Solstițiu

Datele solstițiilor în emisfera boreală (Timp universal coordonat)
Anul	Solstițiul de vară (iunie)	Solstițiul de iarnă (decembrie)
2000	21 iunie 01:48	21 decembrie 13:37
2001	21 iunie 07:38	21 decembrie 19:21
2002	21 iunie 13:24	22 decembrie 01:14
2003	21 iunie 19:10	22 decembrie 07:04
2004	21 iunie 00:57	21 decembrie 12:42
2005	21 iunie 06:46	21 decembrie 18:35
2006	21 iunie 12:26	22 decembrie 00:22
2007	21 iunie 18:06	22 decembrie 06:08
2008	20 iunie 23:59	21 decembrie 12:04
2009	21 iunie 05:45	21 decembrie 17:47
2010	21 iunie 11:28	21 decembrie 23:38
2011	21 iunie 17:16	22 decembrie 05:30
2012	20 iunie 23:09	21 decembrie 11:11
2013	21 iunie 05:04	21 decembrie 17:11
2014	21 iunie 10:51	21 decembrie 23:03
2015	21 iunie 16:38	22 decembrie 04:48
2016	20 iunie 22:34	21 decembrie 10:44
2017	21 iunie 04:24	21 decembrie 16:28
2018	21 iunie 10:07	21 decembrie 22:22
2019	21 iunie 15:54	22 decembrie 04:19
2020	20 iunie 21:43	21 decembrie 10:02
2021	21 iunie 03:31	21 decembrie 15:59

În astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus).

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstițiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, mișcarea aparentă a Soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică și, simetric, când are loc solstițiul de vară în emisfera sudică traiectoria Soarelui atinge extrema sudică.

Etimologie

Substantivul românesc solstițiu are etimologie dublă: latinescul solstitium, „solstițiu” și franțuzescul solstice. Substantivul latin solstitium este format din cuvântul latin sol, solis, solem: „Soare” și stitium, derivat al verbului sisto, sistere, stiti, statum: „a opri”, „a face să stea”, „a rămâne constant”, „a se menține”. Substantivul francez solstice este un împrumut din limba latină: solstitium, „solstițiu”. Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Date

Calendarul gregorian

În calendarul gregorian, datele solstițiilor variază în funcție de ani (tabelul alăturat le rezumă pentru anii apropiați). Trebuie să se țină cont de faptele următoare:

• Orbita terestră nu este deloc circulară, iar viteza Pământului pe orbită depinde, prin urmare, de poziția sa (A doua lege a lui Kepler). În consecință, anotimpurile au o durată inegală:
  • primăvara boreală (toamna australă), de la echinocțiul din martie până la solstițiul din iunie: 92,7 zile;
  • vara boreală (iarna australă), de la solstițiul din iunie până la echinocțiul din septembrie: 93.7 zile;
  • toamna boreală (primăvara australă), de la echinocțiul din septembrie până la solstițiul din decembrie: 89.9 de zile;
  • iarna boreală (vara australă), de la solstițiul din decembrie până la echinocțiul din martie: 89.0 de zile.
• Anul civil standard nu este decât de 365 de zile; anul tropic este de circa 365,2422 de zile. Prin urmare, solstițiile se produc cam cu șase ore mai târziu, în fiecare an. Anii bisecți permit readucerea la locul lor a solstițiilor, la fiecare patru ani.
• Acest decalaj bisect compensează cu ușurință prea marea diferență dintre anul civil și anul tropic. În 70  de ani, se ajunge ca solstițiile să se producă cu o zi mai devreme (care este problema calendarului iulian). Acest punct este parțial compensat prin absența anului bisect în anii divizibili prin 100 (dar nu prin 400).

Solstițiul din iunie se produce în general la 21 iunie. S-a produs la 20 iunie în 2008 precum și în 2012 și 2016, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1896; solstițiul din iunie se va produce din nou la 20 iunie în 2020, 2024, ... S-a produs la 22 iunie în 1975 și va cădea din nou la această dată la începutul secolului al XXIII-lea în 2203, 2207, 2211 și 2215, apoi în 2302. Solstițiul din iunie va cădea, în mod excepțional, la 19 iunie în 2488 și va fi pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian.

Solstițiul din decembrie are loc, în general, la 21 sau la 22 decembrie. A căzut la 23 decembrie în 1903 și va trebui să se aștepte începutul secolului al XXIV-lea pentru a-l vedea din nou producându-se la această dată. A căzut într-o zi de 20 decembrie de 10 ori la sfârșitul secolului al XVII-lea și va cădea din nou la acestă dată la sfârșitul secolului al XXI-lea și la sfârșitul secolului al XXV-lea.

Ziua polară

”Miezul nopţii” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N)

Soarele la miezul nopţii, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N)

Ziua polară (denumită și soarele de la miezul nopții, precum și nopțile albe) este o perioadă a anului în care Soarele nu apune, acest fenomen producându-se în jurul solstițiului de vară (iunie, în emisfera nordică și decembrie, în emisfera sudică) la latitudinile înalte situate dincolo de cercurile polare arctic și antarctic. Numărul de zile cu 24 de ore de lumină în timpul căruia are loc acest fenomen crește odată cu latitudinea. Atinge miniumul (o zi) la nivelul cercului polar, ~66° 34' și maximul (șase luni) la pol (90°) și are loc vara (din martie până în septembrie, în emisfera nordică și din septembrie până în martie, în emisfera sudică) Astfel, în ziua solstițiului, la poli, Soarele rămâne, în mod constant vizibil la o înălțime de ceva mai mult de 23° pe bolta cerească.

Bibliografie

• Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Viorica Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007, ISBN 978-973-675-307-7
• Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris VI, 1977, ISBN 2-03-020210-X
• Dicționar latin-romîn, redactor responsabil Rodica Ocheșanu, redactori: Irina Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura Științifică, București 1962
• G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
• Dicționar enciclopedic, vol VI, R-Ș, Editura Enciclopedică, București, 2006 ISBN 973-45-0530-0

Legături externe

• ro Adrian Șonka, Cea mai lungă... zile, Șonka Adrian – pagina de astronomie, 23 iunie 2014
• ro Solstitiul de iarna - Despre, BuzzMag – stiri, 21 decembrie 2014
• en Equinoxes and Solstices Calculator (1600 to 2400)
• en „Earth's Seasons, Equinoxes, Solstices, Perihelion, and Aphelion, 2000–2020”. United States Naval Observatory, Astronomical Applications Department. 
• en Weisstein, Eric (1996). „Summer Solstice”. Eric Weisstein's World of Astronomy. Accesat în 24 octombrie 2008. The above plots show how the date of the summer solstice shifts through the Gregorian calendar according to the insertion of leap years. 

Vezi și

• Echinocțiu|