Astronomie: Diferență între versiuni

Navighează interactiv prin istoric

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

VizualWikitext

Aliniat

Versiunea de la 21 martie 2020 17:11

Acest articol este despre studiul științific al obiectelor cerești.

Nu trebuie confundat cu pseudoștiința astrologie.

Astronomia (greacă ἀστρονομία / ástronomía) este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești. Folosește matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes se numără: planete, sateliți naturali, stelele, nebuloasele, galaxii și comete. Fenomenele relevante includ explozii de supernove, explozii de raze gamma, quasari, blazari, pulsari, și radiații cosmice de fond. Mai general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara atmosferei Pământului. Cosmologia este o ramură a astronomiei și studiază Universul în ansamblu.^[1]

Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată au făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii, chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America. În trecut, astronomia includea discipline la fel de diverse precum astrometria, navigația cerească, astronomia observațională și întocmirea calendarelor. În zilele noastre, astronomia profesionistă este sinonimă cu astrofizica.^[2]

Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică. Astronomia observațională este concentrată pe achiziționarea de date din observațiile obiectelor astronomice. Aceste date sunt apoi analizate folosind principii de bază ale fizicii. Astronomia teoretică este orientată spre dezvoltarea de modele computerizate sau analitice pentru a descrie obiecte și fenomene astronomice. Aceste două câmpuri se completează reciproc. Astronomia teoretică încearcă să explice rezultatele observaționale, iar observațiile sunt folosite pentru a confirma rezultatele teoretice.

Amatorii joacă un rol activ în astronomie. Este una dintre puținele științe în care se aplică acest lucru. Este valabil mai ales pentru descoperirea și observarea evenimentelor tranzitorii. Astronomii amatori au ajutat la multe descoperiri importante, precum găsirea de noi comete.

Etimologie

Astronomie (din grecescul ἀστρονομία / ástronomía, care s-a format din ἄστρον / astron, „stea” și -νομία / -nomia din νόμος / nomos, „lege”) înseamnă „legea stelelor”. Astronomia nu trebuie confundată cu astrologia, pseudoștiința conform căreia pozițiile relative ale obiectelor cerești ar putea oferi informații despre personalitatea, relațiile umane și alte probleme legate de viața umană.^[3] Deși cele două domenii au o origine comună, acum sunt complet distincte.^[4]

Utilizarea termenilor „astronomie” și „astrofizică”

În general, ambii termeni „astronomie” și „astrofizică” pot fi folosiți pentru a se referi la același subiect.^[5]^[6]^[7] Pe baza unor definiții stricte ale dicționarului, „astronomie” se referă la „studiul obiectelor și materiei în afara atmosferei Pământului și a proprietăților lor fizice și chimice”,^[8]

în timp ce „astrofizica” se referă la ramură a astronomiei care se ocupă de „comportamentul, proprietățile fizice și procesele dinamice ale obiectelor și fenomenelor cerești”.^[9] În unele cazuri, ca în introducerea cărții The Physical Universe de Frank Shu termenul „astronomia” poate fi utilizată pentru a descrie studiul calitativ al subiectului, în timp ce „astrofizica” este utilizată pentru a descrie versiunea subiectului orientată către fizică.^[10] Cu toate acestea, având în vedere că majoritatea cercetărilor astronomice moderne tratează subiecte legate de fizică, astronomia modernă ar putea fi numită astrofizică..^[5] Unele domenii, cum ar fi astrometria, sunt pur astronomie și nu astrofizică. Diverse departamente în care oamenii de știință efectuează cercetări pe acest subiect pot folosi „astronomie” și „astrofizică”, în parte depinzând dacă departamentul este afiliat istoric cu un departament de fizică,^[6] și mulți astronomi profesioniști au studii de fizică și nu studii de astronomie.^[7] Unele titluri ale revistelor științifice de top din acest domeniu includ The Astronomical Journal, The Astrophysical Journal și Astronomy & Astrophysics.

Istoric

Articol principal: Istoria astronomiei.

Vremuri antice

În timpurile istorice timpurii, astronomia a constat doar în observarea și predicțiile mișcărilor obiectelor vizibile cu ochiul liber. În unele locuri, culturile timpurii au asamblat artefacte masive care, probabil, au avut un scop astronomic. În plus față de utilizările lor ceremoniale, aceste observatoare ar fi putut fi folosite pentru a determina anotimpurile, un factor important în cunoașterea momentului în care să cultivi culturile și în înțelegerea duratei anului.^[11]

Înainte de a fi inventate instrumente precum telescopul, studiul timpuriu al stelelor a fost realizat cu ochiul liber. Pe măsură ce civilizațiile s-au dezvoltat, în special în Mesopotamia, Grecia, Persia, India, China, Egipt și America Centrală, s-au asamblat observatoare astronomice și au început să se dezvolte idei despre natura Universului. Cea mai mare parte a astronomiei timpurii a constat în cartografierea pozițiilor stelelor și a planetelor, știință denumită acum astrometrie. Din aceste observații, s-au format idei timpurii despre mișcările planetelor, iar natura Soarelui, a Lunii și a Pământului în Univers a fost explorată filosofic. Se credea că Pământul este centrul Universului iar Soarele, Luna și stelele se rotesc în jurul său. Acesta este cunoscut sub numele de modelul geocentric al Universului, sau sistemul ptolemeic, numit după Ptolemeu.^[12]

O dezvoltare timpurie deosebit de importantă a fost începutul astronomiei matematice și științifice, care a început printre babilonieni. Ei au pus bazele tradițiilor astronomice ulterioare care s-au dezvoltat în multe alte civilizații.^[14] Babylonienii au descoperit că eclipsele lunare reapar într-un ciclu care se repetă cunoscut ca saros.^[15]

Ceasul ecuatorial grecesc, Ai-Khanoum, în prezent Afganistan, secolul III-II î.Hr.

