Compromisul austro-ungar din 1867

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Istoria Ungariei

Acest articol este parte a unei serii
Panonia, formarea Ungariei
Panonia
Preistoria maghiarilor
Cucerirea Bazinului Panonic
Anii incursiunilor militare
Evul Mediu
Principatul Ungariei
Regatul Ungariei
Regatul Ungariei la începutul Epocii Moderne
Ocupația otomană
Regatul Ungariei Răsăritene
Principatul Transilvaniei
Războiul de independență condus de Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711)
Ungaria Regală
Istoria maghiară în secolul al XIX-lea
Epoca reformelor
Revoluția Maghiară din 1848-1849
Compromisul austro-ungar din 1867
Imperiul Austro-Ungar
Istoria maghiară în secolul al XX-lea
Revoluția Mîja-de-toamnă
Republica Ungară (1918-1919)
Republica Ungară a Sfaturilor
Tratatul de la Trianon
Regatul Ungariei (1920–1944)
Ungaria în cel de-al Doilea Război Mondial
Statul Maghiar (1944-1945)
Republica Populară Ungară
Revoluția din 1956
Ungaria contemporană
Republica Ungară

Portal Ungaria
 v  d  m 

Termenul german Ausgleich se referă la "compromisul" din februarie 1867 prin care s-a fondat dubla monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph și o delegație maghiară condusă de Ferenc Deák.

Premise[modificare | modificare sursă]

S-a ajuns la compromisul austro-ungar în urma înfrângerii Austriei în războiul din 1866 de către Prusia și Italia și din cauza tensiunilor interne provocate de maghiari care puteau să ducă la compromiterea existenței Imperiului austriac [1] Compromisul urma și unei serii de reforme constituționale eșuate ale Imperiului Habsburgic. Sub această nouă organizare guvernul din Ungaria dominat de maghiari a câștigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena, cele două state constituindu-se ca două state separate, cu propriile constituții, parlamente, administrații și miliții. Aveau în comun suveranii în aceeași persoană, ministerele pentru politică externă, economică și militară. Cheltuielile comune erau acoperite inițial în proporție de 70% de către Austria.

Compromisul s-a făcut în încercarea de a elimina disensiunile interne datorate războiului austro-prusac, dar și pentru a aduce la tăcere agitațiile interne ale diverselor naționalități ale imperiului.

Foștii revoluționari germani și maghiari au devenit politicieni, iar dieta ungară și-a recăpătat puterea. Statutul special al Transilvaniei și protestele celorlalte naționalități - majoritare de multe ori - a dus la apariția unei noi legi a minorităților în Ungaria, lege menită să apere drepturile românilor și sârbilor, dar care în practică a fost încălcată în mod repetat.

Urmările Ausgleich-ului[modificare | modificare sursă]

Partea austriacă a monarhiei a resimțit imediat influența guvernului maghiar. Acesta a refuzat să permită orice reformă internă pe care austriecii o vedeau necesară. Pentru a reuși să își păstreze noua influență câștigată, conducătorii maghiari au dus o politică de privare de drepturi civile a naționalităților imperiului. De asemenea, au blocat finanțarea modernizării armatei, temându-se să nu fie folosită contra lor, armata fiind controlată în principal de la Viena).

La fiecare zece ani Ausgleich-ul era renegociat pentru a clarifica detalii financiare și comerciale, dar inevitabil aceste negocieri duceau la o criză internă partea maghiară crescând mereu pretențiile.

Impasul politic care a rezultat a fost unul dintre motivele care a dus la decizia fatală de a ataca Serbia în iulie 1914. Personalități politice austriece de primă-mână, cum ar fi Franz Conrad von Hötzendorf, șeful Comandamentului Armatei Habsburgice, și ministrul de externe, Contele Leopold von Berchtold, considerau unica modalitate posibilă de reformare a Austro-Ungariei ca fiind anexarea de teritorii și populații externe pentru a duce la echilibrare în fața puterii maghiarilor.

Dubla monarhie stabilită prin Ausgleich a fost gândită ca o soluție de conviețuire, dar a rezistat doar 50 de ani, până 1918 când a dispărut ca urmare a Primului Război Mondial.

Au existat și o serie de propuneri de reformare a monarhiei duale, prin federalizarea Austro-Ungariei (precum cea a lui Aurel Popovici). Acestea au fost însă refuzate, ele putând duce la pierderea influenței maghiare.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cornwall, Mark (), Last Years Of Austria-Hungary: A Multi-National Experiment in Early Twentieth-Century Europe (ed. 2nd), University of Exeter Press .
  • Seton-Watson, R. W. (), „The Austro-Hungarian Ausgleich of 1867”, The Slavonic and East European Review (19.53/54), pp. 123–40 .
  • Seton-Watson, R. W. (), „Transylvania since 1867”, The Slavonic Review (4.10), pp. 101–23 .
  • Taylor, A. J. P. (), The Habsburg Monarchy, 1815–1918: A history of the Austrian Empire and Austria-Hungary., New York: Macmillan Publishing .
  • Tihany, Leslie C (), „The Austro-Hungarian Compromise, 1867–1918: A Half Century of Diagnosis; Fifty Years of Post-Mortem”, Central European History (2.2), pp. 114–38 .
  • Sowards, Steven W (), Nationalism in Hungary, 1848–1867. Twenty Five Lectures on Modern Balkan History, Michigan State University, accesat în  .
  • Graf Julius Andrassy: Ungarns Ausgleich mit Österreich vom Jahre 1867. Leipzig, 1897
  • Der österreichisch-ungarische Ausgleich von 1867, herausgegeben vom Forschungsinstitut für den Donauraum, 1967
  • Der österreichisch-ungarische Ausgleich von 1867, Buchreihe der Südostdeutschen Historischen Kommission 20, 1968
  • Gordon C. Craig: Geschichte Europas 1815–1980. Vom Wiener Kongress bis zur Gegenwart. München, 1995 (S. 174–176)
  • Historisches Geschehen im Spiegel der Gegenwart, Österreich-Ungarn 1867–1967, Institut für Österreichkunde, 1970

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  • ^ Tommaso Detti, Giovanni Gozzini, Storia contemporanea: L'Ottocento, B. Mondadori, 2000, ISBN 978-88-424-9346-4