Hygrophorus pustulatus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus pustulatus
Genul Hygrophorus, aici H. pustulatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. pustulatus
Nume binomial
Hygrophorus pustulatus
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus pustulatus Pers. (1801)
  • Agaricus tephroleucus Pers. (1801)
  • Gymnopus tephroleucus (Pers.) Zawadzki (1835)
  • Hygrophorus tephroleucus (Pers.) Fr. (1823)
  • Limacium pustulatus (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Limacium tephroleucum (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus pustulatus var. epapillatus P.Karst. (1890)
  • Hygrophorus tephroleucus var. aureofloccosus A.H.Sm. & Hesler (1939)
  • Hygrophorus pustulatus f. niphoides Cugnot (2004)
  • Hygrophorus pustulatus var. inornatus E.Suárez & P.Gràcia (2004)
  • Hygrophorus pustulatus var. ialbus J.Aug.Schmitt (2020 și 2022)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus pustulatus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus[1][2] este o specie comună de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe sol umed mai mult sau mai puțin acru, dar, de asemenea, pe cel argilos și calcaros, prin păduri de conifere aproape numai sub molizi, ocazional și pe lângă pini, crescând în grupuri, uneori în tufe. Apare de la câmpie la munte din iulie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus pustulatus.[5] Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium pustulatum a botanistului german Paul Kummer din 1871,[7] bazând pe descrierea lui Persoon. Toate celelalte încercări de redenumire și variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină pustulatus=prevăzut cu vezicule, pustule),[8] datorită aspectului în special al piciorului, dar, de asemenea, al centrului pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus tephroleucus
  • Pălăria: destul de robustă și nehigrofană are un diametru de 3-6 (7) cm, este la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, apoi convexă până plată, adesea obtuz umbonată, nu rar și cu centrul deprimat și, odată în vârstă, uneori cu crăpături la margine. Cuticula este gri-albicioasă până pal maronie, la margine netedă, spre centru prevăzută cu scvame mici de culoare gri-maronie și în mijloc gri-brună închis, slab pâsloasă cu pustule, fiind în mod normal doar slab lipicioasă, dar la umezeală vâscoasă. Marginea devine la bătrânețe adesea oarecum zimțată.
  • Lamelele: sunt ceroase, distanțate, destul de subțiri, arcuite, bifurcate, cu lameluțe intercalate, nervuri transversale la bază și gratii nezimțate, fiind slab decurente la picior. Coloritul este alb, la bătrânețe alb-cenușiu.
  • Piciorul: solid, în regulă uscat, are o lungime de 3-6 (7) cm și o lățime de 0,4-0,8 (1,2) cm, este cilindric, uneori îndoit, nu rar subțiat la bază și plin pe dinăuntru. Suprafața albă până la foarte pal gri-maronie este presărată în întregime sau cel puțin în jumătatea superioară cu pustule mici, gri-maronii până la negricioase, formând uneori benzi transversale mai mult sau mai puțin distincte. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: mai întâi fermă apoi mai moale în pălărie, dar mereu solidă în picior, este albă. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, iar gustul plăcut și blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), elipsoidali până alungit ovoidali, uneori în formă de lacrimă, cu un apendice hilar mare și obtuz, măsurând 7-9,5 (10,5) x 4-6 (6,5) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate îngust cu 4 sterigme fiecare (uneori cu doar 2 spori) au o dimensiune de (40) 43-(50) 59 x (6) 7,5-9,5 microni. Pileipellis este un ixo-trichoderm de până la 400 µm grosime, alcătuit din hife spâne erecte, zvelte, ramificate, compacte întrețesute dedesubt, destul de libere deasupra, de 2-4,5 µm lățime care sunt hialine sau prezintă un pigment intracelular brun. Stipitipellis (coaja piciorului) este o cutis subțire nelucioasă de hife hialine, late de 3-4,5 µm, cu capete libere împrăștiate. În plus, în multe locuri se pot observa fascicule mari de hife erecte, ramificate înalte de până la 400 µm și late 4-6 µm, cu elemente terminale sub-cilindrice până la sub-clavate de 5-9 µm lățime precum un pigment intracelular brun. Conexiuni cu cleme sunt prezente. Trama himenoforală bilaterală, este formată din elemente cilindrice până la umflate de 40-160 x 4-25 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: se decolorează carnea cu sulfovanilină violet și cu tinctură de Guaiacum încet albastru.[11]
  • H. pustulatus G5 (3)]] mai slab dezvoltat
    H. pustulatus G5 (3)]] mai slab dezvoltat
  • H. pustulatus, lamelele din apropiere
    H. pustulatus, lamelele din apropiere
  • H. pustulatus, lamele și picior
    H. pustulatus, lamele și picior
  • H. pustulatus, tufă la umezeală
    H. pustulatus, tufă la umezeală

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus pustulatus poate fi confundat de exemplu cu Hygrophorus agathosmus (comestibil),[12] Hygrophorus erubescens (comestibil),[13]Hygrophorus hypothejus (comestibil),[14] Hygrophorus nemoreus (comestibil, se dezvoltă în păduri de foioase)[15] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[16] Hygrophorus persoonii (comestibil)[17] sau chiar și cu Hodophilus foetens sin. Camarophyllopsis foetens (necomestibil, miros extrem de sulf) + imagini, Clitocybe rivulosa (letală),[18] și Lyophyllum connatum sin. Clitocybe connata[19] sau Tricholoma inamoenum (necomestibil).[20]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!!Clitocybe rivulosa!!!
    !!!Clitocybe rivulosa!!!
  • Hygrophorus agathosmus
    Hygrophorus agathosmus
  • Hygrophorus erubescens
    Hygrophorus erubescens
  • Hygrophorus hypothejus
    Hygrophorus hypothejus
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus persoonii
    Hygrophorus persoonii
  • !Tricholoma inamoenum!
    !Tricholoma inamoenum!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

În ciuda dimensiunilor sale destul de mici, Hygrophorus pustulatus merită să fie colectat, deoarece este o ciupercă comestibilă foarte bună. În Elveția poate fi vândută la piață.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 112-113 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 325
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 354 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 119
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 980, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 322
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 132, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 106, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Pilzforum

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas“, Editura Safari-Verlag, Berlin 1964
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_pustulatus&oldid=16136935