După babilonieni, în Grecia antică și în lumea elenistică s-au înregistrat progrese semnificative în astronomie. Astronomia greacă se caracterizează din start prin căutarea unei explicații raționale, fizice, pentru fenomenele cerești.^[16] În secolul al III-lea î.Hr., Aristarh din Samos a estimat dimensiunea Soarelui și Lunii precum și distanța de la Lună la Pământ și de la Soare la Pământ, și a propus un model al Sistemului Solar în care Pământul și planetele se roteau în jurul Soarelui, numit acum model heliocentric.^[17] În secolul al II î.Hr., Hiparh a descoperit precesia, a calculat dimensiunea și distanța Lunii și a inventat cele mai vechi dispozitive astronomice cunoscute, cum ar fi astrolabul.^[18] Hiparh a creat de asemenea un catalog cuprinzător de 1020 de stele, iar majoritatea constelațiilor emisferei nordice provin din astronomia greacă.^[19] Mecanismul de la Antikythera (c. 150-80 î.Hr.) a fost un calculator analogic timpuriu conceput pentru a calcula poziția Soarelui, Lunii și planetelor pentru la o anumită dată. Artefacte tehnologice de complexitate similară nu au reaparut până în secolul al XIV-lea, când în Europa au apărut ceasuri astronomice mecanice.^[20]

Evul Mediu

Europa Medievală a adăpostit o serie de astronomi importanți. Astronomul englez Richard de Wallingford (1292-1336) a adus contribuții majore în astronomie și horologie, inclusiv invenția primului ceas astronomic, Rectangulus, care a permis măsurarea unghiurilor între planete și alte corpuri astronomice, precum și un equatorium numit Albion care ar fi putut fi folosit pentru calcule astronomice, cum ar longitudinile lunare, solare și planetare și putea prezice eclipsele. Nicole Oresme (1320–1382) și Jean Buridan (1300–1361) au discutat pentru prima dată despre dovezile rotației Pământului; în plus, Buridan a dezvoltat și teoria impulsului (predecesorul teoriei științifice moderne a inerției), care a putut să arate că planetele erau capabile de mișcare fără intervenția îngerilor.^[21] Georg von Peuerbach (1423-1461) și Regiomontanus (1436-1476) au ajutat la progresul astronomic instrumental, care decenii mai târziu a dus la modelul heliocentric al lui Copernic.

Astronomia a înflorit în lumea islamică și în alte părți ale lumii. Aceasta a dus la apariția primelor observatoare astronomice din lumea musulmană la începutul secolului al IX-lea.^[22]^[23]^[24] În 964, Galaxia Andromeda, cea mai mare galaxie din Grupul Local, a fost descrisă de astronomul persan Abd al-Rahman al-Sufi în „Cartea cu stele fixe”.^[25]

Supernova SN 1006, cel mai strălucitor eveniment stelar înregistrat în istorie, a fost observat de astronomul egiptean Ali ibn Ridwan și astronomii chinezi în 1006. Printre astronomii proeminenți islamici (în majoritate persani și arabi) care au adus contribuții semnificative la progresul științei se numără Al-Battani, Thebit, Abd al-Rahman al-Sufi, Biruni, Abū Ishāq Ibrāhīm al-Zarqālī, Al-Birjandi și astronomii observatoarelor Maragheh și Samarkand. Astronomii din acea perioadă au introdus multe nume arabe folosite acum pentru stele individuale.^[26]^[27] Este posibil ca ruinele de la Great Zimbabwe și Timbuktu^[28] să fi adăpostit observatoare astronomice.^[29] Europenii au crezut anterior că nu a existat nici o observație astronomică în Africa sub-sahariană în timpul Evului Mediu pre-colonial, dar descoperirile moderne arată altceva.^[30]^[31]^[32]^[33]

Timp de peste șase secole (de la recuperarea învățămintelor antice din Evul Mediu târziu la Iluminism), Biserica Romano-Catolică a acordat mai mult sprijin financiar și social studiului astronomiei decât probabil toate celelalte instituții. Printre motivele Bisericii se număra și găsirea datei pentru Paști.^[34]

Revoluția științifică

În timpul Renașterii, Nicolaus Copernicus a propus un model heliocentric al sistemului solar. Opera sa a fost apărată de Galileo Galilei și extinsă de Johannes Kepler. Kepler a fost primul care a conceput un sistem care a descris corect detaliile mișcării planetelor în jurul Soarelui. Cu toate acestea, Kepler nu a reușit să formuleze o teorie în spatele legilor pe care le-a scris.^[35] Acest lucru s-a întâmplat în 1687 când Isaac Newton descoperă Legea atracției universale care a explicat în sfârșit mișcările planetelor. Newton a dezvoltat și telescopul reflectorizant.^[36]

