Hygrophorus camarophyllus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus camarophyllus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus camarophyllus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. camarophyllus
Nume binomial
Hygrophorus camarophyllus
(Alb. & Schwein.) Dumée, Grandjean & Maire (1912)
Sinonime
  • Agaricus caprinus Scop. (1772)
  • Agaricus camarophyllus Alb. & Schwein. (1805)
  • Agaricus fuligoglaucus Secr. (1833)

Hygrophorus caprinus (Scop.) Fr. (1838)

  • Camarophyllus caprinus (Scop.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus calophyllus (P.Karst.) (1876)
  • Hygrophorus camarophyllus var. calophyllus (P.Karst.) Quél. (1886)
  • Camarophyllus calophyllus (P.Karst.) Ricken (1915)
  • Limacium caprinum (Scop.) Singer (1936)
  • Limacium calophyllum (P.Karst.) Singer (1943)
  • Hygrophorus camarophyllus var. calophyllus (P.Karst.) Konrad & Maubl. (1937)
  • Limacium camarophyllum (Alb. & Schwein.) Herink (1949)
  • Limacium camarophyllum subsp. calophyllum (P.Karst.) Herink (1949)
  • Hygrophorus camarophyllus f. melliolens Bon (1989)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus camarophyllus (Johannes Baptista von Albertini & Lewis David de Schweinitz, 1805 ex Paul Dumée, M. Grandjean & René Maire, 1912) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie doar regional răspândită, pe alocuri foarte rară de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă preferat pe sol acru, uneori și pe cel calcaros sărbezit, în păduri de conifere, preponderent sub molizi, dar, de asemenea, pe lângă larici și pini, crescând în grupuri. Apare de la câmpie la munte din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

G. A. Scopoli

Specia a fost descrisă pentru prima dată de botanistul italian Giovanni Antonio Scopoli sub numele Agaricus caprinus, de verificat în volumul 2 al operei sale Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas din 1772.[6] Apoi, în 1838, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[7]

Dar numele binomial hotărât este Agaricus camarophyllus, determinat de micologii germano-americani Johannes Baptista von Albertini și Lewis David de Schweinitz, în lucrarea lor Conspectus fungorum in Lusatiae Superioris agro Niskiensi crescentium, e methodo Persooniana din 1805.[8]

În final, micologii francezi Paul Dumée, M. Grandjean și René Maire au mutat specia la genul Hygrophorus acceptând epitetul, de verificat în volumul 28 al jurnalului micologic Bulletin de la Société Mycologique de France din 1912, ref> Dumée, Grandjean| & Maire: „Hygrophorus camarophyllus”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 28, Paris 1912, p. 292</ref> fiind numele curent valabil (2023), pe când Hygrophorus caprinus este acceptat sinonim ca și toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise.

Epitetul specific este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche κάμαρα=arc, boltă, cămară)[9] și (greacă veche φύλλον=frunză, frunziș), [10] datorită aspectului pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus caprinus
  • Pălăria: destul de mare, cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 4-9 (12) cm este inițial emisferică cu marginea subțire, rulată spre interior, apoi convexă, devenind cu avansarea în vârstă din ce în ce mai neregulată cu marginea ondulată și îndoită. Cuticula netedă, încarnată radial-fibros este mată, uscată, aproape niciodată slinoasă, fiind ușor detașabilă doar la margine. Coloritul variabil, poate fi gri, gri-brun, funinginos brun, brun-măsliniu până la brun-negricios.
  • Lamelele: destul de subțiri și distanțate, moi, ceroase, cu lameluțe bifurcate și intercalate, parțial interconectate între ele, sunt arcuit-concave precum ușor descendente la picior. Coloritul alb, uneori gri-albicios, dar mereu cu muchii albe, se decolorează cu timpul, devenind crem-gălbui pal.
  • Piciorul: puternic, fibros și plin pe dinăuntru cu o lungime de 4-8 (10) cm și o lățime de 1-2 cm este cilindric, uneori slab îndoit. Suprafața uscată este spre vârf netedă, de altfel fin împâslită. Coloritul gri-brun pe fundal mai deschis nu prezintă benzi viperine, fiind sub pălărie și la bază albicios. Un inel lipsește.
  • Carnea: destul de fragedă și groasă este albicioasă și sub cuticulă gri. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este plăcut de miere, la bătrânețe puțin mucegăit, iar gustul blând, dulcișor, amintind de nuci.[3][4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), neamilozi, elipsoidali până la alungit elipsoidali, măsurând 7- (9) 10 x 4,5-5 (6) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu preponderent cu patru sterigme fiecare au o dimensiune de 50-60 x 7-9 microni. Trama lamelară este iregulară.[11]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu anilină de fenol vinaceu, cu fenol repede brun, cu lactofenol (o soluție de fenol, acid lactic și glicerol) mai întâi violet, apoi brun și cu tinctură de Guaiacum încet albastru pal.[12]
  • H. camarophyllus, lamele și picior din apropiere
    H. camarophyllus, lamele și picior din apropiere
  • H. camarophyllus, pălărie, lamele și picior
    H. camarophyllus, pălărie, lamele și picior
  • H. camarophyllus în diverse stadii de evoluție
    H. camarophyllus în diverse stadii de evoluție

