Tomislavgrad

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Tomislavgrad
—  localitate[*]  —
Kralj-Tomislav09424.JPG
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Coordonate: 43°42′49″N 17°13′36″E ({{PAGENAME}}) / 43.71355°N 17.226563888889°E

ȚarăFlag of Bosnia and Herzegovina.svg Bosnia și Herțegovina
Entitate federalăFederația Bosniei și Herțegovinei
Canton[*]Coat of arms of the Croatian Republic of Herzeg-Bosnia.svg Cantonul 10
Comună din Federația Bosnia și Herțegovina[*]Comuna Tomislavgrad[*]

Altitudine900 m.d.m.

Populație
 - Total5.760 locuitori
 - Town5.760 locuitori

Fus orarUTC+1
Cod poștal80240
Prefix telefonic+387 34

Prezență online
tomislavgrad.gov.ba
GeoNames Modificați la Wikidata
Tomislavgrad

Tomislavgrad (în sârbă: Томиславград, pronunțat tǒmislaʋgrâːd) cunoscut și sub numele său anterior Duvno (în sârbă: Дувно, pronunțat pronunțat dǔːʋno) este un oraș și o comună din Cantonul 10 al Federației Bosniei și Herțegovinei, o entitate din statul modern Bosnia și Herțegovina. Se află în principal într-o zonă a regiunii istorice și geografice Tropolje. Conform recensământului din 2013, a avut o populație de 33.032 locuitori.

În epoca romană a fost cunoscut sub numele de Delminium.[1] În timpul Evului Mediu, când a facut parte din Regatele Croației și al Bosniei, orașul a fost cunoscut sub numele de Županjac, nume care a rămas până în 1928, când a fost schimbat în Tomislavgrad. În 1945, numele orașului a fost din nou schimbat în Duvno, iar în 1990, a fost redenumit iar ca Tomislavgrad.[2]

Nume[modificare | modificare sursă]

Numele orașului înseamnă literalmente „orașul Tomislav”. Numele a fost schimbat din Županjac în Tomislavgrad în 1928 de către regele Alexandru I al Iugoslaviei în onoarea fiului său prințul Tomislav și, de asemenea în memoria lui Tomislav, primul rege al Regatului Croației, care a fost încoronat în zonă. Numele a fost schimbat în Duvno după al doilea război mondial de către autoritățile comuniste iugoslave. În 1990 orașul a fost redenumit din nou ca Tomislavgrad. Totuși, printre locuitorii Bosniei și Herțegovinei, localnicii sunt adesea denumiți Duvnjaci („Duvniaci”), iar orașul este adesea numit Duvno. De asemenea, orașul este uneori denumit pur și simplu „Tomislav”. Eparhia catolică din acea zonă este încă numită Mostar-Duvno.

În timpul Imperiului Roman, orașul a fost numit Delminium și în perioada medievală în Regatul Croației și Regatul Bosniei a fost numit Županjac.[2] În timpul ocupației Imperiului Otoman, a fost numit Županj-potok și în timpul ocupației Austro-Ungariei, Županjac.[2]

Câmpia Duvno

Localizare[modificare | modificare sursă]

De la Tomislavgrad până la sediul cantonului Livno este o distanță de 38 de kilometri. Până la Mostar sunt 88 de kilometri și până la Sarajevo sunt 162 de kilometri.[3]

Demografie[modificare | modificare sursă]

Populația[modificare | modificare sursă]