Îmbunătățirile în ceea ce privește dimensiunea și calitatea telescopului au dus la descoperiri ulterioare. Astronomul englez John Flamsteed a catalogat peste 3000 de stele.^[37] Mai multe cataloage de stele au fost produse de Nicolas-Louis de Lacaille. Astronomul William Herschel a realizat un catalog detaliat al nebuloaselor și al roiurilor, iar în 1781 a descoperit planeta Uranus, prima planetă nou găsită.^[38] Distanța la o stea a fost anunțată în 1838, când paralaxa la 61 Cygni a fost măsurată de Friedrich Bessel.^[39]

În secolele XVIII-XIX, studiul problemei cu trei corpuri de către Leonhard Euler, Alexis Claude Clairaut și Jean le Rond d'Alembert a dus la predicții mai exacte despre mișcările Lunii și ale planetelor. Această lucrare a fost perfecționată în continuare de Joseph-Louis Lagrange și Pierre Simon Laplace, permițând maselor planetelor și sateliților să fie estimate din perturbările lor.^[40]

Avansuri semnificative în astronomie s-au produs odată cu introducerea de noi tehnologii, inclusiv spectroscopul și astrofotografia. Joseph von Fraunhofer a descoperit aproximativ 600 de linii în spectrul solar în 1814-15, și aproximativ 50 de ani mai târziu Gustav Kirchhoff a făcut legătura între spectre și compoziția chimică a obiectelor observate. Stelele s-au dovedit a fi similare cu Soarele, dar cu o gamă largă de temperaturi, mase și dimensiuni.^[26]

Existența galaxiei din care face parte Terra, Calea Lactee, ca un grup propriu de stele a fost dovedită abia în secolul XX, împreună cu existența galaxiilor „externe”. Recesiunea observată a acestor galaxii a dus la descoperirea expansiunii Universului.^[41] Astronomia teoretică a condus la speculații cu privire la existența unor obiecte, cum ar fi găurile negre și stelele neutronice, care au fost folosite pentru a explica astfel de fenomene observate precum quasarii, pulsarii, blazarii și radiogalaxii. Cosmologia fizică a făcut progrese uriașe în timpul secolului XX. La începutul anilor 1900, modelul teoriei Big Bang-ului a fost formulat, puternic evidențiat de radiațiile cosmice de fond, legea lui Hubble și de abundențele cosmologice ale elementelor. În februarie 2016, s-a dezvăluit că proiectul LIGO a detectat dovezi de unde gravitaționale în septembrie 2015.^[42]^[43]

Astronomia de amatori

Articol principal: Astronomie de amatori.

Astronomia este una dintre științele la care amatorii pot contribui cel mai mult.^[44] În istorie, observatorii amatori, studiind cerul ca hobby, au jucat un rol deosebit în descoperirea unor fenomene astronomice, astronomia fiind una din puținele științe în care amatorii încă mai joacă un rol important, în special la descoperirea și monitorizarea fenomenelor tranzitorii, doar că aceștia au acces limitat la uneltele performante ale astronomilor profesioniști. Este suficient un binoclu pentru a putea vedea obiecte cerești precum planetele din Sistemul nostru Solar, cometele sau sateliții, dar și câteva roiuri stelare, nebuloase și galaxii mai strălucitoare. Prin telescoape se pot observa nebuloase - nori de gaz din Galaxia Noastră, roiuri stelare - aglomerări de stele și galaxii. Se mai pot vedea ploi de meteori, petele solare, grupuri de planete (conjuncții), Luna. Mulți astronomi amatori fotografiază cu succes corpurile cerești din Sistemul Solar sau din galaxie.^[45]^[46]

Un număr de astronomi amatori folosesc fie telescoape optice, fie folosesc telescoape radio, care au fost inițial construite pentru cercetarea astronomică, dar care sunt acum disponibile pentru amatori (de exemplu, Telescopul One-Mile).^[47]^[48]

Astronomii amatori continuă să aibă contribuții științifice în domeniul astronomiei, iar aceasta este una dintre puținele discipline științifice în care amatorii pot contribui în continuare în mod semnificativ. Amatorii pot efectua măsurători de ocultare care sunt folosite pentru a rafina orbitele planetelor minore. De asemenea, pot descoperi comete și pot face observații regulate ale stelelor variabile. Îmbunătățirile tehnologiei digitale au permis amatorilor să facă progrese impresionante în domeniul astrofotografiei.^[49]^[50]^[51]

