Hygrophorus lucorum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus lucorum
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus lucorum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. lucorum
Nume binomial
Hygrophorus lucorum
Kalchbr. (1874)
Sinonime
  • Limacium lucorum (Kalchbr.) Henn. (1898)
  • Tricholoma luteocitrinum Rea (1909)
  • Hygrophorus lucorum f. amathysteus Candusso (1997)
  • Hygrophorus lucorum f. amathysteus Candusso (2008)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus lucorum (Karl Kalchbrenner, 1874) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie răspândită de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în păduri luminoase și ierboase de conifere, preferat pe sol calcaros, aproape numai sub larici, dar ocazional și pe lângă pini, adesea împreună cu Suillus grevillei, crescând în grupuri. Apare de la câmpie, dar mai des la deal și la munte, din (august) septembrie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Karl Kalchbrenner

Numele binomial Hygrophorus lucorum a fost determinat de micologul austro-ungar Karl Kalchbrenner în volumul 3 al operei sale Icones selectae Hymenomycetum Hungariae din 1874,[5] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium lucorum al botanistului și micologului german Paul Christoph Hennings din 1898,[6] bazând pe descrierea lui Kalchbrenner. Toate celelalte încercări de redenumire precum formele descrise sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din substantivul latin (latină lucus=dumbravă, pădure, luminiș acoperit cu vegetație), aici folosit genitivul plural,[7] datorită locului de dezvoltare al speciei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus lucorum
  • Pălăria: destul de cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 2-6 cm este conic-convexă cu marginea răsucită spre inferior, apoi plan-convexă, în sfârșit aplatizată până la ușor deprimată, cu sau fără o cocoașă mică lată și obtuză, marginea fiind atunci nu rar răsucită în sus. Cuticula, la margine cu fulgi mici fugaci, albicioși până gălbui (resturi ale vălului parțial), mată și încarnată fin radial când este uscat, devine glutinoasă până vâscoasă la umezeală. Coloritul este galben de lămâie până la galben crom cu centrul mai închis, galben-portocaliu, iar spre margine mai deschis.
  • Lamelele: destul de groase și îndepărtate cu lameluțe intercalate de lungime diferită, parțial ondulate, sunt adnate sau scurt decurente la picior. Coloritul este alb cu nuanțe galben de lămâie, în special spre margine, îngălbenind la bătrânețe pe deplin, chiar și galben-cenușiu. Muchiile sunt netede.
  • Piciorul: de 4-7 cm lungime și 0,7-1 (1,2) cm grosime este solid, ceva fibros, cilindric, uneori slab îndoit, spre bază adesea ceva umflat, mai întâi plin, apoi gol pe dinăuntru, fiind conectat la început cu marginea pălăriei printr-un material subțire, alb și vâscos. Suprafața în general mată, uneori presărată cu fibrile subțiri, este în tinerețe cleioasă, apoi mai mult sau mai puțin uscată. Coloritul spre vârf alb se prezintă în rest gălbui până galben. Nu poartă un inel.
  • Carnea: puțin moale, în picior fibroasă, albă până la galben pal, sub cuticulă mai intens galbenă, nu se decolorează după tăiere. Mirosul inițial imperceptibil devine cu timpul slab aromatic, de ciuperci, gustul fiind blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), în majoritate alungit elipsoidali, rar și elipsoidali, cu un apendice hilar mic, măsurând 6,5-9 (10) x (3,5) 4-5,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate îngust cu 4 sterigme fiecare (uneori cu 4 și 2 spori amestecați) au o dimensiune de 36-52 x 7,5-9 microni. Pileipellis este un ixo-trichoderm de până la 350 µm grosime, constând din hife ascendente și erecte, împletite complicat pe dedesubt, dar împletite lejer pe deasupra, cu elemente zvelte, cilindrice de 1,5-4 (5) µm lățime precum elemente terminale cu o dimensiune de 40-80 x 2-3,7 microni. Prezintă o pigmentație intracelulară palid galbenă, încrustând fin pe o parte a hifelor. Stipitipellis (coaja piciorului) este o ixocutis de până la 80 µm lățime, formată din hife ascendente și întinse, cu elemente cilindrice, late 2-4 µm, cu puține capete libere împrăștiate. La vârful tijei se află o cutis uscată cu smocuri de hife erecte de până la 75 µm lungime, elementele terminale fiind cilindrice până clavate cu o mărime de 19-35 x 15-17,5 microni. Conexiuni cu cleme sunt prezente. Trama himenoforală este bilaterală, alcătuită din elemente cilindrice până la destul de umflate de 35-120 x 4-18 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[8][9]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu sulfovanilină violet.[10]
  • H. lucorum mai tânăr: lamele și picior
    H. lucorum mai tânăr: lamele și picior
  • H. lucorum mai bătrân: lamele și picior
    H. lucorum mai bătrân: lamele și picior
  • H. lucorum tânăr și matur
    H. lucorum tânăr și matur

