Alexandru Dima

Date personale

Născut

17 octombrie 1905^[1]

Turnu Severin, România

Decedat

19 martie 1979 (73 de ani)^[1]

București, România

Cetățenie

România

Ocupație

critic literar[*]
istoric
specialist în literatură[*]

Limbi vorbite

română

Activitate

Alexandru Dima (n. 17 octombrie 1905, Turnu Severin, România – d. 19 martie 1979, București, România) a fost un critic și istoric literar român,^[2] membru corespondent al Academiei Române.^[3] Între 1967 și 1973 a fost directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”.^[4]

Biografie

Alexandru Dima s-a născut la 17 octombrie 1905 în orașul Drobeta Turnu Severin, fiind fiul ceferistului Al. Dima și a Terezei.^[5] Aici a urmat cursurile liceului Traian, în cadrul căruia a fost ales președinte al Societății de lectură, fiind premiat de către Bibliteca I. Gh. Bibicescu pentru pasiunea sa pentru cărți.^[6] Licean fiind, în 1925, debutează publicistic în revista Datina, la care va colabora cu meditații recreative, cu traduceri și note de drum.

În 1925 a început studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București obținând licența cu mențiunea magna cum laude în 1929. Aici, i-a avut profesori pe Dimitrie Gusti, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu. Urmează studii de specializare în estetică, etnografie, istoria artelor și istoria literaturilor romanice și germanice la Berlin, München și Viena (1937-1938). A obținut doctoratul în litere și filozofie în cadrul Universității din București în 1938 cu teza de estetică Conceptul de artă populară cu mențiunea summa cum laude. Aceasta a fost distinsă de Academia Română cu premiul G. Vernescu, în urma raportului lui Dimitrie Gusti.^[6]

A fost profesor în învățământul secundar la Râmnicu Vâlcea și Sibiu între 1931 și 1936, fiind director al Liceului Gh. Lazăr din Sibiu – 1937 și inspector școlar – 1939-1944. A condus, la Sibiu, Gruparea Intelectuală Thesis (1932-1939) introducând ideea localismului creator (pentru prima dată lansată în revista Blajul la 1935),organizând reuniuni, conferințe, expoziții de carte și publicând diverse studii și buletine.^[4] Prin ideea localismului creator a îndemnat la valorificarea latențelor specifice unui loc geografic dat și la adâncirea particularităților naționale în propria lor substanță.^[5]

Activitatea universitară

Din 1945 a fost numit conferențiar de estetică și critică literară al Universității din Iași unde a predat, până în 1966, cursuri de estetică, de teoria literaturii, de literatură universală și comparată. Între 1963 și 1966 a fost și directorul Centrului de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor (actualul Institut de Filologie Română Alexandru Philippide) al Academiei Române. În perioada 1966-1973, la București, a fost directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu și succesor al lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală și comparată a Universității București. În aceeași perioadă a condus și Revista de istorie și teorie literară.^[4] În această calitate a inițiat și condus dezbateri și sesiuni științifice privind problemele literaturii comparate, metodologiei și criticii literare românești, a organizat apariția de volume de studii și cercetări.

A coordonat elaborarea unor sinteze: Istoria literaturii române (II, 1968), Istoria și teoria comparatismului în România (1972, în colaborare cu O. Papadima) și dicționarul cronologic Literatura română (1979, în colaborare cu I.C. Chițimia), a fost, de asemenea, membru în Comitetul Internațional de redactare a Istoriei comparate a literaturilor în limbi europene.^[4]

Al. Dima a fost membru al Societății Scriitorilor Români din 1937, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România din 1964 și membru al Prezidiului Academiei de Științe Sociale și Politice. A fost redactor al revistei Datina din Drobeta Turnu Severin în perioada 1925-1932 și redactor al revistei Transilvania în perioada 1934-1940.^[6]

A decedat într-o zi de primăvară, 19 martie 1979, la București, abia întors de la un simpozion închinat lui Macedonski.^[7]