Vezi și

Note

^ Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). Classical Astronomy and the Solar System – Introduction. p. 1.
^ Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). Classical Astronomy and the Solar System. pp. 6–9.
^ Losev, Alexandre (2012). „'Astronomy' or 'astrology': A brief history of an apparent confusion”. Journal of Astronomical History and Heritage. 15 (1): 42. arXiv:1006.5209 . Bibcode:2012JAHH...15...42L.
^ Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). The New Cosmos: An Introduction to Astronomy and Astrophysics. Translated by Brewer, W.D. Berlin, New York: Springer. ISBN 978-3-540-67877-9.
^ ^a ^b Scharringhausen, B. „Curious About Astronomy: What is the difference between astronomy and astrophysics?”. Arhivat din original la 9 iunie 2007. Accesat în 17 noiembrie 2016.
^ ^a ^b Odenwald, Sten. „Archive of Astronomy Questions and Answers: What is the difference between astronomy and astrophysics?”. astronomycafe.net. The Astronomy Cafe. Arhivat din original la 8 iulie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.
^ ^a ^b „Penn State Erie-School of Science-Astronomy and Astrophysics”. Arhivat din original la 1 noiembrie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.
^ „Merriam-Webster Online”. Results for "astronomy". Arhivat din original la 17 iunie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.
^ „Merriam-Webster Online”. Results for "astrophysics". Accesat în 20 iunie 2007.
^ Shu, F.H. (1983). The Physical Universe. Mill Valley, California: University Science Books. ISBN 978-0-935702-05-7.
^ Forbes, 1909
^ DeWitt, Richard (2010). „The Ptolemaic System”. Worldviews: An Introduction to the History and Philosophy of Science. Chichester, England: Wiley. p. 113. ISBN 978-1-4051-9563-8.
^ SuryaprajnaptiSūtra Arhivat în 15 iunie 2017, la Wayback Machine., The Schoyen Collection, London/Oslo
^ Aaboe, A. (1974). „Scientific Astronomy in Antiquity”. Philosophical Transactions of the Royal Society. 276 (1257): 21–42. Bibcode:1974RSPTA.276...21A. doi:10.1098/rsta.1974.0007.
^ „Eclipses and the Saros”. NASA. Arhivat din original la 30 octombrie 2007. Accesat în 28 octombrie 2007.
^ Krafft, Fritz (2009). „Astronomy”. În Cancik, Hubert; Schneider, Helmuth. Brill's New Pauly.
^ Berrgren, J.L.; Nathan Sidoli (mai 2007). „Aristarchus's On the Sizes and Distances of the Sun and the Moon: Greek and Arabic Texts”. Archive for History of Exact Sciences. 61 (3): 213–54. doi:10.1007/s00407-006-0118-4.
^ „Hipparchus of Rhodes”. School of Mathematics and Statistics, University of St Andrews, Scotland. Arhivat din original la 23 octombrie 2007. Accesat în 28 octombrie 2007.
^ Thurston, H. (1996). Early Astronomy. Springer Science & Business Media. p. 2. ISBN 978-0-387-94822-5.
^ Marchant, Jo (2006). „In search of lost time”. Nature. 444 (7119): 534–38. Bibcode:2006Natur.444..534M. doi:10.1038/444534a. PMID 17136067.
^ Hannam, James. God's philosophers: how the medieval world laid the foundations of modern science. Icon Books Ltd, 2009, 180
^ Kennedy, Edward S. (1962). „Review: The Observatory in Islam and Its Place in the General History of the Observatory by Aydin Sayili”. Isis. 53 (2): 237–39. doi:10.1086/349558.
^ Micheau, Françoise. Rashed, Roshdi; Morelon, Régis, ed. „The Scientific Institutions in the Medieval Near East”. Encyclopedia of the History of Arabic Science. 3: 992–93.
^ Nas, Peter J (1993). Urban Symbolism. Brill Academic Publishers. p. 350. ISBN 978-90-04-09855-8.
^ Kepple, George Robert; Glen W. Sanner (1998). The Night Sky Observer's Guide. 1. Willmann-Bell, Inc. p. 18. ISBN 978-0-943396-58-3.
^ ^a ^b Berry, Arthur (1961). A Short History of Astronomy From Earliest Times Through the 19th Century. New York: Dover Publications, Inc. ISBN 978-0-486-20210-5.
^ Hoskin, Michael, ed. (1999). The Cambridge Concise History of Astronomy. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-57600-0.
^ McKissack, Pat; McKissack, Frederick (1995). The royal kingdoms of Ghana, Mali, and Songhay: life in medieval Africa. H. Holt. p. 103. ISBN 978-0-8050-4259-7.
^ Clark, Stuart; Carrington, Damian (2002). „Eclipse brings claim of medieval African observatory”. New Scientist. Accesat în 3 februarie 2010.
^ „Cosmic Africa explores Africa's astronomy”. Science in Africa. Arhivat din original la 3 decembrie 2003. Accesat în 3 februarie 2002.
^ Holbrook, Jarita C.; Medupe, R. Thebe; Urama, Johnson O. (2008). African Cultural Astronomy. Springer. ISBN 978-1-4020-6638-2.
^ „Africans studied astronomy in medieval times”. The Royal Society. 30 ianuarie 2006. Arhivat din original la 9 iunie 2008. Accesat în 3 februarie 2010.
^ Stenger, Richard „Star sheds light on African 'Stonehenge'”. CNN. 5 decembrie 2002. Arhivat din original la 12 mai 2011. . CNN. 5 December 2002. Retrieved on 30 December 2011.
^ J.L. Heilbron, The Sun in the Church: Cathedrals as Solar Observatories (1999) p.3
^ Forbes, 1909, pp. 49–58
^ Forbes, 1909, pp. 58–64
^ Chambers, Robert (1864) Chambers Book of Days
^ Forbes, 1909, pp. 79–81
^ Forbes, 1909, pp. 147–50
^ Forbes, 1909, pp. 74–76
^ Belkora, Leila (2003). Minding the heavens: the story of our discovery of the Milky Way. CRC Press. pp. 1–14. ISBN 978-0-7503-0730-7.
^ Castelvecchi, Davide; Witze, Witze (11 februarie 2016). „Einstein's gravitational waves found at last”. Nature News. doi:10.1038/nature.2016.19361. Accesat în 11 februarie 2016.
^ B.P. Abbott et al. (2016). „Observation of Gravitational Waves from a Binary Black Hole Merger”. Physical Review Letters. 116 (6): 061102. arXiv:1602.03837 . Bibcode:2016PhRvL.116f1102A. doi:10.1103/PhysRevLett.116.061102. PMID 26918975.
^ Mims III, Forrest M. (1999). „Amateur Science—Strong Tradition, Bright Future”. Science. 284 (5411): 55–56. Bibcode:1999Sci...284...55M. doi:10.1126/science.284.5411.55. Astronomy has traditionally been among the most fertile fields for serious amateurs [...]
^ „The American Meteor Society”. Arhivat din originalul de la 22 august 2006. Accesat în 24 august 2006.
^ Lodriguss, Jerry. „Catching the Light: Astrophotography”. Arhivat din originalul de la 1 septembrie 2006. Accesat în 24 august 2006.
^ Ghigo, F. (7 februarie 2006). „Karl Jansky and the Discovery of Cosmic Radio Waves”. National Radio Astronomy Observatory. Arhivat din originalul de la 31 august 2006. Accesat în 24 august 2006.
^ „Cambridge Amateur Radio Astronomers”. Accesat în 24 august 2006.
^ „The International Occultation Timing Association”. Arhivat din originalul de la 21 august 2006. Accesat în 24 august 2006.
^ „Edgar Wilson Award”. IAU Central Bureau for Astronomical Telegrams. Arhivat din original la 24 octombrie 2010. Accesat în 24 octombrie 2010.
^ „American Association of Variable Star Observers”. AAVSO. Arhivat din originalul de la 2 februarie 2010. Accesat în 3 februarie 2010.

