Solstițiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Solstițiul de iarnă)
Salt la: Navigare, căutare
Datele solstițiilor în emisfera boreală
(Timp universal coordonat)
Anul Solstițiul
de vară
(iunie)
Solstițiul
de iarnă
(decembrie)
2000 21 iunie 01:48 21 decembrie 13:37
2001 21 iunie 07:38 21 decembrie 19:21
2002 21 iunie 13:24 22 decembrie 01:14
2003 21 iunie 19:10 22 decembrie 07:04
2004 21 iunie 00:57 21 decembrie 12:42
2005 21 iunie 06:46 21 decembrie 18:35
2006 21 iunie 12:26 22 decembrie 00:22
2007 21 iunie 18:06 22 decembrie 06:08
2008 20 iunie 23:59 21 decembrie 12:04
2009 21 iunie 05:45 21 decembrie 17:47
2010 21 iunie 11:28 21 decembrie 23:38
2011 21 iunie 17:16 22 decembrie 05:30
2012 20 iunie 23:09 21 decembrie 11:11
2013 21 iunie 05:04 21 decembrie 17:11
2014 21 iunie 10:51 21 decembrie 23:03
2015 21 iunie 16:38 22 decembrie 04:48
2016 20 iunie 22:34 21 decembrie 10:44
2017 21 iunie 04:24 21 decembrie 16:28
2018 21 iunie 10:07 21 decembrie 22:22
2019 21 iunie 15:54 22 decembrie 04:19
2020 20 iunie 21:43 21 decembrie 10:02
2021 21 iunie 03:31 21 decembrie 15:59

În astronomie, se numesc solstiții[1] cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstițiul din iunie (stânga), echinocțiul din septembrie (jos), solstițiul din decembrie (dreapta) și echinocțiul din martie (sus).

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstițiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, mișcarea aparentă a Soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică și, simetric, când are loc solstițiul de vară în emisfera sudică traiectoria Soarelui atinge extrema sudică.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Substantivul românesc solstițiu are etimologie dublă: latinescul solstitium[2], „solstițiu”[3][4] și franțuzescul solstice.[2] Substantivul latin solstitium este format din cuvântul latin sol, solis, solem: „Soare”[3][4] și stitium, derivat al verbului sisto, sistere, stiti, statum: „a opri”, „a face să stea”, „a rămâne constant”, „a se menține”.[3][4][5] Substantivul francez solstice este un împrumut din limba latină: solstitium[6], „solstițiu”. Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Date[modificare | modificare sursă]

Calendarul gregorian[modificare | modificare sursă]

În calendarul gregorian, datele solstițiilor variază în funcție de ani (tabelul alăturat le rezumă pentru anii apropiați). Trebuie să se țină cont de faptele următoare:

  • Orbita terestră nu este deloc circulară, iar viteza Pământului pe orbită depinde, prin urmare, de poziția sa (A doua lege a lui Kepler). În consecință, anotimpurile au o durată inegală:
    • primăvara boreală (toamna australă), de la echinocțiul din martie până la solstițiul din iunie: 92,7 zile;
    • vara boreală (iarna australă), de la solstițiul din iunie până la echinocțiul din septembrie: 93.7 zile;
    • toamna boreală (primăvara australă), de la echinocțiul din septembrie până la solstițiul din decembrie: 89.9 de zile;
    • iarna boreală (vara australă), de la solstițiul din decembrie până la echinocțiul din martie: 89.0 de zile.
  • Anul civil standard nu este decât de 365 de zile; anul tropic este de circa 365,2422 de zile. Prin urmare, solstițiile se produc cam cu șase ore mai târziu, în fiecare an.[7] Anii bisecți permit readucerea la locul lor a solstițiilor, la fiecare patru ani.
  • Acest decalaj bisect compensează cu ușurință prea marea diferență dintre anul civil și anul tropic. În 70  de ani, se ajunge ca solstițiile să se producă cu o zi mai devreme (care este problema calendarului iulian). Acest punct este parțial compensat prin absența anului bisect în anii divizibili prin 100 (dar nu prin 400).

Solstițiul din iunie se produce în general la 21 iunie. S-a produs la 20 iunie în 2008 precum și în 2012 și 2016, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1896; solstițiul din iunie se va produce din nou la 20 iunie în 2020, 2024, ... S-a produs la 22 iunie în 1975 și va cădea din nou la această dată la începutul secolului al XXIII-lea în 2203, 2207, 2211 și 2215, apoi în 2302. Solstițiul din iunie va cădea, în mod excepțional, la 19 iunie în 2488 și va fi pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian.[8]

Solstițiul din decembrie are loc, în general, la 21 sau la 22 decembrie. A căzut la 23 decembrie în 1903 și va trebui să se aștepte începutul secolului al XXIV-lea pentru a-l vedea din nou producându-se la această dată. A căzut într-o zi de 20 decembrie de 10 ori la sfârșitul secolului al XVII-lea și va cădea din nou la acestă dată la sfârșitul secolului al XXI-lea și la sfârșitul secolului al XXV-lea.[9]

Ziua polară[modificare | modificare sursă]

”Miezul nopţii” la Longyearbyen, la 16 iulie 2007 (78° N)
Soarele la miezul nopţii, la Capul Nord, la 17 iulie 2005 la 23 h 59 (71,1° N)

Ziua polară (denumită și soarele de la miezul nopții, precum și nopțile albe) este o perioadă a anului în care Soarele nu apune, acest fenomen producându-se în jurul solstițiului de vară (iunie, în emisfera nordică și decembrie, în emisfera sudică) la latitudinile înalte situate dincolo de cercurile polare arctic și antarctic. Numărul de zile cu 24 de ore de lumină în timpul căruia are loc acest fenomen crește odată cu latitudinea. Atinge miniumul (o zi) la nivelul cercului polar, ~66° 34' și maximul (șase luni) la pol (90°) și are loc vara (din martie până în septembrie, în emisfera nordică și din septembrie până în martie, în emisfera sudică) Astfel, în ziua solstițiului, la poli, Soarele rămâne, în mod constant vizibil la o înălțime de ceva mai mult de 23° pe bolta cerească.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dicționar enciclopedic, vol VI, R-Ș (2006)
  2. ^ a b Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Viorica Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  3. ^ a b c Dicționar latin-romîn (1962)
  4. ^ a b c G. Guțu, Dicționar latin-român (1983)
  5. ^ Vd. a sista
  6. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique (1977)
  7. ^ « Saisons, équinoxes et solstices », Météo Média, 2013.
  8. ^ Solstice d'été - date des solstices d'été de 1589 à 2999. http://www.imcce.fr/newsletter/docs/Solstice_ete_1583_2999.pdf. Accesat la 21 decembrie 2014. .
  9. ^ Solstice d'hiver - date des solstices d'hiver de 1589 à 2999. http://www.imcce.fr/newsletter/docs/Solstice_hiver_1583_2999.pdf. Accesat la 21 decembrie 2014. .

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Viorica Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007, ISBN 978-973-675-307-7
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris VI, 1977, ISBN 2-03-020210-X
  • Dicționar latin-romîn, redactor responsabil Rodica Ocheșanu, redactori: Irina Macarie, Sorin Stati, N. Șrefănescu, Editura Științifică, București 1962
  • G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
  • Dicționar enciclopedic, vol VI, R-Ș, Editura Enciclopedică, București, 2006 ISBN 973-45-0530-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Solstiţii

Vezi și[modificare | modificare sursă]