Populația așezărilor – comuna Tomislavgrad
Așezare 1961 1971 1981 1991 2013
Total 33,046 33,135 30,666 30,009 33,032
1 Blažuj 325 332
2 Bobara 236
3 Bogdašić 404 346
4 Borčani 759 828
5 Bukova Gora 205 311
6 Bukovica 962 892
7 Ćavarov Stan 66 343
8 Cebara 139 222
9 Crvenice 773 997
10 Dobrići 481 446
11 Donji Brišnik 866 790
12 Eminovo Selo 674 595
13 Galečić 280 279
14 Grabovica 350 543
15 Jošanica 216 214
16 Kazaginac 301 277
17 Kolo 636 998
18 Kongora 866 862
19 Korita 179 200
20 Kovači 366 352
21 Kuk 207 232
22 Letka 701 551
23 Lipa 349 276
24 Liskovača 201 248
25 Lug 266 243
26 Mandino Selo 453 449
27 Mesihovina 964 978
28 Mijakovo Polje 184 232
29 Mokronoge 550 548
30 Mrkodol 1,091 999
31 Omerovići 321 242
32 Omolje 670 656
33 Oplećani 424 376
34 Pasić 150 250
35 Prisoje 1,150 1,107
36 Rašeljke 430 383
37 Roško Polje 1,158 1,000
38 Sarajlije 413 460
39 Seonica 395 421
40 Srđani 284 325
41 Stipanjići 1,249 1,167
42 Šuica 1,446 1,758
43 Tomislavgrad 1,986 3,265 4,231 5,012 5,760
44 Vedašić 658 547
45 Vinica 412 718
46 Vojkovići 337 288
47 Vrilo 169 349

Compoziție etnică[modificare | modificare sursă]

Compoziția etnică - orașul Tomislavgrad
2013 1991 1981 1971 1961
Total 5.760 (100,0%) 5.012 (100,0%) 4.231 (100,0%) 3.265 (100,0%) 1.986 (100,0%)
Croați 4.575 (81,89%) 3.164 (63,13%) 2.528 (59,75%) 1.809 (55,41%) 1.032 (51,96%)
Bosniaci 955 (17,09%) 1.472 (29,37%) 1.248 (29,50%) 1.167 (35,74%) 637 (32,07%)
Neafiliați 21 (0,376%)
Sârbi 16 (0,286%) 219 (4.370%) 214 (5.058%) 241 (7.381%) 246 (12,39%)
Albanezi 11 (0,197%) 25 (0,591%) 4 (0,123%) 4 (0,201%)
Alții 6 (0,107%) 62 (1.237%) 13 (0,307%) 22 (0,674%) 7 (0,352%)
Muntenegreni 2 (0,036%) 2 (0,047%) 6 (0,184%) 5 (0,252%)
Necunoscut 1 (0,018%)
Iugoslavi 95 (1,895%) 201 (4.751%) 16 (0,490%) 55 (2.769%)
Compoziție etnică - comunaTomislavgrad
2013 1991 1981 1971 1961
Total 33.032 (100,0%) 30.009 (100,0%) 30.666 (100,0%) 33.135 (100,0%) 33.046 (100,0%)
Croați 29.006 (91,81%) 25.976 (86,56%) 26.712 (87,11%) 29.272 (88,34%) 29.704 (89,89%)
Bosniaci 2.472 (7.824%) 3.148 (10,49%) 2.895 (9.440%) 2.760 (8.330%) 1.828 (5.532%)
Necunoscut 40 (0,127%)
Neafiliați 27 (0,085%)
Sârbi 22 (0,070%) 576 (1.919%) 671 (2.188%) 970 (2.927%) 1.239 (3.749%)
Albanezi 11 (0,035%) 25 (0,082%) 5 (0,015%) 6 (0,018%)
Alții 11 (0,035%) 202 (0,673%) 69 (0,225%) 65 (0,196%) 72 (0,218%)
Muntenegreni 2 (0,006%) 9 (0,029%) 9 (0,027%) 14 (0,042%)
Sloveni 1 (0,003%) 3 (0,010%) 8 (0,024%) 4 (0,012%)
Iugoslavi 107 (0,357%) 280 (0,913%) 40 (0,121%) 177 (0,536%)
Macedoneni 2 (0,007%) 6 (0,018%) 2 (0,006%)

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi timpuri[modificare | modificare sursă]

Zona a fost locuită de tribul de iliri al dalmaților,[4] iar Delminium a fost un oraș înființat de aceștia în locul în care se află în zilele noastre Tomislavgrad.[5] Delminium a fost situat în locul unde se află bazilica romano-catolică de astăzi, numită după primul sfânt croat, Nikola Tavelić.