Bibliografie

Forbes, George (1909). History of Astronomy. London: Plain Label Books. ISBN 978-1-60303-159-2.
Harpaz, Amos (1994). Stellar Evolution. A K Peters, Ltd. ISBN 978-1-56881-012-6.
Unsöld, A.; Baschek, B. (2001). The New Cosmos: An Introduction to Astronomy and Astrophysics. Springer. ISBN 978-3-540-67877-9.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Astronomie

NASA/IPAC Extragalactic Database (NED) (NED-Distances)
International Year of Astronomy 2009 IYA2009 Main website
Cosmic Journey: A History of Scientific Cosmology from the American Institute of Physics

Portal Astronomie

[1] Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). Classical Astronomy and the Solar System – Introduction. p. 1.

[2] Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). Classical Astronomy and the Solar System. pp. 6–9.

[3] Losev, Alexandre (2012). „'Astronomy' or 'astrology': A brief history of an apparent confusion”. Journal of Astronomical History and Heritage. 15 (1): 42. arXiv:1006.5209 . Bibcode:2012JAHH...15...42L.

[new_cosmos-4] Unsöld, Albrecht; Baschek, Bodo (2001). The New Cosmos: An Introduction to Astronomy and Astrophysics. Translated by Brewer, W.D. Berlin, New York: Springer. ISBN 978-3-540-67877-9.

[scharrinhausen-5] Scharringhausen, B. „Curious About Astronomy: What is the difference between astronomy and astrophysics?”. Arhivat din original la 9 iunie 2007. Accesat în 17 noiembrie 2016.

[odenwald-6] Odenwald, Sten. „Archive of Astronomy Questions and Answers: What is the difference between astronomy and astrophysics?”. astronomycafe.net. The Astronomy Cafe. Arhivat din original la 8 iulie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.

[pennstateerie-7] „Penn State Erie-School of Science-Astronomy and Astrophysics”. Arhivat din original la 1 noiembrie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.

[mw-astronomy-8] „Merriam-Webster Online”. Results for "astronomy". Arhivat din original la 17 iunie 2007. Accesat în 20 iunie 2007.

[mw-astrophysics-9] „Merriam-Webster Online”. Results for "astrophysics". Accesat în 20 iunie 2007.

[shu1982-10] Shu, F.H. (1983). The Physical Universe. Mill Valley, California: University Science Books. ISBN 978-0-935702-05-7.

[history-11] Forbes, 1909

[12] DeWitt, Richard (2010). „The Ptolemaic System”. Worldviews: An Introduction to the History and Philosophy of Science. Chichester, England: Wiley. p. 113. ISBN 978-1-4051-9563-8.

[13] SuryaprajnaptiSūtra Arhivat în 15 iunie 2017, la Wayback Machine., The Schoyen Collection, London/Oslo

[14] Aaboe, A. (1974). „Scientific Astronomy in Antiquity”. Philosophical Transactions of the Royal Society. 276 (1257): 21–42. Bibcode:1974RSPTA.276...21A. doi:10.1098/rsta.1974.0007.

