Nicolae al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Principele Nicolae în Marina Britanică

Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României, Principe de Hohenzollern a fost cel de-al doilea fiul al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria (n. 15 august 1903, Sinaia — d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi, după tată, al Majestății Sale Regale Mihai I al României. El și-a petrecut întreaga existență princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 19271930 când a făcut parte din Consiliul de Regență ce conducea țara in locul regelui minor Mihai I.

A murit la vârsta de 75 de ani, departe de țară, după patru decenii de exil forțat.

Copilăria[modificare | modificare sursă]

Carol I
Regina soție
   Regina Elisabeta
Copii
   Principesa Maria
Ferdinand
Regina soție
   Regina Maria
Copii
   Prințul Carol
   Prințul Nicolae
   Principesa Elisabeta
   Principesa Maria
   Principesa Ileana
   Prințul Mircea
Carol al II-lea
Soție
   Principesa Elena
Copii
   Prințul Mihai
Mihai I
Soție
   Principesa Ana
Copii
   Principesa Margareta
   Principesa Elena
   Principesa Irina
   Principesa Sofia
   Principesa Maria
Regina Maria împreunǎ cu Nicolae în anul 1906

Prințul Nicolae, Nicky cum îl alinta familia regală, s-a născut la Sinaia în Castelul Pelișor, pe data de 5 august 1903, fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria. La nașterea sa, fratele mai mare, Carol, avea 10 ani, iar surorile sale - Elisabeta și Mărioara - 9 și, respectiv, 3 ani. A mai avut o soră - Ileana, născută în 1909, și un frate - Mircea, născut în 1913 și mort prematur, în 1916. Prințul Nicolae a fost botezat de însuși țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cel care peste 15 ani avea să fie ucis împreună cu întreaga familie de către bolșevici.

În Povestea vieții mele, Regina Maria l-a prezentat în cele mai frumoase culori pe Nicolae. Era „un băiețel frumos, cu nasul cam lung... ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasa.” Un copil „independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil”, dar „seducator, direct, cu o fire deschisă”. Regina mai nota: „Unchiul însuși (Carol I) nu rezista acestei mici ființe impulsive, ale cărei ștrengării și veselii spontane îl amuzau și îl destindeau. El nu mai putea să se separe de Nicky și un surâs deosebit era rezervat mereu acestui drăcușor, care cucerise inimă austeră a regelui.” [1] Nicolae își petrece copilăria la Sinaia în Castelul Pelișor – reședința familiei princiare. Partenerii de joacă ai micuțului erau în special frații săi mai mari, preferata lui fiind sora sa Mărioara. Cei doi erau nedespărțiți și timp îndelungat prințesa a fost pentru Nicky tovarășul de joacă ideal.

Încă dinaintea Primului Război Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul Colegiu britanic Eton, în pofida pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prințul și-a uitat slăbiciunea pentru medicină și, aidoma viitorului său nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviației și al sportului în general. De-a lungul anilor, lăsând să vorbească latura germană a sângelui său, și-a dovedit și abilitățile tehnice, asamblând singur câteva automobile artizanale, cu care a participat la mai multe raliuri și concursuri internaționale.

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Prințul Nicolae al României (copil)

Sfârșitul anului 1914, aduce o schimbare în viața tânărului prinț. Moartea regelui Carol I și urcarea pe tron a tatălui său Ferdinand I face ca întreaga familie să-și mute reședința în București, la Palatul Cotroceni. Nicolae își întrerupe studiile și se întoarce în țară deoarece în Europa izbucnise războiul.

Adolescența liniștită a prințului se sfârșește în vara anul 1916 când România intră în Primul Război Mondial. În însemnările sale târzii, rămase inedite vreme de câteva decenii, Nicolae își amintește cum Regele Ferdinand l-a chemat la el în cabinet înaintea Consiliului de Coroană din 14 august 1916 și i-a spus: „Dinastiile sunt ținute să respecte, în schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn și strict, încheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc. Neglijența sau, și mai rău, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor înseamnă un abuz de încredere și o călcare de contract. Înseamnă o înșelăciune ce trebuie aspru sancționată de partea lezatǎ în acest legământ de Drept Natural. Noi trebuie să ne ignorăm ereditatea, să uităm aliatii de sânge în acest ceas de cumpănă al istoriei, pentru a ne îndeplini până la capăt obligațiile cuprinse în contractul încheiat pe cuvânt de onoare cu poporul român.”. A două zi țara intra în război împotrivă Puterilor Centrale pentru a înfăptui România Mare. La sfârșitul aceluiași an, familia regală împreună cu guvernul sunt forțați să se retragă la Iași, Bucureștiul căzând sub ocupația nemților.

Sfârșitul războiului aduce victoria românilor alături de Antanta precum și înfăptuirea României Mari, dar în familia regală se declanșează un nou scandal. Principele Carol renunță în septembrie 1918 la prerogativele de moștenitor al tronului, ca urmare a căsătoriei sale cu Zizi Lambrino. În această perioadă unele personalități politice cer proclamarea prințului Nicolae ca și succesor. Principele fiind al doilea bărbat din familia regală era exclus, conform Constituției românești din acea perioadă, de la succesiunea la tron. Ținând seama de toate aceste prevederi legale, Nicolae a primit o educație deosebită, dar nu una destinată viitorului rege. Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri, i-a declarat regelui Ferdinand: „Prințul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prințul Nicolae, proclamat în locul său și pentru el făcută educație severă și serioasă”.[2] Propunerea nu a fost acceptată, nici de suveran, nici de ceilalți lideri politici. Ea și-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919.

