Hygrophorus erubescens

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus erubescens
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus erubescens
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. erubescens
Nume binomial
Hygrophorus erubescens
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus erubescens Fr. (1821)
  • Agaricus purpurascens var. erubescens (Fr.) Rabenh. (1844)
  • Hygrophorus erubescens var. capreolarius Kalchbr. (1874)
  • Limacium erubescens (Fr.) Wünsche (1877)
  • Hygrophorus russula var. erubescens (Fr.) Bataille (1910)
  • Hygrophorus erubescens var. gracilis A.H.Sm. & Hesler (1939)
  • Hygrophorus erubescens var. persicolor (Ricek) Bon (1977)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus erubescens (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus[1][2] este o specie rară (dar acolo unde apare crește în cantități mari) de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe sol umed și calcaros prin păduri de conifere și în cele mixte preponderent sub pini, crescând mereu în grupuri, în tufe mici și cercuri de vrăjitoare. Apare de la câmpie la munte din august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Elias M. Fries

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus erubescens de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821[5] și transferat de el însuși la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6]

Sinonim obligatoriu este Limacium erubescens al micologului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[7] bazând pe descrierea lui Fries.

Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină erubescens=înroșind),[8] referindu-se la nuanțele în culoare ale cuticulei, lamelelor și tulpinii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus erubescens
  • Pălăria: destul de cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 4-8 (9) cm este la început emisferică până convexă cu marginea răsucită spre interior, apoi plan-convexă, în sfârșit aplatizată până la ușor deprimată, cu sau fără o cocoașă mică lată și obtuză, marginea devenind atunci ocazional neregulată. Cuticula, spre margine netedă, dar spre centru presărată cu scuame mici, este mătăsoasă la ariditate, devenind unsuroasă până vâscoasă la umezeală. Coloritul este inițial albicios, apoi roz, solzișorii și centrul fiind mai închiși, de la roz purpuriu până la roșu închis. Se decolorează gălbui după o leziune.
  • Lamelele: subțiri, moderat aglomerate cu lameluțe intercalate de lungime diferită sunt arcuite și adnate sau scurt decurente la picior. Coloritul este mai întâi alb până foarte pal gălbui, apoi roz pal cu sau fără pete roșii ori violete. Muchiile sunt netede.
  • Piciorul: solid, ceva fibros, în general uscat, cilindric, spre bază adesea ceva îngustat, este mai întâi plin, apoi gol pe dinăuntru. Suprafața mată, albă până la roz pal, prezintă mai târziu fibrile respectiv o granulație longitudinală de un violet pal sau roșiatic, la vârf cu negi mici, uscați, albi, mai târziu violeți. Nu poartă un inel.
  • Carnea: în pălărie mai moale, în picior mai fermă, albă până la galben pal (mai ales în picior), nu se decolorează imediat după tăiere, dar după un anumit timp îngălbenește. Mirosul inițial imperceptibil devine cu timpul slab aromatic, de ciuperci, gustul fiind ori blând ori amar (atunci ciuperca este necomestibilă). Variația Hygrophorus erubescens var. persicolor cu nuanțe gălbuie pe exterior are mereu un gust plăcut.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), elipsoidali până la alungit elipsoidali, măsurând (6,5) 7-9,5 (11) x 4,5-6 (6,5) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 50-60 x 6-8 microni. Pileipellis este un ixo-trichoderm complicat de hife de până la 180 (250) µm grosime cu elemente terminale late de 2-4,5 µm. Stipitipellis (coaja piciorului) este o cutis de hife întrețesute, late de 3-3,5 µm lățime, formată din hife ascendente și întinse, cu elemente cilindrice, late 2-4 µm și verucii la vârful fasciculelor piciorului au hife cu o lățime de 3,5-5,5 µm. La vârful tijei se află o cutis uscată cu smocuri de hife erecte de până la 75 µm lungime, elementele terminale fiind cilindrice până clavate cu o mărime de 19-35 x 15-17,5 microni. Elementele terminale sunt îngust clavate cu o dimensiune de 20-80 x 4,5-7,5 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu gălbui, iar cuticula slab galben-verzui și carnea cu sulfat de fier încet gri.[11]
  • H. erubescens, secțiune longitudinală
    H. erubescens, secțiune longitudinală
  • H. erubescens matur și bătrân: pălărie, lamele și picior
    H. erubescens matur și bătrân: pălărie, lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Hygrophorus arbustivus (comestibil),[12] Hygrophorus capreolarius (comestibil, miros imperceptibil, gust blând, carne vinaceu-maronie)[13] + imagini, Hygrophorus discoideus (comestibil),[14] Hygrophorus latitabundus (comestibil),[15] Hygrophorus meridionalis (comestibil),[16] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[17] Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[18][19] Hygrophorus persoonii (comestibil),[20] Hygrophorus pustulatus (comestibil, fără miros și gust specific)[21] Hygrophorus russula (comestibil).[22] dar, de asemenea, cu Entoloma rhodopolium sin. Entoloma nidorosum (otrăvitor)[23] sau Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata (necomestibil, amar).[24]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!Entoloma rhodopolium sin. nidorosum!!
    !!Entoloma rhodopolium sin. nidorosum!!
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus discoideus
    Hygrophorus discoideus
  • Hygophorus latitabundus
    Hygophorus latitabundus
  • Hygrophorus meridionalis
    Hygrophorus meridionalis
  • Hygrophorus poetarum
    Hygrophorus poetarum
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus persoonii
    Hygrophorus persoonii
  • Hygrophorus pustulatus
    Hygrophorus pustulatus
  • Hygrophorus russula
    Hygrophorus russula
  • !Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata!
    !Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus erubescens este o specie destul de gustoasă, dar dezvoltă exemplare cu gust blând și destul de amar. Astfel, mai întâi trebuie constatată comestibilitate (probă).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 100-101 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 32
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 322 [1]
  7. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 117 [2]
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 409, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 306
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 121, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 92, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 384-385 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, p. 352, ISBN: 978-84-9044-345-3
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Lillo La Chiusa: „El gran libro de las setas de España y Europa”, Editura De Vecchi, Editorial, S.A., Ciudad de México 2019, ISBN: 978-1644616338
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2020, ISBN: 978-3-440-16782-3
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 2, Editura Paul Lechevalier, Paris 1971, ISBN: 978-27205-0514-0
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0
  • Henri Romagnesi: „Nouvel Atlas Des Champignons”, vol. 4, Editura Bordas, Paris 1956
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_erubescens&oldid=15801421