Editura Militară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Insignă aniversară 1950-2005

Editura Militară a fost înființată la 27 decembrie 1950, prin ordin al ministrului forțelor armate, în vederea asigurării apariției lucrărilor de doctrină, de istorie și memorialistică, știință și artă militară, necesare educării spiritului patriotic și informării cadrelor militare și ostașilor cu ceea ce este nou în domeniile instrucției și educației, strategiilor și mijloacelor tehnice de apărare, al cultivării spiritului patriotic, menținerii contactului cu noutățile în domeniul instrucției și al educației, al strategiilor și mijloacelor tehnice de apărare. [1][2]

Titulatura la înființare a fost Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R.

Ca și în celelalte țări din zona de influență (și ocupație) sovietică, Editura Militară a fost înființată pentru a asigura difuzarea propagandei politice în armată. În primii ani de la înființare, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate edita broșurele tipărite pe hârtie subțire de ziar intitulate "Material pentru lecțiile politice", care conțineau tot ceea ce trebuia să știe și să înțeleagă un cadru de nădeje al partidului în uniformă militară[3]. Multă vreme, producția literară a fost insignifiantă și marginală, tocmai datorită fidelității față de acest principiu.[4]

Din 1957-1958 au început să capete pondere cărțile aparținând unor autori români, în special de beletristică sau privind istoria națională, pentru ca 1964 să fie primul an în care traducerile din limba rusă nu s-au mai regăsit în producția editorială. În perioada următoare, numărul titlurilor publicate crea crescut în mod semnificativ și, ceea ce este poate mai important, a crescut și calitatea autorilor și a cărților[5].

În cursul anilor, la Editura Militară au publicat personalități culturale și științifice importante din România, precum Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Hadrian Daicoviciu, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Radu R. Florescu, Andrei Pippidi, Mihai Retegan, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Niculescu, Iuliu Șuteu, Mircea Olteanu, Ioan Nedelcu, Constantin Antip, Valentin Arsenie, Gheorghe Marin, Ion Șuța, scriitori ca Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Petre Sălcudeanu, Mircea Horia Simionescu, Grigore Hagiu, Mircea Nedelciu, Costache Olăreanu, Traian T. Coșovei și alții. Multe dintre lucrările publicate de Editura Militară au dobândit o binemeritată recunoaștere pe plan național, unele fiind răsplătite cu Premiul Academiei Române.[6]

În martie 1990, Ioan Talpeș, redactor șef al Editurii Militare, cu gradul de locotenent-colonel, a fost ales, prin votul secret al echipei redacționale, directorul Editurii Militare, prima și singura "alegere" într-o instituție militară[7].

După Revoluția din decembrie 1989, Editura Militară s-a aliniat eforturilor de modernizare și de reformă ale Armatei României, desfășurate în vederea integrării în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și în Uniunea Europeană, adaptându-și programele și proiectele la cerințele formative și informative ale acestei perioade.[1]

În prezent, Editura Militară este o marcă înregistrată a Ministerului Apărării Naționale, recunoscută de către Consiliul Național al Cercetării Ștințifice din Învățământul Superior (cod CNCSIS 010). [1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Editura Militară - prezentare
  2. ^ Studioul de arte plastice al Armatei și Editura Militară la peste o jumătate de veac de existență
  3. ^ Călin Hentea: Îndoctrinare ca la carte
  4. ^ A venit timpul să reabilităm viitorul
  5. ^ Observatorul militar Nr. 41 (13 - 19 octombrie 2010)
  6. ^ Colecția Columna
  7. ^ Ioan Talpeș - Studiile, cariera

Legături externe[modificare | modificare sursă]