Hygrophorus discoideus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus discoideus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus discoideus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. discoideus
Nume binomial
Hygrophorus discoideus
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus discoideus Pers. (1801)
  • Limacium discoideus (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus discoideus var. californicus Largent (1985)
  • Hygrophorus discoideus f. calyptrocephalus R. Mazza (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus discoideus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus[1][2] este o specie regional rară de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe sol umed, bogat în nutrienți și calcaros prin păduri de conifere sau în cele mixte sub larici și pini, crescând solitar sau în grupuri mai mici. Apare de la câmpie la munte din septembrie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus discoideus.[5] Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium discoideum a botanistului german Paul Kummer din 1871,[7] bazând pe descrierea lui Persoon. Toate celelalte încercări de redenumire și variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină discus=disc, farfurie, platou,[8] datorită aspectului pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus discoideus
  • Pălăria: destul de moale, numai puțin cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 3-6 (7) cm este inițial conică, apoi convexă până plan-convexă cu o cocoașă mică și ascuțită, la bătrânețe aplanată, nu rar adâncită sau chiar în formă de pâlnie în centru precum marginea neregulată și adesea despicată. Cuticula netedă este aproape mereu învelită de un strat vâscos, doar la ariditate usucă ceva, fiind atunci mătăsoasă. Coloritul, licărind cristalin, opalescent, când este umed, poate fi ocru-portocaliu, carneu, gri-brun, bej-maroniu sau brun-roșiatic, la mijloc de culoarea respectivă, însă clar mai închisă.
  • Lamelele: destul de groase, distanțate, ceroase, la umezeală lipicioase, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, sunt atașate față de picior atât larg adnate cu un dinte, cât și semi-decurente. Coloritul este la început alb, devenind apoi crem, apoi ocraceu până la maro pal. Muchiile de aceiași culoare sunt netede.
  • Piciorul: ferm cu o lungime de 3-6 (9) cm și o lățime de 0,4-1 (1,2) cm este cilindric până la fuziform, mai întâi plin, apoi găunos pe dinăuntru, conectat cu marginea pălăriei printr-un voal subțire, vâscos, lăsând în urmă un inel fugace vâscos, adesea indistinct. Suprafața slab fibroasă, cleioasă până aproape uscată, la bază pâsloasă și punctată alb-brun, este deasupra vălului albă, dedesubt albicioasă până la ocraceu sau maroniu pal. Nu poartă un inel veritabil.
  • Carnea: este în pălărie destul de moale, albicioasă, sub cuticulă maro pal, iar în picior fermă, de colorit albicios până bej deschis sau ocraceu. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este plăcut, nu distinctiv și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), elipsoidali până la alungit ovoidali cu un apendice hilar mic, abrupt, măsurând 5 (7)-8 (9) x 3,5 (4,5)-5 (6) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate îngust cu patru sterigme fiecare au o dimensiune de 33-43 x 5,5-7,5 microni. Pileipellis (cuticula), este un ixo-trichoderm de 80-200 µm grosime, alcătuit din hife erecte și ascendente, ramificate, destul de compacte până la libere, late de 2-5,5 µm, hialine sau cu un pigment intracelular brun pal, prezentând în plus niște hife incrustate fin. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Trama himenoforală este bilaterală, formată din elemente cilindrice până la destul de umflate cu o dimensiune de 45-120 x 3-7 microni. Stipitipellis la vârf este o pieliță uscată subțire de hife hialine, întinse, late de 2-5 µm, cu fascicule de hife compacte și erecte de până la 70 µm înălțime cu elemente terminale cilindrice până îngust clavate de 30-65 x 3,5-5 microni. Sub apex, cel puțin pe alocuri, se ivește un ixo-trichoderm de până la 130 µm grosime, constând din hife erecte, de 1,5-5,5 µm lățime, hialine sau cu un pigment intracelular brun pal, trecând spre bază într-o cutis uscată. Conexiuni cu cleme sunt prezente.[9][10]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu sau cu hidroxid de sodiu portocaliu până la galben de miere.[11]
  • H. discoideus, pălărie, lamele și picior
    H. discoideus, pălărie, lamele și picior
  • H. discoideus în diverse stadii de evoluție
    H. discoideus în diverse stadii de evoluție

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus camarophyllus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceluiași gen cum sunt: Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana (comestibil),[12] Hygrophorus arbustivus (comestibil),[13] Hygrophorus erubescens (comestibil)[14] Hygrophorus hypothejus (comestibil),[15] Hygrophorus latitabundus (comestibil),[16] Hygrophorus persoonii (comestibil),[17] Hygrophorus pudorinus (comestibil, de valoare culinară foarte scăzută)[18] Hygrophorus purpurascens (comestibil),[19] Hygrophorus unicolor sin. Hygrophorus leucophaeus (comestibil)[20] + imagini sau chiar și cu Hebeloma mesophaeum sin. Hebeloma strophosum (slab otrăvitoare).[21]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
    Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
  • !!Hebeloma mesophaeum sin. Hebeloma strophosum!!
    !!Hebeloma mesophaeum sin. Hebeloma strophosum!!
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus erubescens
    Hygrophorus erubescens
  • Hygrophorus hypothejus
    Hygrophorus hypothejus
  • Hygophorus latitabundus
    Hygophorus latitabundus
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus persoonii
    Hygrophorus persoonii
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • H. purpurascens
    H. purpurascens

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus discoideus este o specie destul de gustoasă care se potrivește în bucătărie nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. În Elveția, ciuperca poate fi vândută la piață.[22] Acolo unde apare rar, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 106-107 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 365
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 323 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 119
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 358, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 310
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 125-126, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 97, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 452-453, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 119-120 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Pilzforum

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas“, Editura Safari-Verlag, Berlin 1964
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_discoideus&oldid=15851939