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus camarophyllus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum sunt: Hygrophorus agathosmus (comestibil),[13] Hygrophorus atramentosus (comestibil)[14] + imsgini, Hygrophorus fulgineus (comestibil),[15] Hygrophorus hypothejus (comestibil),[16] Hygrophorus latitabundus (comestibil),[17] Hygrophorus marzuolus (comestibil),[18] Hygrophorus meridionalis (comestibil),[19] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[20] Hygrophorus persoonii (comestibil)[21] sau Hygrophorus russula (comestibil).[22]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Hygrophorus agathosmus
    Hygrophorus agathosmus
  • Hygrophorus atramentosus
    Hygrophorus atramentosus
  • Hygrophorus fuligineus
    Hygrophorus fuligineus
  • Hygrophorus hypothejus
    Hygrophorus hypothejus
  • Hygophorus latitabundus
    Hygophorus latitabundus
  • Hygrophorus marzuolus
    Hygrophorus marzuolus
  • Hygrophorus meridionalis
    Hygrophorus meridionalis
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus persoonii
    Hygrophorus persoonii
  • Hygrophorus russula
    Hygrophorus russula

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus camarophyllus este o specie aromatică și destul de gustoasă care se potrivește în bucătărie, nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci, dar, fiind pe alocuri rară, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 118-119 - 1, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 456-457, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ Ioannis Antonii Scopoli: „Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas”, vol. II, Editura Ioannis Pauli Krauss, Viena 1772, p. 438 [1]
  7. ^ Elias Fries: „'Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”', Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 326[2]
  8. ^ I. B. de Albertini & L. D. de Schweinitz: „Conspectus fungorum in Lusatiae Superioris agro Niskiensi crescentium, e methodo Persooniana”, Editura Sumtibus Kummerianis, Lipsiae (Leipzig) 1805, p. 177 [3]
  9. ^ H. Menge: „Langenscheidts Taschenwörterbuch der griechischen und deutschen Sprache: Griechisch-Deutsch”, vol. 1, Editura Langenscheidtsche Verlagsbuchhandlung, Berlin-Schöneberg 1910, p. 234
  10. ^ Gustav Eduard Benseler: „Griechisch-Deutsches Schul-Wörterbuch”, Editura B.G. Teubner, Leipzig 1882, p. 881
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 324
  12. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 108, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 432-433, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Alexandru Eliseevici Kovalenko, Ė. L. Nezdoĭminogo: „Definitorium fungorum URSS”, Editura Наука (Știința), Leningrad 1989, p. 14, ISBN: 978-5020-26552-3 (în limba rusă și latină)
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 430-431, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, p. 352, ISBN: 978-84-9044-345-3
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 2, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 1, Editura Lechevalier , Paris 1971, ISBN: 978-27205-0482-2
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2</ref>
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze – Hellblätter“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1977
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Giuseppe Pace: „Mushrooms of the World”, Editura Firefly Books Ltd., Richmond Hill, Ontario 1998, ISBN: 978-15520-9212-5
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_camarophyllus&oldid=15778987