Zona Tomislavgrad a fost populată în anii 4000 î.Hr. - 2400 î.Hr., chiar înainte de sosirea ilirilor și, din acea perioadă, au rămas doar topoarele de piatră lustruită, ca dovadă că cineva a locuit aici.[6] Epoca bronzului (1800 î.Hr - 800 î.Hr.) a lăsat, de asemenea, puține urme în Tomislavgrad. Colecția arheologică a mănăstirii din Široki Brijeg a avut puține obiecte găsite în zona Tomislavgrad din epoca bronzului: 34 de secere de bronz, 3 topoare și 2 sulițe. Aceste obiecte au fost găsite în Stipanjići și Lug lângă Tomislavgrad. Acestea au fost oferite colecției arheologice „fra Mijo Čuić și fra Stjepan Naletilić”. Mai târziu, părintele Vojislav Mikulić a găsit un topor de bronz în Letka pe care l-a oferit acestei colecții. Din păcate, colecția a fost distrusă în foc la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Doar o seceră și un topor au supraviețuit conflagrației. Cu toate acestea, această colecție a sugerat că populația din Tomislavgrad din acea perioadă au fost crescători de vite, fermieri și războinici.

Spre deosebire de predecesorii lor nedenumiți, ilirii au lăsat dovezi materiale din perioada lor. Pe versanții munților care înconjoară Tomislavgrad, ilirii au construit 36 de fortificații. Aceste forturi au servit ca turnuri de veghe sau forturi împotriva inamicului. Există, de asemenea, multe morminte de iliri, ceea ce semnifică că le-a păsat de morții lor. La fel ca forturile, mormintele datează din epoca bronzului și a fierului până la cucerirea romană a Delminium-ului (Tomislavgrad). În mormintele ilirilor morți, au fost găsite bijuterii și obiecte folosite pentru morți.[6]

Alți locuitori, cu excepția ilirilor, au fost celții. Aceștia au adus o cultură superioară, meșteșuguri și, cel mai important, arme mai bune.[7] Celții au fost însă repede asimilați de iliri, deoarece erau foarte puțini.

Pe măsură ce romanii au cucerit teritoriul tribului iliric Ardiaei, dalmații și uniunea lor tribală au fost ultimul bastion al libertății ilirice. Dalmații au atacat posturile romane de lângă Neretva, orașele comerciale grecești și tribul Daors care era în relații bune cu romanii. Ilirii și-au modernizat așezările în forturi puternice și și-au înconjurat capitala cu o coroană de forturi mai mici.[7] Se presupune că, în acea perioadă, în Delminium au locuit 5.000 de dalmați.

În 167 î.Hr. forturile ilirice nu au putut opri legiunile romane și Roma a cucerit întreaga coastă adriatică la sud de Neretva; teritoriul Ardiei a fost, de asemenea, distrus. Primul conflict dintre dalmați și Roma a început în 156 î.Hr.. Consulii Gaius Marcius Figulus, apoi Publius Cornelius Scipio Nasica Corculum au cucerit și distrus Delminium; acesta din urmă a fost primit în triumf la Roma pentru această victorie. Lucrările scriitorilor din acea perioadă spun că Delminium a fost un „oraș mare”, aproape inaccesibil și inexpugnabil. Romanii au tras cu săgeți aprinse în casele din lemn, care apoi au incendiat tot orașul.[7] După diferite răscoale conduse de dalmați și trei războaie cu Roma, teritoriul lor a fost cucerit definitiv în anul 9.

Perioada romană[modificare | modificare sursă]

Localizarea orașului Delminium în secolul I

După cucerirea romană, au început să fie construite drumuri și poduri. Drumurile care duceau spre Balcani de pe coasta Adriaticii din Salona (Solin) și Narona (Vid lângă Metković) treceau prin Delminium (Tomislavgrad). Rămășițe ale acestora și ale altor drumuri romane încă există.[6] Romanii și-au introdus cultura, limba, legislația și religia și în următorii 400 de ani, în Tomislavgrad a fost pace.

După ce romanii l-au învins pe dalmați, Tomislavgrad a fost aproape abandonat. A staționat acolo, pentru o perioadă, o trupă de soldați romani pentru a-i ține pe iliri sub control.[6] Romanii au început să reconstruiască Delminium în 18 și 19 d.Hr., pe vremea împăratului Tiberius. În acea perioadă a fost construit centrul orașului, un forum roman. Acest forum a fost construit în locul bazilicii actuale a sfântului Nikola Tavelić.