Anii 1919 – 1925[modificare | modificare sursă]

Imediat după terminarea războiului, Nicolae își continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie la Eton. Următorii ani și-i petrece în afara țării, revenind în România doar pe perioada vacanțelor. După terminarea studiilor prințul face un stagiu militar în flota britanică. Revenit definitiv în țară, Nicolae își dedică timpului liber preocupărilor sale preferate: sportul și viața mondenă. Iarna, pe dealurile din apropierea Castelului Pelișor, aveau loc adevărate concursuri de ski ce îl aveau în prim plan pe Nicolae. Mai târziu prințul avea să publice și o carte despre acest curajos sport. În luna februarie a anului 1921 sora sa cea mare, Elisabeta se căsătorește cu prințul moștenitor al Greciei. Tot în 1921 are loc și căsătoria lui Carol cu princepesa Elena, fiica regelui Greciei, iar în 1922 tovarășa sa de distracții Mignon se mărită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Rămas acasă numai cu sora sa mai mică, Ileana, prințul descoperă în ea un bun camarad cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. În anul 1920 regina Maria primește în dar din partea orașului Brașov Castelul Bran. Nicolae și Ileana îndrăgesc din prima clipă locul, prințul având propria sa cameră în Bran. După ce regina termină de amenajat locuința, cei trei își vor petrece aici câteva săptămâni din vară în fiecare an. Tot în această perioadă apar și unele mici zvonuri în legătură cu viața deloc disciplinată pe care o ducea prințul. Regina Maria este hotărâtă de această dată să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă și acum în situația creată de Carol. Ea îi atrage atenția fiului său să fie mai cumpătat cu distracțiile.

Ca membru al familiei regale, participa la diferite festivități, prezidă unele societăți și asociații sportive sau de caritate. Nu-l interesau problemele politice și nici nu dorea să se implice în activități care impuneau exprimarea unei opțiuni politice.

Anii 1926 – 1927[modificare | modificare sursă]

Anii Regenței[modificare | modificare sursă]

Anii 1930 – 1937[modificare | modificare sursă]

Nicolae s-a căsătorit cu Ioana Doletti (fosta soție a politicianului liberal N.N. Săveanu) în secret pe 28 octombrie 1931, în comuna Tohani din jud. Buzău, încălcînd statutul Casei Regale, care permitea mariajele doar cu membri ai caselor regale europene.[3] La cere­rea lui Carol, mariajul a fost declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an.[3] Principele Nicolae nu a recunoscut însă decizia.[3] În consecință, Carol al II-lea l-a scos pe Nicolae din Casa Regală.[3] Nicolae și-a continuat viața pînă la capăt alături de Ioana Doletti, sub numele de Nicolae Brana.[3]

Citate[modificare | modificare sursă]

Memorii[modificare | modificare sursă]

  • Prințul Nicolae de Hohenzollern, În umbra coroanei României, Coord. Gheorghe Buzatu, Editura Moldova, Iași, 1991.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
16. Karl, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen
 
 
 
 
 
 
 
8. Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
17. Marie Antoinette Murat
 
 
 
 
 
 
 
4. Leopold, Prinț de Hohenzollern
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
18. Karl, Mare Duce de Baden
 
 
 
 
 
 
 
9. Prințesa Josephine de Baden
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
19. Stéphanie de Beauharnais
 
 
 
 
 
 
 
2. Ferdinand I al României
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
20. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha
 
 
 
 
 
 
 
10. Ferdinand al II-lea al Portugaliei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
21. Maria Antonia, Prințesă de Koháry
 
 
 
 
 
 
 
5. Infanta Antónia a Portugaliei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
22. Pedro I al Braziliei
 
 
 
 
 
 
 
11. Maria a II-a a Portugaliei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
23. Maria Leopoldina a Austriei
 
 
 
 
 
 
 
1. Nicolae al României
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
24. Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
 
 
 
 
 
 
 
12. Albert, Prinț Consort
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
25. Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
 
 
 
 
 
 
 
6. Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
26. Prințul Edward, Duce de Kent și Strathearn
 
 
 
 
 
 
 
13. Victoria a Regatului Unit
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
27. Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld
 
 
 
 
 
 
 
3. Maria de Edinburgh
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
28. Nicolae I al Rusiei
 
 
 
 
 
 
 
14. Alexandru al II-lea al Rusiei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
29. Charlotte a Prusiei
 
 
 
 
 
 
 
7. Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
30. Louis al II-lea, Mare Duce de Hesse
 
 
 
 
 
 
 
15. Maria de Hesse
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
31. Prințesa Wilhelmine de Baden
 
 
 
 
 
 

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Maria, regina României, Povestea vieții mele, volumul II, Editura Rao, București, 2010, pag. 288
  2. ^ Articol din Ziarul financiar, consultat la data de 16.02.2011
  3. ^ a b c d e Între amante și tron, 18 august 2008, Ilarion Tiu, Jurnalul Național, accesat la 24 martie 2014

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Scurtu - "Principele Nicolae (1903-1978)", Magazin Istoric, București, 2000

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]