. În cele din urmă 1000 de membrii ai Facțiunii de Est au fost executați sau exilați.

Invaziile japoneze[modificare | modificare sursă]

De-alungul istoriei coreene, pirații japonezi au atacat Coreea atât pe mare cât și pe uscat de 529 de ori în timpul dinastiei Goryeo și de 312 ori în timpul dinastiei Joseon. Coreenii s-au ocupat de creerea unei flote puternice care să asigure comerțul pe mare împotriva piraților japonezi. Marina coreeană era superioară piraților datorită tehnologiilor ei avansate. Coreenii, cunoscând praful de pușcă au construit tunuri și săgeți incendiare Singijeon propulsate de dispozitivele Hwacha.

Războiul Imjin (1592-1598)[modificare | modificare sursă]

Debarcarea japonezilor în portul Busan

Invaziile japoneze din Coreea au cuprins două operațiuni distincte: invazia inițială din 1592 și invazia a doua din 1597 care a urmat după scurta încetare a focului din 1596[22]. Conflictul s-a încheiat în 1598 printr-un impas militar și retragerea forțelor japoneze din Coreea. Invaziile au fost lansate de Toyotomi Hideyoshi cu intenția de a cuceri atât Joseon-ul cât și Ming-ul. Japonezii au reușit să ocupe rapid peninsula coreeană dar superioritatea numerică a armatei aliate a Joseon și Ming au dus la o retragere a japonezilor spre zonele de coastă și la un impas militar. Odată cu moartea lui Hideyoshi din septembrie  1598, forțele japoneze din Coreea au primit ordin de retragere de la noua guvernare a Consiliului Celor Cinci Bătrâni. După aceasta au urmat negocieri pentru pace care s-au încheiat după mau mulți ani cu normalizarea relațiilor.[23]

Denumire[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Toyotomi Hideyoshi

În coreeană, prima invazie (1592-1593) este numită literal ,,Tulburarea (乱 ran) Japoneză (倭 wae) de Imjin (1592 fiind un an Imjin în ciclul de șaizeci). În chineză, războaiele sunt denumite ,,Campania coreeană Wanli” după numele împăratului chinez care domnea atunci sau ,,Războiul Renchen pentru a apăra națiunea” (壬辰 卫国 战争). ,,Renchen” (壬辰) este pronunția chinezească pentru Imjin. Cea de-a doua invazie (1597-1598) este numită ,,Al doilea război al lui Jeong-yu" (丁酉). În japoneză, războiul este numit Bunroku nu eki (文禄 の 役). Bunroku se referă la era împăratului japonez Go-Yōzei care se întindea între anii 1592 și 1596. Cea de-a doua invazie (1597-1598) este numită "Keichō nu eki" (慶長 の 役). În timpul perioadei Edo (17-19C), războiul a fost, de asemenea, numit "Kara iri" (唐入り, literal "Intrare în China") deoarece scopul inițial al campaniei era cucerirea Chinei. Deși conflictul s-a limitat în realitate doar la peninsula coreeană, armatele lui Toyotomi Hideyoshi ar fi trebuit să își schimbe obiectivele de-a lungul campaniei.

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

În 1592, Toyotomi Hideyoshi a lansat o campanie de cucerire asupra Joseon și eventual Ming cu o armată de 158.000 de soldați. Aceasta fost prima campanie japoneză în Coreea. Inițial, forțele japoneze au obținut victorii copleșitoare, ocupând atât Seoul-ul cât și Pyongyang-ul dar și o mare parte nin peninsula coreeană în doar trei luni. Totuși, acest succes pe uscat era limitat de flota coreeană care ataca vasele japoneze în apele de coastă și oprea aprovizionarea corespunzătoare a armatei. Aceste acțiuni au avut loc cu unele excepții pe tot parcursul conflictului. Soldații japonezi erau încrezători și bine instruiți având experiența numeroaselor conflicte terestre din perioada Sengoku dar înaintarea lor a fost blocată deoarece transporturile de provizii și comunicarea au fost oprite în zonele coastei coreene de vest. Chinezii au interpretat invaziile japoneze ca o amenințare la sistemul său tributar și[24] la cererea coreenilor forțele chineze au intrat în război sub conducerea împăratului  Wanli, ducând la un impas militar. Războiul a stagnat cinci ani în care Japonia și China au negociat un compromis pașnic[25]. Prima fază a invaziei a durat din 1592 până în 1596 cu un scurt interludiu din cauza căruia s-au eșuat negocierile de pace din 1596 și 1597. În 1597, Japonia a invadat Coreea a doua oară. Planul de invazie a fost similar cu primul. În septembrie 1598 când Hideyoshi a murit, forțele japoneze avaeu un progres limitat deoarece majoritatea soldaților staționau în cetățile de pe coasta de sud a Coreei. Aprovizionarea era nesigură iar armata japoneză a primit ordin să se retragă. Negocierile de pace au durat mai mulți ani după care relațiile pașnice au fost restabilite.

Efecte[modificare | modificare sursă]

Coreea a pierdut o mare parte din forțele sale militare și a fost puternic afectată financiar deoarece războiul a avut loc în mare parte pe teritoriul său[26]. O mulți civili au murit din cauza războiului și a foametei. Peste pierderile umane, Coreea a suferit pagube culturale și economice deoarece numărul de terenuri arabile s-a redus drastic, importante opere de artă au fost distruse sau confiscate, s-au pierdut artefacte și documente istorice iar mulți artizani au murit. În acest timp, principalele palate coreene cum ar fi Gyeongbokgung, Changdeokgung, și Changgyeonggung au fost arse de către localnicii coreeni iar Deoksugung a fost folosit ca palat temporar. În multe cazuri, distrugere de palate sau sedii guvernamentale a fost cauzată de conflictele interne la fel de mult ca de invazia în sine. Baekjeong (coreenii din cea mai joasă clasă socială) au salutat de multe ori armata japoneză considerând-o o forță eliberatoare și au profitat de lipsa de securitate internă incendiind  changnye (birourile în care erau ținute evidențele de stare alepopulației, inclusiv actele legate de sclavi)[27]. Aceste războaie precum și celelalte două războaie din sud au afectat puternic capacitățile militare și economia Ming, contribuind la prăbușirea Ming și ascensiunea Qing.[28] Cu toate acestea, sistemul tributar sinocentric al Ming a fost menținut și de Qing, războiul ducând până la urmă la menținerea acestei stări prin normalizarea relaților dintre cele trei părți și creerea de noi rute de comerț.[29].

Context[modificare | modificare sursă]

Coreea și China înainte de război[modificare | modificare sursă]

În 1392, generalul coreean Yi Seong-gye a condus o lovitură de stat prin care a luat puterea de la regele U al dinastiei Goryeo utilizând forțe militare. Adepții săi l-au forțat pe Yi să preia coroana și să fondeze dinastia Joseon.[30] În căutarea unei justificări pentru domnia sa, neavând legături de sânge cu regii din trecut, Yi a acceptat să devină tributar dinastiei chineze Ming și să primească astfel ,,Mandatul Ceresc”[31][32][33]. În cadrul acestui sistem tributar, Ming și-a asumat rolul unui ,,frate mai mare” pentru Joseon în scimbul acceptări rolului de ,,frate mai mic” de către Joseon.[34] În 1402 împăratul Ming a conferit conducătorului japonez Ashikaga Yoshimitsu titlul de ,,Rege al Japoniei” ca prin acest titlul să accepte aderarea la sistemul tributar sinocentric. Sub Ashikaga Yoshimochi Japonia a renunțat la acest titlu în 1411 pentru a nu mai fi supusă controlului din partea Ming. Spre deosebire de Japonia, Joseon nu a făcut acest lucru. În urmă cu 1000 de ani, Goguryeo, unul dintre cele trei regate coreene avea o relație antagonistă cu Tang dar Ming și Joseon au avut o relație strânsă atât din punct de vedere comercial cât și diplomatic. Cu toate acestea, Joseon a continuat relațiile comerciale cu Japonia. Ming și Joseon aveau multe în comun: ambele au apărut în timpul secolului al XIV-lea atunci când a căzut dinastia mongolă, ambele adoptaseră idealurile sociale confucianiste și se confruntau cu amenințări străine similare (Jurchenii și pirații Wokou).[35] Pe plan intern, atât Ming cât și Joseon erau tulburate de lupte între facțiuni concurente. Acestea au influențat atât deciziile luate de coreeni înainte de război cât și deciziile luate de chinezi în timpul acestuia.[36][37] Dependența reciprocă în domeniul comercial și inamicii externi comuni au determinat Joseon și ming să aibă o relație de prietenie. Wanli a reușit să ajungă împărat al Ming în 1572 la doar 9 ani. În primii 10 ani ai domniei sale, țara a fost condusă de profesorul și tutorele său Zhang Juzheng care a inițiat numeroase reforme pentru a revitaliza dinastia în declin. Au fost făcute progrese în numeroase domenii cheie care afectau ming-ul, în special cele legate de partea financiară. Zhang a făcut de asemenea mari progrese în apărarea nordului împotriva mongolilor și a promovat generali cum ar fi Li Chengliang și Qi Jiguang pe baza meritelor și nu prin practicile corupte din trecut. După moartea lui  Zhang Juzheng din 1582, curtea din Ming a început să anuleze o parte dintre reformele sale iar împăratul Wanli a început să fie tot mai deziluzionat și mai dezinteresat de politică. În 1590, Ming era încă în vigoare într-un stadiu relativ revitalizat. Ming era în multe conflicte în acea perioadă. În afară de nesfârșita luptă cu mongolii, Ming mai trebuia să lupte și împotriva rebelilor din provincia Ningxia precum și împotriva dinastiei birmaneze Taungoo, luptă care s-a desfășurat în același timp cu războiul Imjin. Conflictele cu pirații  Wokou care au avut loc în urmă cu câteva zeci de ani au conferit o experiență semnificativă față de stilul de luptă japonez. În Japonia fusese încheiată perioada conflictelor interne iar Toyotomi începuse procesul de unificare. Japonia a lansat primul său atac în Coreea sub pretextul că acesta nu a permis soldaților japonezi să traverseze peninsula pentru a se confrunta cu China. Ea era dornică să ocupe teritorii și să se extindă pe continent.

Hideyoshi și pregătirile sale[modificare | modificare sursă]

În ultimul deceniu al secolului XVI, Hideyoshi a unificat ca și daimyō toată Japonia și a adus o perioadă de pace. Deoarece nu exista un succesor legitim din neamul Minamoto, necesar pentru Comisia Shogunului Imperial, el a căutat să aibă cât mai multă putere militară pentru a-și legitima domnia și a nu mai fi dependent de familia imperială.[38] Este deasemenea posibil ca Hideyoshi să fi organizat o invazie în China pentru a îndeplini visele fostului lord Oda Nobunaga[39] dar și pentru a opri o potențială revoltă care putea izbugni din cauză că erau prea mulți samurai și soldați inactivi în Japonia unificată.[40] Cu toate acestea, este posibil ca Hideyoshi să fi avut un obiectiv mai realist cum ar fi subjugarea statelor vecine mici (de exemplu, Ryukyus, Luzon, Taiwan și Coreea) precum și tratarea statelor mai mari sau mai îndepărtate ca parteneri comerciali. Pe tot parcursul campaniei din Coreea, Hideyoshi a căutat să facă comerț legal cu China.[41] Nevoia acestuia de supremație militară ca justificare a domniei sale care nu era de Shogun putea fi interpretată ca un ordin pentru țările vecinii mai mici ai Japoniei să se supună.[42] El a preferat un conflict extern pentru a evita o rebeliune în Japonia. Acest lucru i-a păstrat pe japonezi uniți împotriva inamicului extern și a oprit alți daimyō ambițioși să se revolte împotriva domniei lui Hideyoshi. Un război în afara țării a contribuit deasemenea la păstrarea infrastructurii și integrității teritoriale japoneze. Hideyoshi avea acest probleme pentru că nu era nici shogun și nici descendent al familiei imperiale.

Înfrângerea bazei clanului  Hōjō din Odawara în 1590[43] a dus în cele din urmă la o a doua unificare japoneză iar Hideyoshi a început pregătirile pentru un nou război. În luna martie 1591 daimyo-ul Kyushu cu oamenii săi au început construcția unui castel la Nagoya (în zilele noastre Karatsu; a nu se confunda cu orașul modern Nagoya din prefectura Aichi) pentru a fi folosit ca centru de mobilizare a forțelor de invazie.[44] Hideyoshi planificase un război cu Coreea înainte să fi unificat complet Japonia și făcuse pregătiri în mai multe privințe. Încă din 1578 când Hideyoshi lupta sub comanda lui Oda Nobunaga împotriva lui  Mōri Terumoto pentru controlul asupra regiunii  Chūgoku din Japonia, l-a informat pe Terumoto despre planul lui Nobunaga de a cuceri China.[45] În 1592 Hideyoshi a trimis o scrisoare în Filipine pentru a cere tribut și a declarat că Coreea (aceasta fiind desigur o neînțelegere) și Ryukyus au plătit deja tributul.[46]

În ceea ce privește pregătirile militare, construirea a nu mai puțin de 2000 de nave a început încă din 1586. Pentru a estima puterea armatelor coreene, Hideyoshi a trimis 26 de nave de asalt pe coasta de sud a Coreei în 1587.[47] Pe frontul diplomatic, el a început să stabilească relații de prietenie cu China cu mult înainte de a termina de unificat Japonia și a ajutat la protejarea rutelor comerciale împotriva Wako.[48]

Relațiile diplomatice dintre Japonia și Coreea

În 1587, Hideyoshi a trimis ca și primul său emisar în Coreea pe Yutani Yasuhiro.[49][50][51]. Acesta a venit în Coreea în timpul domniei regelui Seonjo[52] pentru a restabili relațiile diplomatice dintre cele două țări, rupte în 1555[53] din cauza raidurilor piraților japonezi. Hideyoshi spera ca curtea coreeană să se alăture Japoniei într-un război împotriva Chinei[54]. Yasuhiro cu trecutul său războinic și o atitudine disprețuitoare față de oficialii coreeni și obiceiurile lor nu a reușit să obțină de la aceștia promisiunea că vor trimite ambasadori în Japonia.[55]

În mai 1589, al doilea convoi de emisari ai lui Hideyoshi format din  Sō Yoshitoshi (sau Yoshitomo)[56][57], Yanagawa Shigenobu[58][59] și călugărul budist Genso[60] au primit promisiunea trimiterii unor ambasadori în Japonia în schimbul predării unui grup de rebeli coreeni care s-au refugiat în acolo.[61]

În 1587, Hideyoshi ordonase tatălui adoptiv al lui Yoshitoshi și lui daimyo de Tsushima, Sō Yoshishige[62][63] să ofere Joseon-ului un ultimatum pentru a trimite emisari în Japonia și a participa la cucerirea Chinei, țară care ar avea în perspectivă un război cu Japonia.Totuși, pentru că Tsushima se bucura de o poziție specială ca punct de control unic pentru toate navele spre Coreea iar familia care guverna avea dreptul de a tranzacționa 50 dintre propriile sale nave [64] și avea toate interesele să prevină un conflict cu Coreea a întârziat cu doi ani discuțiile.[65] Chiar și atunci când Hideyoshi a trimis din nou porunca, Sō Yoshitoshi s-a rezumat în timpul vizitelor sale la curtea coreeană doar la întărirea relațiilor dintre cele două țări. La sfârșitul misiunii sale ambasadoriale, Yoshitoshi i-a prezentat regelui Sunjo puști cu fitil și o altă armă. Acestea au fost primele arme de foc avansate pregătite pentru a veni în Coreea.[66] Yu Seong-ryong, un savant-oficial de rang înalt a sugerat să fie produse archebuze pentru uzul armatei dar cei de la curte nu au putut să îi aprecieze sfatul. Această lipsă de interes și subestimare a puterii archebuzelor a condus la multe dintre eșecurile armatei coreene în timpul războiului.

În aprilie 1590, ambasadorii coreeni (incluzând pe Hwang Yun-gil, Kim Saung-il și alți oficiali[67]) au plecat la Kyoto unde au așteptat două luni ca Hideyoshi să termine campania împotriva Odawara și clanurilor  Hōjō.[68] La întoarcerea sa, au făcut schimb de cadouri ceremoniale și au livrat scrisoarea regelui Seonjo lui Hideyoshi.[69] Hideyoshi a presupus că emisarii din Coreea au venit să plătească un tribut omagial dar coreenii au refuzat să facă acest lucru. Din acest motiv, ambasadorilor nu li sa oferit tratamentul cuvenit reprezentanților diplomatici. În cele din urmă, ambasadorii coreeni i-au cerut lui Hideyoshi să scrie un răspuns pentru regele coreean, răspuns pentru care au fost nevoiți să aștepte 20 de zile în portul Sakai.[70] Scrisoarea, reformulată la cererea ambasadorilor pe motiv că era prea nepoliticoasă invita Coreea să se alăture Japoniei într-un război împotriva Chinei.[71] La întoarcerea ambasadorilor, la curtea coreeană au avut loc discuții aprinde cu privire la invitația japonezilor[72] în timp ce Hwang Yun-gil raporta curții estimări contradictorii despre puterea militară și intențile japoneze. Cu toate acestea au ajuns la concluzia că un război era iminent. Kim Saung-il a susținut că scrisoarea lui Hideyoshi nu a fost nimic altceva decât o cacealma. Mai mult decât atât, curtea coreeană care considera că Japonia a fost de multe ori în criză din cauza diferitelor armate ale clanurilor care se luptau între ele a subestimat puterea și abilitatea multelor armate japoneze care la momentul respectiv erau unite. Unii, inclusiv regele Seonjo au susținut că trebuie să informeze Ming cu privire la relațiile cu Japonia și că dacă nu ar face acest lucru, Ming ar suspecta loialitatea Coreei. Totuși, curtea a hotărât în cele din urmă că trebuie să mai aștepte până ce se stabilește foarte clar modul de acționare.[73]

În cele din urmă, negocierile lui Hideyoshi cu Coreea nu au ajuns la rezultatul dorit. Curtea din Joseon aborda Japonia ca o țară inferioară Coreei și se considera favorizată ca făcând parte din sistemul tributar chinezesc. Aceștia au evaluat eronat amenințările lui Hideyoshi de invazii a nu fi mai periculoase decât obișnuitele raiduri ale piraților japonezi wakō.[74] Curtea coreeană le-a înmânat lui  Shigenobu[75] și Genso (care făceau parte din al treilea convoi de emisari trimis de Hideyoshi) o scrisoare în care regele Seonjo îl mustra pe Hideyoshi pentru că a contestat sistemul afluent chinez. Hideyoshi a răspuns cu o altă scrisoare dar din moment ce nu a fost prezentată personal de către un diplomat așa cum se proceda de obicei, curtea coreeană a ignorat-o.[76] După refuzul celei de-a doua cereri, Hideyoshi a hotărât să atace Coreea în 1592.

Capacități militare[modificare | modificare sursă]
Infanteria japoneză folosea flinte

Cele două amenințări majore la securitatea Coreei și Chinei din acea vreme erau jurchenii care atacau frontierele de nord și pirații japonezi wakō care jefuiau navele comerciale și satele de pe coastă.[77][78] Această poziție defensivă într-un mediu de pace relativă a împins coreenii să depindă de puterea fortărețelor și navelor lor de război. odată cu transmiterea tehnologiei armelor de foc și prafului de pușcă din China în timpul dinastiei Goryeo, coreenii au îmbunătățit forma originală a armelor chinezești de foc (Zhen Tian Lei) și a dezvoltat un tun avansat care a fost folosit foarte eficient pe mare. Chiar dacă China era sursa noilor tehnologi militare din Asia, Coreea era o bază de producție atât pentru tunuri cât și pentru navele din acea eră.[79] Pe de altă parte, Japonia care a fost de peste un secol în stare de război civil s-a transformat într-o țară războinică. Atunci când comercianții din Portugalia au ajuns în Japonia introducând tehnologia archebuzelor și muschetelor, dictatorii militari japonezi s-au hotărât să se adapteze la aceste arme inovatoare, obținând astfel un mare avantaj în fața armatelor coreene. Tunurile coreene nu erau adaptate pentru a fi folosite pe teren iar armele de foc aveau un design mai puțin avansat așa că armele de foc mici ale soldaților japonezi s-au dovedit deosebit de eficiente în bătăliile de teren sau în asedii.[80] Această diferență strategică în dezvoltarea și implementarea de armament au făcut ca japonezii să domine pe uscat iar coreenii pe mare.

Deoarece Japonia a fost în război de la mijlocul secolului al XV-lea, Toyotomi Hideyoshi dispunea[81] de o armată de o jumătate de milion de soldați căliți în multe bătăi. Aceștia formau o armată remarcabilă în înteraga Asie și erau pregătiți să invadeze Coreea.[82] În ceea ce privește situația militară din Joseon, oficialul-savant Yu Seong-Ryong a remarcat:,,Nu este nici unul din 100 (de generali coreeni) care să știe metodele de împușcare”[83]. Creșterea în grade depinde mai mult de legăturile sociale decât de cunoștințele militare.”[84] Soldații coreeni erau dezorganizați, prost instruiți, prost echipați[85] și erau folosiți în special în poiectele de construcții cum ar fi construirea zidurilor de castele[86].

