Parasol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Macrolepiota procera
Parasolzwam2009.jpg
Parasol
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: fungi
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Macrolepiota
(Scop., Singer (1948) [1946]
Nume binomial
Macrolepiota procera
(Scop.) Singer (1948)
Sinonime
  • Agaricus procerus Scop. (1772)
  • Agaricus colubrinus Bull. (1782)
  • Agaricus antiquatus Batsch (1783)
  • Lepiota procera (Scop.) Gray (1821)
  • Amanita procera (Scop.) Fr. (1836)
  • Mastocephalus procerus (Scop.) O.Kuntze (1891)
  • Leucocoprinus procerus (Scop.) Pat. (1900)

Macrolepiota procera (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Singer, 1948), sin. Lepiota procera (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Samuel Frederick Gray, 1821),[1] denumită în popor parasol,[2] [1] piciorul căprioarei, burete șerpesc sau pălăria șarpelui[3] este o specie de ciuperci comestibile saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae de genul Macrolepiota. Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde în păduri foioase și de conifere, prin pășuni, tufișuri, locuri ierboase, chiar și la margine de drum, preferat pe soluri calcaroase și silicoase, mai ales după o ploaie puternică de vară, din iunie până în octombrie. Ciuperca a fost descrisă pentru prima oară în 1772 de către naturalistul tirolez Giovanni Antonio Scopoli, care a numit-o Agaricus procerus.[4] Rolf Singer a transferat genul spre Macrolepiota în anul 1948.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: M. procera

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

  • Pălăria: Ea are un diametru de 12-30 (40) cm, este la început aproape rotundă cu marginile răsucite spre interior, având la maturitate aspectul unei umbrele desfășurate, fiind în mijloc cocoșată, la margine întinsă și de culoare gri-maro. Cauzat vălului parțial poartă fulgi care sunt mari, neregulați, mai mult sau mai puțin rupți și mai închiși decât restul pălăriei. Cocoșul rămâne destul de neted.
  • Lamelele: Ele sunt aglomerate, înghesuite, neregulate, bulboase de culoare albă sau gălbuie, schimbând la bătrânețe spre rozaliu-maro. Sporii elipsoidali au o mărime de 12–18 × 9–11,5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: El dezvoltă o lungime de 20, chiar până la 40 cm, având un diametru de numai 1,3-2 cm, fiind cilindric, găunos, fibros și dur, acoperit cu numeroși solzi mici, viperini, sfârșind într-un bulb pâslit. Înapoi rămâne la fructele mature o manșetă dublă, pufoasă, bătătoare la ochi, clar liberă și mobilă la tije, acolo maro, la margine albă, precum neatârnată în jos.
  • Carnea: Ea este fragedă și puțin dură, în pălărie moale, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă care se schimbă la aer în roz la roșior. Carnea are un miros precum gust de aluni.[6][7]

Buretele se decolorează cu fenol repede maro și cu tinctură de Guaiacum imediat albastru-verzui.[8]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai mulți bureți de genul Macrolepiota sau Lepiota, care pot fi confundați cu parasolul, în special în tinerețe.[9][10][11]

Cu bureți comestibili:[modificare | modificare sursă]

Lepiota ignivolvata,[12] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii,[13] Lepiota naucina,[14] Macrolepiota affinis,[15] Macrolepiota excoriata,[16] Macrolepiota gracilenta,[17] Macrolepiota mastoidea,[18] Macrolepiota olivascens,[19] Macrolepiota permixta,[20] Macrolepiota puellaris,[21] Macrolepiota rhacodes,[22] Macrolepiota umbonata.[23]

Cu bureți otrăvitori:[modificare | modificare sursă]

Lepiota aspera sin. Lepiota acutesquamosa,[24] Lepiota clypeolaria,[25] Lepiota cristata,[25] Lepiota felina, Lepiota helveola.[26] Acești bureți sunt cu toții de mărime inferioară.

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Parasol panat și prăjit
Parasol prăjit cu sos de ciuperci

Pălăria parasolilor proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau panați precum prăjiți în unt ca un șnițel.[27][28] În afară de aceasta, ele pot fi tăiate felii, apoi blanșate și congelate. De asemenea este posibilă uscarea, iar în continuare pulberăria buretelui (aici inclusiv piciorului) într-o mașină electrică. Praful se adaugă pentru ridicarea savorii pentru sosuri de friptură de vită sau vânat. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[29][30]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Oana Zamfirescu: „The Caracteridtics of the Romanian Common Names Given to Lower Plants”, în: Lucrări Științifice, vol. 57 (1), seria Agronomie, Editura Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Iași 2014, p. 480
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ Giovanni Antonio Scopoli: „Flora carniolica”, Editura K.P. Krause, Viena 1772, p. 441
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 123, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 126-128, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 316, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 122-139, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-35, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-37, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 136-137, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 32-33, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-27, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 132-133, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 128-129, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 30-31, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 94, 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  28. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 109
  29. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  30. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 3,4 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]