[15] „Eclipses and the Saros”. NASA. Arhivat din original la 30 octombrie 2007. Accesat în 28 octombrie 2007.

[16] Krafft, Fritz (2009). „Astronomy”. În Cancik, Hubert; Schneider, Helmuth. Brill's New Pauly.

[17] Berrgren, J.L.; Nathan Sidoli (mai 2007). „Aristarchus's On the Sizes and Distances of the Sun and the Moon: Greek and Arabic Texts”. Archive for History of Exact Sciences. 61 (3): 213–54. doi:10.1007/s00407-006-0118-4.

[18] „Hipparchus of Rhodes”. School of Mathematics and Statistics, University of St Andrews, Scotland. Arhivat din original la 23 octombrie 2007. Accesat în 28 octombrie 2007.

[19] Thurston, H. (1996). Early Astronomy. Springer Science & Business Media. p. 2. ISBN 978-0-387-94822-5.

[insearchoflosttime-20] Marchant, Jo (2006). „In search of lost time”. Nature. 444 (7119): 534–38. Bibcode:2006Natur.444..534M. doi:10.1038/444534a. PMID 17136067.

[21] Hannam, James. God's philosophers: how the medieval world laid the foundations of modern science. Icon Books Ltd, 2009, 180

[Kennedy-1962-22] Kennedy, Edward S. (1962). „Review: The Observatory in Islam and Its Place in the General History of the Observatory by Aydin Sayili”. Isis. 53 (2): 237–39. doi:10.1086/349558.

[Micheau-992-3-23] Micheau, Françoise. Rashed, Roshdi; Morelon, Régis, ed. „The Scientific Institutions in the Medieval Near East”. Encyclopedia of the History of Arabic Science. 3: 992–93.

[24] Nas, Peter J (1993). Urban Symbolism. Brill Academic Publishers. p. 350. ISBN 978-90-04-09855-8.

[NSOG-25] Kepple, George Robert; Glen W. Sanner (1998). The Night Sky Observer's Guide. 1. Willmann-Bell, Inc. p. 18. ISBN 978-0-943396-58-3.

[short_history-26] Berry, Arthur (1961). A Short History of Astronomy From Earliest Times Through the 19th Century. New York: Dover Publications, Inc. ISBN 978-0-486-20210-5.

[Cambridge_history-27] Hoskin, Michael, ed. (1999). The Cambridge Concise History of Astronomy. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-57600-0.

[28] McKissack, Pat; McKissack, Frederick (1995). The royal kingdoms of Ghana, Mali, and Songhay: life in medieval Africa. H. Holt. p. 103. ISBN 978-0-8050-4259-7.

[29] Clark, Stuart; Carrington, Damian (2002). „Eclipse brings claim of medieval African observatory”. New Scientist. Accesat în 3 februarie 2010.

[30] „Cosmic Africa explores Africa's astronomy”. Science in Africa. Arhivat din original la 3 decembrie 2003. Accesat în 3 februarie 2002.

[31] Holbrook, Jarita C.; Medupe, R. Thebe; Urama, Johnson O. (2008). African Cultural Astronomy. Springer. ISBN 978-1-4020-6638-2.

[32] „Africans studied astronomy in medieval times”. The Royal Society. 30 ianuarie 2006. Arhivat din original la 9 iunie 2008. Accesat în 3 februarie 2010.

[33] Stenger, Richard „Star sheds light on African 'Stonehenge'”. CNN. 5 decembrie 2002. Arhivat din original la 12 mai 2011. . CNN. 5 December 2002. Retrieved on 30 December 2011.

[34] J.L. Heilbron, The Sun in the Church: Cathedrals as Solar Observatories (1999) p.3

[35] Forbes, 1909, pp. 49–58

[f58-64-36] Forbes, 1909, pp. 58–64

[37] Chambers, Robert (1864) Chambers Book of Days

[38] Forbes, 1909, pp. 79–81

[39] Forbes, 1909, pp. 147–50

[40] Forbes, 1909, pp. 74–76

[Belkora2003-41] Belkora, Leila (2003). Minding the heavens: the story of our discovery of the Milky Way. CRC Press. pp. 1–14. ISBN 978-0-7503-0730-7.

[Discovery_2016-42] Castelvecchi, Davide; Witze, Witze (11 februarie 2016). „Einstein's gravitational waves found at last”. Nature News. doi:10.1038/nature.2016.19361. Accesat în 11 februarie 2016.

[Abbot-43] B.P. Abbott et al. (2016). „Observation of Gravitational Waves from a Binary Black Hole Merger”. Physical Review Letters. 116 (6): 061102. arXiv:1602.03837 . Bibcode:2016PhRvL.116f1102A. doi:10.1103/PhysRevLett.116.061102. PMID 26918975.

[44] Mims III, Forrest M. (1999). „Amateur Science—Strong Tradition, Bright Future”. Science. 284 (5411): 55–56. Bibcode:1999Sci...284...55M. doi:10.1126/science.284.5411.55. Astronomy has traditionally been among the most fertile fields for serious amateurs [...]