Probleme cu politicile de apărare ale Joseon-ului[modificare | modificare sursă]
Ilustrație a unei lănci de foc chinezești ampuliformă încărcată cu praf de pușcă care exploda cu flăcări aruncând bile de plumb ca proiectile coviative. Arma a fost numită ,,falanga de foc-tărtăcuță”
Archebuze japoneze din era Edo. Acest tip de arme de foc au fost folosite de către soldații japonezi în timpul invaziilor lui Hideyoshi

Existau mai multe probleme în organizarea sistemului coreean de apărare din perioada Joseon.[87] De exemplu, ofițerii locali nu puteau răspunde individual unei invazii străine în afara jurisdicției lor până ce nu sosea un plan întocmit de către curtea regală și nu se mobiliza din nou armata.[88] Acest aranjament era extrem de ineficient deoarece forțele din jur trebuiau să staționeze până la venirea comandantului mobil de frontieră și preluarea controlului de către acesta.[89] În al doilea rând, deoarece comandantul numit era de multe ori dintr-o altă regiune și era foarte probabil ca el să nu fi fost familiarizat cu mediul natural, tehnologia disponibilă și forța de muncă din regiunea invadată.[90] În cele din urmă, nu era menținută o armată principală iar oamenii recrutați în timpul războiului care erau slab pregătiți constituiau o parte importantă a armatei.[91] Curtea coreeană a reușit să realizeze unele reforme dar au rămas încă multe probleme. Centrul de instruire militară înființat în 1589 în provincia Gyeongsang recruta militari care erau în mare parte fie prea tineri fie prea bătrâni deoarece oamenii capabili vizați de această politică aveau priorități mai importante cum ar fi agricultura și alte activități economice. Centrului de recrutare s-au alăturat unii aristocrați dornici de aventuri sau sclavii eliberați.[92] Forma dominantă a cetățiilor coreene era ,,sanseong” sau ,,cetate de munte”.[93]Aceste cetăți constau într-un zid de piatră care continua în jurul muntelui în formă de serpentină.[94] Zidurile erau prost concepute, cu puține poziții pentru tunuri iar transfrontaliere de foc (observate de obicei la fortificațile din Europa) aveau în mare parte o înălțime redusă.[95] Politica de război era ca toată lumea să se refugieze în aceste cetăți iar cei care nu reușau să facă acest lucru erau presupuși colaboratori ai inamicului. Această politică nu a avut un efect deosebit deoarece cetățile erau la îndemână pentru majoritatea refugiaților.[96]

Puterea trupelor[modificare | modificare sursă]

Hideyoshi a mobilizat armata sa la castelul Nagoya din Kyūshū (azi Karatsu), castel nou construit doar cu scopul mobilizării trupelor de invazie și depozitării proviziilor.[97] Pentru prima invazie au fost mobilizate nouă divizii, numărând 158,800 de oameni dintre care ultimele două de 21.500 au rămas staționate în Tsushima respectiv Iki ca și rezerve.[98] Japonia a folosit un număr de 500.000 de soldați de-alungul întregului război.[99]

Pe de altă parte, Joseon a menținut doar câteva unități militare și nici o armată de teren. Apărarea a depins în mare măsură de mobilizarea soldaților cetățeni în cazurile de urgență.[100] În timpul primei invazii, Joseon a desfășurat un total de 84.500 de soldați permanenți asistați de  22.000 de voluntari ocazionali.[101] Trupele Ming nu numărau mai mult de 60.000 în Coreea în nici un punct din război.[102]

Armamentul[modificare | modificare sursă]
Rachetă mare de lemn cu vârf de fier trasă de către tunurile Joseon
Tunurile Joseon cum ar fi acesta au fost utilizate pe scară largă de către marina Joseon

De la introducerea lor de către comercianții portughezi de pe insula Tanegashima în 1543 [103], archebuzele au devenit utilizate pe scară largă în Japonia.[104] Atât în Coreea cât și în China au fost introduse arme de foc similare archebuzelor portugheze însă majoritatea erau de modele mai vechi. Armele de foc mici ale soldaților coreeni constau în pistoale cu mecanisme simple fie cu gunstock sau arbore de lemn atașat. Când diplomații japonezi au oferit curții coreene archebuze ca și cadouri, oficialul-savant coreean Yu Seong-Ryong a pledat pentru utilizarea noilor arme dar curtea nu ș-ia putut da seama de eficiența lor.[105] În contrast, japonezii au desfășurat deseori archebuzele în combinație arcașii în război.[106] Chinezii foloseau o varietate de arme printre care arcuri lungi[107] , săbii[108][109], forme primitive ale minelor de teren și grenadelor de mână[110]

Chinezii au folosit foarte mult săgețile propulsate ca și rachete în special în timpul asediului de la Pyongyang din ianuarie 1593. În timpul asediilor, chinezii au mai folosit mult scuturile din ratan și a desfășurat pasivele de fier (scuturi mari). Aceste tipuri de scuturi aveau reputația de a putea opri gloanțele de muschete.

Armatele japoneze au învins succesiv armatele coreene folosind combinații între muschete, sulițe și săbii. Deși muschetele japoneze erau superioare arcurilor folosite de coreeni din punct de vedere al penetrării, acestea nu aveau gamă largă, precizie și ratau uneori. Numeroase descrieri din Analele Dinastiei Joseon precum și din diverse jurnale ale oficialilor și comandanților coreeni arată că puștile nu garantau victoria dacă erau folosite singure. Prin folosirea atât a muschetelor cât și a ,,brațului rece” (săbii, lănci, sulițe, etc.) japonezii au reușit să obțină succese în faza inițială a războiului. Într-adevăr, sarcina grea pe care o aveau soldații japonezi care foloseau sulițe și săbii a fost uneori mai importantă pentru victorie decât cea a soldaților care luptau cu muschete. Acest lucru s-a datorat faptului că soldații coreeni erau slab pregătiți în lupta de aproape și nu aveau experiență și disciplină. Astfel, soldaților coreeni le-a fost imposibil să țină liniile în fața soldaților japonezi. Următoarele cuvinte ale oficialului coreean Shi-eon Lee către rege arată clar această slăbiciune:

Regele: ,,Ai spus că muschetele japoneze au precizie scăzută. Atunci de ce au armatele coreene atâtea probleme cu combaterea acestora?”

Shi-eon Lee: ,,Soldații coreeni tremură în fața inamicului și sunt gata să fugă pentru a se salva chiar înainte ca inamicul să atace. În ceea ce privește comandanții, ei rareori își părăsesc pozițiile deoarece se tem că pot fi executați pentru dezertare. Cu toate acestea, există o limită în a executa soldații care dezertează din cauză că există așa de mulți. Într-adevăr, japonezii nu sunt muschetari buni dar ei apar direct în fața coreenilor în timp ce ei pot trage doar două săgeți. Se spune că coreenii sunt arcași buni dar ei nimeresc rareori țintele când acestea se a află la depărtare iar când inamicul este aproape ei nu nimeresc deoarece sunt prea speriați de săbiile japoneze. Trasul cu arcul devine uneori inutil deoarece coreenii abia trag temându-se de armele albe japoneze. Japonezii au reputația de a fi spadasini buni dar e posibil ca coreenii să elaboreze săbii pentru a- opri la sol. Cu toate acestea, coreenii fac acest lucru rar și doar fug pentru a-și salva viețile.[111]

În ceea ce privește artileria de teren, coreenii au utilizat-o rar, folosind în special tunurile pentru a apăra castelele sau la asedii. În conformitate cu ,,Jurnalul unei Miliții”  (향병 일기; Hyangbyeong-ilgi) care este stocat în baza de date a  Institutului Național de Istorie coreean, există puține cazuri de coreeni care au folosit artilerie pe câmp, obținând rezultate ineficiente. Aceeași sursă notează faptul că anumite unități neregulate coreene cu arme furnizate de guvern au folosit în teren deschis focuri explozive trase de mortiere, dar acest lucru a fose un caz izolat. Chinezii au părut mai activi în folosirea artileriei de teren decât coreenii. Una dintre cele mai notabile arme chinezești de teren a fost ,,Tunul Marelui General”. Acesta era un tun mare care trăgea o bilă de fier cu greutatea de 10 kg. Japonezii, pe de altă parte au folosit artilerie pe teren numai când era avantajos strategic atât în asedii cât și în războiul de câmpie folosind de multe ori piesele capturate care erau disponibile.

Coreenii au desfășurat de multe ori divizii de cavalerie dar acestea aveau dezavantaje semnificative. Terenul era de multe ori muntos care nu era adecvat pentru cavalerie. Ală dată era arat și cu multe șanțuri sau teren arid pe care nu creștea iarba necesară pentru hrana cailor. În plus, japonezii au folosit archebuze cu rază lungă și salve, concentrându-se pentru a opri orice strategie eficientă care folosea cavaleria.[112] Armele principale ale cavaleriștilor coreeni au fost arcurile, săbiile și lăncile care dețineau doar poziții auxiliare. Cele mai multe acțiuni ale cavaleriei coreene au avut loc în bătălia de la Chungju de la începutul războiului. În această bătălie, cavaleria coreeană a fost depășită numeric și distrusă de infanteria japoneză.[113] Și japonezii au folosit divizii de cavalerie pe câmpuri. Cu toate acestea, ei au descălecat în acțiune și au luptat ca infanteriști. Cavaleria japoneză specializată folosea arme de foc din goana calului deși majoritatea cavaleriștilor preferau sulița convențională yari[114]. Utilizarea acestora a fost redusă din cauza creșterii dificultăților logistice și utilizării în creștere a armelor de foc de către coreeni și chinezi.[115]

Puterea navală[modificare | modificare sursă]
O pictură veche a unui Panokseon

Japonia era avantajată pe uscat iar Coreea și China pe mare. Tehnologia avansată de artilerie și experiența multor lupte navale împotriva piraților japonezi a permis marinei chinezești și coreene să dezvolte nave foarte avansate. Până în momentul invaziei japoneze, coreenii utilizau panokseon, o navă puternică de tip galeră înarmată cu un tun care a distrus multe nave japoneze. Marina coreeană va folosi această superioritate navală pentru a perturba rețeaua logistică japoneză de pe coasta de vest a peninsulei coreene. Totuși, acest avantaj nu a afectat capacitatea japonezilor de a aproviziona continuu armatele pe ruta Tsushima- Pusan deoarece bazele navale coreene din apropiere au fost anihilate de forțele terestre japoneze. Marina coreeană condusă de Amiralul Yi Sun-sin s-a retras și s-a regrupat la granița nordică a provinciei Jeolla. Deși nu a putut să oprească complet aprovizionarea, marina coreeană a continuat să hărțuiască și să provoace pierderi flotei japoneze de aprovizionare pe toată durata războiului. Practic toate navele japoneze de la începutul războiului nu aveau tunuri de artilerie[116] iar navele coreene au bombardat și scos din areal navele japoneze din afara arealului în care acestea puteu folosi muschetele, catapultele sau săgețile.[117] Când japonezii au încercat să echipeze cu tunuri navele lor,[118] proiectul lor interzicea folosirea a mai mult de câteva tunuri din cauza constituției lor de nave ușoare. Tunurile de pe navele japoneze nu aveau puterea de foc și nici intervalul celor coreene.[119] În scopul consolidării flotei lor, japonezii au încercat să folosească în invazie două galioane portugheze.[120] Peste faptul că nu aveau armament naval eficient, majoritatea navelor japoneze erau nave comerciale modificate și erau mai potrivite pentru transportul de trupe și echipamente decât ca nave de altilerie.[121][122] Cele mai multe nave japoneze erau deasemenea construite cu o chilă profundă și cu o singură velă care oferea viteză, mișcarea lor limitată la vânturi favorabile și manevrabilitatea le-au oferit dezavantaje considerabile în apele înguste de coastă ale Coreei. În schimb, navele coreene aveau vele multiple care confereau mai multă putere de vâslire și erau contruite cu o chilă plată care permitea întoarcerile bruște. Navele japoneze erau construite cu cuie de fier iar cele coreene cu cuie de lemn. În apă cuiele de fier au ruginit și au slăbit iar cuiele de lemn s-au dilatat, consolidând articulațiile.

Prima invazie (1592–1593)[modificare | modificare sursă]

Atacurile inițiale[modificare | modificare sursă]
Asediul Busanului
Debarcarea armatei japoneze[modificare | modificare sursă]

La 23 mai 1592, prima divizie a armatei japoneze formată din 7000 de oameni și condusă de Konishi Yukinaga[123] a părăsit Tsushima dimineața, ajungând seara[124] în orașul-port coreean Busan. Navele coreene de observație au observat vasele japoneze dar Won Gyun, comandantul naval din Gyeongsang a crezut că e vorba de niște vase comerciale.[125] Un raport ulterior care confirma sosirea a încă 100 de nave japoneze a ridicat suspiciunile dar generalul nu a făcut nimic în această privință.[126] Yoshitoshi a debarcat singur și le-a cerut pentru ultima oară coreenilor să îi permită să meargă în siguranță în China dar aceștia l-au refuzat așa că soldaț

ii conduși de acesta au asediat orașul Busan iar soldații conduși de Konishi Yukinaga au atacat fortăreața Dadaejin din apropiere în dimineața următoare.[127] Sursele japoneze susțin că luptele au dus la anihilarea completă a coreenilor. O sursă susține că au murit  8.500 de oameni iar alta că au murit 30.000 de oameni. Sursele coreene susțin în schimb că japonezii suferiseră pierderi semnificative încă dinainte să înceapă să jefuiască orașul.[128] În dimineața zilei de 25 mai 1592, prima divizie a ajuns la Dongrae eupseong.[129] Lupta a durat douăsprezece ore, 3000 de oameni au murit și s-a încheiat cu victoria japonezilor.[130] (asediul de la Dongnae)

Ocuparea provinciei Gyeongsang[modificare | modificare sursă]

Divizia II a armatei japoneze condusă de Katō Kiyomasa a debarcat la Busan pe 27 mai iar divizia a III-a condusă de Kuroda Nagamasa a debarcat la vest de Nakdong pe 28 mai[131] cucerind Kyeongju pe 30 mai.[132] A treia divizie a ocupat ]mprejurimile castelului Kimhae ținând apărătorii sub tensiune cu armele de foc în timp ce construiau rampe pe ziduri.[133] În trei iunie a treia divizie capturase deja Unsan, Changnyong, Hyonpung, and Songju.[134] În tre timp, divizia lui Konishi Yukinaga a trecut de cetatea de pe muntele Yangsan (capturată în noaptea bătăliei de la Dongrae când apărătorii au fugit după ce cercetașii japonezi au tras cu archebuzele) și a cucerit castelul Miryang în după-amiaza zilei de 26 mai.[135] Prima divizie a securizat cetatea Cheongdo pentru următoarele zile și a distrus orașul Daegu.[136] Până în 3 iunie, prima divizie traversase râul Nakdong și s-a oprit la muntele Sonsan.[137]

Asediul Busanului[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 24-25 mai 1592 după calendarul gregorian; 24-25 aprilie după calendarul lunar
  • Locație: Busanjin-gu, Busan
  • Rezultat: victorie japoneză decisivă
  • Beligranți : armata japoneză; garnizoana coreeană
  • Comandanți și lideri: Konishi Yukinaga și So Yoshitoshi (partea japoneză); Jeong Bal†, Yi Jeong-hyeon și Pak Hong (partea coreeană)
  • Puterea trupelor: Japonia: peste 15.000 de oameni; Coreea: 4000-8000 de apărători; potrivit Luis Frois doar 600 de soldați
  • Victime și pierderi: Japonia: nu se știe; Coreea: 3000-8000 de apărători (aproape toți apărătorii)
Armata japoneză jefuia în cele din urmă orașul Busan

Asediul de la Busan a fost o bătălie care a durat între 13 și 14 aprilie 1592, între forțele japoneze și coreene. Împreună cu bătălia de la Tadaejin, bătălia de la Busan a făcut parte dintre primele bătălii ale războiului Imjin. Această bătălie a marcat începutul unui război lung în peninsula coreeană. Pentru a stabili o bază și a obține controlul asupra țărmurilor Busanului,  So Yoshitoshi, lordul de Tsushima a făcut o strategie. Planul a constat în împărțirea forțelor și conducerea de atacuri simultane împotriva fortăreței și forturilor-port auxiliare ale Tadaejin și Seopyeongpo.

În dimineața zilei de 24 mai 1592 (Tenshō 20, luna a IV-a, a XIII-a zi, din calendarul lunar japonez), So Yoshitoshi a atacat principalele ziduri ale orașului Busan în timp ce Konishi Yukinaga conducea atacul împotriva fortului-port al Tadaejin. Japonezii au copleșit apărarea escaladând zidurile fortăreței sub acoperirea focurilor de archebuze. Coreenii s-au retras la a doua linie de apărare după atacul surpriză al lui  So Yoshitoshi. Generalul Jeong Bal (Hangul: 정발, Hanja: 郑 拨) și-a regrupat arcașii și a contraatacat. Până acum, coreenii se retrăseseră până la a treia linie de apărare. După ore de luptă, coreenii au rămas fără săgeți. Japonezii au suferit pierderi dar s-au regrupat și au atacat din nou. Jeong Bal a fost împușcat și a murit. Moralul soldaților coreeni a scăzut iar fortăreața a fost cucerită în jurul orei nouă dimineața. Aproape toată forța de luptă a Busanului a fost ucisă. Japonezii au masacrat garnizoana rămasă dar și noncombatanții. Yoshitoshi a ordonat soldaților săi să jefuiască și să ardă lucrurile de valoare. Armata japoneză ocupase acum Busanul. Pentru următorii câțiva ani, Busanul va deveni un depozit de aprovizionare pentru japonezi. Japonezii au continuat să trimită trupe și alimente peste mare la Busan până când amiralul coreean Yi Sun-sin a atacat Busanul cu flota sa. Odată cu căderea Busanului, prima divizie a armatei japoneze și-a finalizat primul obiectiv. La câțiva kilometrii în nordul Busanului era așezată fortăreața Dongnae a cărei garnizoane era o amenințare pentru baza japoneză de atac nou-înființată. So Yoshitoshi și-a condus trupele sale obosite pentru a ataca fortăreața Dongnae. Aceste serii de atacuri fulger au marcat începutul Războiului de șapte ani.

Bătălia de la Dadaejin[modificare | modificare sursă]
  • Parte din Războiul Imjin
  • Dată: 13–14 aprilie 1592
  • Locație: Dadaejin, Busan
  • Rezultat: victorie japoneză
  • Beligeranți: armata japoneză; garnizoana coreeană
  • Comandanți și lideri: Konishi Yukinaga (partea japoneză); Yun Heung-sin† și Bak Hong (partea coreeană)
  • Puterea trupelor: Japonia: cel puțin 7000 de soldați; Coreea: 800 de oameni
  • Pierderi: Japonia: nu se știe; Coreea: majoritatea au fost uciși

Împreună cu asediul Busanului, bătălia de la Dadaejin a fost una dintre primele lupte ale invaziilor japoneze în Coreea (1592-1598). Bătălia de la Busan și bătălia de la Dadaejin au avut loc aproape simultan. Dadaejin este transcris și ca ,,Tadaejin”.

Japonezii au debarcat rapid la port și au avansat spre cetate. Bătălia a fost condusă de comandantul coreean Yun Heung-sin (Hangul: 윤흥신 Hanja :尹興信) împotriva comandantului japonez Konishi Yukinaga (primul comandant al diviziei I a armatei japoneze). Fratele lui Yun,  Yun Heung-je (Hangul: 윤흥제 Hanja :尹興梯) a luptat și el în bătălie. Yun a condus rapid trupele la ziduri pentru a apăra în timp ce japonezii debarcau.  Konishi Yukinaga a folosit aceeași tactică pe care a folosit-o  So Yoshitoshi în asediul Busanului, golind șanțurile sub acoperirea focului de archebuze. Archebuzele au prins garnizoana coreeană cu garda jos. Ca și la Busan, soldații coreeni au fost speriați de archebuze și nu au putut să le contracareze eficient. Coreenilor le-a fost imposibil să oprească golirea șanțurilor de apărare de către japonezi și astfel japonezii au avut acces direct la zidurile de apărare. Japonezii au folosit scări și turnuri de asediu sub acoperirea focului de archebuze pentru a se apăra de săgețile și pietrele trase de coreeni. Yun a așteptat ca prima linie de apărare să cadă, s-a prefăcut că se retrage apoi a montat un contraatac masiv, luând japonezii prin surprindere. După o luptă acerbă, zidurile principale au fost trecute iar orașul a fost ocupat. La fel ca și Busanul, orașul Dadaejin a fost jefuit și ars iar majoritatea populației civile a fost masacrată. Konishi și-a asigurat Dadaejin ca o fortăreață unde să debarce întăririle pentru armata japoneză. El și-a regrupat armata și a mărșeluit spre Seoul, obiectivul principal al armatei japoneze.  Konishi și So Yoshitoshi care a atacat Busan-ul au întâlnit o rezistență slabă la înaintarea lor (a se vedea bătălia de la Chungju și bătălia de la Sangju). Eșecul în apărarea trecătorii Choryang, un post strategic important a forțat coreenii să se retragă iar japonezii au ajuns la marginea orașului Seul în mai puțin de o lună.

Asediul de la Dongrae[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Locație: Dongrae
  • Rezultat: victorie decisivă japoneză
  • Beligeranți: armata japoneză contra garnizoana coreeană
  • Comandanți și lideri: Konishi Yukinaga (partea japoneză); Song Sang-hyeon†, Jo Yeong Gyu†, Yi Gak, Bak Hong, Yi Eon Seong, Hong Yun Gwan† (partea coreeană)
  • Puterea trupelor: Japonia: 18000 de oameni; Coreea: 2500-3000 de oameni;
  • Victime și pierderi: Japonia: 100 morți și 400 de răniți (sursă japoneză)[138]; Coreea: 3000 de morți și 500 de prizonieri

Asediul de la Dongrae a fost una dintre primele bătăli ale războiului Imjin (1592–1597). După căderea Busanului, armata japoneză a trebuit să asigure baza sa de atac. La câțiva kilometri în nordul Busanului se afla cetatea Dongrae. Aceasta era un castel puternic situat pe vârful unui deal și proteja principalul drum spre Hanseong. După ce s-au odihnit peste noapte la Busan, prima divizie a plecat la șase dimineața, a mărșăluit în jurul golfului fără întârziere și după încă două ore au început să atace cetatea  Dongrae. Prefectul său, Song Sang-Hyeon a adunat repede oamenii din oraș și toți militarii disponibili cum era Jo Yeong Gyu magistratul de Yangsan. De îndată ce japonezii au terminat încercuirea cetății, aranjându-se împrejurul ei în cinci linii, celelalte trupe înghesuite pe câmpurile din apropiere s-au pregătit să ia cu asalt cetatea. Curajosul prefect a luat poziție în partea de sus a porții mari conform obiceiului coreean și a bătut o tobă mare îndemnând soldații la luptă. La fel cum a făcut și la Busan,  Konishi Yukinaga a rostit cererea japonezilor: ,,Luptați dacă doriți sau lăsați-ne să trecem” (pe drumul către China). Prefectul i-a respins cererea cu curaj spunând: ,,Este ușor pentru mine să mor, dar dificil să te las să treci.”

Konishi Yukinaga a luat personal conducerea în atacul fortăreței în ziua a XV-a din luna a IV-a și a ordonat ca comandantul să fie capturat în viață. După busan, pentru a doua oară meterezele unui castel coreean au fost lovite de gloanțe. Chiar dacă oamenii lui Song Sang-Hyeon erau prost echipați și instruiți, ei au luptat opt ore înainte ca inamicii să intre în fortăreață peste trupurile lor neînsuflețite. Cei trei mii de apărători din interiorul fortăreței au luptat 12 ore până ce au fost uciși cu toții. Când Yi Gak și Bak Hong au auzit de căderea cetății ei și oamenii lor au luat-o la fugă. După căderea Dongrae mlți oameni au fost uciși într-un masacru similar celui de la Busan. Odată cu căderea Dongrae, baza japoneză de la Busan a fost asigurată și drumul spre nord a fost deschis. Busan și Dongrae au fost repede transformate în garnizoane ale japonezilor iar portul Busan a început să fie folosit pentru debarcarea în siguranță a 100 de mii de soldați cu arme, echipamente și provizii în luna următoare. Există o legendă care spune că generalul japonez a fost atât de impresionat de curajul prefectului încât i-a îngropat trupul decent și a ridicat un monument de lemn pe care a scris ,,Un supus loial”. Song Sang-Hyeon a devenit o legendă în Coreea și este onorat la altarul Chungnyolsa de la poalele dealului cetății Dongrae alături de Chong Pal și Yun Heung-sin. Acolo este un tablou dramatic în care el stă impasibil pe scaunul său abordând feroce pe japonezi.

