Hygrophorus olivaceoalbus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus olivaceoalbus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus olivaceoalbus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. olivaceoalbus
Nume binomial
Hygrophorus olivaceoalbus
(Fr.) Fr. (1838) (descris ca olivaceo-albus)
Sinonime
  • Agaricus olivaceo-albus Fr. (1815)
  • Agaricus limacinus subsp. olivaceoalbus (Fr.) Pers. (1828)
  • Limacium olivaceo-album (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus olivaceoalbus var. candidus Quél. (1881)
  • Hygrophorus glutinosus var. olivaceoalbus Costantin & L.M.Dufour (1891)
  • Hygrophorus olivaceoalbus var. gracilis Maire (1933)
  • Hygrophorus olivaceoalbus var. intermedius A.H.Sm. & Hesler (1963)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus olivaceoalbus (Elias Magnus Fries, 1815 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie destul de comună de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă preferat pe sol umed și acru în păduri de conifere, preponderent sub molizi, crescând în grupuri mai mici. Apare de la câmpie la munte din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Elias M. Fries

Renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a descris ciuperca drept Agaricus pudorinus în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae din 1815.[5] Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Agaricus limacinus subsp. olivaceoalbus al savantului bur Christian Hendrik Persoon din1828[7] precum Limacium olivaceoalbum, creat de micologul german Paul Kummer în 1871,[8] ambele bazând pe descrierea lui Fries. Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt și ele acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din adjectivele latine (latină olivaceus=măsliniu)[9] și (latină albus=alb, fiind palid),[10] datorită coloritului diferit al cuticulei și al lamelelor precum al piciorului.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus olivaceo-albus
  • Pălăria: destul de moale și nu prea cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 2-6 (9) cm inițial emisferică până la obtuz conică cu un gurgui ascuțit precum marginea rulată spre interior, apoi convexă, în sfârșit plan-convexă până la ușor deprimată cu o cocoașă proeminentă. Cuticula netedă este unsuroasă și cleioasă, dar când este cald și însorit doar slab lipicioasă și lucioasă. Coloritul este gri-brun, brun-cenușiu până la maro-măsliniu cu centrul mai închis brun-negricios până la aproape negru, devenind puțin mai palid când este bătrân.
  • Lamelele: groase, distanțate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită sunt atașate față de picior atât larg adnate, cât și decurente sau semi-decurente, prezentând nervuri transversale de până la 6 mm lățime la bază. Coloritul este la început alb, devenind apoi gălbui până la crem-galben. Muchiile de aceiași culoare sunt netede.
  • Piciorul: destul de ferm și plin pe dinăuntru cu o lungime de 4-10 cm și o lățime de 0,4-1,2 cm este cilindric sau slab fusiform, conectat mai întâi cu marginea pălăriei printr-un văl vâscos. Suprafața este spre vârf albă și flocos-fibroasă în rest acoperită de un strat cleios. Majoritatea tijei constă din numeroși solzi mici pe benzi transversale viperine de culoare gri-maronie până pal brun-măslinie pe fundal alb. Nu poartă un inel.
  • Carnea: destul de moale și nu prea groasă este albicioasă până la galben palid. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este neremarcabil și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), neamilozi, elipsoidali până la alungit elipsoidali cu un apendice hilar mare și obtuz, măsurând 10-14,5 x 6 (6,5)-7 (8,5) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile îngust clavate cu uneori două, dar preponderent patru sterigme fiecare au o dimensiune de (55) 60-85 x 7 (9,5)- 14,5 microni. Pileipellis (cuticula), este un ixo-trichoderm cu o grosime de până la 600 µm, format din hife zvelte, erecte, ramificate, deasupra tramei compacte, spre suprafață împletite lejer, late de 2-6,5 µm, hialine sau cu un pigment intracelular măsliniu, netede sau, excepțional, cu câteva hife cu un pigment încrustat fin. Himenoforul tramei este bilateral, format din elemente destul de scurte, cilindrice până la umflate cu o dimensiune de 43-150 x 5-22 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Stipitipellis este un ixo-trichoderm asemănător celui al pileipellis, dar mai subțire, cu o grosime de până la 300 µm. La vârf prezintă o cutis uscată de hife subțiri întinse, cu multe fire păroase cilindrice, erecte și proeminente de până la 500 µm lungime. Conexiuni cu cleme sunt prezente.[11][12]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid sulfuric sau cu hidroxid de sodiu roșu și coaja piciorului cu hidroxid de potasiu, ce nu reacționează cu carnea, imediat galben deschis.[13]
  • H. olivaceoalbus, lamele și picior
    H. olivaceoalbus, lamele și picior
  • H. olivaceoalbus tineri
    H. olivaceoalbus tineri
  • H. olivaceoalbus bătrâni
    H. olivaceoalbus bătrâni
  • H. olivaceoalbus bătrâni 2
    H. olivaceoalbus bătrâni 2
  • H. olivaceoalbus 187544]] aspect lateral
    H. olivaceoalbus 187544]] aspect lateral

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus olivaceoalbus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum sunt: Hygrophorus agathosmus (comestibil),[14] Hygrophorus arbustivus (comestibil),[15] Hygrophorus camarophyllus (comestibil),[16] Hygrophorus erubescens (comestibil),[17] Hygrophorus fulgineus (comestibil),[18] Hygrophorus hypothejus (comestibil),[19] Hygrophorus latitabundus (comestibil),[20] Hygrophorus persoonii (comestibil),[21] Hygrophorus pustulatus (comestibil, fără miros și gust specific),[22] Hygrophorus speciosus (comestibil)[23] sau Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina (necomestibilă).[24]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Hygrophorus agathosmus
    Hygrophorus agathosmus
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus camarophyllus
    Hygrophorus camarophyllus
  • Hygrophorus erubescens
    Hygrophorus erubescens
  • Hygrophorus fuligineus
    Hygrophorus fuligineus
  • Hygrophorus hypothejus
    Hygrophorus hypothejus
  • Hygophorus latitabundus
    Hygophorus latitabundus
  • Hygrophorus persoonii
    Hygrophorus persoonii
  • Hygrophorus pustulatus
    Hygrophorus pustulatus
  • Hygrophorus speciosus
    Hygrophorus speciosus
  • !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!
    !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus olivaceoalbus este o specie destul de gustoasă care se potrivește în bucătărie nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. Buretele poate fi consumat chiar și crud drept ciupercă de salată. Din cauza mucegaiului ciuperca nu este atrăgătoare pentru toată lumea, deși acesta poate fi îndepărtat destul de simplu cu ajutorul unui prosop de bucătărie din hârtie.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 5
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 324 [1]
  7. ^ C. H. Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 3, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1828, p. 95
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 119
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 826
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 71, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 316
  12. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 129, ISBN 978- 90-6191-971-1
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 103, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Alexandru Eliseevici Kovalenko, Ė. L. Nezdoĭminogo: „Definitorium fungorum URSS”, Editura Наука (Știința), Leningrad 1989, p. 14, ISBN: 978-5020-26552-3 (în limba rusă și latină)
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 398-399, ISBN 3-405-12124-8, p. 438-439, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2020, ISBN: 978-3-440-16782-3
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Encyclopédie visuelle des champignons“, Editura Artémis, Losange 2005, ISBN 2-84416-399-8
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 4: „Blätterpilze – Dunkelblättler”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1985, ISBN: 978-3-437-30463-7
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Henri Romagnesi: „Nouvel Atlas Des Champignons”, vol. 4, Editura Bordas, Paris 1956
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_olivaceoalbus&oldid=15978391