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus lucorum poate fi confundat cu ciuperci comestibile mai mult sau mai puțin savuroase cum sunt: Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana (comestibil),[11] Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis, ciuciuleni de iarbă) (comestibil),[12] Hygrophorus aureus (comestibil),[13]+ imagini, Hygrophorus chrysodon (comestibil),[14] Hygrophorus gliocyclus (comestibil,[15] Hygrophorus hypothejus (variația aureus, comestibil),[16] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[17] Hygrophorus nemoreus (comestibil),[18] Hygrophorus penarius comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, mai gălbui)[19] Hygrophorus pudorinus (comestibil),[20] sau Hygrophorus speciosus (comestibil.[21]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
    Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
  • Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
    Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
  • Hygrophorus chrysodon
    Hygrophorus chrysodon
  • Hygrophorus gliocyclus
    Hygrophorus gliocyclus
  • Hygrophorus hypothejus
    Hygrophorus hypothejus
  • Hygrophorus ligatus
    Hygrophorus ligatus
  • Hygrophorus penarius
    Hygrophorus penarius
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • Hygrophorus speciosus
    Hygrophorus speciosus

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus lucorum este o specie destul de gustoasă și aromatică care se potrivește în bucătărie nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. Mucegaiul posibil dispare complet la prăjit sau fierbere.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Karl Kalchbrenner: Icones selectae Hymenomycetum Hungariae, vol. 2, cu plăci colorate de Stephan Schulzer von Müggenburg, Editura „Athenaei al „Magyar Tudományos Akadémia”, Budapesta 1874, p. 35, tab. 19-3
  6. ^ Paul Hennings: „Limacium lucorum”, în: Adolf Engler, Karl Anton Eugen Prantl: „Die natürlichen Pflanzenfamilien nebst ihren Gattungen und wichtigeren Arten insbesondere den Nutzpflanzen”, vol. 1, partea 1 (Secția: Fungi (Eumycetes), Editura Engelmann, Leipzig 1898, p. 213
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 704, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 314
  9. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 127, ISBN 978- 90-6191-971-1
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 102, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 434-435 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Lillo La Chiusa: „El gran libro de las setas de España y Europa”, Editura De Vecchi, Editorial, S.A., Ciudad de México 2019, ISBN: 978-1644616338
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde”, vol. 1,v Editura G. Fischer, Stuttgart 1958
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas“, Editura Safari-Verlag, Berlin 1964
  • Barbara Polettini: „Dalle nostre montagne da boschi e prati funghi”, Editura Edizione del Baldo, Bologna 2012, ISBN: 978-88-6614-826-5
  • Albert Pilát: „ A Handbook of Mushrooms”, Editura P. Nevill, Londra 1959
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Henri Romagnesi: „Nouvel Atlas Des Champignons”, vol. 4, Editura Bordas, Paris 1956
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_lucorum&oldid=16136933