Bătălia de la Sangju (1592)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 24 aprilie 1592
  • Locație: Sangju, Gyeongsang de Nord, Corea
  • Rezultat: victorie japoneză
  • Beligeranți: forțele coreene și forțele japoneze
  • Comandanți și lideri: Konishi Yukinaga (partea japoneză); Yi Il (partea coreeană)
  • Puterea trupelor: Japonia: 18.700 de oameni; Coreea: în jur de 1000 de oameni
  • Victime și pierderi: 100 sau 1000 de morți (partea japoneză); majoritatea uciși (partea coreeană)

A fost una dintre primele bătălii ale primei faze din invaziile japoneze în Coreea.(Războiul Imjin) Coreenii au încercat să oprească invazia japoneză și să prevină asediul fortului Ch'ungju. Cu toate acestea, tehnologia superioară a forțelor japoneze, în special archebuzele, s-a dovedit decisivă. La primirea veștii atacurilor japoneze, guvernul Joseon l-a numit pe generalul Yi Il comandant mobil de frontieră.[139] Generalul Yi a condus trupele la Myongyong apropiinduse încetul cu încetul de pasul strategic Choryong. Deoarece el trebuia să strângă trupe, a fost nevoit să călătorească mai departe spre sud pentru a aduce trupele staționate în orașul Daegu[140] Generalul Yi a mutat trupele înapoi la Sangju cu excepția supraviețuitorilor bătăliei de la Dongrae care au rămas în ariegardă la pasul Choryong. [141] Similar cu cei mai mulți generali coreeni, Yi Il a avut rezultate slabe. Japonezii au obținut victoria și au înaintat spre Chungju. Ui Il a adunat 1000 de oameni din rândul țărănimii locale în Sangju. El nu a vrut să fie anihilat în interiorul Sangju așa că și-a aranjat oamenii pe un mic deal din apropiere. Atunci când un mesager a venit să îi avertizeze de pericolul japonezilor, Yi l-a decapitat pentru ca mesajul său să nu scadă moralul armatei. Yi a trimis apoi un cercetaș pentru a localiza armate japoneză. Din păcate, cercetașul a fost împușcat de către un trăgător de elită japonez și a murit. Când cercetașul nu s-a întors, Yi Il a presupus că japonezii erau în apropiere. În scurt timp au apărut soldații japonezi sub conducerea generalului Konishi Yukinaga. Konishi și ceilalți generalii ai săi au ordonat ashigaru (pedestrași) să tragă cu archebuzele în coreeni. Infanteria a fost lovită de focurile de archebuze. Când japoneziii au început să urce în sus pe deal, Yi a ordonat oamenilor săi să tragă dar săgețile lor au căzut la o distanță prea mică. Konishi Yukinaga și-a împărțit forțele și a început să îi înconjoare pe coreeni. Yi Il și-a întors calul și s-a retras cu armata rămasă. Armata Konishi a fost victorioasă omorând în jur de 300 dintre apărătorii coreeni. Konishi a condus în continuare oamenii spre Chungju pentru o altă victorie.

Bătălia de la Chungju[modificare | modificare sursă]
  • Parte din Războiul Imjin
  • Dată: 28 aprilie 1592
  • Rezultat: victorie japoneză decisivă
  • Beligeranți: armata coreeană și armata japoneză
  • Comandanți și lideri: Konishi Yukinaga, So Yoshitoshi, Matsuura Shigenobu, Arima Harunobu, Omura Yoshiaki (partea japoneză); Shin Rip†, Byeon Gi†, Kim Yeo-mul†, Yi Il, Yi Jong-jang† (partea coreeană)
  • Puterea trupelor: Japonia: prima divizie (aproximativ 18,700 oameni); Coreea: 100,000[142]
  • Victime și pierderi: Japonia: nu se cunoaște; Coreea:Analele Dinastiei Joseon (coreeană): 100,000[143] și încă 3,000[144]

Bătălia de la Chungju sau Bătălia de Tangeumdae a fost ultima bătălie din campania Chungju și a fost o luptă între coreeni și japonezi în timpul invaziei japoneze în Coreea din 1592. Chungju este situat chiar la sud de râul Han și de Seoul, capitala Coreei. Eșecul în apărarea de la Chungju a dus la capturarea capitalei câteva săptămâni mai târziu.

Această povestire este un fragment din Analele Dinastiei Joseon. Generalul Yi Il a planificat să folosească trecătoarea Choryong, singura cale prin extremitatea vestică a lanțului muntos Sobaek pentru a controla înaintarea japonezilor.[145] După ce Busanul a fost pierdut, curtea de la Hanseong și-a pus speranțele într-un general important, Shin Rip care devenise recunoscut pentru victoriile sale din nord împotriva jurchenilor. Regele coreean i-a dat lui  Shin Rip o sabie și puterea de comandă astfel încât să poată recruta Gărzile Regale și alți arcași experți. Deși Shin Rip a fost un general notabil, el nu a putut apăra pasul din munții Mungyeong saejae și s-a retras la castelul Chungju de unde credea că îi poate opri pe japonezi. Când Shin Rip a aflat de venirea japonezilor a decis să îi întâlnească pe câmpiile plate de lângă Chungju. Deoarece marea parte a armatei sale era compusă din cavalerie, el a ales o luptă de câmp pentru a putea profita de forțele pe care le avea sub comandă. Ship Rip și-a aliniat cavaleria după strategia clasică chineză cunoscută sub numele de Bae-soo-jin (배수진, 背 水 阵 în coreeană). Deși lupta pe o câmpie plană părea o strategie rezonabilă, vegetația ce crescuse acolo a împiedicat mișcările montate de trupe. Armamentul limitat al cavaleriei coreene care era de obicei arcul coreean compus a împiedicat cavaleria coreeană să lupte eficient iar armate japoneză avea un număr considerabil de soldați care foloseau sulițe lungi. Astfel, cavaleria coreeană a avut mari dificultăți în lupta cu japonezii. La 27 aprilie un cercetași i-a văzut pe japonezi dar a fost ucis de Shin rip care nu credea că inamicul este aproape. În același timp, generalul japonez Konishi Yukinaga care stătea în Sangju a descoperit strategia coreenilor și a elaborat planuri pentru a ataca în secret. La 28 aprilie, Yukinaga a atacat Chungju pe neașteptate în timp ce forțele japoneze de-alungul râului și în munți au prins în ambuscadă forțele coreene. Un fos s-a aprins în orașul Chungju ucigând mulți oameni iar castelul a fost pierdut de coreeni. Coreenii au fost învinși iar Shin Rip a fugit. El s-a sinucis mai târziu. Japonezii au ucis 3000[146] de coreeni și au cucerit Chungju cu pierderi minime. Luis Frois care nu a fost prezent la bătălie a descris-o în evidențele sale altfel decât în sursele contemporane. În scrierile sale, Konishi Yukinaga învins 80.000 de soldați coreeni de cavalerie și un cavaler înarmat cu o secure dar veridicitatea acestei informații sete incertă. Un mesager a dus repede vestea regelui Seonjo. Pierderea bătăliei de la Ghungju l-a lăsat fără nici o speranță și a plecat cu întreaga sa familie la Pyeongyang sperând ca garnizoana rămasă să poată întârzia capturarea capitalei Hanseong (Seul).

Capturarea Seoul-ului[modificare | modificare sursă]

Divizia condusă de  Katō Kiyomasa a ajuns la Chungju, unde divizia a treia tăbărâse cu puțin timp în urmă.[147] Acolo, Katō s-a înfuriat pe  Konishi pentru că nu l-a așteptat la busan așa cum s-au înțeles și a încercat să ia toată gloria doar pentru sine. Nabeshima Naoshige a propus un compromis împărțind trupele japoneze în două grupuri diferite. Cele două grupe mergeau pe două căi diferite către Hanseong (capitala Joseon-ului; azi orașul Seoul) iar lui Katō Kiyomasa i-a fost permis să aleagă drumul pe care îl va urma divizia a II-a pentru a ajunge la Seoul.[148] Cele două divizii au început întrecerea pentru cucerirea Hanseong pe data de 8 iunie.  Katō a ales calea cea mai scurtă peste râul Han în timp ce Konishi a mers înainte în amonte unde apele reprezentau o barieră mai mică.[149]  Konishi a ajuns la Hanseong primul în data de 10 iunie în timp ce a doua divizie s-a oprit la râu din cauză că nu era nici o barcă cu care să traverseve.[150] Prima divizie a găsit cetatea fără apărare dar cu porțile blocate. Regele Seonjo fugise cu o zi înainte.[151] Japonezii au spart o gaură mică în zid și au deschis porțile din interior.[152] Divizia a doua a lui Katō a ajuns a doua zi luând-o pe aceași rută ca și prima divizie. Divizile a III-a și a IV-a au ajuns în următoarea zi.[153] Între rimp, divizile a V-a, a VI-a, aVII-a și a VIII-a au debarcat la Busan. Divizia a IX-a a rămas în rezervă pe insula  Iki.[154] Părți din HAnseong incluzând birourile unde erau păstrate înreistrările sclavilor dar și armele fuseseră deja jefuite și incendiate. Mulți locuitori abandonaseră orașul.[155] Generalul Kim Myong-Won care era responsabil cu apărarea râului Han s-a retras.[156] Oamenii regelui au furat animalele din grajdurile și fermele regele fugind înaintea regelui.[157] În fiecare sat pe unde trecea, regele era întâmpinat de locuitori aliniați pe străzi care erau îndurerați că regele îi abandonează. Aceștia își neglijau datoria și nu îi mai aduceau omagii regelui.[158] Bărcile și alte lucruri asemănătoare de pe malul sudic al râului Imjin au fost arse pentru a nu permite japonezilor să le folosească și să trecă râul. Generalul Kim Myong-Won a desfășurat 12.000 în cinci puncte de-alungul râului.[159]

Campanile japoneze în nord[modificare | modificare sursă]
Trecerea râului Imjin[modificare | modificare sursă]
Râul Imjin

În timp ce prima divizie se odihnea în Hanseong, divizia a II-a a pornit spre nord fiind întârziată cu două săptămâni doar de râul Imjin.[160] Japonezii l-au trimis coreenilor de pe malul celălalt al râului mesajul obișnuit prin care cereau eliberarea drumului spre China dar coreenii i-au refuzat.[161] După aceea, comandanții japonezi au retras forțele principale pentru a securiza cetatea Paju. Coreenii au văzut aceasta ca pe o retregere și au lansat în zori un atac împotriva forțelor japoneze rămase pe malul sudic al râului Imjin.[162] Armata principală japoneză s-a răzbunat împotriva trupelor coreene izolate și le-au luat bărciele. Generalul  coreean Kim Myong s-a retras cu soldații săi la cetatea Kaesong.[163]

Bătălia de la râul Imjin (1592)[modificare | modificare sursă]
History of Korea-1592-1597.svg
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 17-18 mai 1592 (calendar lunar)
  • Locație: râul Imjin
  • Rezultat: victorie japoneză
  • Beligeranți: Coreea (sub dinastia Joseon); Japonia (sub Toyotomi Hideyoshi)
  • Comandanți și lideri: Kim Myeong-won, Yi Il, Yi Yang-won, Yu Geuk-ryang †, Sin Hal † (partea coreeană); Katō Kiyomasa, Konishi Yukinaga, Kuroda Nagamasa, Mori Terumoto, Ukita Hideie, Kuki Yoshitaka (partea japoneză)
  • Puterea trupelor: 13.000 de soldați (Coreea); 20.000 de soldați (Japonia)
  • Pierderi și victime: Japonia: nu se știe; Coreea: nu se știe

Bătălia de la râul Imjin (japoneză: 臨津江の戦い) a fost o bătălie din timpul invaziilor japoneze în Coreea (1592-1598). Aceasta s-a încheiat cu victoria japonezilor.

În toamna anului 1592, regele Seonjo a părăsit Hanseong cu puțin timp înainte de sosirea avangardei japoneze condusă de Katō Kiyomasa. În aceste momente, situațiile în care publicul coreean a abandonase regele și miniștrii și a colabora cu armata japoneză erau din ce în ce mai frecvente. Mai mult decât atât, atunci când întăririle Ming s-au retras, cei care au suferit au fost tot civilii coreeni. Când armata japoneză intra în capitală, palatul Gyeongbokgung era deja scrum iar sclavii coreeni salutau japonezii ca pe niște eliberatori. Sclavii au dat foc la toate birourile unde erau ținute evidențe legate de sclavie. În urma jefuirii orașului, Katō a costruit pe muntele Namsan un impunător castel japonez cu vedere asupra Seoul-ului acolo unde este astăzi site-ul bibliotecii orașului. Seonjo și curtea sa s-au retras la nord de Phenian și avea să se retragă în China dacă japonezii înaintau așa de departe în nord. În timp ce mergea pe jos, regele era hărțuit de țăraii care se simțeau abandonați. A ajuns la Imjin, s-a interesat până unde au ajuns urmăritorii japonezi și a trecut râul pe timp de noapte. Pe întuneric a decis să ardă pavilionul de lângă râu. Arderea pavilionului a produs lumină astfel încât regele și oamenii săi au văzut cum să treacă râul pentru a ajunge la Gaeseong. Puțini știau că pavilionul care ardea era casa în care a locuit la bătrânețe savantul Yi I. Cu doar 10 ani înainte, acesta a sugerase că pentru siguranța națională armata ar trebui mărită cu 100.000 de oameni. Yi era mort la această dată dar casa lui de bătrânețe era prevăzută pentru retragerea regelui în siguranță peste râul Imjin.

Când regele a ajuns la Kaeseong și mergea în continuare spre Pyeongyang cavaleria de nord din provincia Hamgyeong a sosit în sfârșit. Fiind veterani căliți în multe lupte împotriva jurchenilor din Manciuria, cavaleria s-a mutat rapid la râul Imjin pentru a fi pregătită în caz că forțele lui Katō Kiyomasa ar fi ocupat malul sudic în urmărirea regelui. Acolo, forțele au ajuns față în față și au fost blocate reciproc. În conformitate cu principala înregistrare coreeană, între generalii coreeni au avut loc dezbateri aprinse cu privire la decizia ce ar trebui luată. Mulți generali au afirmat:,,Noi suntem numeroși dar o mare parte din oamenii noștri sunt slabi și lipsiți de experiență. Ne bazăm pe cavaleria de nord dar aceasta abia a ajuns după un marș lung și obositor și ar trebui să se odihnească câteva zile înainte de a fi mobilizată pentru a înainta.” Acești generali au fost contraziși de generalul principal care a decis să atace inamicul.[164]

Cunoscând dependența coreenilor de cavaleria nordică și dându-și seama că acești trebuie să lupte împotriva soldațiilor japonezi cu archebuze a elaborat un plan pentru a-i atrage pe coreeni într-o capcană. Trimițând puțini soldați de infanterie ușoară ashigaru peste râu, Katō i-a făcut pe coreeni să câștige o încredere nerealistă în forțele, aceștia reușind să pună la pământ toți lăncierii ashigaru dintr-un singur atac al cavaleriei. Observând o lipsă de concordanță a sarcinilor și simțind o dezbinare la comandă, Katō a ordonat o retragere generală generală simulată din direcția Munsan-ului pe malul sudic al râului Imjin. Văzând că japonezii se retrag, unul dintre cei doi comandanți ai cavaleriei coreene a decis să traverseze râul în urmărirea lor. În sezonul uscat adâncimea râului Imjin scade foarte mult așa încât cavaleria a reușit că treacă râul fără să folosească barje. Urmărind japonezii care se retrăgeau cavaleriștii coreeni au pierdut ordinea. Urmărirea a devenind dezorganizată pe calea spre Munsan. Lupta s-a transformat într-un alt episod asemănător cu bătălia de la Chungju. Când marea parte a cavaleriei coreene a intrat în mica vale care duce de la vadul râului Imjin la muntele Munsan, soldații lui Katō au început să tragă cu archebuzele. Acest lucru a avut un efect devastator asupra moralului cavaleriștilor coreeni. Ca și aproape toți soldații coreeni, cavaleria nordică nu avea experiență în privința armelor de foc. Caii au intrat în panică trântindu-i pe mulți dintre soldați jos. Când coreenii se aflau în confuzie, samuraii infanteriști ascunși au atacat. Cavaleria coreeană a suferit multe pierderi. Cei care au încercat să se retragă trecând râul înapoi spre nord s-au înecat în părțile mai adânci ale râului. Generalii Yu Geuk-ryang și  Sin Hal au fost uciși.[165]

Înfrângerea cavaleriei coreene la Imjin a dus eliberat calea japonezilor spre Pyeongyang. Nu mai exista nici o unitate coreeană eficientă sau vreun castel apărat de la Imjin până la granița chineză. Auzind de prăbușirea liniei de la Imjin, regele Seonjo a abandonat  Gaeseong și Pyeongyang, retrăgându-se în nord la Uiju unde a întâmpinat în cele din urmă primul contingent venit din Ming. Trupele Ming s-au alăturat la rămășițele armatei coreene și au recucerit Pyeongyang anul următor. Japonezii s-au l=retras de la Imjin la Seoul. teritoriul coreean de la nord de Imjin nu a mai fost ocupat de japonezi până la Primul Război Sino-japonez (1894-1895).

Pe mal exisă astăzi o structură mică care seamănă cu un perete de castel. Malul de nord este în afara limitelor pentru civili. În vadul acela este ,,Restaurantul Vaporului Vechi”. Casa de bătrânețe a lui Yi este acum restaurată și continuă în partea estică a restaurantului, lângă autostradă. Malul nordic este puțin adânc și nisipos cu o plajă mare. Malul de sud este în cea mai mare parte stâncos.

Capturarea Pyeongyang-ului[modificare | modificare sursă]

Prima divizie condusă de Konishi Yukinaga a continuat înaintarea spre nord jefuind localitățiile Pyongsan, Sohung, Pungsan, Hwangju, și Chunghwa pe drum.[166] La Chunghwa, divizia a treia condusă de Kuroda Nagamasa s-a alăturat primei divizii și a continuat înaintarea spre orașul Pyeongyang situat în spatele râului Taedong.[167] 10.000 de coreeni păzeau orașul împotriva 30.000 de japonezi.[168] Coreenii erau conduși de numeroși generali printre care și Yi Il și Kim Myong-won care s-au pregătit asigurându-se că nu există bărci pe care japonezii să le folosească.[169] Cu toate acestea, ei au alertat restul armatei japoneze care a atacat din spate posturile coreene distrugând întăririle rămase și trecând râul.[170] A doua zi, folosind ceea ce au învățat observând cum se retrag coreenii, japonezii au început să trimită trupe pe celălalt mal prin locurile unde apa era de adâncime mică. Japonezii au trimis trupe în mod sistematic iar coreenii au abandonat orașul peste noapte.[171] La data de 20 iulie 1592 prima și a doua divizie japoneză a intrat în Pyeongyang-ul pustiu.[172][173] În oraș au reușit să adune 100.000 de tone de echipamente militare și cereale.[174]

Campaniile din provincia Gangwon[modificare | modificare sursă]

A patra divizie sub comanda lui Mori Yoshinari s-a stabilit la est de Hanseong în iulie și a capturat o serie de cetăți de pe coasta de est de la Anbyon la Samcheok.[175] Divizia s-a întors spre interiorul peninsule pentru a cuceri  Jeongseon, Yeongwol, și Pyeongchang apoi s-a stabilit în capitala provinciei din Wonju.[176] Acolo, Mōri Yoshinari a stabilit o administrație civilă reglementând clasele sociale după modelul japonez și a efectuat studii ale terenului.[177] Shimazu Yoshihiro, unul dintre generalii diviziei a patraa ajuns mai târziu din cauza rebeliunii Umekita. Acesta a finalizat campania securizând Chunchon-ul.[178]

Ukita Hideie a fost numit comandant suprem al armatei japoneze din Coreea, alocat pentru a patra divizie a lui Mori Yoshinari cu scopul de a o face ariergarda lui Kato Kiyomasa pacificând provincia Gangwon.

  • Bătălii:
    • Bătălia de la Yeogang  (Hangul : 여강) din 22 mai 1592* (Won Ho versus Mori Yoshinari)
    • Căderea castelului Hoeyang (Hangul : 회양성 Hanja : 淮陽) din 5 iunie 1592* - Mori Yoshinari versus Kim Yeon-gwang (Hangul : 김연광 Hanja : 金鍊光; armata coreeană regulată : 조선육군)
  • Comandanți japonezi și castelele pe care le aveau în subordine (toate fiind castele coreene cucerite):
    • Ito Suketaka - Cheorwon
    • Akizuki Tanenaga - Wonju
    • Shimazu Tadatsune - Chuncheon
    • Shimazu Yoshihiro - Yongpyon și Kumhwa

Provincia Gangwon a fost foarte liniștită după ocuparea sa de către divizia a IV-a a armatei japoneze condusă de  Mori Yoshinari dar după câteva luni au început activitățile de gherilă.

  • Revolte coreene în provincia Gangwon:
    • Bătălia de la portul Gumi ( Hangul : 구미포) din 10 iunie 1592* - Won Gyun contra Mori Yoshinari
    • Bătălia de la  Cheollyeong  ( Hangul : 철령) din 12 iunie 1592* - Yi Hon (Hangul : 이혼 Hanja :李渾) contra Ito Suketaka
    • Bătălia de la Majin de la sfârșitul lunii iunie 1592* - Son In-gap (Hangul : 손인갑 Hanja :孫仁甲) contra Mori Yoshinari; Son In-gap a fost ucis
    • Bătălia de la Kumhwa din 16 iunie 1592* - Won Ho (Hangul : 원호 Hanja : 元豪) (Armata regulată coreeană : 조선육군) contra Shimazu Yoshihiro (Kanji : 島津忠豊); Won Ho a fost ucis
    • Bătălia de la Bonghwa (Hangul : 봉화)  din 22 august 1592* - Yu Jong-gae (Hangul : 유종개 Hanja :柳宗介) contra Mori Yoshinari; Joseon înfrângere
    • Asediul castelului Youngwon  (Hangul : 영원산성 Hanja :領原山城) din 25 august 1592* - Kim Jae-gap (Hangul : 김제갑 Hanja : 金悌甲) (Korean Regular Army : 조선육군) contra Ito Suketaka; castelul a căzut și Kim Jae-gap a fost ucis

* după calendarul lunar chinezesc

Campania din provincia Hamgyeong[modificare | modificare sursă]
Katō Kiyomasa în Coreea

Campania Hamgyeong, cunoscută deasemenea sub numele de Campania nordică a lui Kato Kiyomasa este invazia condusă de Kato Kiyomasa în partea de nord-est a Coreei. Aceasta a avut loc în special în fosta provincie Hamgyeong dar a cuprins și lupta cu jurchenii din partea de sud-est a Manciuriei, în actuala provincie Jilin. Campania a fost în mare parte un succes pentru japonezi dar după campanie, armate japoneză a fost nevoită să se retragă din cauza problemelor de aprovizionare cauzate de atacurile logistice ale amiralului coreean Yi Sun-sin, revoltelor forțelor coreene neregulate și intervenția Ming.

