Henrieta Delavrancea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Henrieta Delavrancea
Date personale
Născută19 octombrie 1897
București
Decedată26 martie 1987 (89 de ani)
București
PărințiBarbu Ștefănescu Delavrancea Modificați la Wikidata
Frați și suroriCella Delavrancea Modificați la Wikidata
Naționalitate România (româncă)
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitectă Modificați la Wikidata
Activitate
Clădiri semnificative* Casa Eliza Brătianu
* Casa Ion Pillat
* Casa Canciov
* Casa Stelian Popescu
* Casa Cantuniari
* Casa Vilcovici
* Pavilionul de ceai al Palatului Regal (azi dispărut)
Pavilionul Grănicerilor

Henrieta Delavrancea - Gibory (n. 19 octombrie 1897[1] - d. 26 martie 1987[2]) a fost una dintre primele femei arhitect admise la Școala Superioară de Arhitectură din București dar, datorită suspendării cursurilor pe durata Primului Război Mondial, nu a fost prima femeie care a absolvit. A fost fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și soră a scriitoarei și pianistei Cella Delavrancea. Alături de Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu, face parte din generația de arhitecți care a avut o contribuție importantă la formarea școlii de arhitectură modernă românească[3] .

Biografie[modificare | modificare sursă]

Henrieta Delavrancea s-a născut pe 19 octombrie 1897[1] în București, Romania, ca fiică a Mariei Lupașcu și a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. Deoarece s-a născut într-o familie din clasele înalte ale societății iar tatăl ei era atât un foarte cunoscut scriitor cât și un politician, Henrieta Delavrancea a crescut înconjurată de membri importanți ai societății românești din acea vreme. În 1913 s-a înscris la Școala Superioară de Arhitectură, într- clasă de 20 de studenți, alături de o altă studentă, Marioara Ioanovici. Deși a fost una din primele femei admise, a suspendat cursurile în 1916 din cauza războiului.

În timpul Primului Război Mondial, a lucrat ca soră medicală și s-a căsătorit cu Emil Gibory în 1918. Au locuit pentru puțin timp la Paris și apoi s-au mutat în zona montană, locuind în Nehoiu. După doi ani, s-au mutat în Penteleu, România, dar în 1924, Delavrancea s-a decis să-și reia studiile. În 1926-1927 și-a luat licența și a afirmat ulterior că este a patra arhitectă din țară, după “Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu și Mimi Friedman”. Aceast s-ar putea să nu fie întru totul corect, din moment ce Societatea Arhitecților din România avea înregistrate în 1924 șase femei: Maria Cotescu, Irineu Maria Friedman, Virginia Andreescu Haret, Maria Hogas, Antonetta Ioanovici și Ada Zăgănescu. Pe de altă parte, Delvrancea a proiectat prima ei casă, numită ”Casa Germană” în 1921, înainte de a termina școala, pe vremea cînd locuia în Nehoiu. De asemenea, s-ar putea să fi făcut o confuzie de nume, deoarece Zăgănescu studiase în particular cu Ion Mincu și este cunoscută drept prima femeie arhitect, Andreescu-Haret e recunoscută ca prima absolventă a Școlii Superioare de Arhitectură în 1919 și Cotescu a absolvit studiile în București în 1922.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Societatea Română de Radiodifuziune - 19 octombrie: Aniversări - Comemorări interne
  2. ^ Societatea Română de Radiodifuziune - 26 martie: Aniversări - Comemorări interne
  3. ^ Alina Pătru - București: expoziția Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectura 1930-1940, pe site-ul CIMEC.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cella Delavrancea - Scrieri, Editura Eminescu, București, 1982
  • Militza Sion - Henrieta Delavrancea Gibory - arhitectură 1930-1940, Editura Simetria, 2009; ISBN 978-973-1872-10-0
  • George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2012; ISBN 978-973-7839-77-0