În 1896, Fra Anđeo Nuć a descoperit diferite sculpturi ale zeităților păgâne romane, fragmente de sarcofage păgâne și fragmente de coloane ale bisericii creștine medievale. Dintre toate aceste descoperiri, cele mai importante sunt două monumente votive și altare dedicate zeiței Diana, un altar dedicat zeului nativ ilir Armatus și o placă votivă dedicată zeiței Libera (Proserpina). Mai târziu, s-a găsit și relieful zeiței Diana și un relief al Dianei și al lui Silvanus împreună. În plus, au fost găsite noi altare păgâne, fragmente de sarcofage, ceramică din lut, părți de coloane și alte descoperiri din epoca romană și medievală timpurie. Acest lucru a dus la concluzia că pe locul actualului cimitir catolic „Karaula” (care anterior a fost un post de frontieră militară otomană și post de pază) s-au aflat un sanctuar și un cimitir păgân roman și ilir.[6]

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Croații au ajuns în această zonă în secolul al VII-lea, iar zona a fost redenumită Županjac.[8] Zona din jurul Tomislavgradului a fost importantă în istoria croată în Evul Mediu timpuriu croat. Conform Cronicii Preotului din Doclea, cel mai important eveniment din această perioadă a fost prima adunare de nobili a Croației din anul 753. Prima curte croată a fost făcută la muntele Lib atunci când croații au ajuns în zona Duvno. În acea curte, ducele Budimir la găzduit pe trimisul Papei Ștefan al II-lea și pe cel al împăratului bizantin Constantin al V-lea.

S-au făcut pregătiri pentru Marea adunare a regatului și a bisericii. În această adunare, țara a fost împărțită în cele trei mari regiuni, cu mai multe provincii autonome, ale căror granițe au fost bazate pe cele din epoca romană. S-au stabilit administrația, impozitele și sistemul de justiție. Există o teorie acceptată conform căreia adunarea de încoronare a regelui Tomislav din anul 925 ar fi avut loc în această zonă.

Câmpia Duvno cu orașul Županjac a fost în stăpânirea regilor croați până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, când a ajuns în posesia familiei nobile Šubić. La sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, familia Šubić, cu aprobarea Papei Bonifaciu al VIII-lea, a fondat trei eparhii pe teritoriul Arhiepiscopiei Splitului: Eparhia Šibenik, Eparhia Makarska și Eparhia Duvno. Motivul pentru înființarea acelor eparhii a fost oprirea răspândirii Bisericii Bosniace și consolidarea influenței familiei Šubić în zonă. Sediul eparhiei din Duvno a fost Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, situată în orașul Rog, lângă Roško Polje de astăzi. Episcopii din Duvno au servit ca ajutoare ale arhiepiscopului din Split sau au fost episcopi titulari.

Până în anii 1320, Duvno a făcut parte din Regatul Croației, când Ștefan al II-lea, Ban al Bosniei a luat pământul de la familia Šubić și l-a încorporat în Banatul Bosniei. Duvno a devenit parte a Tropolje, o provincie a Banatului Bosniei, împreună cu Livno și Glamoč. Cu toate acestea, populația de aici nu s-a identificat cu Regatul Bosniei. După ce regele Tvrtko I a dat teritoriul Zachlumiei din vestul râului Neretva regelui maghiar și croat Ludovic I în 1357, Duvno a devenit partea de sud-vest a regatului său din Croația.

O luptă a izbucnit în satul Kolo, din Duvno, în 1374, din cauza împărțirii loialității între regele bosniac și cel croato-ungar. Din acest motiv, Tvrtko a preluat satul și l-a dat familiei Semković din Usora, iar proprietatea asupra satului a fost confirmată de regele Dabiša în 1395. În 1404, regele Ostoja a dat Duvno și Glamoč ducelui Pavle Klešić. În 1444 sau mai devreme, Duvno a intrat în posesia lui Stjepan Vukčić Kosača, ducele (Herceg) Ducatului Sfântului Sava în acel moment.