Cărți

Tradiționalismul lui Mihai Eminescu, Turnu Severin, 1929.
Criza culturii românești, prefață de T. Vianu, Turnu-Severin, Editura Rev. „Datina”, 1931.
Aspecte și atitudini ideologice, Turnu-Severin, Editura „Datina”, 1933.
Motive hegelice în scrisul eminescian, Sibiu, 1934.
Al. Odobescu – privire sintetică asupra operei și personalității, Sibiu, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1935.
Zăcăminte folclorice în poezia noastră contemporană, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1936.
Cei mai rodnici ani ai vieții lui George Coșbuc. Poetul la Sibiu, Sibiu, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1938.
Fenomenul românesc sub noi priviri critice. Studii și comentarii, Craiova, Editura „Ramuri”, 1938.
Cei mai rodnici ani ai lui George Coșbuc. Poetul la Sibiu. Sibiu, 1938.
Conceptul de artă populară, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1939.
Sibiu, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1940.
Afinități elective. Titu Maiorescu și Goethe. București, 1940.
Titluri și lucrări, Sibiu, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1942; reeditare: Titluri și lucrări, Sibiu, Krafft & Drotleff, 1943.
Gândirea românească în estetică. Aspecte contemporane, Sibiu, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1943; reeditare: Gândirea românească în estetică. Aspecte contemporane, Cluj-Napoca, ed. îngrijită, prefață, note și referințe de Mircea Muthu, Editura Dacia, 2003.
Probleme estetice, Sibiu, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1943.
Drăguș, un sat din Țara Oltului (Făgăraș). Manifestări spirituale. Împodobirea porților, interioarele caselor, opinii despre frumos, București, Institutul Social Român, 1945.
G. Ibrăileanu. Concepția estetică, București, Editura Casa Școalelor, 1947.
Domeniul esteticii. Privire sintetică introductivă, seria „Natură și Cultură” îngrijită de Tudor Vianu, București, Fundația „Regele Mihai I”, 1947; reeditare: Domeniul esteticii. Privire sintetică introductiv, ediție îngrijită și studiu introductiv de Petru Ursache, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998.
Concepția despre artă și literatură a lui G. Ibrăileanu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955.
Alecu Russo, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957.
Alecu Russo. Biobibliografie de recomandare, în colaborare cu Domnica Filimon, București, Tipograf. Învăț. , Ministerul Învățământului și Culturii, 1960.
Studii de istorie a teoriei literare românești, București, Editura pentru Literatură,1962.
Conceptul de literatură universală și comparată. Studii teoretice și aplicative, București, Editura Academiei Române, 1967.
Principii de literatură comparată, București, Editura pentru Literatură, 1969; reeditare: Principii de literatură comparată, București, Editura Enciclopedică Română, 1972.
Arta populară și relațiile ei, București, Editura Minerva, 1971.
Aspecte naționale ale curentelor literare internaționale, București, Editura Cartea Românească, 1973.
Dezbateri critice, București, Editura Eminescu, 1977.
Viziunea cosmică în poezia românească, Iași, Junimea, 1982.

Traduceri

Epopeea lui Ghilgameș, în colaborare cu Virginia Șerbănescu. București, Editura pentru Literatură Universală, 1966 (ed. II, 1972).
Paul van Tieghem, Literatura comparată, București, Editura pentru Literatură Universală, 1966.
D.H. Lawremce, Femei îndrăgostite, București, 1978.

Distincții

Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler cl. II, pentru școală (1 februarie 1943)^[8]
Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[9]
Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[10]

Note

1 2 Biblioteca Națională a Germaniei. „Alexandru Dima” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în 6 iunie 2025.
↑ Busuioc, Nicolae (2002). Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Vasiliana`98. p. 154.
↑ „Universitatea "Alexandru Ioan Cuza din Iaşi" – 150 de ani | Alexandru Dima”. Accesat în 23 mai 2025.
1 2 3 4 Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel (1998). Dicţionarul scriitorilor români. D–L. Editura Fundaţiei Culturale Române. p. 88.
1 2 Dan Mănuca, Un universitar de excepţie: Alexandru Dima, în Convorbiri literare, nr. 3, 2016, p. 97.
1 2 3 Fl. Firan, Scriitori din Oltenia Alexandru Dima, în Ramuri, an 11, nr. 9, 1974, p. 10.
↑ Nicolae Balotă, In memorian Alexandru Dima, în Steaua, 1979, an 30, nr. 4, p. 47.
↑ Decretul regal nr. 247 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1163–1164.
↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 155.
↑ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 12.

Bibliografie

Pompiliu Constantinescu, Scrieri, II, București, Editura pentru Literatură, 1967.
Simion Bărbulescu, Comentarii critice, București, Editura pentru Literatură, 1969.
Nicolae Balotă, Labirint, Editura Eminescu, 1970.
Mircea Muthu, Orientări critice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1972.
M. Bucur, Istoria și teoria comparatismului în România, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972.
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale – Vol. 3 : Dramaturgia și critica literară, București, Minerva, 1975.
Lenuța Drăgan, Al. Dima. Bibliografie, Iași, s.n., 1976.
Al. Dobrescu, Foiletoane, Vol. I, București, Editura Cartea Româneacă, 1979.
Pompiliu Constantinescu, O catedră Eminescu, Iași, Editura Junimea, 1987.
Ion Zamfirescu, Oamenii pe care i-am cunoscut, București, Editura Eminescu, 1987.
Corneliu Sturzu, Al. Dima un destin armonios, în Convorbiri Literare, 1979, nr. 4, p. 2.
Al. Husar, Al. Dima și estetica literară, în Convorbiri Literare, 1979, nr. 4, p. 2.

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – D

[wdref-bba4b5bc3b89dd48c475b4ee30a62968-1] 1 2 Biblioteca Națională a Germaniei. „Alexandru Dima” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în 6 iunie 2025.

[2] Busuioc, Nicolae (2002). Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Vasiliana`98. p. 154.

[3] „Universitatea "Alexandru Ioan Cuza din Iaşi" – 150 de ani | Alexandru Dima”. Accesat în 23 mai 2025.

[:0-4] 1 2 3 4 Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel (1998). Dicţionarul scriitorilor români. D–L. Editura Fundaţiei Culturale Române. p. 88.

[:1-5] 1 2 Dan Mănuca, Un universitar de excepţie: Alexandru Dima, în Convorbiri literare, nr. 3, 2016, p. 97.

[:2-6] 1 2 3 Fl. Firan, Scriitori din Oltenia Alexandru Dima, în Ramuri, an 11, nr. 9, 1974, p. 10.

[7] Nicolae Balotă, In memorian Alexandru Dima, în Steaua, 1979, an 30, nr. 4, p. 47.

[DR2471943-8] Decretul regal nr. 247 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1163–1164.

[D5001964-9] Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 155.

[10] Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 12.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]