După zdrobirea micilor armate coreene, rezistența cea mai acerbă pe care a întâmpinat-o Kato a fost la Haejungchang. Kato a întâlnit contingentele nordice care erau cunoscute ca elita armatei coreene. Cavaleria coreeană a luptat pe teren cauzând multe pierderi armatei japoneze. Katō s-a întors la Haejungchang unde era depozitat orezul, a format bariere din saci de orez și a ținut coreenii la distanță folosind focul de archebuze. Căpătând încredere după prima victorie, comandantul coreean a ordonat cavaleriei să se pregătească să hărțuiască inamicii baricadați. Katō a răspuns din spatele ,,zidului de orez” cu foc de archebuze și i-a forțat pe coreeni să se retragă pe un deal din apropiere. După lăsarea nopții, a condus trupele în liniște spre baza dealului. Armata condusă de Katō a atacat din trei părți distrugând cavaleria coreeană. A mărșeluit apoi spre nord lăsând coasta iar după bătălia de la Songjin a capturat doi prinți coreeni: prințul Imhae și prințul Sunhwa. Prinții au fost trimiși înapoi spre sud escortați de 1000 de japonezi pentru a fi folosiți în cazul unei eventuale negocieri. După trecerea râului Tumen, Katō a ajuns în sud-estul Manciuria, o zonă aflată în afara jurisdicției autorităților chineze. Această zonă era sub controlul jurchenilor iar Katō a cucerit o cetate a acestora folosind focul de archebuze. În următoarea zi, 10.000 de jurcheni au atacat armata japoneză. Japonezii au fost practic încercuiți de cavaleria jurchenă. După ce au reușit să se retragă, soldații lui Katō s-au retras repede peste râul Tumen. Aceasta a fost prima și ultima dată când Katō și japonezii au pășit în afara Coreei în acest război.

Japonezii au fost victorioși în primele lupte. Totuși  generalii coreeni Jeong Mun-Bu, Yi Bong-su și Choe Bae-Cheon au format Armata Drepților și au obținut opt victorii între 1592 și 1594 împotriva armatei de 20.000 de japonezi din provincia Hamgyeong. După retragerea japonezilor, generalui Jeong a ridicat ,,Victoria Bukgwan”.

  • Lista castelelor coreene capturate de Katō:
    • Bătălia de la Haejeongchang  (Hangeul : 해정창) (a XVIII-a zi din luna a VII-a 1592*) sau Kuradokoro (acum Kimch'aek)
    • Capturarea Kilju (hangeul : 길주, hanja : 吉州)
    • Capturarea Myŏngch'ŏn (hanja : 明川)
    • Capturarea Puryeong (hangeul : 부령, hanja : 富寧)
    • Capturarea Hoeryeong (hangeul : 회령, hanja : 會寧) (a XXIII-a zi zi din luna VII-a 1592*)
    • Lupta lui Katō Kiyomasa cu jurchenii: Bătălia de la Yanji” (a XXIV-a zi din luna a VII-a, anul 1592*)
    • Capturarea Onsong
  • Recuceririle lui Jeong Mun-bu:
    • Capturarea Gyeongseong (hangeul : 경성, hanja : 鏡城) (a XVI-a zi din luna a IX-a a anului 1592*)
    • Bătălia de la Kilju (hangeul : 길주, hanja :吉州) (a XXX-a zi din luna a X-a a anului 1592*)
    • Bătălia de la Hamheung (hangeul : 함흥) (a X-a zi din luna a XI-a, 1592*)
    • Capturarea Iwon (hangeul : 이원) (a XII-a zi din luna a XI-a, 1592*)
    • Bătălia de la Ssangpo (hangul : 길주 남문밖) (a XIX-a zi din luna I, 1592 *)
    • A doua bătălie de la Kilju (hangul : 길주 남문밖) (a XIX-a zi din luna I-a, 1593*)
    • Capturarea Dancheon (hangeul 단천, hanja : 端川) (a XXIII-a zi din luna I, 1593*)
    • Bătălia de la podul Baektap (hangul : 백탑교) (a XXVIII-a zi din luna I-a, 1593*)

* după calendarul lunar chinezesc

Campania navală a Joseon-ului din 1592[modificare | modificare sursă]
Un desen cu nava-țestoasă
Machetă a navei țestoase aflată la Memorialul Războiului din Seoul. Existența istorică a acoperișului cu piroane este contestată.

După ce au securizat Pyeongyang, japonezii au planificat să treacă râul Yalu intrând în teritoriul jurchen și să folosească apele din vestul peninsulei coreene pentru a aproviziona invazia.[179] cu toate acestea, Yi Sun-sin care deținea funcția de comandant naval de stânga al provinciei Jeolla (care cuprinde apele de vest ale Coreei) a distrus cu succes navele japoneze ce transportau trupe și provizii.[180] Japonia ducea lipsă de arme și provizii pentru a continua invazia din China așa că s-a limitat doar la ocuparea Coreei.[181]

Când trupele japoneze au debarcat în portul Busan, Bak (transcris deasemenea Park) Hong, comandantul naval de stânga al provinciei Gyeongsang a distrus înteaga sa flotă, baza sa, armele și actele apoi a fugit.[182] Won Gyun, comandantul naval de dreapta a procedat la fel distrugându-și baza și fugind în  Konyang doar cu patru nave.[183] Prin urmare nu a existat nici o activitate navală coreeană în zona provinciei Gyeongsang. Cei doi supraviețuitori din totalul de patru flote au acționat doar în altă parte (partea de vest a peninsulei).[184] Won Gyun i-a trimis mai târziu o scrisoare lui Yi Sun-sin în care a scris că a fost copleșit de japonezi în luptă și a fost nevoit să fugă la Konyang. Yi Sun-sin a trimis un mesager pe insula Namhae din apropiere pentru a le ordona locuitorilor să se pregătească de război. Mesagerul a găsit insula jefuită și abandonată de proprii săi locuitori.[185] Cum soldații începuseră să fugă în secret, Yi a poruncit ca fugarii să fie prinși. Doi dintre fugari au fost aduși înapoi. Yi i-a decapitat iar capetele lor au fost expuse în public.[186] Bătăliile lui Yi Sun-sin au pus presiune semnificativă asupra japoneziilor și le-a afectat înaintarea.[187]

Marina coreeană se baza pe o rețea de pescari locali și bărci de cercetași pentru a primi informații despre mișcările inamicului.[188] În zorii zilei de 13 iunie 1592 Yi Sun-sin și  Yi Eok-gi au pornit cu 24 de panokseon-uri, 15 nave de război mici și 46 de bănci (ex. bărci de pescuit) și au ajuns în apele provinciei Gyeongsang la apusul soarelui.[189] Nava- țestoasă era un vas cu design panokseon dar fără posturi de comandă ridicate și cu pereți curbați. Avea și un acoperiș blindat cu piroane de fier și plăci hexagonale dar existența acestora este contestată.[190][191][192][193]. Pereții navei-țestoase aveau 36 de locuri pentru tunuri și deschideri deasupra tunurilor pe unde echipajul putea observa sau folosi armele personale de foc.[194] Designul acesteia împiedica inamicii să pătrundă în navă și proteja personalul.[195] Nava era cea mai ușor de manevrat și mai rapidă navă din Asia de Est, având două pânze și 16 vâsle care erau folosite pe rând de către 80 de vâslași.[196] Nu mai mult de șase nave-țestoasă au fost utilizate în întregul război iar rolul lor principal era să intre adânc în linile inamice provocând haos cu tunurile și distrugând nava-pavilion a inamicului.[197] În următoarea zi, flota Jeolla a plecat spre locul unde Won Gyun trebuia să le adune și s-au întâlnit cu Yi Sun-sin pe 15 iunie. Flota a crescut la 91 de nave.[198] Acestea înconjurau insula Geoje care era legată de insula Gadeok dar vasele de spionaj au detectat 50 de vase japoneze în portul Okpo.[199] La observarea flotei coreene care se apropia, unii japonezi și-au întors navele și au început să fugă.[200] În acest timp flota coreeană a încercuit navele japoneze și le-a distrus cu bombardamente de artilerie.[201] Coreenii au mai văzut cinci nave japoneze în acea noapte și au reușit să distrugă patru.[202] A doua zi, coreenii au abordat 13 nave japoneze la Jeokjinpo după ce au fost raportate de cercetași.[203] În acelaș mod ca și la Okpo, flota coreeană a distrus 11 nave japoneze, terminând bătălia de la Okpo fără să piardă nici măcar o navă.[204] La aproximativ trei săptămâni după bătălia de la Okpo, Yi Sun-sin și Won Gyun au plecat cu un total de 26 de nave (din care 23 sub comanda lui Yi) spre golful Sacheon după ce au primit un raport despre apariția japonezilor.[205] Yi Sunsin a lăsat în urmă vasele de pescuit care erau cele mai multe în favoarea noii sale nave-țestoase.[206] La data de 08 iulie 1592, flota a ajuns la Golful Sacheon dar fluxul de ieșire a împiedicat flota coreeană să intre.[207] Prin urmare, Yi Sun-sin a ordonat flotei sale să se prefacă că se retrage. Comandantul japonez a observat acesta din cortul său de pe o stâncă.[208] Japonezii au pornit în grabă cu 12 nave urmărind flota coreeană.[209] Marina coreeană a contraatacat cu nava-țestoasă în față distrugând cu succes toate cele 12 nave japoneze.[210]

Prima campanie (mai 1592)[modificare | modificare sursă]
Bătălia de la Okpo (Hangeul : 옥포해전, Hanja : 玉浦海戰)[modificare | modificare sursă]
Portretul amiralului Yi Sun-sin
  • Dată: 16.0606.1592 (7 mai)
  • Locație: Golful Okpo, Gyeongnam, Coreea
  • Rezultat: victorie decisivă coreeană
  • Beligeranți: flota luiToyotomi Hideyoshi și marina coreeană
  • Comandanți și lideri: Todo Takatora (partea japoneză); Yi Sun-sin și Won Gyun (partea coreeană)
  • Putere: Japonia: 70 de nave; Coreea: 27 de panokseon-uri (dintre care 24 sub comanda lui Yi Sun-sin și 3 sub comanda lui Won Gyun), 18 vase mici de luptă (hyeopson; Yi Sun-sin: 15 , Won Gyun: 3) și 46 de vase de pescuit (pojakseon)
  • Pierderi: Japonia: 26 de nave; Coreea: un rănit

Bătălia de la Okpo a fost o luptă de de două zile în jurul portului Okpo de lângă insula Geoje din Coreea în 1592. Aceasta a fost prima bătălie navală din războiul Imjin și prima victorie a amiralului Yi Sun-sin împotriva flotei japoneze condusă de Todo Takatora. Bătălia de la Okpo a provocat nervozitate și anxietate între japonezi deoarece după bătălie, flota lui Yi Sun-sin a fost desfășurată pentru a ataca vasele japoneze de transport și aprovizionare. Sediul lui Yi Sun-sin era la Yeosu, la vest de insula Namhae de pe coasta sudică a Coreei. Zona înconjurătoare a Okpo și Yeosu este presărată cu numeroase insule și strâmtori înguste. În acestă zonă s-au dat multe lupte navale în care Yi Sun-sin i-a învins pe japonezi.

Amiralul a pornit  pe 05 mai 1592 la ora 2:00 de la Yeosu cu 24 de nave panokseon și a navigat întreaga zi. La data de 06 mai 1592 a ajuns la Dangpo, locul de întâlnire cu ceilalți comandanți. Yi Eok-gi a venit cu flota lui, dar Won Kyun a venit foarte târziu. Amiralul s-a apropiat de portul Okpo în ziua următoare. El a văzut în jur de 50 de nave japoneze ancorate acolo. Soldații japonezi jefuiau și ucideau civilii coreeni. Furios, Yi Sun-sin i-a atacat. Japonezii au intrat în panică și s-au îmbarcat repede în încercarea de a scăpa. Coreenii i-au încercuit pe japonezi și au început să tragă cu tunurile. Comandantul japonez Todo Takatora a ordonat oamenilor săi să contracareze cu archebuzele dar acestea nu au produs pagube mari. După o luptă disperată, japonezii s-au aruncat peste bord cu armele și armurile lor. Yi Sun-sin a condus navele înapoi spre mare iar următoarea zi s-a apropiat de un port numit Jeokjinpo. El a fost din nou întristat să vadă cum japonezii hărțuiesc civilii coreeni și a ordonat soldaților săi să tragă cu arcurile și tunurile spre ei. Ei au distrus 11 dintre cele 13 nave japoneze. Coreenii au luat comorile din epavele japoneze și s-au întors la Yeosu.

Yi Sun-sin a fost promovat de către regele Seonjo la rangul de Comandant Naval al Celor Trei Provincii (hangeul : 삼도수군통제사, hanja : 三道水軍統制使). Acest rang corespundea gradului modern de amiral și îi dădea autoritatea de a conduce flotele de dreapta și de stânga din Jeolla, flotele de dreapta și de stânga din Gyeongsang precum și flota Chungcheong. După ce văzuse cum japonezii ucid oamenii și jefuiesc orașele locale, amiralul s-a hotărât să apere poporul coreean oprind debarcarea navelor japoneze. Mai târziu, în bătălia de la Sacheon, el a folosit pentru prima dată ,,arma secretă”, nava-țestoasă învingându-i din nou pe japonezi.

Campaniile amiralului Yi Sun-sin
Bătălia de la Happo (Hangeul : 합포해전, Hanja : 合浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 16.06.1592 (7 mai)
  • Locație: portul Happo, Masan
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota lui Toyotomi Hideyoshi și marina Joseon-ului
  • Comandanți și lideri: nu se știe (partea japoneză); Yi Sun-sin, Won Gyun (partea coreeană)
  • Putere: 5 nave (partea japoneză); 91 de nave (partea coreeană)
  • Victime și pierderi: 5 nave distruse (partea japoneză); nici o navă pierdută (partea coreeană)

Bătălia de la Happo a fost o luptă navală care a avut loc pe data de 7 mai 1592 între flota coreeană condusă de amiralul Yi Sun-sin și forțele japoneze ale lui Toyotomi Hideyoshi. Amiralul Yi Sun-sin intenționa să își petreacă noaptea pe navă după bătălia de la Okpo dar a fost nevoit să își schimbe planurile după ce în jurul orei 17 a primit un raport care spunea că cinci nave japoneze de mari dimensiuni se îndreaptă spre Happo. El a ordonat soldaților să urmărească cu navele pe japonezi. Navele japoneze au fost prinse în apropiere de Happo și distruse după o luptă scurtă. Aceasta a fost cea de-a doua victorie a amiralului Yi.

Bătălia de la Jeokjinpo (Hangeul : 적진포해전, Hanja : 赤珍浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 17.06.1592 (8 mai)
  • Locație: portul Jeokjinpo, Tongyeong
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota lui Toyotomi Hideyoshi și marina Joseon-ului
  • Putere: 13 nave (partea japoneză); 91 de nave (partea coreeană)
  • Victime și pierderi: 11 nave distruse (partea japoneză); fără nave pierdute (partea coreeană)

După bătălia de la Happo, în dimineața de 8 mai, Yi Sun-sin a primit un nou raport care spunea că alte 13 nave japoneze și-au făcut apariția. Amiralul a ordonat din nou flotei sale să pornească spre Jinhae în urmărirea dușmanilor. Forțele coreene au prins navele japoneze la Jeokjinpo dar ofițerii japonezi și echipajul au abandonat navele fugind în munți înainte ca soldații coreenei să poată trage. Coreenii au scufundat cu ușurință cele 13 nave de război japoneze abandonate.

A doua campanie (iunie 1592)[modificare | modificare sursă]
Pictură reprezentând bătălia de la Scheon
Bătălia de Sacheon (Hangeul : 사천포해전, Hanja : 泗川浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 1592 (29 mai )
  • Locație: Sacheon, Coreea
  • Beligeranți: flota japoneză și marina coreeană
  • Comandanți și lideri: nu se știe (partea japoneză); Yi Sun-sin și Won Gyun (partea coreeană)
  • Putere: 13 nave (partea japoneză); 25 nave + o navă țestoasă (partea coreeană)
  • Pierderi și victime: toate cele 13 nave au fost distruse (partea japoneză); patru soldați răniți grav, amiralul Yi a fost împușcat în umăr (partea coreeană)

Bătălia navală de la Sacheon a avut loc pe data de 29 mai 1592 și a fost prima bătălie din cea de-a doua campanie a amiralului coreean Yi Sun-sin. A fost prima bătălie în care a fost folosită nava-țestoasă.

Amiralul Yi se afla la Yeosu, sediul său. El făcea planuri pentru un nou atac împotriva japonezilor când Won Gyun a trimis un raport în care îl informa pe amiral despre prezența navelor japoneze în Sacheon și zona înconjurătoare. Yi Sun-sin s-a alarmat deoarece se temea că japonezii se pregătesc să atace orașul Yeosu. Amiralul Yi a condus flota spre Sacheon pe 29 mai 1592. Amiralul s-a întâlnit cu Won Gyun la strâmtoarea Noryang și au discutat despre planurile de luptă. Yi Sun-sin a cercetat zona înconjurătoare. De pe o stâncă mare cu vedere la oraș se putea observa cum japonezii se deplasau prin tot orașul. 12 nave mari de război japoneze erau ancorate în port împreună cu multe alte nave mici. Amiralul Yi știa că nu putea să îi atace pe japonezi în formație vârf de lance deoarece soldații japonezi ar fi tras cu archebuzele spre coreeni de pe stânci.

El dorea să lupte cu japonezii pe mare unde era un spațiu mare de manevră. În speranța că îi va atrage pe japonezi, amiralul și-a întors navele de luptă și s-a retras. Se pare că, după ce a observat că coreenii se retrag comandantul japonez a ordonat imediat oamenilor săi să ia o parte din navele ancorate în port și să-i urmărească.

Bătălia de la Sacheon a fost prima bătălie în care amiralul Yi a folosit nava-țestoasă. În momentul în care coreenii și japonezii ajunseseră în marea deschisă era aproape noapte. Cu toate acestea, amiralul și-a întors rapid nava țestoasă și celelalte nave deschizând focul asupra vaselor japoneze. Ghiulelele și săgețile incendiare cădeau asupra navelor japoneze ca și grindina. Acest atac a avut un efect imediat asupra navelor de război inamice, multe nave fiind grav avariate. Atacul acerb și brusc al coreenilor i-a șocat pe japonezi. Totuși, spre deosebire de reacția slabă pe care au avut-o în bătălia de la Okpo, în această bătălie japonezii au luptat cu curaj răspunzând imediat cu foc de archebuze. Din nefericire pentru japonezi, aceștia nu au avut nici o șansă să urce la bordul navelor coreene din cauza focurilor concentrate de tun. În nava țestoasă nu se putea urca nicicum din cauza piroanelor de fier de pe acoperiș. Apoi, când nava țestoasă a rupt liniile japonezilor trăgând în toate direcțiile aceștia au intrat în panică.

În toiul luptei cursul istoriei Coreei era să se schimbe. Amiralul Yi a fost împușcat în umăr de către un archebuzier japonez. Căpitanii coreeni au fost șocați. Totuși, glonțul a străpuns doar pielea de pe brațul stâng, lăsând-ul pe amiral cu o leziune minoră. În câteva ore, toate navele japoneze au fost scufundate. Câțiva supraviețuitori s-au luptat să ajungă la țărm. Bătălia de la Sacheon i-a provocat îngrijorare comandantului japonez de la Busan. Acesta a început să se teamă că navele de aprovizionare venite din Japonia ar putea fi în pericol.

Bătălia de la Dangpo (Hangeul : 당포해전, Hanja : 唐浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 1592 (2 iunie)
  • Locație: Tongyeong, Coreea
  • Rezultat: victorie decisivă coreeană
  • Comandanți și lideri: Kurushima Michiyuki† (partea japoneză); Yi Sun-sin, Won Gyun, Gweon Jun, Kim Wan, Yi Eon Ryang și Yi Gi Nam (partea coreeană)
  • Putere: 21 de nave (partea japoneză); în totalitate 26 de nave (partea coreeană)
  • Pierderi și victime: majoritatea navelor au fost distruse (partea japoneză); pierderi minimale (partea coreeană)

Bătălia de la Dangpo a fost o bătălie din timpul războiului Imjin. S-a dat între forțele navale coreene și japoneze încheindu-se cu victoria coreenilor. În următoarea zi de după bătălia de la Sacheon, amiralul Yi și flota sa s-au odihnit pe vapoare în largul mării, la Saryang. Ei trebuiau să fie odihniți pentru a putea lupta cu putere în cazul unui contraatac japonez. Amiralul a mobilizat din nou flota în dimineața de 2 iunie după ce a primit un raport care spunea că 21 de nave japoneze sunt ancorate în portul Dangpo.

La Dangpo, Kurushima Michiyuki (subordonat al lui  Kurushima Michifusa) a poruncit trupelor sale să jefuiască și să incendieze un oraș de coastă.

Când s-a apropiat cu flota de portul Dangpo, amiralul Yi Sun-sin a observat că nava amiral a flotei japoneze era ancorată printre celelalte nave. Dându-și seama de ocazia pe care o avea, Yi Sun-sin a atacat cu propria sa navă amiral (o navă-țestoasă) nava amiral a japonezilor. Constituția robustă a navei-țestoase i-a permis să treacă prin linia de nave japoneze și să se așeze în dreapta navei amiral a dușmanilor. Constituția ușoară a navei japoneze a făcut-o ușor de scufundat. Din nou, ghiulelele trase ne nava-țestoasă cădeau ca și grindina peste navele japoneze, distrugându-le. Coreenii au încercuit celelalte nave ancorate și au început să la scufunde. Apoi, generalul coreean Kwon Joon l-a lovit cu o săgeată pe Kurushima. Comandantul japonez a căzut mort iar un căpitan coreean a sărit la bord și i-a tăiat capul.

Soldații japonezi au intrat în panică după decapitarea amiralului lor și deoarece deveniseră dezorganizați au fost uciși cu ușurință de către coreeni. Amiralul a ordonat unor soldați să debarce pentru a distruge baza inamică de pe plajă dar a fost nevoit să își retragă ordinul când a auzit că cel puțin 20 de nave vin de la Koje-do. Din dorința de a da flotei sale cel mai mare avantaj tactic posibil, el a ordonat navelor să iasă în marea largă. Lupta nu a mai continuat în aceeași zi deoarece flota japoneză s-a retras în întuneric după ce a văzut că flota coreeană a fost intimidată.

După bătălie, coreenii au căutat nava amiral a lui Kurushima, capturând un frumos evantai de aur dăruit lui Kurushima de către Toyotomi Hideyoshi. Amiralul a tot căutat pe insulele din jur până ce a primit de la niște pescari alt raport care spunea că o altă mică flotă japoneză este ancorată la Danghangpo. Acolo avea să se dea o nouă bătălie.