Imperiul Otoman[modificare | modificare sursă]

Moscheea Džudža Džafer din Tomislavgrad

Duvno a fost cucerit de otomani în 1477, care au înființat nahia din Duvno și l-au încorporat în Sangeacul Herțegovina. A devenit parte a kadilukului Foča. Cândva înainte de anul 1519, Duvno a fost încorporat în kadilukul Mostar. Pentru o perioadă scurtă între 1528 și 1537, Duvno a făcut parte din Sangeacul Bosnia, iar în această perioadă a făcut parte din kadilukul Neretva. A fost apoi din nou încorporat în Sangeacul Herțegovina și kadilukul Mostar.

La mijlocul secolului al XVI-lea, otomanii au fondat qasaba Županj-Potok. În 1576 Duvno a devenit parte a kadilukului Imotski și a devenit un kadiluk pe cont propriu înainte de 1633. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Duvno a fost parte a Sangeacului Klis, cu toate acestea, a fost în curând returnat Sangeacului Herțegovina. La începutul secolului al XVIII-lea, Duvno a devenit o căpitănie cu sediul în orașul Rog. Cu toate acestea, din motive de securitate, capitala a fost mutată în 1711 la Seddi Cedid, un fort construit în Županj-Potok.

Hamdija Kreševljaković a menționat un cartier numit Duvno la sfârșitul secolului al XVII-lea și, de asemenea, a afirmat că acest cartier a devenit kaza în primii ani ai secolului al XVIII-lea. La mijlocul secolului al XVII-lea, Evliya Çelebi, un renumit scriitor turc de literatură de călătorie, a declarat că Duvno „arată ca o grădină paradisiacă, face parte din Sangeacul Klis și are patru sute de case și o moschee impunătoare, multe moschei, un han, un hamam (o baie turcească) și zece magazine.” Duvno a rămas sub stăpânirea otomană până în 1878, când Austro-Ungaria a ocupat Bosnia și Herțegovina după Congresul de la Berlin.

Austro-Ungaria[modificare | modificare sursă]

Întrucât teritoriul Bosniei și Herțegovinei nu a fost obiectul compromisului austro-ungar, nu a devenit parte a statului dual, ci a fost transferat administrației civile a ministerului general imperial al finanțelor; în același timp a fost numit un guvernator militar. Multă vreme, s-au observat focare de tulburări pe teritoriul ocupat.

Hamdija Kreševljaković a afirmat că în jurul anului 1791, un incendiu a izbucnit în Duvno. Au ars 75 de case. A avut loc o explozie în oraș praful de pușcă și orașul a fost avariat, dar a fost imediat reparat. Orașul a fost, de asemenea, în stare bună în 1878, după aceea a început să se deterioreze parțial.[9]

Duvno a rămas parte a Austro-Ungariei până în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, când Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Dalmația, Voivodina, Bosnia și Herțegovina se unesc în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor.

Regatul Iugoslaviei[modificare | modificare sursă]

Bazilica Nikola Tavelić în anii 1920, când a fost numită bazilica Sfântul Chiril și Sfântul Metodiu

În 1925, Duvno a fost redenumit Tomislavgrad după primul rege croat Tomislav al Croației și după prințul regatului Iugoslaviei Tomislav Karađorđević.[2]

Bazilica Nikola Tavelić din Tomislavgrad

Perioada contemporană[modificare | modificare sursă]

Duvno a fost redenumit din nou Tomislavgrad după războiul bosniac.[2]

Așezări[modificare | modificare sursă]

Comuna este formată din așezările: Baljci, Blažuj, Bogdašić, Borčani, Bukova Gora, Bukovica, Cebara, Crvenice, Ćavarov Stan, Dobrici, Donji Brišnik, Eminovo Selo, Galečić, Gornja Prisika, Gornji Brišnik, Grabovica, Jošanica, Kazaginac, Kolo, Kongora, Korita, Kovaci, Krnjin, Kuk, Letka, Lipa, Liskovača, Lug, Mandino Selo, Mesihovina, Mijakovo Polje, Mokronoge, Mrkodol, Omerovići, Omolje, Oplećani, Pašić, Podgaj, Prisoje, Radoši, Râșcani, Rašeljke, Rasko Polje, Renići, Rošnjače, Sarajlije, Seonica, Srđani, Stipanjići, Šuica, Tomislavgrad, Vedašić, Vinica, Vojkovići, Vranjače, Vrilo, Zaljiće, Zaljut și Zidine.