[45] „The American Meteor Society”. Arhivat din originalul de la 22 august 2006. Accesat în 24 august 2006.

[46] Lodriguss, Jerry. „Catching the Light: Astrophotography”. Arhivat din originalul de la 1 septembrie 2006. Accesat în 24 august 2006.

[47] Ghigo, F. (7 februarie 2006). „Karl Jansky and the Discovery of Cosmic Radio Waves”. National Radio Astronomy Observatory. Arhivat din originalul de la 31 august 2006. Accesat în 24 august 2006.

[48] „Cambridge Amateur Radio Astronomers”. Accesat în 24 august 2006.

[49] „The International Occultation Timing Association”. Arhivat din originalul de la 21 august 2006. Accesat în 24 august 2006.

[50] „Edgar Wilson Award”. IAU Central Bureau for Astronomical Telegrams. Arhivat din original la 24 octombrie 2010. Accesat în 24 octombrie 2010.

[51] „American Association of Variable Star Observers”. AAVSO. Arhivat din originalul de la 2 februarie 2010. Accesat în 3 februarie 2010.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

@@ Linia 3: / Linia 3: @@
 [[File:Crab Nebula.jpg|thumb|[[Nebuloasa Crabului]], o rămășiță de supernovă. Foto: [[Hubble Space Telescope|Hubble]]]]
 [[File:The Galactic Centre and Bulge above the ESO 3.6-metre telescope.jpg|thumb|[[Calea Lactee]] văzută de la [[Observatorul La Silla]], Chile]]
-'''Astronomia''' ({{gr|ἀστρονομία}}) este o [[știință naturală]] care studiază [[obiect ceresc|obiecte]] și fenomene cerești. Folosește [[matematica]], [[fizica]] și [[chimia]] pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes se numără: [[planete]], [[satelit natural|sateliți naturali]], [[stea|stelele]], [[nebuloasă|nebuloasele]], [[galaxie|galaxii]] și [[cometă|comete]]. Fenomenele relevante includ explozii de [[supernovă|supernove]], explozii de raze gamma, [[quasar]]i, [[blazar]]i, [[pulsar]]i, și [[radiație cosmică de fond|radiații cosmice de fond]]. Mai general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara [[Atmosfera Pământului|atmosferei Pământului]]. [[Cosmologie|Cosmologia]] este o ramură a astronomiei și studiază [[Univers]]ul în ansamblu.<ref>{{cite book|last1=Unsöld|first1=Albrecht|last2=Baschek|first2=Bodo|title=Classical Astronomy and the Solar System – Introduction|date=2001|pages=1}}</ref>
+'''Astronomia''' ({{gr|ἀστρονομία}} / ''ástronomía'') este o [[știință naturală]] care studiază [[obiect ceresc|obiecte]] și fenomene cerești. Folosește [[matematica]], [[fizica]] și [[chimia]] pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes se numără: [[planete]], [[satelit natural|sateliți naturali]], [[stea|stelele]], [[nebuloasă|nebuloasele]], [[galaxie|galaxii]] și [[cometă|comete]]. Fenomenele relevante includ explozii de [[supernovă|supernove]], explozii de raze gamma, [[quasar]]i, [[blazar]]i, [[pulsar]]i, și [[radiație cosmică de fond|radiații cosmice de fond]]. Mai general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara [[Atmosfera Pământului|atmosferei Pământului]]. [[Cosmologie|Cosmologia]] este o ramură a astronomiei și studiază [[Univers]]ul în ansamblu.<ref>{{cite book|last1=Unsöld|first1=Albrecht|last2=Baschek|first2=Bodo|title=Classical Astronomy and the Solar System – Introduction|date=2001|pages=1}}</ref>
 Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată au făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii, chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America. În trecut, astronomia includea discipline la fel de diverse precum [[Astrometrie|astrometria]], [[Navigație astronomică|navigația cerească]], [[Astronomie observațională|astronomia observațională]] și întocmirea calendarelor. În zilele noastre, astronomia profesionistă este sinonimă cu [[astrofizica]].<ref>{{cite book|last1=Unsöld|first1=Albrecht|last2=Baschek|first2=Bodo|title=Classical Astronomy and the Solar System|date=2001|pages=6–9}}</ref>
@@ Linia 67: / Linia 67: @@
 Timp de peste șase secole (de la recuperarea învățămintelor antice din Evul Mediu târziu la Iluminism), Biserica Romano-Catolică a acordat mai mult sprijin financiar și social studiului astronomiei decât probabil toate celelalte instituții. Printre motivele Bisericii se număra și găsirea datei pentru Paști.<ref>J.L. Heilbron, ''The Sun in the Church: Cathedrals as Solar Observatories'' (1999) p.3</ref>
+===Revoluția științifică===
+[[File:Galileo moon phases.jpg|thumb|Schițele și observațiile lui [[Galileo]] asupra [[Lună|Lunii]] au dezvăluit că suprafața era muntoasă.]]