Bătălia de la Danghangpo (Hangeul : 제1차 당항포해전, Hanja : 唐項浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 1592 (5-6 iunie)
  • Locație: Goseong sau Jinhae, Coreea
  • Rezultat: victorie decisivă coreeană
  • Beligeranți: flota japoneză și marina coreeană
  • Comandanți și lideri: nu se știe (partea japoneză); Yi Sun-sin, Yi Eok-gi și Won Gyun (partea coreeană)
  • Putere: 26 nave (partea japoneză); 51 de nave (partea coreeană)
  • Victime și pierderi: anihilare totală (partea japoneză); nici o pierdere (partea coreeană)

În dimineața de după bătălia de la Dangpo și în următoarele câteva zile, amiralul Yi a căutat alte nave japoneze. Negăsind nimic, Yi Sun-sin s-a alăturat amiralului Yi Eok-gi la data de 4 iunie 1592, formând împreună o flotă de 51 de nave. În aceeași zi, amiralul Yi a primit un raport care spunea că există o flotă japoneză în apropiere de Danghangpo. El a trimis imediat navele la Danghangpo pentru a verifica dacă raportul este corect. în portul Danghangpo erau ancorate 26 de nave japoneze, inclusiv o altă navă amiral.

La fel ca la Dangpo, japonezii jefuiau și ardeau clădirile din orașul coreean. Amiralul a trimis câteva nave de patrulare pentru a testa apărarea japoneză. Patru nave mari japoneze s-au aliniat în fața navei amiral pentru a o apăra. Ca și la Dangpo, Yi Sun-sin a trimis navele sale țestoase în golf pentru a perturba formația japoneză în timp ce panokseon-urile formau un baraj și trăgeau încontinuu. Nava-țestoasă s-a desprins în mai multe nave, surprinzându-i pe japonezi. Temând-se că soldații japonezi s-ar retrage te uscat și în munți făcând raiduri asupra unui sat coreean ca să se răzbune, amiralul Yi a poruncit flotei sale să se retragă în ocean. Încurajați de retragerea coreenilor, japonezii au pornit în urmărirea lor. Nava amiral japoneză a preluat conducerea. Japonezii au tras cu archebuzele spre coreeni dar ni i-au putut nimeri deoarece erau prea departe. Când navele japoneze au ajuns în larg, amiralul a ordonat panokseon-urilor să încercuiască navele japoneze în timp ce navele-țestoase atacau din plin. În câteva minute nava amiral a luat foc iar comandantul japonez a murit. Văzând soarta tragică a amiralului lor, celelalte nave japoneze au încercat să se retragă la mal dar au fost urmărite și încercuite din nou de panokseon-uri. În câteva ore, flota japoneză a fost complet distrusă de artileria coreeană.

Bătălia de la Yulpo (Hangeul : 율포해전, Hanja : 栗浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 1592 (7 iunie)
  • Locație: în apropiere de Youngdeungpo
  • Rezultat: victorie decisivă coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și cea japoneză
  • Comandanți: Yi Sun-sin, Yi Eok-gi și Won Gyun (partea coreeană); Kurusima Michisima (partea japoneză)
  • Forță: 51 panokseon-uri și 50 de nave mici (partea coreeană); 7 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: nici o pierdere (partea coreeană); 7 nave distruse (partea japoneză

Flote coreeană a plecat în zori și a ajuns în Jeungdo. Coreenii au căutat în toată zona după urme ale navelor japoneze și au ajuns în Youngdeungpo la prânz. Acolo au găsit o mică flotă japoneză și au pornit în urmărirea ei. După ce au fost înfrânți, japonezii au părăsit navele și au fugit pe uscat. În conformitate cu evidențele forțelor japoneze, comandantul Kurusima Michisima s-a sinucis pe mal. Flotele lui Yi Sun-sin, Yi Eok-gi și Won Gyun s-au despărțit pe 10 iunie mergând fiecare la baza sa.

A treia campanie (iulie 1592)[modificare | modificare sursă]
Bătălia de la Hansando (Hangeul : 한산도대첩, Hanja : 閑山島大捷)[modificare | modificare sursă]

Articol separat: Bătălia de la Hansando

Faimoasa strategie folosită de amiralul coreean Yi Sun-sin în bătălia de la Hansando

Ca răspuns la succesele marinei coreene, Toyotomi Hideyoshi și-a amintit de trei dintre comandanții săi de la forțele terestre: Wakizaka Yasuharu, Kato Yoshiaki, și Kuki Yoshitaka.[211] Ei au fost primii comandanți cu atribuții navale dintre toți militarii care au participat la invazie.[212] Cu toate acestea, comandanții sosiseră în Busan cu nouă zile înainte ca ordinul lui Hideyoshi să fie eliberat și au asamblat un escadron pentru a contracara marina coreeană.[213] Wakizaka a terminat pregătirile și lansat un atac împotriva coreenilor fără să aștepte ca ceilalți comandanți să termine pregătirile din dorința de a câștiga onoare militară.[214] Marina coreeană de 53[215] de nave condusă de Yi Sun-sin și Yi Ok-gi efectua o operațiune de căutare și distrugere deoarece japonezii avansaseră în provincia Jeolla.[216] Provincia Jeolla a fost era singurul teritoriu coreean neafectat de operațiuni militare majore și servea ca sediu a celor trei comandanți și singurei forțe navale coreene active.[217] Marina coreeană a considerat că este cel mai bine să distrugă suportul său naval pentru a reduce eficiența trupelor inamice.[218] La data de 13 august 1592, flota coreeană a navigat de la insula Miruk la Dangpo unde a primit informația că o numeroasă flotă japoneză este în apropiere.[219] În dimineața următoare, flota coreeană a aflat că 82 de nave japoneze sunt ancorate la strâmtoarea Gyeonnaeryang.[220] Din cauza adâncimii strâmtorii și pericolului reprezentat de rocile subacvatice, Yi Sun-sin a trimis șase nave ca să atragă 63 de vase japoneze în marea largă[221] iar flota japoneză le-a urmat.[222] Acolo, flota japoneză a fost înconjurată de flota coreeană într-o formație semicirculară specială creeată ge Yi Sun-sin.[223] Marina coreeană avea trei nave-țestoasă care au fost folosite pentru străpungerea formației japoneze. Vasele coreene au atacat formația japoneză cu salve de tun.[224] Apoi coreenii au început o bătălie acerbă cu japonezii păstrând dintanța pentru ca aceștia să nu poată intra în navele coreene. Ui Sun-sin a permis luptele de aproape doar împotriva navelor japoneze grav avariate.[225] Bătălia s-a încheiat cu o victorie coreeană, japonezii pierzând 59 de nave dintre care 47 distruse și 12 capturate.[226] Mai mulți prizonieri de război coreeni au fost salvați de către soldații coreeni de-alungul luptei. Wakisaka scăpat datorate vitezei navei sale pavilion.[227] Când vestea înfrângerii de la Hansando a ajuns la Toyotomi Hideyoshi, acesta a ordonat încetarea tuturor operțiunilor navale.[228]

Bătălia de la Angolpo (Hangeul : 안골포해전, Hanja : 安骨浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 16.08.1592 (10 iulie)
  • Locație: Jinhae, Angol-dong
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota Joseon-ului (coreeană) și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin, Yi Eok-gi și Won Gyun (partea coreeană); Kuki Yoshitaka și Kato Yoshitaka (partea japoneză)
  • Forță: 59 panokseon-uri și 50 de nave mici (partea coreeană); 42 de nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: nici o pierdere (partea coreeană); 20 de nave pierdute (partea japoneză)

Când flota coreeană se odihnea în Gyeonnaeryang, nava de cercetare a raportat că în 9 iulie 40 de nave japoneze erau ancorate în Angolpo. La momentul respectiv, în Angolpo erau ancorate flotele lui Guki Yoshitaka și Gato Yoshiyaki. La 10 iulie, flota Joseon-ului a plecat spre Angolpo. Coreenii au încercat să atragă flota japoneză spre marea largă deoarece în fața portului nivelul apei era foarte scăzut iar panokseon-urile nu se puteau apropia. Cu toate acestea, flota japoneză a rămas în port și a răspuns trăgând de pe teren. Amiralul Yi a trimis diviziile sale să scufunde navele ancorate în port. Mulți soldați japonezi au fost uciși iar cei care au supraviețuit s-au retras pe uscat. După ce jumătate din flota japoneză s-a scufundat, flota Joseon-ului s-a retras fiind îngrijorați pentru oamenii de rând. Flota lui Yi Sun-sin s-a întors în cartierul său principal pe 13 iulie.

A patra campanie[modificare | modificare sursă]
Bătălia de la Jangnimpo (Hangeul : 장림포해전, Hanja : 長林浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 1592 (29 august)
  • Locație: Busan, Saha-gu, Jangrim-dong
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin, Yi Eok-gi și Won Gyun (partea coreeană);
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 6 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 6 nave japoneze distruse
Bătălia de la Hwajungumi (Hangeul : 화준구미해전, Hanja : 花樽龜尾海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 5.10.1592 (1 septembrie)
  • Locație: Busan, Saha-gu, Molundae
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin (partea coreeană)
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 5 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 5 nave distruse (partea japoneză)
Bătălia de la Dadaepo (Hangeul : 다대포해전, Hanja : 多大浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 5.10.1592 (1 septembrie)
  • Locație: Busan, Saha-gu, Dadae-dong
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin (partea coreeană)
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 8 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 8 nave distruse (partea japoneză)
Bătălia de la Seopyeongpo (Hangeul : 서평포해전, Hanja :西平浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Locație: Busan, Saha-gu, Gupyeong-dong, Gamcheon
  • Dată: 5.10.1592 (1 septembrie)
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin (partea coreeană)
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 9 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 9 nave distruse (partea japoneză)
Bătălia de la insula Jeolyeong (Hangeul :절영도해전, Hanja : 絶影島海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Locație: Busan, Yeongdo-gu
  • Dată: 5.10.1592 (1 septembrie)
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flote japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin (partea coreeană)
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 2 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 2 nave (partea japoneză)
Bătălia de la Choryangmok[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Locație: Busan, Dong-gu, Choryang-dong
  • Dată: 5.10.1592 (1 septembrie)
  • Rezultat: victorie coreeană
  • Beligeranți: flota coreeană și flota japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin (partea coreeană)
  • Forță: 81 de nave (partea coreeană); 4 nave (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: 4 nave (partea japoneză)
Bătălia de la Busan (Hangeul : 부산포해전, Hanja : 釜山浦海戰)[modificare | modificare sursă]
  • Parte din războiul Imjin
  • Locație: coasta Busan-ului, Joseon (Coreea)
  • Rezultat: victorie contestată coreeană; victorie strategică japoneză[229]
  • Beligeranți: marina Joseon-ului și marina japoneză
  • Comandanți și lideri: Yi Sun-sin, Won Gyun, Yi Eok Ki, Jung Woon, Gweon Jun, Song Hui Rip, Yi Mui Gong, Kim Wan, Yi Young Nam, Eo Young Dam, Yi Eon Ryang (partea coreeană); Wakisaka Yasuharu, Kuki Yoshitaka, Tōdō Takatora, Kato Yoshiaki (partea japoneză)
  • Forță: 166 de vase (74 panokseon-uri și 92 hyeopseon-uri; partea coreeană); 470 de vase și 8000 de soldați (partea japoneză)
  • Victime și pierderi: ofițerul Won și alți șase soldați au murit, 25 de soldați au fost răniți, câteva panokseon-uri au fost avariate (partea coreeană); 128 de vase distruse (partea japoneză)

Bătălia de la Busan din 1592, sau mai precis bătălia de la Busanpo (golful Busan) (釜山 浦 海战) a fost o luptă navală ce a avut loc în septembrie 1592, în timpul primei invazii japoneze în Coreea. A fost un atac surpriză al armatei coreene care viza recucerirea Busan-ului și tăierea linilor japoneze de aprovizionare. În această luptă, ofițerul Un și alți șase soldați coreeni au murit iar japonezii au pierdut peste 100 de nave. Totuși, controlul Busan-ului și al rutelor navale din Japonia la Busan a rămas la japonezi. Ocupația japoneză de la Busan s-a menținut până în 1597 când forțele japoneze s-au retras din cauza morții lui Hideyoshi.

După ce flota coreeană condusă de Yi Sun-sin i-a învins definitiv pe japonezi la 8 iulie, în bătălia de la Hansando, aceștia au fost nevoiți să își schimbe tacticile. Strategia lor a fost să transporte provizii și întăriri pe mare către partea de nord a peninsulei coreene pentru a putea continua invazia spre Ming. Deoarece această strategie a eșuat, trupele japoneze din provinciile nordice ale Coreei au suferit de foame și lipsă de muniții. Pentru a invada China, japonezii trebuiau să își asigure rutele de aprovizionare. Strategia alternativă a japonezilor a fost să transporte trupe și provizii pe uscat, pe drumuri dar acestea au fost blocate de forțele coreene Uibyeong ("Armata Drepților"). Mulți civili coreeni și călugări budiști au format o armată de voluntari pentru a se apăra de japonezi.[230]

După bătălia de la Hnsando în care amiralul coreean Yi Sun-sin a învins flota japonezilor, aceștia au rămas tăcuți aproape o lună. La jumătatea lunii august, armatele japoneze conduse de comandanții Kato Yoshiaki, Kimura și  Okamoto s-au retras din Hanyang (Seul) în provincia Gyeongsang. În acest timp, în Busan existau 8000 de soldați și 430 de nave care apărau coasta. Cu toate aceste, navele de spionaj trimise de amiralul Yi au raportat că sunt 470 de nave de război.[231] Comandantul Yi crezuse că japonezii se retrag spre țara lor. Astfel, Kim Su, guvernatorul din Gyeongsang  (慶尙右水營)  i-a cerut comandantului Yi să blocheze traseul maritim. Amiralul Yi și-a unit flota sa cu cea a comandanților Yi Eok-ki și Won Gyun, formând o flotă unită de 166 de nave. Pe drumul spre Busan, Yi Sun-sin a învins 24 de nave japoneze la Seopyeongpo (西 平 浦), Dadaejin (多大 浦) și Jeolyoungdo (绝 影 岛). Flota Joseon-ului a învins navele japoneze în mod repetat datorită marinarilor săi bine pregătiți și tunurilor cu rază medie sau lungă de acțiune.[232]

În largul coastei Busan-ului, flota unită a Joseon-ului și-a dat seama că flota japoneză este pregătită de luptă iar armata staționează în jurul țărmului. Flota Joseonului s-a aranjat în formația ,,Șarpele Lung” (Jangsajin; 长蛇 阵)[233]. Formația purta această denumire deoarece avea forma unui șarpe lung. Navele erau aliniate una după cealaltă într-o linie lungă pentru a ataca flota japoneză. Fiind copleșiți de flota coreeană, japonezii și-au abandonat navele retrăgându-se pe uscat.[234] Soldații japonezi au început să tragă disperați spre flota coreeană de pe dealurile din apropiere.[235] Soldații coreeni trăgeau cu săgeți spre japonezi în timp ce scufundau navele inamice cu focuri de tun.[236]

Ca și număr, navele coreene erau de trei ori mai puține decât cele japoneze. Deși comandantul Yi a distrus 100 de nave, el nu a ordonat soldaților săi să urmărească dușmanul pe uscat deoarece conștientiza că abilitățile de luptă ale oamenilor săi erau mult mai slabe decât ale samurailor. În plus, soldații coreeni erau obosiți după atâtea călătorii și lupte maritime iar pe uscat ar fi fost copleșiți de japonezi și din punct de vedere numeric. Până în acest moment navele și tunurile fuseseră mai importante decât numărul soldaților. Armata coreeană era și mai dezavantajată atunci când japonezii utilizau armele de foc. Armata japoneză avea și o unitate de cavalerie bine instruită. Cu toate acestea, Armata Drepților a luptat în locul flotei ucigând 3800 de dușmani. În această luptă, amiralul Yi a pierdut unul dintre ofițerii săi dragi pe nume Un.[237]

După această bătălie, activitatea navală a forțelor coreene a scăzut substanțial. În anul 1592, din mai până la bătălia de la Busan avuseră loc 9 bătălii navale conduse de amiralul Yi. Darurmătoarea bătălie a avut loc 6 luni mai târziu, în februarie 1593. Forțele japoneze au reușit să apere Busan-ul și ruta către Japonia. Deoarece japonezii și-au dat seama de importanța apărării linilor de aprovizionare, au încercat să aducă regiunile de la vest de Busan (unde a venit marina Joseon-ului) sub controlul lor. Această încercare a japonezilor a dus la prima bătălie de la Jinju pe care au pierdut-o în fața generalului coreean Kim Si-min care a învins o armată japoneză de 20.000 de soldați. În 1593, japonezii au atacat din nou Jinju, de data aceasta reușind să cucerească fortăreața.

În Coreea se spune că amiralul Yi și marina Joseon-ului a câștigat bătălia iar japonezii au pierdut controlul asupra mărilor din jurul Joseon-ului. Pe de altă parte, în Japonia se spune că această bătălie s-a încheiat cu victoria strategică a Japoniei deoarece japonezii au reușit să protejeze golful Busan și linia de alimentare dinspre Japonia. Japonezii încearcă să dovedească aceasta prin mesajele dintre Daimyou și înregistrările istorice oficiale ale Joseon-ului. De exemplu, în Analele Dinastiei Joseon care este o înregistrare istorică oficială, această bătălie este descrisă sumar ca un eșec strategic. Bătălia este descrisă prin textul: "李舜臣等攻釜山賊屯, 不克。 倭兵屢敗於水戰, 聚據釜山、東萊, 列艦守港。 舜臣與元均悉舟師進攻, 賊斂兵不戰, 登高放丸, 水兵不能下陸, 乃燒空船四百餘艘而退。 鹿島萬戶鄭運居前力戰, 中丸死, 舜臣痛惜之。". [238] Acesta text poate fi tradus astfel: Yi Sun-sin și flota sa au atacat Busan-ul, locul unde staționau inamicii, dar nu ua reușit să îi învingă. Deși soldații japonezi au fost învinși de multe ori pe mare, ei s-au adunat în cetățile Busan și Dongnae de unde păzeau navele de război. Yi Sun-sin și Won Gyun au atacat golful Busan cu un număr mare de nave, dar japonezii nu au ieșit să lupte ci au stat pe uscat trăgând doar cu archebuzele. Astfel, marina Joseon-ului nu a putut debarca. După ce a ars 400 de nave japoneze, flota lui Yi Sun-sin s-a retras. Ofițerul 鹿岛 万户 (Jeong Un) a fost împușcat în timpul luptelor grele și a murit. Yi Sun-sin regretă profund pierderea camarazilor săi.

Armata drepților[modificare | modificare sursă]

De la începutul războiului, coreenii s-au organizat în forțe armate denumite ,,Armata Drepților” (의병) pentru a rezista invaziei japoneze.[239] Aceste trupe s-au ridiacat la luptă în toată țara participând la raiduri, asedii și precum și la transportarea proviziilor sau construirea dispozitivelor de război.[240] Trei categorii de oameni formau în general Armata Drepților: oamenii de rând și nobilii patrioți, supraviețuitorii și soldații coreeni rămași fără conducători sau călugării budiști.[241] În timpul primei invazii, provincia Jeolla a rămas singura zonă din peninsula coreeană care nu a fost ocupată de japonezi.[242] În plus față de patrulele de succes pe mare ale amiralului Yi Sun-sin, trupele coreene de voluntari au pus presiune pe japonezi, făcându-i să evite provincia concentrându-se pe alte priorități.[243]

Campaniile lui Gwak Jae-u de-alungul râului Nakdong[modificare | modificare sursă]

Gwak Jae-u a fost un lider celebru al Armatei Drepților. Mulți istorici sunt de părere că el a fost primul care a strâns o armată de civili pentru a lupta contra invadatorilor japonezi.[244] El fusese un proprietar de terenuri din Uiryong, oraș situat pe râul Nam, în provincia Gyeongsang. După ce oamenii obișnuiți au părăsit orașul[245] iar un atac japonez era iminent, Gwak a organizat 50 de orășeni. Cu toate acestea, divizia a treia a armatei japoneze a trecut de la Changwon direct spre Songju.[246]. Când Gwak și-a aprovizionat armata din depozitele părăsite ale statului, guvernatorul Kim Su din Gyeongsang a crezut că sunt rebeli și a ordonat ca gruparea să fie destructurată.[247] Când generalul a cerut ajutor de la alți proprietari de pământuri și a trimis un mesaj la rege, guvernatorul a trimis trupe împotriva lui Gwak chiar dacă avea deja destule probleme cu japonezii.[248] Cu toate acestea, un oficial a venit din capitală pentru a ridica trupele din provincie. Deoarece oficialul locuia în apropiere și îl cunoștea pe Gwak, l-a salvat pe acesta și a rezolvat problemele cu guvernatorul.[249]

Gwak Jae-u și-a desfășurat trupele după trestiile înalte, la unirea dintre râurile Nakdong și Nam.[250] Această strategie a împiedicat rupele japoneze să intre ușor în provincia Jeolla unde staționa flota amiralului Yi Sun-sin.[251]

Bătălia de la Uiryong / Chongjin[modificare | modificare sursă]

Divizia a șasea a armatei japoneze condusă de Kobayakawa Takakage se ocupa de cucerirea provinciei Jeolla.[252] Divizia a șasea a mărșeluit spre Songju prin traseul japonez prestabilit. Ei au atacat Geumsan în Chungcheong unde Kobayakawa și-a asigurat baza pentru cucerirea provinciei.[253] Ankokuji Ekei, un fost călugăr budist transformat în general în urma rolului pe care l-a avut în negocierile dintre Mōri Terumoto și  Toyotomi Hideyoshi a condus unitățile din divizia a șasea pentru a ocupa provincia Jeolla. Unitățile au început să mărșăluiască de la Uiryong la Changwon și au ajuns la râul Nam.[254] Cercetașii lui Ankokuji au împlântat metri în locurile unde apa era cea mai mică astfel încât unitățile să traverseze râul pe timp de noapte. Coreenii au mutat metrii în zonele cele mai adânci ale râului.[255] Când japonezii au început să traverseze, trupele lui Gwak Jae-u ia-u prins în ambuscadă, provocândule pierderi grele.[256] În cele din urmă, pentru a avansa în provincia Jeolla, oamenii lui Ankokuji au fost nevoiți să meargă spre nord prin apropierea cetăților cucerite de japonezi, ocolind zonele nesigure.[257] La Kaenyong, Ankokuji și-a fixat ca următoarea țintă Gochang-ul pe care dorea să îl cucerească cu ajutorul lui Kobayakawa Takakage.[258] Cu toate acestea, întreaga campanie Jeolla a fost abandonată atunci când Kim Myeon și trupele sale au prins în ambuscadă armata lui Ankokuji trăgând cu săgeți de pe pozițile lor ascunse în munți.[259]

Coaliția Jeolla și bătălia de la Yongjin[modificare | modificare sursă]

Trupele japoneze avansaseră la Hanseong (azi Seoul). Yi Kwang, guvernatorul din Jeolla a dorit să verifice progresul japonezilor și a pornit cu armata sa spre capitală.[260] Când a aflat că orașul fusese deja cucerit, guvernatorul și-a retras armata.[261] Mulți voluntari s-au alăturat armatei lui Yi Kwang iar numărul aceesteia a crescut la 50.000. Guvernatorul Yi Kwang și comandanții voluntarilor au hotărât să recucerească capitala și au condus forțele reunite la nord de Suwon (42 km/ 26 mile la sud de Hanseong).[262] La 4 iunie, o avangardă de 1900 de soldați au încercat să ocupe cetatea de la Yong-in (în apropiere de Hanseong) dar cei 600 de apărători japonezi conduși de Wakizaka Yasuharu au evitat o luptă cu coreenii până în 5 iunie când principalele trupe japoneze au venit să apere cetatea.[263][264] Trupele japoneze s-au apărat cu succes împotriva coaliției Jeolla forțându-i pe coreeni să se retragă.[265]

Prima campanie Geumsan[modificare | modificare sursă]

În provincia Gyeongsang, generalul Kwak mobiliza o armată de voluntari. Go Gyeong-Myeong a mobilizat în provincia Jeolla o armată de 6000 de oameni.[266] Comandantul Go a mers să se alieze cu un alt comandant de voluntari care strânsese o armată în provincia Chungchong, dar la trecerea frontierei gintre provincii a auzit că a șasea divizie a armatei japoneze condusă de  Kobayakawa Takakage a plecat din cetatea de munte Geumsan pentru a ataca Jeonju (capitala provinciei Jeolla). Go Gyeong-myeong s-a întors din drum.[267] După ce și-a unit forțele cu generalul Gwak Yong a plecat cu soldații spre Geumsan.[268] Au ajuns acolo la 10 iulie și s-au luptat cu o armată japoneză care se retrăsese după ce fusese înfrântă cu două zile înainte în bătălia de la Ichi (8 iulie).[269]

Asediul de la Jinju (1592)[modificare | modificare sursă]

Jinju (진주) era o fortăreață strategică care apăra provincia Gyeongsang. Comandanții japonezi știau că controlul asupra Jinju le-ar fi oferit accesul la orezăriile din provincie. Prin urmare, Hosokawa Tadaoki a pornit spre Jinju cu o armată mare. Jinju era apărat de Kim Simin (김시민), unul dintre cei mai pricepuți generali coreeni care comanda o garnizoană de 3000 de soldați. Generalul achiziționase recent aproximativ 200 de archebuze noi care erau de aceeași putere cu cele ale japonezilor. Cu ajutorul archebuzelor, tunurilor și mortierelor, coreenii au reușit să îi alunge pe japonezi din provincia Jeolla. Bătălia de la Jinju este considerată una dintre cele mai mari victorii coreene deoarece a oprit japonezii din înaintarea lor în provincia Jeolla.