Economie[modificare | modificare sursă]

Hotelul Tomislav din Tomislavgrad

Tomislavgrad se află astăzi într-o situație economică foarte grea. Mulți oameni au emigrat din zonă în anii 1960 și 1970, dar mai ales în timpul războiului din anii 1990. Majoritatea s-au dus în Croația (în principal la Zagreb) sau în Europa de Vest (Germania) și Australia. Printre companiile active în oraș se numără câteva companii mari precum "Kapis Tomislavgrad", mall-ul "Prodex" și câteva companii de transport și de construcții.

Monumente și cultură[modificare | modificare sursă]

În centrul orașului Tomislavgrad, se află un imens monument în cinstea regelui Tomislav. Monumentul a fost realizat de sculptorul Vinko Bagarić din Zagreb și a fost instalat în anii 1990, dar după războiul din Bosnia și Herțegovina.

Monumentul regelui Tomislav

Sport[modificare | modificare sursă]

Orașul găzduiește clubul de fotbal HNK Tomislav. Clubul joacă în liga secundă a Federației Bosnia și Herțegovina (Grupul Sud).[10]

Clubul a fost fondat în 1920 sub numele de HNK Tomislav, deoarece în acel moment se pregătea sărbătorirea a 1000 de ani de la încoronarea regelui Tomislav. În 1925, HNK Tomislav a încetat să mai funcționeze și abia după ce și-a schimbat numele în Vran, a continuat să joace meciuri cu cluburi din așezările înconjurătoare (Livno, Široki Brijeg, Kupres). Înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost jucate mult mai puține jocuri. În iunie 1946, și-a schimbat numele în FK Zvijezda. Zvijezda nu a jucat în nicio competiție până în 1952. Doi ani mai târziu, și-a schimbat din nou numele. Din 1946 a concura în Liga Sub-Federală Mostar. În 1963, s-a mutat pe stadionul Ferovac.[11][12]

Orașe gemene - orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Tomislavgrad este înfrățit cu:[13]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Wilkes, John (1996). The Illyrians. Wiley. p. 188. ISBN 978-0-631-19807-9. Coasta și hinterlandul Dalmației centrale până și dincolo de munții Dinaric au fost locuite de dalmați, după care a fost numită provincia romană Dalmația, propriul lor nume derivând din așezarea principală Delminium ,lângă Duvno.
  2. ^ a b c d e Tomislavgrad, Bosnia and Herzegovina (Daelminium, Županjac, Duvno), oxfordreference.com Necesită înregistrare sau abonare
  3. ^ [1]
  4. ^ The Cambridge Ancient History Vol. 11: The High Empire, AD 70-192 by Peter Rathbone, page 597, "... Un astfel de loc a fost Delminium, de la care și-au luat numele dalmații iliri, atacat de mai multe ori de consulii romani..."
  5. ^ Wilkes, J. J. The Illyrians, 1992; ISBN: 0-631-19807-5, pg 188, "...după care a fost numită provincia romană Dalmatia, propriul lor nume derivând din așezarea principală Delminium de lângă Duvno. Dincolo de Dinara, dalmații au ocupat câmpiile din Livno, Glamoc și Duvno, ..."
  6. ^ a b c d e Bagarić, Ivo. Duvno: Povijest župa duvanjskog samostana. Sveta baština. 1989
  7. ^ a b c Bagarić, Ivo. Duvno - Short Monograph. Župni ured sv. Franje Asiškog, Bukovica. 1980.
  8. ^ Bagarić 1980, p. 14.
  9. ^ Hamdija Kreševljaković, Stari bosanski gradovi, Godišnjak Zemaljskog zavoda za zaštitu spomenika kulture i prirodnih rijetkosti N. R. Bosne i Hercegovine, 1953
  10. ^ http://hnktomislav.com/povjest-kluba/ Povijest kluba, hnktomislav.com
  11. ^ „HNK Tomislav Tomislavgrad - Club profile” (în engleză). www.transfermarkt.com. Accesat în . 
  12. ^ http://sportsport.ba/bh_fudbal/i-ovdje-se-zivi-fudbal-stadioni-u-drugoj-ligi-fbih---jug/183620/s17
  13. ^ „Gradovi prijatelji”. tomislavgrad.gov.ba (în bosniacă). Tomislavgrad. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]