+În timpul [[Renaștere|Renașterii]], [[Nicolaus Copernicus]] a propus un model heliocentric al sistemului solar. Opera sa a fost apărată de [[Galileo Galilei]] și extinsă de [[Johannes Kepler]]. Kepler a fost primul care a conceput un sistem care a descris corect detaliile mișcării planetelor în jurul Soarelui. Cu toate acestea, Kepler nu a reușit să formuleze o teorie în spatele legilor pe care le-a scris.<ref>Forbes, 1909, pp. 49–58</ref> Acest lucru s-a întâmplat în 1687 când [[Isaac Newton]] descoperă [[Legea atracției universale]] care a explicat în sfârșit mișcările planetelor. Newton a dezvoltat și telescopul reflectorizant.<ref name="f58-64">Forbes, 1909, pp. 58–64</ref>
+Îmbunătățirile în ceea ce privește dimensiunea și calitatea telescopului au dus la descoperiri ulterioare. Astronomul englez [[John Flamsteed]] a catalogat peste 3000 de stele.<ref>Chambers, Robert (1864) ''Chambers Book of Days''</ref> Mai multe cataloage de stele au fost produse de [[Nicolas-Louis de Lacaille]]. Astronomul [[William Herschel]] a realizat un catalog detaliat al nebuloaselor și al roiurilor, iar în 1781 a descoperit planeta [[Planeta Uranus|Uranus]], prima planetă nou găsită.<ref>Forbes, 1909, pp. 79–81</ref> Distanța la o stea a fost anunțată în 1838, când [[Paralaxă|paralaxa]] la [[61 Cygni]] a fost măsurată de [[Friedrich Bessel]].<ref>Forbes, 1909, pp. 147–50</ref>
+În secolele XVIII-XIX, studiul [[Problema cu 3 corpuri|problemei cu trei corpuri]] de către  [[Leonhard Euler]], [[Alexis Claude Clairaut]] și [[Jean le Rond d'Alembert]] a dus la predicții mai exacte despre mișcările Lunii și ale planetelor. Această lucrare a fost perfecționată în continuare de [[Joseph-Louis Lagrange]] și [[Pierre Simon Laplace]], permițând maselor planetelor și sateliților să fie estimate din perturbările lor.<ref>Forbes, 1909, pp. 74–76</ref>
+[[File:Medieval Astronomy (f.4v).jpg|thumb|left|O diagramă astronomică dintr-un manuscris științific timpuriu, c. 1000]]
+Avansuri semnificative în astronomie s-au produs odată cu introducerea de noi tehnologii, inclusiv [[spectroscop]]ul și [[Astrofotografie|astrofotografia]]. [[Joseph von Fraunhofer]] a descoperit aproximativ 600 de linii în spectrul solar în 1814-15, și aproximativ 50 de ani mai târziu [[Gustav Kirchhoff]] a făcut legătura între spectre și compoziția chimică a obiectelor observate. Stelele s-au dovedit a fi similare cu Soarele, dar cu o gamă largă de temperaturi, mase și dimensiuni.<ref name="short history" />
+Existența galaxiei din care face parte Terra, [[Calea Lactee]], ca un grup propriu de stele a fost dovedită abia în secolul XX, împreună cu existența galaxiilor „externe”. Recesiunea observată a acestor galaxii a dus la descoperirea [[Expansiunea universului|expansiunii Universului]].<ref name=Belkora2003>{{cite book|author=Belkora, Leila|title=Minding the heavens: the story of our discovery of the Milky Way|isbn=978-0-7503-0730-7|url=https://books.google.com/?id=qBM-wez94WwC&printsec=frontcover|publisher=CRC Press|date=2003|pages=1–14}}</ref> Astronomia teoretică a condus la speculații cu privire la existența unor obiecte, cum ar fi [[gaură neagră|găurile negre]] și [[Stea neutronică|stelele neutronice]], care au fost folosite pentru a explica astfel de fenomene observate precum [[quasar]]ii, [[pulsar]]ii, [[blazar]]ii și [[Radiogalaxie|radiogalaxii]]. Cosmologia fizică a făcut progrese uriașe în timpul secolului XX. La începutul anilor 1900, modelul teoriei [[Big Bang]]-ului a fost formulat, puternic evidențiat de [[radiație cosmică de fond|radiațiile cosmice de fond]], [[legea lui Hubble]] și de abundențele cosmologice ale elementelor. În februarie 2016, s-a dezvăluit că proiectul [[LIGO]] a detectat dovezi de [[unde gravitaționale]] în septembrie 2015.<ref name="Discovery 2016">{{cite journal |title=Einstein's gravitational waves found at last |journal=Nature News| url=http://www.nature.com/news/einstein-s-gravitational-waves-found-at-last-1.19361 |date=11 February 2016 |last=Castelvecchi |first=Davide |last2=Witze |first2=Witze |doi=10.1038/nature.2016.19361  |accessdate=11 February 2016 }}</ref><ref name='Abbot'>{{cite journal |title=Observation of Gravitational Waves from a Binary Black Hole Merger| authors=B.P. Abbott | journal=Physical Review Letters| year=2016| volume=116|issue=6| pages=061102| doi=10.1103/PhysRevLett.116.061102| pmid=26918975| bibcode=2016PhRvL.116f1102A|arxiv = 1602.03837 |display-authors=etal}}</ref>
 == Astronomia de amatori ==