  • Parte din războiul Imjin
  • Dată: 5-10 octombrie 1592
  • Locație: fortăreața Jinju, Coreea
  • Rezultat: victorie decisivă coreeană
  • Beligeranți: armata japoneză și armata coreeană ajutată de cetățeni
  • Comandanți și lideri: Hosokawa Tadaoki, Hasegawa Hidekazu, Kimura Shigekore, Sinju Naosada, Kazuya Dakenori, Ota Kazuyoshi, Motoshima Matasaburo, Takuchi Yasuke (partea japoneză); Kim Si-min , Gwak Jaeu, Kim Seong-il, Yi Gwang-ak, Seong Su-gyeong, Choi Dak-ryang, Shim Dae-seung, Kim Jun-min, Jeong Gi-ryong, Im Gye-yeong, Choi Gyeong-hoe, Yu Sung-in  (partea coreeană)

Primul asediu de la Jinju (1592) a fost o bătălie care s-a încheiat cu victoria coreenilor.

Jinju era un castel important care apăra provincia Jeolla. Ukita Hideie și Hosokawa Tadaoki s-au înțeles să cucerească Jinju pentru a controla provincia Jeolla și a ataca forțele coreene conduse de Gwak Jae-u care se ascundeau în zonă. Castelul Jinju era deasemenea un loc de unde putea fi capturată multă pradă de război. Ukita trebuia să recucerească Changwon, o mică fortăreață care păzea intrarea în castelul Jinju. Prin urmare, o armată de 30.000 de soldați a fost trimisă să atace Changwon și Jinju.

Yu Sung-in, comandantul de dreapta al provinciei Gyeongsang și-a plasat armata în fața porții castelului Jinju. Generalul Yu Sung-in a cerut permisiunea de a intra în Jinju. Cu toate acestea, archebuzierii japonezi au ajuns din spate întăririle. Kim Si-min a respins cererea în mod inevitabil iar Yu Sung-in a fost de acord în cele din urmă cu decizia acestuia. Întăririle au fost distruse de archebuzierii japonezi.

Japonezii au început să atace tare cetatea. Ei se așteptau la o victorie ușoară dar generalul Kim Si-min lupta cu curaj alături de cei 3.800 de soldați ai săi. Din nou, coreenii au fost depășiți numeric. Kim Si-min achiziționase recent 170 de archebuze la fel ca cele utilizate de japonezi. Kim Si-min instruise bine trupele și crezuse întotdeauna că poate să apere Jinju.

Japonezii au tras și au adus scări pentru a urca pe ziduri. Ei au adus deasemenea și un turn de asediu pentru a lupta mai ușor. Coreenii au contraatacat cu ghiulele de tun, săgeți și gloanțe. Surprins, Hosokawa a încercat o altă metodă de atac prin acoperirea celor care escaladau zidurile cu foc de archebuze. Strategia a fost fără succes deoarece coreenii au ignorat gloanțele continuând să distrugă scările cu pietre și topoare. Atunci când coreenii au început să tragă cu mortierele, japonezii au înregistrat și mai multe pierderi.

După trei zile de lupte, Kim Si-min a fost lovit de un glonț într-o parte a capului și nu a mai putut comanda forțele. Comandanții japonezi au atacat mai puternic, folosinduse de confuzia dintre coreeni. Dar coreenii au luptat în continuare. Soldații japonezi nu reușeau să escaladeze zidurile chiar dacă erau acoperiți cu focuri puternice de archebuze. Soldații coreeni nu erau într-o stare bună deoarece comandantul lor fusese rănit iar muniția era pe terminate.

Gwak Jae-u, unul dintre principalii lideri ai Armatei Drepților a ajuns pe timp de noapte cu o armată dar aceasta era prea mică pentru a apăra Jinju. Gwak a ordonat oamenilor săi să producă zgomot suflând în cornuri. Aproximativ 3000 de luptători au sosit. În această situație, comandanții japonezi au conștientizat pericolul, renunțând la asediu și retrăgându-se.

Armata Drepților era prea mică pentru a apăra Jinju. Totuși, retragerea japonezilor i-a încurajat foarte mult pe coreeni. Prima bătălie de la Jinju, bătălia de la insula Hansan și bătălia de la Haengju sunt considerate unele dintre cele mai importante bătălii ale războiul Imjin.

Intervenția Ming[modificare | modificare sursă]

Coreeneii nu erau capabili să alunge singuri forțele japoneze de pe teritoriul lor. În ciuda diferitelor dificultăți logistice și organizatorii ale armatelor japoneze, coreenii nu au reușit să oprească invazia japoneză fără intervenția unui factor extern, Ming.[270]

Istoricul coreean Yu Song-nyong a afirmat că victoriile marinei coreene au blocat toate strategiile invadatorilor, ,,tăind unul dintre brațele” cu care Japonia dorea să învăluie Coreea, izolând armata lui Konishi Yukinaga de la Pyeongyang și apărând apele apele teritoriale ale Chinei de atacul japonez, astfel încât ,,Armata Celestă” să poată veni pe uscat pentru a ajuta Coreea.[271]

Văzând criza din Joseon, împăratul Wanli din Ming și curtea sa au fost inițial sceptici și confuzi. Ei nu și-au putut explica cum țara care le plătea tribut a putut fi depășită așa repede. Curtea coreeană a ezitat la început și s-a retras spre Pyeongyang fără să ceară ajutor de la chinezi.[272]

Invazia Manchu

După război, Regatul coreean a devenit din ce în ce izolat. Conducătorii săi a încercat să limiteze contactul cu țări străine. În plus, Dinastia Ming a fost slăbită, parțial din cauza războiului din Coreea împotriva Japoniei, care a dus la stabilirea noilor Dinastia Qing. Coreenii au decis sa construiasca frontierele stricte, exercita un control mai mare asupra inter-traficului la frontieră, și să aștepte afară turbulența inițială a răsturnarii dinastiei Manchu de către Ming. Coreea de suferit de pe urma invaziilor de două manciurienii, în 1627 (vezi Prima Invazie Mancuriana in Coreea) și 1637 (vezi A doua Invazie Mancuriana in Coreea). Coreea s-a predat manciurienilor și a devenit un stat vasal al dinastiei Qing.

Ultima perioada Joseon[modificare | modificare sursă]

După invaziile din Manciuria, Joseon au cunoscut o perioadă de aproape 200 de ani de pace. Regele Yeongjo si Regele Jeongjo a condus o renaștere a dinastiei Joseon. Sukjong si fiul sau Yeongjo tried pentru a rezolva problemele cauzate de politica fracțiunii. Politica Tangpyeong a fost de a îngheța în mod eficient litigiile părților ".

Jeongjo aplicat reforme diferite pe parcursul domniei sale, în special de instituire a Kyujanggak, într-o bibliotecă regală, în scopul de a îmbunătăți poziția culturală și politică a Joseon și de a recruta ofițeri supradotați pentru a rula națiunii. Regele Jeongjo condus, de asemenea, inițiative îndrăznețe sociale, deschiderea poziții guvernamentale pentru cei care ar fi fost anterior interzis din cauza statutului lor social. Regele Jeongjo a avut sprijinul multor savanți Silhak, care a sprijinit puterea regală. Domniei regelui Jeongjo lui a văzut, de asemenea, creșterea în continuare și dezvoltare a culturii populare Joseon lui. In 1863 Gojong a luat tronul. Tatal lui, regentul Heungseon Daewongun, a Condus pana la varsta maturitatii lui Gojong. În timpul anii 1860 mijlocul Regent a fost principalul adept al izolaționism și instrumentul de persecutarea catolicilor autohtone și străine, o politică care a dus direct la Campania franceza impotriva Coreei, 1866. The early years of his rule also witnessed a large effort to restore the largely dilapidated Palatul Gyeongbok, scaunul de autoritatea regala. Pe durata domniei lui Heungseon Daewongun, politica fracționiste și puterea deținută de Kim Andong clanul dispărut complet. În 1871, forțele americane și coreene s-au ciocnit într-o încercare SUA, la "diplomația canonierelor" următoarele IncidentuGeneral Sherman l in 1866.

In 1873, regele Gojong a anunțat preluarea lui de regulă regale. Cu pensionare ulterioare de Heungseon Daewongun, viitorul Regina Min (n mai târziu EImparateasa Myeongseong) obtinut controlul complet asupra instanța de ei, introducerea familia ei în funcții de înaltă instanță.

Decline[modificare | modificare sursă]

Japonia, dupa Instaurarea Perioadei Meiji, Achiziționat tehnologie militare occidentale, și a forțat să semneze Joseon Tratatul de la Ganghwa in 1876, Deschiderea a trei porturi comerciale și de acordare a extrateritorialitatea japonez.

Multi coreeni au disprețuit influențe japoneze și străine asupra terenurilor lor și a statului corupt opresiv al dinastiei Joseon.In 1894, Revolutia taranilor Donghak agricultori se ridica văzut într-o rebeliune în masă, cu liderul țărănist Jeon Bong-jun a învins forțele locale de conducător Jo Byong-decalaj in batalia de la Go-bu pe 11 ianuarie 1894; după luptă, proprietățile Jo au fost înmânate la țărani. Până în mai, armata țăranilor a ajuns la Jeonju, sguvernul cerand ajutor pentru orpirea revoltei de la chinezii Qing . Qing trimite 3000 trupe și rebelii negociat un armistițiu, dar japonezii au considerat că prezența Qing o amenințare și a trimis trupe în 8000 de propria lor, sechestrarea Palatul Regal din Seul și instalarea unui guvern pro-japonez data de 8 iunie 1894. Acest escaladat în curând Primul razboi sino-japonez (1894–1895) intre Japonia si China , luptat în mare măsură în Coreea. Imparateasa Myeongseong a încercat să contracara interferențe japoneze în Coreea și a fost în considerare de cotitură în Rusia sau China, pentru sprijin. În 1895, Imparateasa Myeongseong (referred to as "Queen Min"A fost asasinat de agenții japonezi.

Ministrul japonez de Coreea, Miura Goro, orchestrat complotul împotriva ei. Un grup de agenți japoneză, împreună cu Armata Hullyeondae si Imparateasa Myeongseong a fost ucisa și trupul ei profanat în aripa de nord a palatului.

Qing a recunoscut înfrângerea în Tratatul de la Shimonoseki (17 Aprilie 1895), care a garantat în mod oficial independența Coreei din China. Acesta a fost un pas spre Japonia câștigă hegemonia in Korea.Instanța Joseon, presat de uzurpare de la puteri mai mari, a simțit nevoia de a consolida național de integritate și a declarat Imperiul Coreean in 1897. Emperor Gojong și-a asumat titlul de împărat, în scopul de a-și afirma independența Coreei. În plus, alte puteri străine au fost solicitate pentru tehnologii militare, în special Rusia, sa se apere japonez. Punct de vedere tehnic, 1897 marchează sfârșitul perioadei de Joseon, ca denumirea oficială a imperiului a fost schimbat, cu toate acestea dinastiei Joseon ar domni încă, deși perturbate de către Japonia și Rusia.

Într-o serie de manevre complicate și contra-manevre, Japonia împins înapoi flota rusa la Batalia de laPort Arthur in 1905. Odată cu încheierea in 1904–1905 a Războiul ruso-japonez cu Tratatul de la Portsmouth, drumul a fost deschis pentru Japonia pentru a prelua controlul de Coreea. După semnarea Tratatul Protectoratului in 1905, Coreea devine un protectorat japonez. Itō Hirobumi a fost primul Rezident General al Coreea, deși el a fost asasinat de către activitaul pentru independenta coreeana An Jung-geun in 1909 in statia de tren din Harbin. In 1910, deși coreenii s-au opus mult anexarea, Imperiul Japonez anexeaza Coreea cu forta.

Guvernare[modificare | modificare sursă]

Joseon Dinastia a fost o monarhie extrem de centralizata și neo-confucianist cum codificată prin Gyeongguk daejeon, un fel de constituție.

Regele[modificare | modificare sursă]

Regele a avut autoritatea absolută, dar puterea lui reală variat, cu circumstanțele politice. El a fost obligat prin tradiție, precedentele stabilite de regi mai devreme, Gyeongguk daejeon, Și de învățăturile confucianiste.Împăratul a poruncit loialitate absolută din partea oficialilor lui și subiecte, dar oficialii au fost, de asemenea, de așteptat pentru a convinge pe rege să calea cea dreaptă în cazul în care acesta din urmă a fost gandit pentru a fi confundate.Dezastrelor naturale s-au gandit sa fie din cauza deficiențelor regelui, și, prin urmare, Joseon regii au fost foarte sensibile la împlinirea lor. Atunci când a existat secetă severă sau o serie de dezastre, regele de multe ori a căutat în mod oficial critici atât din partea funcționarilor și ale cetățenilor, și tot ce a spus sau scris au fost protejate de la urmărirea penală, în astfel de cazuri (deși au existat câteva excepții).

Oficialii[modificare | modificare sursă]

Oficialii guvernamentali s-au clasat în 18 nivele, variind de la primul rang senior (정1품) în jos pentru a rang junior nouă (종9품) în funcție de vechime și de promovare, care a fost realizată prin decret regal pe baza examinării sau de recomandare. Oficialii de la primul rang senior la rang superior treia purtau robe roșii în timp ce cei din rangul junior treilea la rang junior sasea purtau albastru și cele de mai jos purtau robe verde.[273]

Aici, un oficial guvernamental se refera la care au ocupat un tip de birou care a dat titularului său un yangban Starea - semi-nobilimea ereditară, care a fost eficace pentru trei generații. În scopul de a deveni un astfel de funcționar, unul a trebuit să treacă o serie de examenele gwageo. Au existat trei tipuri de examene gwageo - literar, miliitary, și diverse, printre care traseul literar a fost cea mai prestigioase. (Multe dintre posturile-cheie, inclusiv toate Censoratele , posturi deschise numai funcționarilor care a avansat prin examen literar.) În caz de traseu literar, a existat o serie de patru teste, toate dintre care unul a trebuit să treacă pentru a se califica pentru a deveni un oficial. 33 candidați care au fost aleși în acest mod a luat examenul final în fața regelui pentru o plasare. Candidatul cu cel mai mare scor a fost numit într-o poziție de rang inferior 6 (un salt de șase grade). Doi candidați cu următoarele două cele mai mari note au fost numiți într-o poziție de rang junior saptea. Șapte candidați cu scoruri următoarea cea mai mare au fost atribuite la rang junior opta în timp ce restul de 23 candidați s-au dat nouă rang junior, cel mai mic de 18 grade.

Oficialii de rang înalt primul, primul rang junior, și două rang superior au fost abordate cu onorificul "dae-gam" (대감) în timp ce cele de rang juniori 2 si locul 3 senior au fost abordate cu onorificul "yeong-gam" (영감). Acești oficiali roșu-îmbrăcat, denumite colectiv "dangsanggwan " (당상관), au luat parte la a decide politicile guvernamentale prin participarea la reuniunile cabinetului. Restul funcționarilor clasate au fost numite "danghagwan" (당하관).

Guvernarea Centrala[modificare | modificare sursă]

Consiliul De stat[modificare | modificare sursă]

Consiliul de stat (Uijeongbu•의정부) a fost cel mai mare organ deliberativ, însă a cărui putere a scăzut pe parcursul a dinastiei. Șeful consilierul de stat (Yeonguijeong•영의정), Stânga consilierul de stat (Jwauijeong•좌의정), și la dreapta consilierul de stat (Uuijeong•우의정) au fost cel mai înalt rang oficialii din guvernul (Toate cele trei au fost de primul rang senior). Ei au fost asistați de către ministrul de Stânga (Jwachanseong•좌찬성) si ministrul de dreapta (Uichangseong•우찬성), Ambele din primul rang junior, și șapte oficiali de rang inferior. Puterea a Consiliului de Stat a fost invers proporțională cu puterea regelui. Au fost perioade cand controlau direct Cele 6 Ministere, organul executiv al guvernului Joseon, dar în primul rând a servit în rol consultativ în conformitate cu regi puternici. Consilierii de stat a servit în mai multe poziții alte concomitent.

6 ministere[modificare | modificare sursă]

6 ministere (Yukjo•육조) compun organul executiv. Fiecare ministru (Paanseo•판서) a fost de rang senior doilea și a fost asistată de ministru adjunct (Champaan • 참판), care a fost de rang junior două. Ministerul de personal a fost biroul cel mai înalt de șase ministere. Deoarece influența Consiliului de Stat scazut in timp, ministru al personalului a fost de multe ori șeful de facto de miniștri. Șase ministere să includă în ordinea vechimii în:

    • Ministerul de personal (Ijo • 이조) - a fost în primul rând interesat de numire a funcționarilor
    • Ministerul Taxaton (Hojo • 호조) - fiscalitate, finanțe, recensământul, agricultura, și a unor politici funciare
    • Ministerul Riturile (Yejo • 예조) - ritualuri, cultură, diplomație, gwageo examen
    • Ministerul Apărării (Byeongjo • 병조) - afacerile militare
    • Ministerul de Justiție (Hyeongjo • 형조) - administrarea de drept, sclavie, pedepse
    • Ministerul Lucrărilor (Gongjo • 공조) - industrie, lucrări publice, de fabricație, exploatare

3 oficii[modificare | modificare sursă]

3 oficii, or Samsa (삼사), este un nume colectiv pentru t3 birouri, care a functionat ca major de organe de presă și a controalelor prevăzute și echilibrul pe rege și funcționarii. În timp ce modelat după sistemul chinez, ei au jucat un rol mult mai proeminent în guvern Joseon decat omologii lor chinezi. În rolul lor, ca organ de presă, că nu are autoritatea de a decide sau real pună în aplicare politici, dar a avut voce influentă în dezbatere a urmat. Funcționarii care au slujit în aceste birouri tendinta de a fi mai tineri și de rang inferior în comparație cu alte birouri, dar a avut reputație academică puternic și sa bucurat de privilegii speciale și de mare prestigiu (De exemplu, cenzorilor li sa permis să bea în timpul orelor de lucru datorită funcției lor de a critica rege). Pentru a fi numiți, ei au trecut prin analiză mai aprofundată de caracter și de mediul familial. Trei birouri, cu condiția ca cea mai rapidă cale de promovare în posturi înalte și a fost aproape o cerință pentru a deveni un consilier de stat .** Biroul de Inspector General (Saheonbu • 사헌부) - Este monitorizat administrației publice și funcționarilor de la fiecare nivel în guvernele centrale și locale, atât pentru corupție, abuzurile, sau ineficiența. Acesta a fost, de asemenea, responsabil de promovarea moralității publice și vamale confucianiste și redresarea nemulțumirile populației. Acesta era condus de Inspector General (Daesaheon • 대사헌), o poziție de rang junior 2, care a supervizat 30 funcționari în mare măsură independente.

    • Oficiul pentrude Cenzori (Saganwon • 사간원) - funcția de șef al ei a fost de a protesta cu regele dacă a existat acțiune greșită sau necorespunzătoare sau de politică. Decrete importante ale regelui au fost mai întâi revizuite de cenzori, care ar putea cere să-i retragă dacă judecat necorespunzătoare. Aceasta a emis, de asemenea, opiniile cu privire la starea generală a afacerilor. Acesta a fost format din cinci funcționari, condusă de șeful Cenzor (Daesagan • 대사간), de rang superior 3.

În timp ce accentul principal pentru Office de Inspector General este oficiali guvernamentali și Oficiul de Cenzori este axat pe rege, doua birouri efectuate de multe ori funcții reciproc, și acolo a fost mult mai suprapun. Împreună, ele au fost numite "Yangsa," (양사), ceea ce înseamnă literalmente "Ambele birouri," de multe ori și a lucrat în comun în special atunci când au încercat să revină asupra deciziei regelui.

    • Oficiul pentru consilierilor speciali (Hongmoongwan • 홍문관) - A supervizat Bibliotecii Regale si a servit ca institut de cercetare pentru a studia filosofia confucianistă și răspunde la întrebările regelui. Funcționarii săi au luat parte la lecțiile de zi cu zi numitgyeongyeon(경연), în care au discutat despre istoria și filosofia confucianiste cu regele. Deoarece aceste discuții au dus deseori la comentariu cu privire la chestiuni politice de actualitate, reprezentanții săi oficiali au avut o influență semnificativă în calitate de consilieri. Acesta a fost condus de șef Academic (Daejehak • 대제학), un post part-time de rang superior care au servit două în același timp în alt post de mare (cum ar fi în Consiliului de Stat), și adjunct șef Academic (Bujehak • 부제학), un full-time post de rang superior treilea care a fugit, de fapt, birou. Nu a fost un mare prestigiu atașat de a fi Academic șef în această societate profund confucianiste. (Biroul a fost înființat pentru a înlocui Sala de vrednicii (Jiphyeonjeon•집현전) după ce acesta din urmă a fost eliminat de către Sejo în urma celor 6 ministri martirizati.)

