Petru Caraman
| Petru Caraman | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 14 decembrie 1898 Vârlezi, Galați, Regatul României | ||
| Decedat | (81 de ani) Iași, Republica Socialistă România | ||
| Copii | Petru Caraman  | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | filolog[*] folclorist[*] | ||
| Limbi vorbite | limba română[1][2] | ||
| Activitate | |||
| |||
Modifică date / text  | |||
Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați, Regatul României – d. 10 ianuarie 1980, Iași, Republica Socialistă România) a fost un savant, folclorist și filolog român, exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991, a devenit membru post mortem al Academiei Române.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Petru Caraman s-a născut în data de 14 decembrie 1898, în satul Vârlezi, Galați, Regatul României. Părinții săi au fost Nicolae și Elena Caraman.[3] A fost căsătorit cu Alice Sibi (n. 1898), sora Mariei Sibi, profesoară universitară de biochimie la Facultatea de Medicină din Iași, și a Charlottei Sibi, profesoară de limba franceză.
Studii primare le-a făcut la Școala Primară Mixtă din Vârlezi, iar cele liceale la Liceul Internat „Costache Negruzzi” din Iași, absolvind în anul 1918. Și-a continuat studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie, Secția Filologie Modernă, a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1921). A urmat și studiile Seminarului Pedagogic Universitar din Iași, absolvit în 1922.[4] A susținut examenele de capacitate pentru învățământul secundar la două specialități principale: limba latină și limba română (la Liceul „Sf. Sava” din București) (1923).[5] Teza sa de doctorat a însumat 630 de pagini și a marcat debutul editorial, fiind tipărită sub egida Academiei de Științe din Cracovia. În Polonia i s-a oferit șansa de a-și lărgi orizontul în domeniul limbilor slave, însușindu-și pe lângă limba poloneză, limbile rusă, ucraineană, cehă și slovacă.[6] A făcut studii aprofundate de specializare la Universitățile din Varșovia, Liov și Cracovia. La universitatea „Vladislav Yagello” din Cracovia și-a susținut teza de doctorat : „Datina colindatului la slavi și la români.[7]
A predat la Cernăuți și București, până în 1934, când a preluat șefia Institutului Român din Sofia. A revenit la catedra Universității din Iași din 1938 până în 1947, când a fost exclus definitiv din învățământ, datorită protestelor sale vehemente vizavi de cedarea Basarabiei și de ingerințele regimului comunist în autonomia universitară.[8] În 1947 este înlăturat de la catedra de slavistică a facultății ieșene, fără nicio explicație și fără a i se fi adus nicio învinuire. A fost demis de la Institutul de studii și cercetări balcanice, a lucrat o perioadă la o fabrică de cherestea până i s-a interzis și acel post umil. În 1964 a fost propus pentru titularizare la o catedră de etnografie română și sud-est europeană, dar este blocat de comitetul regional de partid. În 1966 Universitatea din Iași serba 600 de ani de la înființarea Universității jaggielone din Cracovia, prilej cu care la ceremonie a participat o delegație importantă de profesori polonezi. Deși avea studii la Cracovia, nu i s-a permis să se adreseze oaspeților printr-o alocuțiune ținută în polonă. La fel, cu ocazia comemorării în 1966 a unui sfert de veac de la moartea lui Titulescu, pe care Caraman îl cunoscuse personal.[9]
A adunat în palmaresul său studii cu profil etnografic și lingvistic, a realizat cele mai complexe clasificări ale colindelor din zona de est și sud-est a Europei și a susținut întâietatea datinilor populației traco-romanice în fața celor de origine slavă. Volumul „Colindatul la români, slavi și alte popoare”, tipărit în limba română de-abia în 1983, la 50 de ani de la apariție, este și în prezent un reper fundamental în domeniu.[10]
La mijlocul anilor ’50, a avut intenția să editeze câteva volume consacrate meșteșugurilor, transportului și negoțului în cultura populară. Proiectul rămas nefinalizat a păstrat doar o primă variantă a introducerii – Reflexul meșteșugurilor și al negoțului în folclor și în etnografie la români. Noțiuni preliminare. În istoriografia românească, lucrarea constituie una dintre cele mai ample analize a valorii muncii în gândirea populară.[11]
La Iași, Catedra de Slavistică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” îi poartă numele. Editura Universității din Iași i-a publicat operele complete, între care Restituiri din domeniul slavisticii, 752 pp. (volum apărut în 2018, îngrijit adnotat și prefațat de Livia Cotorcea), iar Academia Română l-a înscris printre membrii săi de certă valoare.[12]
La data de 14 decembrie 2023, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui, reprezentanții Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, în parteneriat cu cei ai Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Departamentul de Etnologie din cadrul Academiei Române – Filiala Iași au organizat evenimentul: „Petru Caraman – 125”. Cu această ocazie, publicul a putut observa expoziția de carte ce a cuprins studiile publicate de Petru Caraman până în anul 1947, teza de doctorat publicată în 1933, în Polonia, și lucrările apărute postum îngrijite de către academicianul Ion H. Ciubotaru – legatarul său testamentar – Silvia Ciubotaru, Iordan Datcu, Viorica Săvulescu, Ovidiu Bîrlea, Livia Cotorcea, Gheorghe Drăgan.[13]
A fost tatăl matematicianului Petru P. Caraman și bunicul pe linie maternă al episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Petru Caraman”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
- ^ „Petru Caraman”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.
- ^ Doboș, Dănuț. Savantul Petru Caraman - victimă a bolșevizării învățământului superior. În Memoria, an. 9, nr. 23, 1998, p. 81
- ^ Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010. Galaţi, Axis Libri, 2011, p. 13
- ^ Anuar de lingvistică și istorie literară, tom 26, 1977-1978, p. 269-274
- ^ „Petru Caraman”. bvau.ro. Accesat în .
- ^ Brezeanu, Ioan (). Galaţi - biografie spirituală : (Personalităţi ale ştiinţei, culturii şi artei). Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos. p. 85.
- ^ Viața Liberă, an. 24, nr. 7362, 20 decembrie 2026, p. 12
- ^ Viorica Nișcov. „Petru Caraman: „Nu mă tem de nimic Și de nimeni, căci adevărul e cu mine"”. viataromaneasca.eu. Accesat în .
- ^ România liberă, an 13, nr. 3, 17 ianuarie 1980, p. 19
- ^ „Petru Caraman despre valoarea muncii în tradiția populară românească”. ibn.idsi.md. Accesat în .
- ^ Prof. univ. dr. Livia Cotorcea, Conf. univ. dr. Marina Vraciu. „Despre noi”. media.lit.uaic.ro. Accesat în .
- ^ Dumitru Șerban. „Petru Caraman, cel mai mare etnolog român, omagiat la BCU Iași”. dumitruserban.ro. Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Ion H. Ciubotaru, Petru Caraman. Destinul cărturarului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008 - recenzie
- Brezeanu, Ioan. Galați - biografie spirituală : (Personalități ale științei, culturii și artei), Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2008, p. 85-86
