Cuphophyllus pratensis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis, Hygrophorus pratensis
Ciuciuleni de iarbă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Cuphophyllus
Specie: C. pratensis
Nume binomial
Cuphophyllus pratensis
Schaeff. Bon (1984)
Sinonime

Selecție:

  • Agaricus pratensis Schaeff. (1774)
  • Hygrophorus pratensis (Schaeff.) Fr. (1836)
  • Camarophyllus pratensis (Schaeff.) P.Kumm. (1871)
  • Psalliota pratensis (Schaeff.) Quél. (1872)
  • Hygrophorus pratensis var. pallidus Berk. & Broome (1874)
  • Pratella pratensis (Schaeff.) Gillet (1878)
  • Hygrocybe pratensis (Schaeff.) Murrill (1914)
  • Hygrocybe berkeleyi P.D.Orton & Watling (1969)
  • Camarophyllus pratensis var. gracilis E.Horak (1973)
  • Cuphophyllus berkeleyi (P.D.Orton & Watling) Bon (1984)
  • Hygrocybe pratensis var. pallida (Berk. & Broome) Arnolds (1985)
  • Cuphophyllus pratensis var. pallidus (Berk. & Broome) Bon (1989)
  • Hygrophorus pratensis var. robustus Hesler & A.H.Sm. (1979)
  • Cuphophyllus pratensis var. robustus (Hesler & A.H.Sm.) Bon (1989)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cuphophyllus pratensis (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex [[Marcel Bon, 1985) sin. Hygrophorus pratensis (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1836), Hygrocybe pratensis (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex William Murrill, 1914), din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] denumită în popor ciuciuleni de iarbă,[3] este o specie saprofită destul de răspândită, în multe regiuni comună, de ciuperci comestibile. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește prin pajiști, pășuni, în zone ierboase, la margini de pădure, crescând mereu în grupuri mai mari sau mai mici. Apare de la câmpie la munte din august până în noiembrie, mai ales la altitudini mai mari.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Jacob Chr. Schäffer

Numele binomial Agaricus pratensis a fost determinat de savantul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al tetralogiei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774.[6]

Modificarea hotărâtă de renumitul micolog Elias Magnus Fries în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampardin 1836, anume mutarea speciei la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului,[7] a fost acceptată până în anul 1914. Atunci, micologul american William Murrill a dovedit că specia aparține mai curând genului Hygrocybe, schimbând genul.[8] Această denumire a fost preluată de toți micologii și este aplicată în multe cărți micologice până în prezent.

În sfârșit, în anul 1985, cunoscutul micolog francez Marcel Bon a creat genul nou Cuphophyllus, alăturând specia acestui gen, de verificat în volumul 14 al jurnalului micologic Documents Mycologiques.[9]

Transferarea a fost neacceptată pe scară largă până în 2011, când cercetări moleculare bazate pe analiza cladistică a secvențelor ADN, au indicat faptul că Cuphophyllus pratensis este monofiletic și formează un grup natural distinct de Hygrocybe în sens strict.[10]

După ce comitetele de nomenclatură Index Fungorum și MycoBank au confirmat apartenența speciei la genul Cuphophyllus, redenumirea este obligatorie, fiind astfel numele curent valabil (2023). Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate drept sinonime, dar nu sunt folosite.