Alte Oficii[modificare | modificare sursă]

Birourile majore includ următoarele:

    • Secretariatul Regal (Seungjeongwon • 승정원) a servit ca o legătură între rege și șase ministere. Au fost 6 secretari regali (승지), câte unul pentru fiecare minister, și toți au fost de rang 3 superior . Rolul lor principal a fost să treacă jos decret regal la ministere și să depună petiții din partea oficialilor și populației la rege, dar au recomandat, de asemenea, pe rege și a servit în poziții-cheie aproape de rege. În special, Secretarul Regal Șef (도승지), o legătură la Ministerul de personal, a servit pe rege în cel mai apropiat apropierea de toate limbile oficiale ale guvernului și sa bucurat de multe ori o mare putere, care a fost derivat din favoarea regelui. Hong Guk-yeong (în timpul domniei lui Jeongjo ) și Han Myeong-hwe (în timpul Sejo) sunt câteva exemple de secretari șef regali, care au fost oficial cei mai puternici din timpul lor.
    • Biroul capitalei (Hanseungbu • 한성부) a fost însărcinat cu exploatarea capitalei'Hanyang' , azi Seul. Acesta a fost condus de Paanyoon'(판윤), de două rangul doi senior echivalentul a primarului de astăzi de Seul.
    • Biroul Regal de Investigatii (Euigeumbu • 의금부) a fost un organ de anchetă și de executare sub controlul direct al regelui. Aceasta mai ales tratate cu trădare și alte cazuri grave care în cauză rege și familia regală și a servit pentru a aresta, investiga, închisoare, și să efectueze Exemple împotriva infractorii suspectați, care au fost de multe ori oficialii guvernamentali.
    • Biroul de Arhiva(Chunchugwan • 춘추관) - funcționari scriau, compilau, și întrețineau înregistrările istorice. Acesta era condus de consilieri de stat, și multe posturi au fost organizate de către funcționarii repartizați în alte birouri concomitent. Au fost opt istoriografii a cărui funcție a fost unic pentru a înregistra ședințele de istorie.
    • Seonggyungwan sau Academia Regală(성균관) - Academia a servit pentru a pregăti viitorul oficiali ai guvernului. Cei care au trecut de primele două etape ale gwageo examene (examen literar) au fost admise la Seonggyungwan. Clase de mărime a fost, de obicei, 200 de studenți, care a trăit în sala de rezidențiat și a urmat de rutină stricte și regulamentul școlii. (. Școlarizare, cazare și masă au fost furnizate de către guvern) De asemenea, a servit ca altar de stat pentru confucianismși înțelepții coreeană confucianiste. Opiniile studenților privind politicile guvernamentale, în special declarații colective și demonstrații, ar putea fi influent ca ei au reprezentat consesus proaspătă și necorupt de cercetători tineri. Funcționarul responsabil a fost Daesaseong (대사성), de rang superior 3, și 36 de alți oficiali, inclusiv cele de la alte birouri au fost implicate în stare de funcționare academie.

Guvernare locala[modificare | modificare sursă]

Oficialii de rang înalt au fost trimise de la guvernul central. Uneori, un inspector al Secretului Regal (Amhaeng-eosa • 암행 어사) a fost numit de către rege să călătorească incognito și să monitorizeze oficialii din provincie. Acești inspectori sub acoperire au fost, în general, tineri funcționari de rang inferior, dar a fost investit cu autoritatea regala de a demite funcționari corupți.

    • Provincii (Do•도) - Au fost opt provincie, fiecare dintre care a fost guvernată de guvernator (Gwanchalsa•관찰사), o poziție de rang junior al 2lea.
    • Bu (부) - birouri administrative responsabile de marile orașe din provincie. Fiecare bu a fost condus de Buyoon (부윤), care a fost echivalent cu guvernator în rang.
    • Mok (목) - Au fost douăzeci moks, care au stat la județe mare numit "ju" (주). Ei au fost conduse de moksa (목사), de rang superior treia.
    • Județ (Gun • 군) - Au fost optzeci de județe din Joseon, fiecare reglementate de Gunsu (군수), un rang patrulea junior.
    • Hyeon (현) - hyeons mari au fost reglementate de Hyeongryeong (현령) de rang inferior în timp ce cincea hyeons mai mici au fost reglementate de Hyeonggam (현감) de rang junior 6-a.

Impartire administrativa[modificare | modificare sursă]

In timpul de cele mai multe dinastiei Joseon, Coreea a fost împărțită în 8 provincii (do; 도; 道). Granițele opt provincii "a rămas neschimbată timp de aproape cinci secole 1413 - 1895, și a format o paradigmă geografic care este încă reflectată astăzi în diviziunile Peninsula Coreeană administrative, dialecte, și distincții regionale.Numele tuturor opt provincii sunt păstrează și astăzi, într-o formă sau alta.

Societatea[modificare | modificare sursă]

Structura sociala si a populatiei[modificare | modificare sursă]

Populația de Joseon Coreea este controversată. Guvernul înregistrările de gospodării sunt considerate irelevante, în această perioadă.[274] Un estimare recentă dă 6 milioane de la începutul dinastiei în 1392, în creștere neregulat la un vârf de cat mai multe de 18 de milioane până în aproximativ 1750. Între 1810 și 1850, populația a scăzut cu aproximativ 10% și a rămas stabil. De la inceputul secolului 20, la închiderea al dinastiei Joseon, speranța medie de viață pentru bărbați coreean a fost de 24, iar pentru femele 26 yearsbefore introducerea medicinei moderne la inceputul anilor 1900 speranța medie de viață pentru coreeni au fost doar 24 pentru bărbați și 26 pentru femei. "

Joseon Coreea a instalat un sistem centralizat, administrativ controlat de intelectuali care studiau confucianismul, care au fost numite Yangban. Până la sfârșitul secolului al optsprezecelea, yangban a dobândit cele mai multe dintre trasaturile de o nobilime ereditara cu excepția faptului că starea sa bazat pe un amestec unic de poziție familie, gwageo examinările pentru învățarea confucianiste, precum și un serviciu de sistem civil.Familiei unui yangban care nu au reușit să devină un oficial guvernamental pentru a treia generație pierdut statutul lor yangban și a devenit popor. Pentru cea mai mare parte, singura cale de a deveni un oficial al guvernului a fost să treacă o serie de examene gwageo (One a trebuit să treacă "mai mică gwageo" examen (소과), în ambele de două etape, pentru a beneficia de o mai mare gwageo examen, care din nou una a trebuit să treci în ambele două etape pentru a deveni un oficial al guvernului) yangban și rege., într-un echilibru greu, controlate de administrația centrală și instituțiile militare. Proporția de yangban să fi ajuns la fel de mare ca 30% până în 1800, deși au existat variații considerabile locale.

Un alt 30-40% din populație erau sclavi ( Nobi ), "low-născuți" ( cheonmin ) sau de neatins (Baekjeong ). Sclavia a fost ereditară, precum și o formă de pedeapsă legală. Nu a fost o clasă sclav cu atât sclavi de guvern și în proprietate privată, iar guvernul a dat ocazional sclavi la cetățeni de rang superior. Sclavi cu capital integral privat ar putea fi mostenita ca proprietate personală. În timpul recolte slabe, multe sangmin oamenii vor deveni sclavii voluntar, în scopul de a supraviețui În timpul dinastiei Joseon aproximativ 30% la 40% din populația coreean a constat în sclavi. Privare de sclavi ar putea cumpăra libertatea lor. Multe din restul de 40-50% din populație au fost cu siguranță fermieri Având în vedere mărimea populației, se poate ca o persoană tipic a avut mai mult de un rol. Cele mai multe agricultura a fost, în orice caz, nu comercial, de subzistență. În plus față de generarea de venituri suplimentare, o anumită cantitate de dexteritate ocupațională, pot fi necesare pentru a evita cele mai grave efecte ale unui sistem fiscal de multe ori grele și corupte.

La sfârșitul anilor Joseon, idealurile confucianiste de decență și "pietatea filială", treptat, a ajuns să fie asimilată cu o respectarea strictă într-o ierarhie socială complexă, cu multe gradatii fine. Până la începutul secolului 18 critic social Yi Junghwan (1690-1756) sa plâns că sarcastic "Cu atât de multe diferite ranguri și grade de separare de oameni din una de alta, oamenii nu tind să aibă un cerc foarte mare de prieteni."[275] Dar, chiar ca a scris Yi, deosebirile sociale informale de la începutul anilor Joseon au fost consolidate printr-o discriminare juridice, cum ar fi legea somptuar reglementarea rochia de diferite grupuri sociale , și legi care limitează moștenire și proprietății de către femei.

Cu toate acestea, aceste legi să fi fost anunțate tocmai pentru că mobilitatea socială a fost în creștere, în special în timpul începutul secolului al prosper despre 1710. Ierarhia inițială socială a dinastiei Joseon a fost dezvoltat pe baza ierarhiei sociale a erei Goryeo. In secolele patrusprezecea la saisprezecelea, această ierarhie a fost strict și stabilă. Din moment ce oportunități economice pentru a schimba statutul de s-au limitat, nici o lege nu a fost nevoie. La sfârșitul anilor 17 al 19-lea secole, cu toate acestea, grupurile comerciale noi a apărut, iar sistemul de clasă cel vechi a fost extrem de slăbit. Mai ales, populația Daegu regiunii Yangban de clasă era de așteptat să ajungă la aproape 70 la sută în 1858.

n 1801, Guvernul deținute de sclavi au fost emancipați, și instituția treptat, sa stins în următorul secol. Instituția a fost complet eliminat ca parte a unui plan social în Reforma Gabo din 1894.

Cultura[modificare | modificare sursă]

Dinastiei Joseon a prezidat două perioade de creștere culturală mare, în cursul căreia Joseon cultura a creat primul ceremonia ceaiului coreean, grădină coreeană , și ample lucrări istorice.Dinastia regale a construit, de asemenea, mai multe cetati, palate.

Haine[modificare | modificare sursă]

În dinastiei Joseon, jeogori de femei hanbok a devenit treptat strânse și scurtat. In secolul al 16-lea, a fost jeogori umflat si a ajuns sub talie, dar până la sfârșitul anului Joseon dinastiei în secolul 19, jeogori a fost scurtat, până la punctul că nu acoperă sânii, astfel încât o altă bucată de pânză (heoritti") a fost folosit pentru a le acoperi. La sfârșitul secolului al 19-lea, Daewon-gun a introdus Magoja, un sacou in stil Manchu, în Coreea, care este adesea purtat cu hanbok la această zi. China a fost plin-ocolit și jeogori a fost scurt și strâns în ultima perioadă Joseon. Plenitudine în fusta a fost subliniat în jurul șoldurilor. Mulți s-au purtat lenjerie sub chima, cum ar fi darisokgot, soksokgot, dansokgot, și gojengi pentru a realiza o silueta dorită. Deoarece jeogori a fost atât de scurt a devenit naturale, pentru a expune heorittisauheorimari care a funcționat ca un corset.Pânză albă expuse în cadrul jeogori din imagine este heoritti.

Clasele de sus a purtat hanbok a strâns țesute ramie cârpă sau alte materiale de înaltă calitate ușoare în vreme caldă și de mătăsuri și simplu model restul anului. Oamenii de rând s-au limitat prin lege, precum și resurse pentru bumbac în cel mai bun.Clasele de sus a purtat o varietate de culori, desi culori strălucitoare, în general, au fost purtate de către copii și de fete si culori estompate de varsta mijlocie barbati si femei. Oamenii de rând s-au limitat prin lege la haine de zi cu zi de alb, dar pentru ocazii speciale pe care le purtau nuante de roz pal mat, verde deschis, gri, și cărbune. Formal, atunci când oamenii coreeană a mers în aer liber, au fost obligate să poarte paltoane cunoscut sub numele dedurumagi care ajunge la genunchi.

Pictura[modificare | modificare sursă]

Mid-dinastiei Joseon stiluri de pictura sa miscat spre a crescut realism. Un stil de peisaje picturii naționale numite "imagine fidelă" a început - trecerea de la stilul tradițională chineză de peisaje idealizate generale de locuri particulare exact prestate. Deși nu fotografice, stilul academic a fost suficient să se stabilească și sprijinite ca un stil standardizat in pictura coreeană.

Mijlocul anilor Joseon dinastiei este considerat epoca de aur a picturii coreene. Aceasta coincide cu șoc ale colapsului legăturilor dinastiei Ming, cu împărații Manchu de aderare în China, și forțând a artiștilor coreene de a construi noi modele artistice bazează pe o căutare interioară, pentru subiecte particulare coreeană. În acest timp, China a încetat să mai aibă de pre-eminent influență, coreeană arta a luat cursul propriu, și a devenit din ce în ce distinctiv pictura tradițională chineză.

Architectura[modificare | modificare sursă]

Istoria Joseon arhitectura ar fi descrisă în trei perioade de la începutul, mijlocul și sfârșitul perioadei, în conformitate cu dezvoltarea cultural și arhitectural. În perioada timpurie, arhitectura sa dezvoltat ca o succesiune de la moștenirea culturală a dinastiei anterioare cu noile principii politice directoare ale confucianismului, care a avut loc de budism.

Prin influența confucianismului, un gust rafinat aristocratică din epoca anterioară a fost înlocuit cu caracteristicile de o frumusețe nesofisticată, simplă și umilă, cu calitățile de commonness și statornicie.Intercolumnar set sistem de suporturi a fost folosit în construirea cel mai important edificiu la fața locului.Columnar set de sistem suport și sistemul de placuta eclectic, care constă din elemente arhitecturale din ambele coloane și sisteme de intercolumnar, au fost, de asemenea, folosite pentru temple si alte cladiri importante. În perioada dinastiei Joseon, arhitectura coreeană dezvoltate în continuare, cu o voință unică de a manifesta expresia de idei și valori ale perioadei.

Dispersie sistem de suporturi, elementele structural și vizual importante ale clădirilor, au fost dezvoltate pentru a urmări funcție structurală și pentru a exprima frumusetea unica formală a arhitecturii coreene. Ornamente arhitecturale și conotație simbolică lor au avut mai multe varietate și bogăție. Arhitectii din perioada destinat să exprime o voință puternică pentru a forma un stil indigene din arhitectură, și a încercat să utilizeze elemente decorative de toate tipurile. Acest lucru realizat un fel de calitate simfonice cu metodele de organizare arhitectural prin contrast puternic de lumină și întuneric, de simplitate și complexitate, și apoi în cele din urmă a ajuns la punctul culminant definită de ingeniozitate arhitecturale. Această tendință de exprimare arhitecturale din perioada mai târziu s-ar putea aminti ne impresiile oarecum similare din Vest baroc și rococo ]</ref> Honcheonsigye este un ceas astronomic creat de Song I-yeong în 1669. Ceasul are o sfera armillary, cu un diametru de 40 cm. Sfera este activat printr-un mecanism de ceas de lucru, care arată poziția de obiecte cerești la un moment dat.

Kangnido, O hartă coreean-a făcut din lumea a fost creată în 1402 de către Kim Sa-hyeong (김사형, 金士衡), Yi Mu (이무, 李茂) and Yi Hoe (이회, 李撓). Harta a fost creată în al doilea an al domniei lui Taejong de Joseon. Harta a fost confectionat prin combinarea hărți chineză, coreeană și japoneză. Prima vesta balistice, Myunjebaegab, a fost inventat în Joseon Coreea în 1860 la scurt timp după Campania Franceza in josen. Heungseon Daewongun comandat de dezvoltare a anti-glont armura, din cauza amenințărilor în creștere de la armatele occidentale. Kim Gi-Doo și Gang Yoon a constatat că bumbac ar putea proteja impotriva gloanțe dacă suficient de groase, concepute și veste anti-glont din 30 de straturi de bumbac.Veste au fost folosite în luptă în timpul Expedita Sua in Coreea, în cazul în care US Navy atacat Ganghwa în 1871. Armata SUA capturat unul dintre veste și a luat-o în Statele Unite, unde a fost păstrată la Muzeul Smithsonian până în 2007.Vesta de atunci a fost trimis înapoi la Coreea și este în prezent pe prezentarea către public.

Economie[modificare | modificare sursă]

Comert[modificare | modificare sursă]

În timpul dinastiei Goryeo, Coreea a avut o relație comercială sănătoasă cu arabii , japonezii, chinezii, și Manchurienii. Un exemplu de port prosper, comerțul internațional este Pyongnam. Coreenii au oferit bijuterii, ginseng, mătase, și porțelan, renumit celebru în întreaga lume. Dar, în timpul dinastiei Joseon, confucianismul a fost adoptat ca filozofie națională, și, în procesul de eliminare a anumitor convingeri, portelanurile Cheongja au fost înlocuite cu portelanurile albe Baekja, care a pierdut favoarea chinezi și arabi. De asemenea, Comertului a devenit tot mai restrânse în această perioadă, în scopul de a promova agricultura. În afară de aceasta, cererea constantă chineză pentru tribut împins politica coreean de a stopa pentru a produce diferite elemente de lux element (de exemplu aur, argint), iar importul numai sumele necesare din Japonia

Ultima Familie imperiala[modificare | modificare sursă]

După anexarea de Coreea de Japonia în 1910, prinți și prințese ale Familiei Imperiale au fost forțați să plece în Japonia pentru a fi re-educat și căsătorit.Moștenitorul tronului, Primtul Imperial Uimin, s-a casatorit cuPrintesa Yi Bang-ja née Nashimoto, și a avut doi fii, Princes Yi Jin și Yi Gu. fratelui sau mai mare, Imperial Prince Ui a avut doisprezece fii și fiice de la nouă soții și concubine diferite. Prințul moștenitor a pierdut statutul său în Japonia, la sfârșitul al doilea război mondial și sa întors în Coreea în 1963, după o invitație de Guvern Republican. El a suferit un accident vascular cerebral ca avionul său a aterizat în Seul și a fost dus de urgenta la un spital. El niciodată nu a revenit și a murit în 1970. Fratele său, Prințul Imperial Ui a murit în 1955 și poporul coreean a considerat în mod oficial acest lucru să fie sfârșitul liniei Regale.

În prezent Princtul Yi Seok este unul din cei 2 pretendenti la tronul abolit al tarii (monarhia a fost abolită în 1910 de către Japonia și în urma înfrângerii Japoniei în al doilea război mondial, Coreea de Nord a fost organizat ca un regim comunist și Coreea de Sud a fost organizată ca o republică). Prince Yi Seok este un fiu al lui , Imperial Prince Ui al cincilea fiu de Gojong Coreea și în prezent, un profesor de istorie la Jeonju University in Coreea de sud

În plus, mulți descendenți trăiesc pe întreg teritoriul Statele Unite, Canada și Brazilia, având în decontate în altă parte, în afara de Coreea.

Astazi, multe dintre morminte descendenții există încă pe vârful muntelui în Yangju. În conformitate cu pedigree scris pe piatra funerara, se crede ca acestea sunt descendenții din marele rege al Joseon, Seongjeong (conducator 9 Joseon Dinastia). Acesta a fost descoperit faptul că acest munte apartine membru al familiei regale numit Yi Won (născut în 1958). Casa Regala Yi

Familia Imperiala[modificare | modificare sursă]

Titluri si stiluri[modificare | modificare sursă]

Perioada regatului[modificare | modificare sursă]

  • Rege (王 왕 wang), cu stilurile Inaltimea sa (殿下 전하 jeonha) sau , incorrect sau comun, Inaltimea sa regala (媽媽 마마 mamaInainte de stilul "jeon ha" erau folosite multe varietati al tilului de rege. Nume nativ, cum ar fi "naratnim" (나랏님) si "Imgeum" (임금) erau utilizate colocvial. Pentru a se referi la fostul rege se folosea Mare Rege Predecesor (先大王 선대왕 seondaewang) ori Mare Rege (大王 대왕 daewang); pentru trimișii străini titlul utilizat era Regele statului (國王 국왕 gugwang); și pentru cele în instanță care avea nevoie să menționezi în afara regelui prezența sa,și, astfel, mai mult o formalitate a fost necesară în abordarea monarh, titlul a fost Rege curent (今上 금상 geum-sang),Suveran (主上 주상 jusang or 上監 상감 sanggam), sau Marele Palat (大殿 대전 daejeon). Stilul a rămas aceeași pentru toate titlurile, cu excepția de regine matroană și regi relativ puțini, care au abdicat, care pur și simplu adresat sau menționate rege fără a utiliza stilul lui.
  • Regina consoarta (王妃 왕비 wangbi), cu situl Inaltimea sa Regala’’(媽媽 마마 mama). Titlul utilizat in limbajul curtii era Palatul Central (中宮殿 중궁전 junggungjeon or 中殿 중전 jungjeon). Reginele Consoarte care a rămas căsătorit cu regele până la moartea lor s-au dat un titlu, în general, constând din două Hanja în față și sufixul cutumiar Regina (王后 왕후 wanghu) in spate.
  • Rege formal (上王 상왕 sangwang), rege care a abdicat voluntary in favoare fiullui sau. Ei au rămas cu influente puternice sau chiar prin anii rămași din viața lor.Stilurile Inaltimea sa ' (殿下 전하 jeonha) sau mai putin frecvent , Inaltimea sa regala (媽媽 마마 mama) Au fost folosite.
  • Regina Vaduva (大妃 대비 daebi, Operatorul tradițional actual al mamei tronul lui, cu stilul de Alteța Sa Regală'(妈妈 마마mama). Regina văduvă exercitat de multe ori o mare influență asupra influența regelui prin regentele lor, care a avut loc atunci când regele era prea tânăr să se pronunțe în nume propriu, sau pur și simplu, prin rolul lor de mama sau chiar o rudă de conducere de sex feminin a monarhului

.* ‘’’Mare Rege Formal’’’(太上王 태상왕 taesangwang), un rege a abdicat a căror renunțării la putere precede pe cel al altui fostul rege. Stilul deMajestății Sale(殿下 전하 jeonha) sau, mai puțin frecvent, dar totusi destul de frecvent, Alteța Sa Regală'(妈妈 마마 m-ma) a fost folosit.* Royal Queen Dowager (王大妃 왕대비 wangdaebi), a former consort preceding the least senior queen dowager or current king's aunt or grandmother, with the style of Her Royal Highness (媽媽 마마 mama).

  • Marea Regina Vaduva (大王大妃 대왕대비 daewangdaebi), o consoarta senior formala in timpul a 2 regi sau strabunica actualului rege cu stilul Altesa Sa regala (媽媽 마마 mama).
  • Marele Prinț intern (大院君 대원군 daewongun), tatăl unui rege care a fost în măsură să ia tronul însuși ca el nu a făcut parte din generația următoare celei în exercițiu ultima tronului (regii, care sunt onorate la Jongmyo regal Altar trebuie să fie senior generație-înțelept pentru actualul curent pentru a aduce un omagiu acolo). Au existat cazuri când prinții mare acționat în calitate de șef al regenților pentru fiii lor, ultima persoana care să facă acest lucru a fost Heungseon

.* Marele Prințesa consoarta intern (府大夫人 부대부인 budaebuin), mama a unui rege al cărui tată însuși nu a domnit.

