Macrolepiota mastoidea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Macrolepiota mastoidea
Nană de pădure
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Macrolepiota
Specie: Macrolepiota mastoidea
Nume binomial
M. mastoidea
(Fr.) Singer (1951)
Sinonime
  • Agaricus mastoideus Fr. (1821)
  • Agaricus gracilentus Krombh. (1836)
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Lepiota affinis Velen. (1920)
  • Leucocoprinus mastoideus (Fr.) Singer (1939)
  • Lepiota rickenii Velen. (1939)
  • Macrolepiota affinis (Velen.) Bon (1977)
Modifică text Consultați documentația formatului

Macrolepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Rolf Singer, 1951) sin. Lepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumită în popor nană de pădure,[2] este o specie de ciuperci comestibile saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Macrolepiota. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol uscat, sărac în proprietăți nutritive în păduri de foioase luminoase și luminișuri sub carpeni, fagi și stejari, dar de asemenea în locuri ierboase, prin pajiști de ienupăr și livezi, crescând solitar, în cercuri sau grupuri mici, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]


Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: L. mastoidea

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

  • Pălăria: are un diametru de 8-12 (15) cm, este inițial ovoidală, aproape rotundă, apoi în formă de clopot. Forma convexă cu marginea răsucită spre interior îi rămâne pentru mult timp, până ce ciuperca se aplatizează cu marginea puțin lânoasă și prezintă o cocoașă mare și ascuțită, cu un aspect de sfârc în centru. Acolo cuticula este netedă, în rest presărată cu solzișori mici, neregulați, brun-ocracei (cauzat vălului parțial) care ulterior devin roșu-bruni pe fund mai deschis albicios până crem.
  • Lamelele: sunt aglomerate, înghesuite, bulboase, moi și libere, la maturitate rotunjite spre margine. Coloritul este inițial alb, devenind cu maturitatea crem-rozaliu.
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 12-16, având un diametru de maximal 1,5 cm, este de un alb murdar până la crem, cilindric, puțin subțiat în partea superioară, fibros și dur, la început plin, apoi gol în interior, fiind acoperit cu numeroși solzi mici, viperini de aceeași culoare și sfârșind într-un bulb nu foarte accentuat solzos. Înapoi rămâne la fructele mature o manșetă simplă, completă, în formă de pâlnie, clar liberă și mobilă la tije precum neatârnată în jos, pe de sus albă, dedesubt de un maro deschis.
  • Carnea: este fragedă și ceva moale în pălărie, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă care nu se schimbă la aer. Carnea are un miros de nuci, după unii chiar de marțipan precum un gust plăcut și dulceag.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali și au o mărime de 13-14 x 7,4-8 microni. Pulberea lor este albă.
  • M. mastoidea, lamele
    M. mastoidea, lamele
  • M. mastoidea, cuticulă
    M. mastoidea, cuticulă
  • M. mastoidea, picior cu inel și bulb
    M. mastoidea, picior cu inel și bulb

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai mulți bureți comestibili, dar de asemenea otrăvitori, din genul Macrolepiota sau Lepiota, care pot fi confundați cu nana de pădure, în special în tinerețe. Ciupercile toxice aparțin cu toate soiului Lepiota și sunt, plin dezvoltate, mai mici. Exemple: Lepiota aspera (otrăvitor),[6] Lepiota clypeolaria (otrăvitor),[7] Lepiota cristata (otrăvitor),[7] Lepiota felina (otrăvitor),[8] Lepiota helveola (otrăvitor),[9] Lepiota ignivolvata (comestibil),[10] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii (comestibil),[11] Lepiota naucina (comestibil),[12] Macrolepiota affinis (comestibil),[13] Macrolepiota excoriata (comestibil),[14] Macrolepiota gracilenta (comestibil),[15] Macrolepiota olivascens (comestibil),[16] Macrolepiota permixta (comestibil),[17] Macrolepiota procera (comestibil),[18] Macrolepiota puellaris (comestibil),[19] Macrolepiota rhacodes sin. Chlorophyllum rachodes (comestibil)[20] sau Macrolepiota umbonata (comestibil).[21]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

  • !! Lepiota aspera !!
    !! Lepiota aspera !!
  • !! Lepiota clypeolaria !!
    !! Lepiota clypeolaria !!
  • !! Lepiota cristata !!
    !! Lepiota cristata !!
  • !! Lepiota felina !!
    !! Lepiota felina !!
  • Lepiota ignivolvata
    Lepiota ignivolvata
  • Macrolepiota clelandii
    Macrolepiota clelandii
  • Macrolepiota excoriata
    Macrolepiota excoriata
  • Macrolepiota konradii
    Macrolepiota konradii
  • Macrolepiota procera
    Macrolepiota procera
  • Macrolepiota rhacodes
    Macrolepiota rhacodes

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Nana pădurii este, ingerată în stadiu tânăr, o ciupercă, foarte gustoasă care poate fi preparată, conservată sau uscată ca ruda ei apropiată, parasolul.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 284-285, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 136-137, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 32-33, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-27, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 126-128, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 132-133, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 128-129, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 30-31, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 3,4 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Macrolepiota_mastoidea&oldid=14160083