Compromisul austro-ungar din 1867

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Istoria Ungariei

Acest articol este parte a unei serii
Panonia, formarea Ungariei
Panonia
Preistoria maghiarilor
Cucerirea Bazinului Panonic
Anii incursiunilor militare
Evul Mediu
Principatul Ungariei
Regatul Ungariei
Regatul Ungariei la începutul Epocii Moderne
Ocupația otomană
Regatul Ungariei Răsăritene
Principatul Transilvaniei
Războiul de independență condus de Rákóczi II. (1703-1711)
Ungaria Regală
Istoria maghiară în secolul al XIX-lea
Anii de reformă
Revoluția de la 1848
Ausgleich
Imperiul Austro-Ungar
Istoria maghiară în secolul al XX-lea
Revoluția Mîja-de-toamnă
Republica Ungară (1918 - 1919)
Republica Ungară a Sfaturilor
Tratatul de la Trianon
Regatul Ungariei (1920–1944)
Ungaria în Al Doilea Război Mondial
Statul Maghiar (1944-1945)
Republica Populară Ungară
Revoluția din Ungaria, 1956
Ungaria contemporană
Republica Ungară

Portal Ungaria
 v  d  m 

Termenul german Ausgleich se referă la "compromisul" din februarie 1867 prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph și o delegație maghiară condusă de Ferenc Deák.

Premize[modificare | modificare sursă]

Compromisul urma unei serii de reforme constituționale eșuate ale Imperiului Habsburgic. Sub această nouă organizare guvernul din Ungaria dominat de maghiari a câștigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena, cele două state constituindu-se ca două state separate, cu propriile constituții, parlamente, administrații și miliții. Aveau în comun același suveran, ministerele pentru politică externă, economică și militară. Cheltuielile comune erau acoperite inițial în proporție de 70% de către Austria.

Compromisul s-a făcut în încercarea de a elimina disensiunile interne datorate războiului austro-prusac, dar și pentru a aduce la tăcere agitațiile interne ale diverselor naționalități ale imperiului.

Foștii revoluționari germani și maghiari au devenit politicieni, iar dieta ungară și-a recăpătat puterea. Statutul special al Transilvaniei și protestele celorlalte naționalități - majoritare de multe ori - a dus la apariția unei noi legi a minorităților în Ungaria, lege menită să apere drepturile românilor și sârbilor, dar care în practică a fost încălcată în mod repetat.

Urmările Ausgleich-ului[modificare | modificare sursă]

Partea austriacă a monarhiei a resimțit imediat influența guvernului maghiar: guvernul maghiar a refuzat să permită orice reformă internă, pe care austriecii le vedeau necesare. Pentru a reuși să iși păstreze noua influență câștigată, conducătorii maghiari au dus o politică de privare de drepturi civile a naționalităților imperiului. De asemenea au blocat finanțarea modernizării armatei, temându-se să nu fie folosită contra lor (armata era controlată în principal de la Viena).

La fiecare zece ani Ausgleich-ul era renegociat pentru a clarifica detalii financiare și comerciale, dar inevitabil aceste negocieri duceau la o criză internă partea maghiară crescând mereu pretențiile.

Impasul politic care a rezultat a fost unul dintre motivele care a dus la decizia fatală de a ataca Serbia în iulie 1914. Personalități politice austriece de primă-mână, cum ar fi Conrad von Hötzendorf, Șeful Comandamentului Armatei Habsburgice, și ministrul de externe, Contele Leopold von Berchtold, considerau unica modalitate posibilă de reformare a Austro-Ungariei ca fiind anexarea de teritorii și populații externe pentru a duce la echilibrare în fața puterii maghiarilor.

Dubla Monarhie stabilită prin Ausgleich a fost gândită ca o soluție de conviețuire, dar a rezistat doar 50 de ani, până 1918 când a dispărut ca urmare a Primului Război Mondial.

Au existat și o serie de propuneri de reformare a Monarhiei Duale, prin federalizarea Austro-Ungariei (ca cea a lui Aurel Popovici). Acestea au fost însă refuzate, ele ar fi putut duce la pierderea influnței maghiare.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]