  • Princt intern (府 院 君 부원군buwongun), tatăl reginei consoarta.
  • Printesa Consort Interna (府 夫人 부부인bubuin), mama reginei consoarta.
  • Prince (君 군arma), un fiu născut la meci între rege și o concubina sau un descendent al unui prinț mare. Stilul utilizat esteAlteta Sa Cuplu(아기씨 agissi), înainte de căsătorie și de stilExcelența Sa(大 监 대감daegam) după aceea.
  • Printesa Consort (郡 夫人 군부인gunbuin), a unui prinț consort.
  • Mare Ptint (大君 대군 daegun), un prinț născut la meci oficial dintre regele și regina cu stilul deSa Cuplu Alteța(아기씨 agissi ) înainte de căsătorie și de stilExcelența Sa(大 监 대감daegam) după aceea. Titlul a unui prinț mare nu este moștenit și fiii săi sunt în general denumite în continuare prinți simpla.
  • Mare Printesa Consoarta (府 夫人 부부인bubuin), a unui prinț consort mare.
  • Print regal(元子 원자 wonja), fiul întâiul născut al regelui înainte de a fi investit în mod oficial ca moștenitor aparent, cu stilul de Alteța Sa Regală'(妈妈 마마mama). În general, principi regale au fost fiul care sa născut în primul rând între rege și soția sa oficială, dar au existat excepții în cazul în care titlul de principe regal a fost dat să fiu întâiul născut al regelui printr-o concubina, cazul cel mai notabil a avut loc în domniei lui Regele Sukjong.
  • Printul mosteniroe (王世子 왕세자 wangseja), moștenitorul tronului, cu fiul cel mare al regelui dat prioritate față de frații săi având în vedere faptul că nu au existat probleme majore cu comportamentul său, cu titlul simplificatePrince Succesoare (世子 세자 seja), fiind frecvent utilizat în locul numelui complet cu stilul deAlteței Sale Regale(邸 下 저하jeoha) . Într-un limbaj mai puțin formal, instanța, dar încă oficiale, titlul dePalatul de Est (东宫 동궁 donggung) sauPalatul de primăvară (春宫 춘궁 chungung) și "stilul "Alteța Sa Regală(妈妈 마마mama) a fost folosit intermitent cu" Succesorul Prince ", deși stilul a fost frecvent au scăzut cu mai mulți membri de rang înalt ai familiei regale.
  • Printesa Succesoare (王世子 嫔 왕세자빈wangsaejabin), consoarta moștenitor aparent, sau pur și simplu Printesa Consort Succesoare (世子 嫔 세자빈saejabin), cu stilul de Sa Regală Consort Alteta(마노라 Manorasau마누라 manura). Mai târziu, după cum distincția între "Alteța Sa Regală" și "Alteța Sa Regală Consort" a devenit neclar datorită influenței din clanul Kim Andong, stilulAlteța Sa Regală(妈妈 마마mama), de asemenea, a venit să se aplice consoarta moștenitor aparent. Stilul~ Regală, de asemenea, a ajuns să se aplice principi mare, prinți și prințese, precum și pentru același motiv.
  • Printesa (公主 공주 gongju), fiica meci oficial dintre rege și soția sa oficială, cu stilul ei deCuplu Alteta(아기씨 agissi ) înainte de căsătorie și de Excelența Sa'(자가 Jaga) după aceea.
  • Printesa (翁 主 옹주ongju), fiica regelui și unul dintre concubinele sale, cu stilul ei deCuplu Alteta(아기씨 agissi) înainte de căsătorie și Excelența Sa'(자가 Jaga) după aceea.
  • Fratele Print succesor (王世弟 왕세제 wangseje), fratele mai mic al regelui, care a fost investit în mod oficial ca moștenitor prezumtiv ca regele nu are urmași.
  • Printul Descendentul Succesoar (王 世孙 왕세손wangseson), fiul succesor prinț și consoarta succesorul printesa, și nepotul regelui, cu stilul deÎPS (合 下 합하sa întâm-o).

În timpul Imperiului[modificare | modificare sursă]

  • Hwangje (皇帝 황제), împăratul, cu stilul de Majestății Sale Imperiale (陛下 폐하pyeha)
  • Hwanghu (皇后 황후), împărăteasa (soție), cu stilul de Maiestatea Sa imperială
  • Hwangtaehu (皇太后 황태후), Împărăteasa văduvă
  • Taehwangtaehu (太 皇太后 태황태후), împărăteasa văduvă, curent împăratului de viață bunica
  • Hwangtaeja (皇太子 황태자), prințul moștenitor al Imperiului, fiul cel mare al împăratului, cu stilul de Alteței Sale Imperiale (殿下 전하jeonha)
  • Hwangtaeja-bi (皇太子 妃 황태자비), printesa coroana (consoarta) a Imperiului, cu stilul ei de Imperial Alteței
  • Chinwang (亲王 친왕), print (imperial), fiul împăratului, cu stilul de Alteței Sale Imperiale
  • Chinwangbi (亲 王妃 친왕비), printesa (imperial) (soție), cu stilul ei de Imperial Alteței
  • Gongju (公主 공주), printesa a Imperiului, fiica împăratului și a împărătesei lui consoarta, cu stilul ei de Imperial Alteței
  • Ongju (翁 主 옹주), printesa a Imperiului, fiica împăratului și unul dintre concubinele sale, cu stilul ei de Imperial Alteței

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pratt, Keith L.; Rutt, Richard; Hoare, James (September 1999). Korea. Routledge/Curzon. p. 594. ISBN 978-0-7007-0464-4.
  2. ^ Yamamura, Kōzō; Hall, John Whitney (April 27, 1990). The Cambridge history of Japan 3. Cambridge University Press. p. 748. ISBN 978-0-521-22354-6.
  3. ^ (Korean) 계해약조 癸亥約條Nate / Britannica
  4. ^ (Korean)계해조약 癸亥約條 Nate / Encyclopedia of Korean Culture
  5. ^ <<책한권으로 읽는 세종대왕실록>>(Learning Sejong Silok in one book) ISBN 978-89-01-07754-3.
  6. ^ [1] Yi Duk Il, "Seonbi Image Demanded by 21st Century," (in Korean)
  7. ^ Annals, September 21, 1568
  8. ^ Annals, April 13, 1520
  9. ^ Annals, November 15, 1519
  10. ^ Annals, December 21, 1544
  11. ^ Annals, January 16, 1535, No.4
  12. ^ Annals, April 13, 1520
  13. ^ Annals, November 16, 1519, No.20
  14. ^ Annals, November 16, 1519, No.7
  15. ^ Annals, November 16, 1519, No.12
  16. ^ Annals, November 18, 1519
  17. ^ Annals, November 16, 1519, No.13
  18. ^ Annals, November 17, 1519
  19. ^ [3], Reformer Jo Kwang-jo (in Korean)
  20. ^ Annals, December 16, 1519
  21. ^ Annals, November 19, 1555
  22. ^ http://zh.wikisource.org/wiki/%E6%98%8E%E5%8F%B2/%E5%8D%B7322History of the Ming chapter 322 "前後七載(For seven years),喪師數十萬(Hundreds of thousands of soldiers were killed.),糜餉數百萬(Millions of cost of war was spent),中朝與朝鮮迄無勝算(There were no chances of victory in China and Korea.),至關白死兵禍始休。(By Hideyoshi's death ended the war.)"
  23. ^ Turnbull, Stephen; Samurai Invasions of Korea 1592-1598, page 5–7
  24. ^ Swope. 2002. pp. 761
  25. ^ Swope, Kenneth. "Beyond Turtleboats: Siege Accounts from Hideyoshi's Second Invasion of Korea, 1597-1598" (PDF). Sungkyun Journal of East Asian Studies: 58. Retrieved 2013-09-07. "At this point in 1593, the war entered a stalemate during which intrigues and negotiations failed to produce a settlement. As the suzerain of Joseon Korea, Ming China exercised tight control over the Koreans during the war. At the same time, Ming China negotiated bilaterally with Japan while often ignoring the wishes of the Korean government."
  26. ^ History of Ming Vol.322 Japan [1] "前後七載(For seven years),喪師數十萬(Hundreds of thousands of soldiers were killed.),糜餉數百萬(High financial costs of the war)"
  27. ^ "Annals of the Joseon Dynasty". 26 (宣祖 25年 4月 14日 / April 14, 1592). Retrieved 2013-08-29. "都城宮省火。 車駕將出, 都中有姦民, 先入內帑庫, 爭取寶物者。 已而駕出, 亂民大起, 先焚掌隷院、刑曹, 以二局公、私奴婢文籍所在也。 遂大掠宮省、倉庫, 仍放火滅迹。 景福、昌德、昌慶三宮, 一時俱燼。 昌慶宮卽順懷世子嬪欑宮所在也。 歷代寶玩及文武樓、弘文館所藏書籍、春秋館各朝《實錄》、他庫所藏前朝史草、【修《高麗史》時所草。】《承政院日記》, 皆燒盡無遺。 內外倉庫、各署所藏, 竝被盜先焚。 臨海君家、兵曹判書洪汝諄家亦被焚, 以二家常時號多畜財故也。 留都大將斬數人以警衆, 亂民屯聚, 不能禁。"
  28. ^ Strauss, Barry. pp. 21
  29. ^ Sansom, George. pp. 142, 167–180.
  30. ^ Jang, Pyun-soon. pp. 123-132
  31. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 7
  32. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 10-11
  33. ^ Villiers pp. 71
  34. ^ Alagappa, Muthiah pp. 117
  35. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 11.
  36. ^ Swope. 2002. pp. 771
  37. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 13.
  38. ^ Arano pp. 206.
  39. ^ Hooker, Richard ((C) 1996, last updated 1999). "Toyotomi Hideyoshi (1536–1598)".Washington State University. Retrieved 2007-05-12.
  40. ^ Coyner, Tom (2006-07-11). "Why Are Koreans So Against Japanese?: A Brief History Lesson Helps Foreign Investors Do Business". The Korea Times.
  41. ^ Arano pp. 206.
  42. ^ Arano pp. 206.
  43. ^ "Azuchi-Momoyama Period (1573–1603)". japan-guide.com. Retrieved 2007-05-12.
  44. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 37
  45. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 23
  46. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 24
  47. ^ Swope. 2005. pp. 21.
  48. ^ "Toyotomi Hideyoshi - Japanese general who united Japan". Japan101.com. 2003–2005. Retrieved 2007-05-12.
  49. ^ 柚谷康広
  50. ^ Kang, Etsuko Hae-jin (1997). Diplomacy and ideology in Japanese-Korean relations: from the fifteenth to the eighteenth century. Palgrave Macmillan. p. 88. ISBN 0-312-17370-9.
  51. ^ The Book of Corrections: Reflections on the National Crisis during the Japanese Invasion of Korea, 1592–1598. By Sôngnyong Yu. Translated by Choi Byonghyon. Berkeley: Institute of East Asian Studies, University of California, 2002. xi, 249 pp. James B. Lewis. The Journal of Asian Studies, Volume 63, Issue 02, May 2004, pp 524-526. doi:10.1017/S0021911804001378, Published online by Cambridge University Press February 26, 2007.
  52. ^ "선조[宣祖]". Daum 백과사전 (web portal in South Korea). Daum Communications.Daum.net
  53. ^ Caraway, Bill. "Ch 12 - Japanese invasions: More Worlds to Conquer". KOREA IN THE EYE OF THE TIGER. Korea History Project. Retrieved 2007-07-04.
  54. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 240
  55. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 240-1
  56. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 34.
  57. ^ 宗義智
  58. ^ Hulbert, Homer B. (1999). History of Korea 1. Routledge. p. 427. ISBN 0-7007-0700-X.
  59. ^ 柳川調信
  60. ^ 玄蘇
  61. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 240-1
  62. ^ Kang, Etsuko Hae-jin (1997). Diplomacy and ideology in Japanese-Korean relations: from the fifteenth to the eighteenth century. Palgrave Macmillan. p. 88. ISBN 0-312-17370-9.
  63. ^ 宗義調
  64. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 28.
  65. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 34.
  66. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 242
  67. ^ Jang, Pyun-soon. pp. 112
  68. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 36.
  69. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 36.
  70. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 36-37.
  71. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 242
  72. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 242-3
  73. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 38.
  74. ^ Swope. 2002. pp. 760-1
  75. ^ Hulbert, Homer B. (1999). History of Korea 1. Routledge. p. 427. ISBN 0-7007-0700-X.
  76. ^ Jones, Geo H., Vol. 23 No. 5, pp. 243
  77. ^ Rockstein, Edward D., Ph.D. pp. 26
  78. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 9.
  79. ^ Swope. 2005. pp. 32.
  80. ^ Samurai Invasions of Korea, 1592-1598, Stephen Turnbull, page 23
  81. ^ Strauss, Barry. pp. 3
  82. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 22.
  83. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 15.
  84. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 16.
  85. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 16.
  86. ^ Caraway, Bill. "Ch 12 - Japanese invasions: More Worlds to Conquer".KOREA IN THE EYE OF THE TIGER. Korea History Project. Retrieved 2007-07-04.
  87. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  88. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  89. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  90. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  91. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  92. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 17-18.
  93. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 20.
  94. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 22.
  95. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 22.
  96. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 22.
  97. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 40.
  98. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 42.
  99. ^ Strauss, Barry. pp. 3
  100. ^ Caraway, Bill. "Ch 12 - Japanese invasions: More Worlds to Conquer".KOREA IN THE EYE OF THE TIGER. Korea History Project. Retrieved 2007-07-04.
  101. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 109.
  102. ^ Swope. 2006. pp. 186.
  103. ^ Hawley, Samuel. pp. 3–7.
  104. ^ Hawley, Samuel. pp. 6.
  105. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 36.
  106. ^ Swope. 2005. pp. 30.
  107. ^ Swope. 2005. pp. 29.
  108. ^ Swope. 2005. pp. 37.
  109. ^ Swope. 2005. pp. 38.
  110. ^ Swope. 2005. pp. 26.
  111. ^ "The annual records of the Joseon Dynasty". 188 (宣祖 38年 6月 7日 / June 5, 1605). Retrieved 2013-08-29. "上曰: “與我國人何如? 或曰: ‘倭不能馬戰’ 云, 然耶?” 時言曰: “馬戰亦非極難之事。 倭賊初則不能, 終亦能之矣。” 上曰: “倭賊不能射, 而人莫敢敵, 何?” 時言曰: “我國人見賊, 則先潰以走爲能事。 將則雖不忠, 畏有軍律, 不敢先走。 軍之走者, 不可勝誅, 惟其不可勝誅, 是以走耳。 倭賊雖不能射, 兩矢之間, 忽焉到前, 我國之人雖曰善射, 遠則不中, 近則倭劍可畏。 發矢之後, 恐其短兵來接, 未得發矢, 射亦不足恃矣。 倭雖善用劍, 我國人若持劍而進, 則可以敵矣。 我國人則不能如此, 皆以走爲善策, 走且不及, 則爲賊所殺。 賊見我國之人, 或走或死, 樂爲之赴戰。 是以, 倭之氣增長; 我之氣沮喪矣。"
  112. ^ Swope. 2005. pp. 38.
  113. ^ Swope. 2005. pp. 28.
  114. ^ Swope. 2005. pp. 24.
  115. ^ Caraway, Bill. "Ch 12 - Japanese invasions: Song of the Great Peace". KOREA IN THE EYE OF THE TIGER. Korea History Project. Retrieved 2007-07-04.
  116. ^ Swope. 2005. pp. 32.
  117. ^ Swope. 2005. pp. 32.
  118. ^ Brown, Delmer M., pp. 252
  119. ^ Strauss, Barry. pp. 9
  120. ^ Brown, Delmer M., pp. 243
  121. ^ Swope. 2005. pp. 32.
  122. ^ Strauss, Barry. pp. 10
  123. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 47.
  124. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 48.
  125. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 83-4.
  126. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 83-4.
  127. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 48.
  128. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 50-1.
  129. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 50-1.
  130. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 52.
  131. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 55-6.
  132. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 55-6.
  133. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 56-7.
  134. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 56-7.
  135. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53-4.
  136. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53-4.
  137. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53-4.
  138. ^ 『完訳フロイス日本史5 豊臣秀吉篇Ⅱ』第37章
  139. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53.
  140. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53-4.
  141. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 53-4.
  142. ^ Annals of the Joseon Dynasty http://sillok.history.go.kr/inspection/insp_king.jsp?id=wna_12901024_003&tabid=w
  143. ^ Annals of the Joseon Dynasty http://sillok.history.go.kr/inspection/insp_king.jsp?id=wna_12901024_003&tabid=w
  144. ^ Swope, Kenneth M. "Crouching Tigers, Secret Weapons: Military Technology Employed During the Sino-Japanese-Korean War, 1592-1598." The Journal of Military History 69.1 (2005)
  145. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 57-8.
  146. ^ Swope, Kenneth M. "Crouching Tigers, Secret Weapons: Military Technology Employed During the Sino-Japanese-Korean War, 1592-1598." The Journal of Military History 69.1 (2005)
  147. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 63-4.
  148. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 63-4.
  149. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 63-4.
  150. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 63-4.
  151. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 65-6.
  152. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 65-6.
  153. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 65-6.
  154. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 65-6.
  155. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 65-6.
  156. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  157. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  158. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  159. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  160. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  161. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  162. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 67-8.
  163. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 69-70.
  164. ^ [the Annals of King Seonjo on 5/23 1592] ○先是, 李陽元與李鎰、申恪、金友皋等在大灘, 韓應寅、金命元與權徵、申硈、李薲、李薦、劉克良、邊璣等在臨津, 約以五月十八日會戰。 時軍中議者以爲, ‘我軍雖多, 率皆疲弱, 所恃者江邊土兵, 而遠來疲弊。 若遲數日, 畜力養銳, 可以擧事’, 議遂不行。
  165. ^ [the Annals of King Seonjo on 5/23 1592]十七日乘夜渡江, 左衛將李薦遇賊於上流江岸, 爲賊所敗, 劉克良死之, 申硈亦沒於賊, 賊自下流, 潛師以渡事
  166. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 72-3.
  167. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 72-3.
  168. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 240.
  169. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 72-3.
  170. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 73-4.
  171. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 74-5.
  172. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 74-5.
  173. ^ Kenneth M. Swope (20 March 2012). A Dragon's Head and a Serpent's Tail: Ming China and the First Great East Asian War, 1592-1598. University of Oklahoma Press. p. 174. ISBN 978-0-8061-8504-0.
  174. ^ Kenneth M. Swope (20 March 2012). A Dragon's Head and a Serpent's Tail: Ming China and the First Great East Asian War, 1592-1598. University of Oklahoma Press. p. 174. ISBN 978-0-8061-8504-0.
  175. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 74-5.
  176. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 74-5.
  177. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 74-5.
  178. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 75-6.
  179. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 82.
  180. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 82.
  181. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 82.
  182. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 83-4.
  183. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 83-4.
  184. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 83-4.
  185. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 85-6.
  186. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 85-6.
  187. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-1.
  188. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-1.
  189. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-1.
  190. ^ Hawley, Samuel: The Imjin War. Japan's Sixteenth-Century Invasion of Korea and Attempt to Conquer China, The Royal Asiatic Society, Korea Branch, Seoul 2005, ISBN 89-954424-2-5, p.195f.
  191. ^ urnbull, Stephen: Samurai Invasion. Japan's Korean War 1592-98 (London, 2002), Cassell & Co ISBN 0-304-35948-3, p.244
  192. ^ Roh, Young-koo: "Yi Sun-shin, an Admiral Who Became a Myth", The Review of Korean Studies, Vol. 7, No. 3 (2004), p.13
  193. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 94-5.
  194. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 93.
  195. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 94-5.
  196. ^ Strauss, Barry. pp. 10
  197. ^ Strauss, Barry. pp. 10
  198. ^ Strauss, Barry. pp. 11
  199. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-1.
  200. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-1.
  201. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-2.
  202. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-2.
  203. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-2.
  204. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 90-2.
  205. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 93.
  206. ^ Strauss, Barry. pp. 12
  207. ^ Strauss, Barry. pp. 12
  208. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 94-5.
  209. ^ Strauss, Barry. pp. 12
  210. ^ Strauss, Barry. pp. 12
  211. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  212. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  213. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  214. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  215. ^ Strauss, Barry. pp. 13
  216. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  217. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  218. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  219. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  220. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  221. ^ Strauss, Barry. pp. 13
  222. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  223. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  224. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  225. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  226. ^ Strauss, Barry. pp. 14
  227. ^ Strauss, Barry. pp. 14
  228. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 98-107.
  229. ^ "The Annals of the Joseon Dynasty 선수 26권, 25년(1592 임진 / 명 만력(萬曆) 20년) 8월 1일(무자) 2번째기사 이순신 등이 부산에 주둔한 적을 공격하였으나 이기지 못하다". National Institute of Korean History. Retrieved May 4, 2014.
  230. ^ [1]
  231. ^ [2]
  232. ^ [3]
  233. ^ [4]
  234. ^ ko:부산포 해전
  235. ^ [5]
  236. ^ ko:부산포 해전
  237. ^ ko:부산포 해전
  238. ^ [6]
  239. ^ "의병 (義兵)". Encyclopedia. Yahoo Korea!. Retrieved 2007-10-07.
  240. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 1-8-9.
  241. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 1-8-9.
  242. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 1-8-9.
  243. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 1-8-9.
  244. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  245. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 1-8-9.
  246. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  247. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  248. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  249. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  250. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  251. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  252. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  253. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  254. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  255. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  256. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  257. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  258. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  259. ^ Turnbull, Stephen. 2002, p. 110-5.
  260. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  261. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  262. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  263. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  264. ^ "Suwon". Encyclopædia Britannica. Retrieved 2007-09-01.
  265. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  266. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  267. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  268. ^ Turnbull, Stephen. 2002, pp. 116-123.
  269. ^ "이치전투 (조선 역사) [梨峙戰鬪]". Daum 백과사전(web portal in South Korea). Daum Communications.
  270. ^ Cambridge History of Japan, Volume 4, p279
  271. ^ Cambridge History of Japan, Volume 4, p279
  272. ^ "The annual records of the Joseon Dynasty". 26 (宣祖 25年 5月 29日 / May 29, 1592). Retrieved 2013-08-29. "時或欲請兵天朝, 大臣以爲: “遼、廣之人, 性甚頑暴, 若天兵渡江, 蹂躪我國, 則浿江以西未陷諸郡, 盡爲赤地。” 兩議爭論, 日久不決, 聞天朝差崔世臣、林世祿等來, 大臣啓遣柳根托以迎慰, 實欲我國疲破之狀面陳, 天兵難於久住之意。今差官不到平壤, 自義州回去, 故有是啓。"
  273. ^ Gyeongguk daejeon
  274. ^ Ch'oe YH, PH Lee & WT de Bary (eds.) (2000), Sources of Korean Tradition: Volume II: From the Sixteenth to the Twentieth Centuries. Columbia University Press, p. 6
  275. ^ 이중환, "총론" in 택리지, p. 355, quoted in translation in Choe et al. (2000: 162).