Epitetul specific se trage din cuvântul latin (latină pratensis=crescând pe pajiști),[11] datorită locului preferat de aparență.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus pratensis
  • Pălăria: slab higrofană cu un diametru de 3-7,5 (9) cm și de până la 8 mm grosime este destul de moale, inițial emisferică până convexă cu marginea involută, ulterior aplanată, adesea și turtit cocoșată, în sfârșit deprimată, fără cocoașă, cu marginea răsucită în sus. Cuticula uscată este mată (doar la o umezeală puternică lucioasă), netedă, golașă, nestriată și nu translucidă. Coloritul variază între galben-portocaliu, portocaliu de caise, roșu de somon și brun-portocaliu, iar portocaliu pal când este umed, fiind spre margine puțin mai palid. Nu se schimbă după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: moi, foarte îndepărtate, groase, inegale și ceva bulboase, uneori interconectate (anastomoze), sunt scurt-decurente spre profund decurente la picior. Coloritul poate fi galben-portocaliu, crem-maroniu, roșu de somon până la maro-portocaliu pal, nu rar ca cel al cuticulei.
  • Piciorul: destul de robust de 3 la 7 (8) cm lungime și 0,5-1,6 cm grosime este uscat, neted și încarnat slab fibrilos alb, cilindric, ușor bulbos, mai rar și îndoit. Coloritul tinde între izabel și portocaliu de caise, decolorându-se în vârstă. Nu prezintă un inel și nu se colorează prin rupere.
  • Carnea: are un context ferm până la destul de fragil, de colorit portocaliu pal până la galben-roșiatic, în centru adesea albicios. Mirosul nu este remarcabil, dar plăcut și gustul blând.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), netezi, groși, elipsoidali până sub-ovoidali cu un apendice hilar destul de mic, fără por germinal, având o mărime de 5,5-8 (9,5) x 4-6 microni. Pulberea lor este albă până crem-albicioasă. Basidiile îngust până la foarte îngust clavate cu 4 sterigme fiecare (în mod excepțional câteva doar cu 2 spori, chiar și cu doar 1 spor), măsoară 38-64 (75) x 6-8,5 microni. Pileipellis este o cutis, de 30-50 µm grosime, alcătuită din hife întinse, subțiri, de 1,5-4 µm lățime, uneori cu câteva smocuri de hife erecte, proeminente până la 40 µm. Himenoforul tramei este neregulat/iregular, format din elemente destul de scurte, cilindrice și la umflate cu o dimensiune de 35-130 x (3) 4,5-14 (20) microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Stipitipellis este slab diferențiată, alcătuită din câteva hife întinse, de 1,5-4,5 µm lățime. Conexiuni cu cleme sunt frecvente.[12] [13]
  • Reacții chimice: cuticula nu reacționează cu hidroxid de potasiu.[14]
  • Anexă: Această specie de ciupercă poate apărea foarte rar complet albă, fiind atunci o formă de albinism, având însă aceleași caracteristici.
  • C. pratensis, spori și basidii
    C. pratensis, spori și basidii
  • C. pratensis, lamele și picior
    C. pratensis, lamele și picior
  • C. pratensis, aspect lateral
    C. pratensis, aspect lateral
  • C. pratensis mai tineri
    C. pratensis mai tineri
  • C. pratensis tineri și bătrâni
    C. pratensis tineri și bătrâni
  • C. pratensis, variație albicioasă
    C. pratensis, variație albicioasă

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana (comestibil),[15] ca formă albă cu Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea (comestibil),[16] Hygrocybe chlorophana (comestibilă),[17] Hygrophorus arbustivus (comestibil),[18] Hygrophorus lucorum (comestibil),[19] Hygrophorus nemoreus (comestibil),[20] Hygrophorus pudorinus (comestibil),[21] Hygrophorus speciosus (comestibil)[22] sau chiar și cu Cantharellus friesii (comestibil).[23]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cantharellus friesii
    Cantharellus friesii
  • Cuphophyllus colemannianus
    Cuphophyllus colemannianus
  • Cuphophyllus virgineus
    Cuphophyllus virgineus
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrocybe chlorophana
    Hygrocybe chlorophana
  • Hygrocybe intermedia
    Hygrocybe intermedia
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus lucorum
    Hygrophorus lucorum
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • Hygrophorus speciosus
    Hygrophorus speciosus

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Cuphophyllus pratensis este comestibil și gustos, ingrat crud este necomestibil ca multe tipuri de ciuperci. Se potrivește în bucătărie nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. În Elveția poate fi vândut la piață.[24]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 545, ISBN 978-606-12-1535-5
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 434-435 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 112-113 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 42 vol. 3-4
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 46
  8. ^ William Murrill: „Hygrocybe pratensis”, în: „Mycologia”, vol. 6, nr. 1, Editura Taylor & Francis, Ltd., Milton Park, Abingdon, 1914, p. 2
  9. ^ Marcel Bon: „Documents Mycologiques, vol. 14, nr. 56, Editura Groupe de mycologie fondamentale et appliquée, Lille, octombrie 1984, p. 10
  10. ^ M. Babos, K. Halász et al.: (2011). „Preliminary notes on dual relevance of ITS sequences and pigments in Hygrocybe taxonomy”, în: „Persoonia”, vol. 26, 2011, p. 99-107
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 940, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 327
  13. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 76-77, ISBN 978- 90-6191-971-1
  14. ^ Expert
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 4248-4259 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Pilzforum

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3 - „Röhrlinge und Blätterpilze”, partea 1 – „Strobilomycetaceae, Boletaceae, Paxillaceae, Gomphidiaceae, Hygrophoraceae, Tricholomataceae, Polyporaceae”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2020, ISBN: 978-3-440-16782-3
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Encyclopédie visuelle des champignons“, Editura Artémis, Losange 2005, ISBN 2-84416-399-8
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2
  • Juan Antonio Sánchez Rodríguez: „Setas comestibles y tóxicas. Diferencias y semejanzas”, Editura Ediciones Mundi-Prensa, Madrid 2012, ISBN: 978-84-8476-507-3
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cuphophyllus_pratensis&oldid=15859729